Laptisorul de matca - beneficii

                             

 Laptisorul de matca , produs de albinele doici, pentru hrana larvelor (determinind cresterea si dezvoltarea diferetiata a indivizilor care compun colonia) , este un aliment bogat si folositor nu numai pentru albine . Prin continutul de proteine, grasimi, zahar, vitamine, si substante minerale, intr-o proportie solicitata de organismul nostru, laptisorul este un aliment bogat si pentru om, in mare concordanta cu spectrul normei fiziologice recomandate.
Se stie astazi ca laptisorul de matca contine :
-apa - 65 %
-substante uscate - 34,95 % din care :
         -proteine..........................12,34 %
         -grasimi............................6,46  %
         -zahar direct asimilabil...12,49  %
         -cenusa..............................0,82 %
         -substante neidentificate....2,84 %
-El mai contine, la 1 gram, urmatoarele vitamine :
-tiamina
-riboflavina
-pirodoxina
-niacina
-acid folic
La acestea se mai adauga hormoni, ca si alte substante specifice , vitalizante , energizante. Deci, o mare bogatie de factori biotropi ce se acorda cu recomandarile de aport rational si echilibrat prin alimente.
Laptisorul de matca este asadar , o substanta complexa ca structura chimica, elaborata de catre albinele doici. Se foloseste ca hrana timp de 3 zile , pentru toate larvele tinere  in procesul lor de maturizare postembrionara, iar pentru larvele de matca este alimentul specific pe tot timpul existentei lor in botca. In perioada de 3 zile cind larvele de albine lucratoare consuma laptisor, ele au cea mai mare dezvoltare , crescind in greutate de aproximativ 250 ori.
Laptisorul de matca determina diferentele de crestere , de longevitate si cele de prolificitate dintre albinele lucratoare si matca stupului.
Dozate in combinatii corespunzatoare pentru obtinerea diferitelor efecte de terapeutica preventiva si curativa :mierea +polenul+laptisorul de matca +apilarnilul, pot constitui variate sorturi de produse naturale menite sa fie utilizate in :
-ocrotirea mamei si copilului
-ocrotirea sanatatii adultului
-stari carentiale , adica lipsa unor vitamine, saruri minerale
-nevroze, insomnii, astenii si stari de convalescenta
-eforturi fizice deosebite -munca grea, mediu toxic, activitati sportive
-afectiuni ale cailor respiratorii
-afectiuni si carente ale batrinetii
-toate cazurile in care continutul bogat si activ al acestor produse poate sa ajute omul , in diferitele etape ale vietii sale.
Cu mierea, polenul, apilarnilul si laptisorul de matca , rareori se pot comite greseli, efectele lor secundare care constituie contradictii fiind rarisime.  Ele previn imblonavirea prin fortifcarea organismului , iar in caz de imbolnavire sa constituie un adjuvant pretios al tratamentului specific.
Ingrijirea sanatatii presupune grija si pentru frumusete
Mierea a fost din cele mai vechi timpuri dupa cum recomandase inca Hipocrate, un mijloc curent si eficace pentru mentinerea unui ten frumos si proaspat. Impreuna cu ceara si mai recent cu laptisor de matca si apilarnil , dar si prin tratamentul intern al unor carente de substante continute si in polen, produsele stupului curata si hranesc pielea,
De exemplu mierea , prin continutul sau nutritiv are efecte prea cunoscute, iar prin prezenta inhibinelor , distruge bacteriile dee pe tegumente . Combinate cu alte substante , mierea , ceara , laptisorul de matca au dobindit azi-ca substante naturale active - drept de prioritate in cosmetica cotidiana.
Numeroasele studii au scos in evidenta folosirea laptisorului de matca in infectiile virotice, in procese de revitalizare, in vederea slabita, in ateroscleroza sistemica.
Lăptişor de matcă PUR convențional ApiLand
Sursa : Almanahul stuparului

Ghintura -multiple beneficii

Ghintura (Gentiana asclepiadea) este o planta perena erbacee care creste in zone deluroase, subalpine si alpine, la altitudinea de 700-2400 m, mai frecvent pe pajisti, pasuni si fanete umede,  marginea padurilor, tufarisuri, preferand solurile bogate in humus. De la ghintura, sunt utilizate in scop medicinal rizomii cu radacini.

Compozitie chimica: glucide, pectine, mucilagii, glicozide amare, alcaloizi, taninuri, steroli, ulei volatile, vitamine (C, PP) si saruri minerale. 

Proprietati terapeutice
- stomahice, gastrice, antimalarice, laxative, colagoge, coleretice, antihelmintice;
- febrifuge, antitermice, sudorifice;
- antiseptice, antlinflamatoare;
- stimulente, fortifiante, tonic-aperitive, eupeptic-amare cu rol in convalescenta, dupa boli indelungate, fiind lipsita de toxicitate sau de actiune iritanta in doze optime. 

Mod de actiune
- stimuleaza functiile ficatului, ale vezicii biliare si ale stomacului, cu rol in hepatita, dischinezie biliara, aerofagie, stari de greata, diaree, helmintiaza (ascaridoza);
- excita secretiile gastrice si biliare, favorizand digestia;
- stimuleaza pofta de mancare la copii, batrani si convalescenti;
- combate gripa, raceala, tusea cronica, febra;
- combate starile de spasmofilie, frisoane, astenie, starile depresive, oboseala, insomnia, stari conflictuale, isteria;
- ajuta in reumatism, guta, scleroza;
- combate bolile de inima si de rinichi, cu rol in insuficienta renala si infectii urinare;
- combate anemia, debilitatea la copii, imbatranirea prematura si starile de convalescenta, prin marirea capacitatii de aparare a organismului fata de infectii si prin cresterea numarului de leucocite (globule albe din sange). 

Forme de utilizare
UZ INTERN

1. Infuzie din 30-40 g de frunze, uscate si maruntite, la 1 litru de apa clocotita; se infuzeaza 10 minute, se strecoara si se beau 2-3 cesti pe zi in tratamentul icterului si al insuficientei hepatice.

2. Infuzie din 1 lingurita de radacini uscate si maruntite, la 1 litru de apa clocotita; se lasa sa infuzeze 4 ore, se strecoara si se bea cate 1/4 cana, cu 30 de minute inainte de fiecare masa. Tratamentul se repeta cateva zile consecutiv. Fiind foarte amara, infuzia se poate Inlocui cu tinctura sau vin de ghintura.

3. Decoct din 1 lingurita de radacini, uscate si maruntite, la 500 ml de apa rece; se fierbe 15 minute, se strecoara si se bea, in 3 reprize pe zi, inainte de mese, avand efecte aperitive si digestive.

4. Decoct antihelmintic din 1 lingurita de radacina, uscata si macinata, la 500 ml de apa; se fierbe 10-15 minute, se strecoara si se bea, pe nemancate, in 2 reprize, la interval de o ora, avand efect in combaterea viermilor intestinali (oxiuri).

5. Tinctura din 2 linguri de radacini, uscate si macinate, la 100 ml de alcool de 70º; se lasa la macerat 8 zile, se strecoara si se iau cate 15-20 de picaturi intr-un paharel cu apa calduta (la copii de 10-12 ani se dau numai 5-10 picaturi), cu 30 de minute inainte de mesele principale, avand efect in cresterea poftei de mancare, mai ales la copii si batrani. Tinctura mai actioneaza in caz de varsaturi, depresie psihica, nervozitate, acces de lesin, stari conflictuale si la semne de oboseala generala dupa calatorii lungi.

6. Vin de ghintura din 3 linguri (circa 30 g) de radacini uscate si macinate, in 60 ml de alcool de 40°, asigurand umezirea uniforma; se lasa la macerat 24 ore si se adauga 1 litru de vin alb. Dupa o noua macerare de 10 ziIe, cu agitare zilnica la 3-6 ore, se strecoara si se ia cate un paharel, de 3-4 ori pe zi, timp de 2 saptamani. Ca aperitiv se ia cate o lingura cu 30 de minute inainte de fiecare masa. Pentru copii de 10-12 ani, vinul tonic de ghintura se indulceste cu 100-200 g de zahar Ia Iitru si se ia cate o lingurita, cu 30 de minute inainte de mesele pnincipale, avand efecte in marirea poftei de mancare.

7. Sirop din 10 g de radacini oparite in 150 ml de apa clocotita; se lasa sa macereze 6 ore, se strecoara, se adauga 230 g de zahar si se fierbe din nou Ia foc lent. Se filtreaza, se trece in sticlute bine inchise si se consuma cate 3-4 lingunite pe zi de catre copiii anemici, cu debilitate accentuata si fara pofta de mancare.

8. Pulbere din radacini uscate si macinate din care se ia cate un varf de cutit, de 3 ori pe zi, inainte de mese, cu efecte in anorexie (lipsa poftei de mancare) la persoane in convalescenta. 

UZ EXTERN

9. Decoct din 100 g de radacini, uscate si macinate, la 1 Iitru de apa; se fierbe 10 minute si se foloseste sub forma de lotiuni caldute sau comprese pe rani greu vindecablle. 

SURSA : http://sanatate.bzi.ro/
                                                       
                                                                                           

Iasomia, beneficii, proprietati, indicatii, administrare

Iasomia comună (Jasminum fruticans), precum şi speciile asiatice, care apar la noi ca plante decorative (iasomii ornamentale), în special Jasminum officinale, se utilizează de secole în medicina tradiţională europeană, indiană,  chineză, coreeană şi japoneză, fiind unele dintre cele mai vechi şi mai "globale" plante medicinale menţionate în tratate.                                                         Iasomia în fitoterapie Fitoterapia foloseşte iasomia în tratamentele naturiste, mai ales datorită efectelor stimulente ale plantei, asupra organismului uman. De la toate speciile de iasomie, se utilizează ca materie primă, numai florile şi frunzele (fructele şi rădăcinile sunt toxice).   INDICAŢII   Ceaiul de iasomie, prin faptul că stimulează metabolismul şi fortifică sistemul nervos central, se indică, ca adjuvant, în obezitate, supraponderalitate, convalescenţă, oboseală, surmenaj, astenie şi stres.  Prin cantitatea apreciabilă de uleiuri eterice şi de acid salicilic, ceaiul de iasomie stimulează transpiraţia şi măreşte secreţia acidă a stomacului, recomandându-se în răceli, febră, cefalee, migrene, dureri articulare, precum şi în gastritele hipoacide.  Ca o consecinţă a faptului că are în compoziţie precursori ai salicinei, iasomia, ca şi alte plante, cum este plopul sau salcia, prezintă proprietăţi antitermice (febrifuge), analgetice, antimigrenoase,  antiinflamatorii asupra articulaţiilor, antiagregante palchetare şi antivirale. De asemenea, această adevărată aspirină naturală, contribuie la eliminarea excesului de acid uric din sângele bolnavilor de gută şi chiar ajută la combaterea sterilităţii masculine. Însă, iasomia prin acidul salicilic conţinut, prezintă şi neajunsuri, deoarece inhibă acţiunea antimicrobiană a leucocitelor, deprimând apărarea imunitară în lupta cu bacteriile (Bojor, O., Popescu O). Pe de altă parte, iasomia prezintă efecte favorabile în lupta cu viruşii, recomandându-se în special, în caz de guturai,  gripă sau alte viroze respiratorii.  Graţie flavonidelor şi a acidului salicilic din compoziţie, iasomia prezintă efecte favorabile asupra

sistemului circulator, prin faptul că normalizează circulaţia, reduce permeabilitatea şi fragilitatea capilarelor şi scade riscul apariţiei unor cheaguri de sânge, care prin astuparea vaselor, pot provoca infarct sau accident cerebral. Datorită acestor proprietăţi, planta acţionează favorabil în caz de edem, fiind indicată, de asemenea, cardiacilor şi celor cu sânge prea "gros".  Cercetările clinice efectuate în Japonia, au pus în evidenţă acţiunea favorabilă a iasomiei asupra femeilor supraponderale, cărora administrarea de Jasminum a avut darul să le aducă, pe lângă o scădere în greutate, normalizarea tensiunii arteriale, a ciclului menstrual şi combaterea retenţiei hidrice.  Iasomia se dovedeşte de ajutor femeilor atât în timpul naşterii, uşurând travaliul, cât şi după ce acestea au devenit mămici, prin efectul uterotonic (A. Duke, M. J. Bogenschutz-Godwin, J. duCellier, P. A. K. Duke).  Petalele uscate ale iasomiei, se folosesc pentru aromatizarea sau corectarea gustului unor extracte fitoterapeutice fiind foarte potrivite pentru unele formule de ceaiuri alimentare.  PREPARARE, ADMINISTRARE  Ceaiul de iasomie se prepară sub formă de infuzie (2 linguriţe de frunze şi flori sau numai flori, uscate şi mărunţite, la 250 ml apă). Se beau două astfel de porţii pe zi, dar numai după mese, deoarece dacă se iau pe stomacul gol, prin faptul că stimulează secreţiile gastrice, se pot produce catare la nivelul stomacului sau duodenului.  Tratamentele pe bază de iasomie nu trebuie să depăşească 20 zile, urmând o pauză de cel puţin 2 săptămâni.   ATENŢIE!   Depăşirea dozei recomandate sau a perioadei de cură, poate aduce manifestări neplăcute, care se manifestă prin moleşeală, somnolenţă, dureri abdominale, disfuncţii renale, tulburări menstruale, hipotiroidie, scăderea imunităţii.                   Fructele de iasomie (bace) sunt toxice.   CONTRAINDICAŢII, PRECAUŢII   Ceaiul de iasomie este contraindicat persoanelor care suferă de hiperaciditate gastrică, gastrită hiperacidă, ulcer gastric sau ulcer duodenal.  Femeile care prezintă un flux menstrual prea abundent (hipermenoree) şi cele aflate în primele 6 luni de sarcină, este bine să evite administrarea internă a formulelor care conţin iasomie.  Nu trebuie să se recurgă la iasomie, în cazul unor boli infecţioase bacteriene sau atunci când sistemul imunitar este slăbit.  Această plantă nu se potriveşte temperamentelor colerice, cărora le accentuează starea de excitabilitate nervoasă. Iasomia în aromaterapie   Uleiul volatil de iasomie este folosit  în aromaterapie şi în cosmetică, având acţiune trofică asupra pielii.  Uleiul eteric de iasomie, luat sub formă diluată, influenţează sistemul reproducător, acţionând favorabil în tulburări ale ciclului menstrual (fluxuri reduse sau neregulate) şi în cazul unor dificultăţi legate de realizarea actului sexual normal (acţiune afrodiziacă) (Bojor, O., Popescu O).  Ca o consecinţă a faptului că produce iritaţii ale mucoaselor digestive şi renale,  uleiul esenţial de iasomie nu se administrează în stare pură, ci dizolvat în diferite lichide neîncălzite (apă, ceaiuri răcite, etc.). SURSA : http://www.bioterapi.ro/

                                                

Planta indiana care alunga cele mai grave forme de cancer

OBLIGEANA

Proprietatile terapeutice ale rizomilor de obligeana prezinta o larga diversitate, iar pe grupe de afectiuni pot fi mentionate cele antitumorale, anticancerigene, digestive, stomahice, antibacteriene, antispastice, vomitive, vermifuge, carminative (elimina gazele), tonic-aperitive, eupeptic-amare, sedative, analgezice, tranchilizante, calmante-psihic, diuretice, febrifuge, sudorifice, insecticide, revulsive, hemostatice, aromatizante, odorante, stimulente.

La nivelul aparatului digestiv, obligeana actioneaza in combaterea durerilor stomacale, cu specificitate in gastrite, ulcer gastric si duodenal, hiperaciditate, balonari, enterite, crampe, diaree si dizenterie, colite abdominale aparute pe fond de stres, rani de intestine.

In anotimpurile mai reci ale anului, obligeana se dovedeste utila in afectiunile aparatului respirator, in caz de raceli, stari gripale cu febra, bronsite, astm bronsic, sinuzita, laringita, tuse, guturai si raguseala.

Importante sunt si efectele de fortificare a sistemului nervos central, obligeana fiind recomandata in surmenajul intelectual, in tulburari de memorie, convalescenta dupa boli grele si pentru indepartarea crizelor de epilepsie si schizofrenie, in rahitism si stari de depresie psihica, anxietate, cosmaruri, melancolie, nevroze si insomnii.

Rinichii sunt protejati in caz de nefrite si exces de acid uric (guta). Prin tratamente externe intervine favorabil in reglarea circulatiei periferice a sangelui in caz de tromboze, varice, ulcere varicoase, rani, hemoroizi, reumatism, hipoacuzie, degeraturi si caderea parului.

SURSA :http://caplimpede.ro/