Cauze depresie postpartum
Depresia postpartum este determinată în principal de
modificări hormonale semnificative şi bruşte
care apar imediat după naştere. Astfel, nivelurile de hormoni feminini
asemenea estrogenului şi progesteronului, scad puternic în orele imediat
următoare naşterii. Aceste scăderi pot produce starea depresivă, tot
aşa cum doar mici schimbări hormonale pot declanşa stări disforice şi de
tensiune psihică înainte de
ciclul menstrual.
De asemenea,
nivelurile hormonului tiroidian pot să scadă puternic după naştere,
dezvoltându-se o deficienţă tiroidiană care poate produce depresie. La
iniţierea alăptării, dezinhibarea hipofizei şi creşterea nivelului de
prolactină se fac şi pe seama scăderii nivelului de dopamină din anumite
regiuni ale creierului. Scăderea dopaminei este corelată, după cum se
ştie, cu apariţia simptomelor depresive, a anxietăţii, şi a gândurilor
obsesive.
Totodată, nivelul placentar crescut al
corticotropin releasing hormone (CRH),
în cursul săptămânii a 25-a de sarcină, poate fi folosit ca marker al
unei posibile dezvoltări a DPP, după cum se arată într-un studiu.
Factori de risc depresie postpartum
Aceste modificări hormonale pot determina depresie postpartum mai ales
când sunt asociate cu alţi factori de risc, cum ar fi existenţa unor
episoade depresive anterioare (inclusiv din cadrul tulburării bipolare),
istoric familial de depresie, mamă care nu alăptează în mod natural,
fumătoare, statut socioeconomic precar,
sarcină nedorită/neplanificată,
rasă africană, mame lesbiane sau bisexuale, absenţa suportului
partenerului, prietenilor şi al familiei, sau un stres excesiv resimţit
după naştere.
Unii autori neagă importanţa etiologică a modificărilor hormonale,
argumentând faptul că incidenţa DPP este la fel de ridicată şi în rândul
taţilor, dar cu o simptomatologie mai redusă în intensitate.
Simptome ale depresiei postpartum
Simptome care au o amplitudine variabilă, asemenea
insomniei, iritabilităţii, crizelor de plâns, sentimentelor de copleşire şi labilitatea afectivă, sunt frecvent intâlnite în primele zile după naştere (la mai mult de jumătate dintre femei). Aceste stări (denumite şi
“baby blues”) ating de obicei un maxim în ziua a patra şi se remit în mai puţin de 2 săptămâni, când modificările hormonale se atenuează.
Simptomatologia depresivă rămâne de cele mai multe ori la o intensitate
subclinică, dar trebuie monitorizată de către personalul medical pentru a
se putea interveni cu promptitudine când dobândeşte o dimensiune
clinică.
Fenomenologia clinică a cazurilor de mică intensitate de DPP sunt
similare celor ale “baby blues”-ului, dar sunt prezente mai mult timp
(peste 2 săptămâni).
În cazul unei
DPP severe, simptomele pot surveni
oricând în primul an de după naştere, şi sunt identice cu ale unei
depresii severe : tristeţe, pierderea interesului, dificultăţi de
concentrare, agitaţie sau lentoare psihomotorie,
senzaţie de oboseală exagerată,
tulburări ale apetitului (anorexie sau bulimie), tulburări ale somnului
(insomnii), scăderea libidoului, gânduri de sinucidere, sentimente
ambivalente sau negative faţă de sugar; sentimente de culpabilitate
legate de incapacitatea de a avea grijă de copil şi o anxietate excesivă
în legatură cu starea de sănătate a acestuia.
Aproximativ 1 din 8 femei dezvoltă depresie postpartum de lungă durată în săptămânile şi lunile de după naştere.
Modificările hormonale şi durerea cauzate de
avortul spontan
sau naşterea unui făt mort, de asemenea, pot declanşa depresie
postpartum la multe femei. Depresia postpartum face dificilă
îndeplinirea atribuţiilor de mamă, afectând îngrijirea copilului şi
formarea ataşamentului faţă de acesta.
Bebeluşii mamelor depresive tind să fie puţin ataşaţi de mamele lor şi
să fie mai lenţi în achiziţia limbajului, a comportamentelor specifice
vârstei, şi dezvoltarea mentală. Fără tratament, depresia postpartum
poate dura aproximativ 7 luni, şi poate continua peste un an.
Tratament pentru depresia postpartum
Tratamentul prompt este important atât pentru mamă, cât şi pentru copil.
Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât recuperarea este
mai rapidă, scăzând şansele de repetare a depresiei şi dezvoltarea
copilului este mai puţin afectată de boala mamei. Medicaţia
antidepresivă şi terapia cognitiv – comportamentală s-au dovedit la fel
de eficiente pentru multe femei.
Consilierea şi terapia suportivă sunt considerate
tratament de primă linie pentru depresia postpartum de mică şi moderată
intensitate. Anumite studii arată că simptomele depresiei postpartum se
îmbunătaţesc după prima şedinţă, şi prezintă ameliorare semnificativă
după primele 6 şedinţe.
Un consilier pe probleme cognitivo-comportamentale poate sfătui pacienta
pentru ţinerea sub control a simptomelor de anxietate, prin
tehnici de relaxare sau exerciţii de respiraţie profundă.
Femeile cu depresie puţin intensă beneficiază mai mult de pe urma
consilierii decât cele cu depresie moderată sau severă, la care este
obligatorie combinarea tratamentului antidepresiv.
Alăptarea la sân
oferă multe beneficii emoţionale şi fizice, atât pentru mamă, cât şi
pentru copil. Pentru acest motiv, s-au identificat antidepresivele
sigure în timpul alăptării. Astfel, nu este necesară întreruperea
alăptării în timpul tratamentului cu antidepresive pentru depresia
postpartum.
Indiferent dacă femeia alăptează sau nu, cel mai probabil medicul va recomanda un
inhibitor selectiv al recaptării serotoninei;
această clasă de medicamente s-a dovedit a fi foarte eficientă la
femei, şi cu efecte secundare minime. Majoritatea antidepresivelor
triciclice pot fi folosite şi ele în timpul alăptării, cu risc minim,
dar tind să aibă mai multe efecte secundare. Deoarece după naştere
femeia pare să aibă o sensibilitate crescută la efectele secundare ale
medicamentelor, tratamentul va fi iniţiat cu o doză redusă.
Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei constituie aşadar
medicaţia de primă alegere pentru tratamentul depresiei postpartum.
De obicei, este necesară o perioadă de timp între 4 şi 8 săptămâni
pentru a se remite simptomatologia depresivă, deşi unele femei se simt
mai bine într-un interval mai scurt de la iniţierea tratamentului.
Antidepresivele sunt de obicei folosite pentru cel
puţin 6 luni, mai întâi pentru tratarea depresiei postpartum, şi apoi
pentru prevenirea recăderilor. Pentru aceasta se poate recomanada
continuarea tratamentului până la un an înainte de întreruperea gradată a
acestuia. Experţii recomandă tratament antidepresiv pe termen lung la
femeile care au avut 3 sau mai multe episoade depresive în trecut.
Tratamentul cu estrogeni pentru depresia postpartum a
fost puţin studiat. Unele femei care luau estrogeni au prezentat
îmbunătăţiri ale stării de sănătate, totuşi o parte dintre ele luau în
acelaşi timp şi un antidepresiv, astfel că este greu de ştiut dacă
efectul se datora exclusiv estrogenilor. Terapia cu estrogeni este puţin
probabil să devină totuşi un tratament comun pentru depresia
postpartum, deoarece creşte riscul de
tromboză venoasă profundă şi
de cancer al endometrului. Adăugarea concomitentă de progesteron reduce
riscul de cancer endometrial al estrogenilor, dar este cunoscut ca
factor declanşator pentru depresia postpartum, dacă este administrat
după naştere.
Terapia prin lumină
este o terapie alternativă care foloseşte expunerea la lumina
strălucitoare (nu tot spectrul luminii, care include şi razele
ultraviolete). În mod obişnuit o persoană care urmează terapie prin
lumină va trebui să stea în faţa unei lămpi fluorescente cu intensitate
mare (între 2500 şi 10000 lucşi), crescând gradat intervalul de expunere
până la 1-2 ore, în fiecare dimineaţă. Deşi terapia prin lumină pentru
depresia postpartum nu a fost încă suficient studiată, aceasta s-a
dovedit benefică pentru femeile însărcinate şi pentru depresia din
timpul iernii (tulburare afectivă sezonieră), fără efecte secundare
severe.
O altă ipoteză etiologică a DPP constă în
depleţia de acizi graşi Omega 3 de
la nivelul cerebral al mamei în timpul ultimelor trei luni de sarcină,
culminând cu momentul naşterii. Suplimentarea dietei cu acizi graşi
omega 3 a avut rezultate favorabile în evoluţia stării afective a
proaspetelor mămici.
SURSA :
http://www.csid.ro/
Biotina
este o enzimă esențială ce contribuie la formarea acizilor grași și la
arderea grăsimilor și carbohidraților pentru căldură corporală și
energie. Contribuie de asemenea la utilizarea aminoacizilor, acidului
folic, a acidului pantotenic și a vitaminei B12, fiind un stimulent
puternic pentru dezvoltarea celulelor sănătoase. 
