corturi

corturile.ro

Sanatate pentru prieteni feed

Translate

marți, 30 iunie 2015

Cura cu caise benefica in sanatate


Caisele erau considerate în China antică fructe ale vieţii, iar în cultura persană avea numeroase semnificaţii legate de puterea zeilor fertilităţii. În epoca modernă, caisa este recunoscută a fi unul dintre cele mai sănătoase fructe datorită conţinutului său în vitamine.
Până în anul 2005 erau deja cunoscute aproximativ 15 afecţiuni pentru care caisa putea fi considerată un real medicament, eficient si nepericulos. Trebuie reamintit că un consum modest de caise poate înlătura probleme precum anemia, hipocalcemia, afecţiuni ale inimii, rinichiului, ficatului, afecţiuni digestive si mai ales cele legate de tranzitul intestinal. Caisa este totodată un bun vermifug, antiacneic, diuretic, stabilizant al calciului în oase, conţinând si principii active care ajută la rezolvarea cauzelor unor insomnii. Nu în ultimul rând, în sâmburele de caisă, dar si în pulpa fructului se întâlneste amigdalina, un principiu extrem de important în tratarea cancerelor incipiente.
Caisa îmbunătăţeste auzul si vederea

Până acum câţiva ani se credea că vitamina A conţinută în caisă este singura substanţă care ajută la îmbunătăţirea vederii, prin contribuţia la refacerea pigmenţilor sensibili la lumină. Ultimele cercetări arată că în coaja de caisă sunt prezenţi unii eteri aminaţi instabili, care acţionează asupra celulelor multicolore din retină si asupra terminaţiilor nervului optic. Astfel, acesti eteri, după ce sunt absorbiţi rapid în intestin, pătrund în sânge, iar o parte ajung si în vasele sangvine din globul ocular, apoi în retină, influenţând repartiţia unor sarcini electrice în celulele care transmit informaţia vizuală. Asadar, se poate spune că o cură de caise ne ajută să atasăm ochilor un fel de program de procesare primară a imaginii, efectul fiind clarificarea imaginii, eliminarea tonurilor de gri si adăugarea de contraste. Efectul este foarte discret si nesesizabil la nivel constient, însă beneficiul constă în alt proces, si anume fapul că în creier se primesc imagini mai clare de la retină si nu mai consumă timp si energie pentru reprocesarea imaginilor.

Efectul asupra percepţiei analitice
                                       
Aceiasi eteri care acţionează asupra retinei acţionează si asupra altor terminaţii nervoase si chiar neuroni din creier, cum ar fi fibrele nervului auditiv (VIII) si zonele de asociaţie temporo-parietale din scoarţa cerebrală. În acest caz, efectul indirect al eterilor netezeste calea pe care sunt transmise impulsurile ce codifică sunetele. Această „netezire” constă în cresterea usoară a receptivităţii terminaţiilor nervului auditiv din urechea internă. Pe de altă parte, micile molecule eterice pătrunse în creier în zona temporală activează o serie de neuroni mai „lenesi” care intră mai rar în funcţie. Tocmai datorită acţiunii neuronilor mai lenesi din zona de asociaţie, cuvintele auzite sunt mai usor asociate cu ceea ce deja este fixat în memoria noastră. Drept urmare a acestui efect, tot ceea ce auzim vom înţelege mai usor si totodată vom face o mulţime de alte asociaţii mentale între ceea ce stim si ceea ce auzim. Aceste aspecte contribuie activ la cresterea capacităţii de analiză si sinteză care stau la baza gândirii, dar si la dezvoltarea limbajului si a comunicării.
Creste rezistenţa la durere
Un studiu foarte recent efectuat de neurologii de la Universitatea din Boston arată că unii derivaţi ai vitaminei B17 pot influenţa sensibilitatea algică, asa cum este numită stiinţific sensibilitatea la durere. Acesti compusi, prezenţi mai ales în sâmburele de caisă, dar si în mici cantităţi în pulpa fructului, interacţionează cu substanţele care provoacă senzaţia dureroasă. Astfel, în cele mai dese cazuri, durerea este provocată de substanţe specifice din interiorul celulei care, odată cu distrugerea acesteia, ies în mediul interstiţiar si stimulează terminaţiile nervoase. Compusii proveniţi din transformarea vitaminei B17 prezenţi în caisă se combină chimic cu unele din aceste substanţe ale durerii. Ca urmare, în zona în care celulele au fost distruse prin lovire, chimie sau arsură, vor rămâne mai puţine substanţe ale durerii care să intre în contact cu terminaţiile nervoase, iar durerea va fi percepută mai puţin. Pe de altă parte, tot în pulpa caisei se găsesc si substanţe simple, hidroxilate cu moleculă foarte mică, ce pătrund în lichidul ce hrăneste creierul, ajungând în zonele de percepţie psihică a durerii. Efectul acestor compusi este de reducere a excitabilităţii, adică a reactivităţii acestor zone din scoarţa cerebrală.
Leac împotriva lesinului
Starea de lesin poate avea o gamă foarte variată de cauze, foarte frecvente fiind însă emoţiile puternice, variaţii mari ale glicemiei, lipemiei, calcemiei, tensiunii arteriale, supraîncălzirea, insolaţia sau anemia. Un consum zilnic de caise, mai ales în anotimpul cald, reduce semnificativ riscul de lesinul provocat de deshidratare, hipocalcemie sau anemie. Conţinutul relativ bogat în calciu, fier si apă este doar unul dintre secretele prevenirii lesinului din aceste cauze. O cură de minimum 10 zile cu caise proaspete ajustează si alte mecanisme de revigorare a controlului concentraţiei de calciu din organism, cât si de producere de hemoglobină, care înlătură stările anemice. De asemenea, caisele sunt foarte recomandate în cură de minimum 6 zile, în cazul în care ne expunem zilnic la U.V. si căldura soarelui de vară. Magneziul conţinut în caisă, dar si vitaminele B6 si B12, ca si unii eteri nou descoperiţi ajută sistemul nervos să-si păstreze funcţiile de control asupra eliminării căldurii din organism. Mai mult decât atât, eterii prezenţi în coaja de caisă cresc rezistenţa creierului la efort, la temperaturi crescute, împiedicând apariţia lesinului în zilele foarte călduroase.
Cura de caise în terapia problemelor menopauzei
În caisă s-au descoperit derivaţi acizi ai lycopenului, ca si ai piridoxinei, care acţionează atât asupra sistemului nervos, cât si a celui glandular. Astfel, izomeri carboxilaţi ai piridoxinei încetinesc ceasul biologic al sosirii climateriului, reducând rata îmbătrânirii unor zone nervoase din hipotalamus. Păstrarea viguroasă a acestor zone din creierul feminin face ca ceasul biologic să devină mai lent, încetinind declansarea modificării hormonale a climateriului. Totodată, s-a dovedit că o cură de 20 de zile, în care se consumă zilnic 200g de caise, timp de 4-5 ani, poate întârzia cu până la 5 sau chiar 6 ani instalarea menopauzei. Totodată, derivaţii acizi ai izomerilor lycopenului din pulpa de caisă fortifică mecanismul hipofizar de control al calcemiei si metabolismului calciului după instalarea menopauzei. Acest efect face din caisă un real medicament care împiedică o serie de probleme legate de tulburările hormonale ale menopauzei, diminuând totodată si procesul osteoporozei ce însoţeste perioada post-climaterică. Cercetătorii au demonstrat totodată că o cură de caise ce nu depăseste 50 de zile pe an poate reduce semnificativ riscul apariţiei stărilor nevrotice, anxioase si depresive cauzate de modificările din perioada menopauzei. Este însă important de reţinut că o cură prelungită de caise poate fi nocivă, existând riscul instalării unor forme ale depresiei.
SURSA : http://incomemagazine.ro/
                                               

Corcodusele benefice in anemie si oboseala


Corcodusele, fructe extrem de accesibile in regiunile rurale Atunci cand se afla in stare cruda, corcodusele au cea mai puternica actiune antioxidanta si antiinflamatorie. Culorile acestor fructe, care variaza de la galben si roz, pana la rosu si mov inchis, sunt un indicator al prezentei substantelor naturale cu beneficii unice asupra organismului.
- Prevenirea bolilor cardiovasculare. Corcodusele galbene sunt bogate in beta-caroten (un antioxidant potent care lupta cu actiunea nociva a radicalilor liberi asupra celulelor organismului), zeaxantina si flavonoizi, care diminueaza nivelul colesterolului rau LDL in organism si reduc presiunea arteriala si riscul de instalare a cancerului.
- Reducerea riscului de cancer. Varietatile rosii de corcoduse coapte indica prezenta altor nutrienti pretiosi, asa cum este licopenul (eficient in prevenirea mai multor tipuri de cancer), quercetina (flavonoid cu proprietati antivirale si antiinflamatorii) si acid elagic (fitochimicala cu efect de purificare a sangelui).
- Incetinirea procesului de imbatranire. Corcodusele a caror nuanta in stare coapta este de rosu inchis si mov sunt bogate in resveratrol, cel mai potent antioxidant, de 4-5 ori mai puternic decat beta-carotenul, despre care s-a descoperit ca incetineste procesul de imbratranire si imbunatateste sanatatea cardiovasculara.
- Imbunatatirea functiilor cognitive. Corcodusele sunt bogate in fosfor si magneziu, doua minerale care stimuleaza memoria si functiile sistemului nervos, sustinand puterea de concentrare si tonusul general.
- Prevenirea si tratarea anemiilor. Cu un aport generos de vitamina C si fier, corcodusele au un rol de prevenire si tratare a anemiilor, precum si a starilor de oboseala si epuizare.
- Facilitarea vindecarii afectiunilor respiratorii. Corcodusele sunt utilizate, in medicina naturista, pentru grabirea vindecarii bolilor tractului respirator, in special in randul copiilor. Vitamina C din compozitia acestor fructe intaresc sistemul imunitar si ii sporesc randamentul impotriva infectiilor diverse.
- Cicatrizarea ranilor. Tot corcodusele sunt utilizate in popor pentru cicatrizarea rapida a ranilor. Compresele imbibate in sucul proaspat al acestor fructe se aplica direct pe rani timp de cateva minute.
- Pierderea in greutate. Intrucat au un aport caloric foarte scazut si hidrateaza din plin organismul, corcodusele sunt recomandate si in curele de slabit. Un pahar din suc natural de corcoduse, baut inainte de masa, ajuta la instalarea rapida a starii de satietate si la accelerarea arderii grasimilor in organism.
- Detoxifierea organismului. Corcodusele contribuie la detoxifierea organismului si la sinteza hormonilor glandelor suprarenale, datorita vitaminei C pe care o furnizeaza.din tara noastra, detin numeroase proprietati nutritive cu beneficii importante asupra starii de sanatate. Compozitia chimica a corcoduselor abunda in vitamine, minerale, proteine, acizi, zaharuri si pectine.
Corcodusele sunt benefice in tratarea anemiilor si a oboselii cronice, fiind si ingredientele unor retete sanatoase si gustoase.

                             republicabio.ro 

Informatii nutritionale

Corcodusele contin apa in proportie de 90%, insa acest lucru nu inseamna ca nu sunt dense in nutrienti. Continutul bogat de vitamina C, vitaminele din complexul B, acizii organici liberi, pectinele, fierul, calciul, fosforul si magneziul completeaza aportul bogat de substante nutritive al acestor fructe care apartin genului Prunus.
Valorile nutritionale pentru 100 de grame de corcoduse proaspete sunt urmatoarele:
Calorii: 63 kcal
Acid folic: 5 mcg
Acid pantotenic: 0,15 mg
Piridoxina: 0,3 mg
Riboflavina: 0,2 mg
Tiamina:0,3 mg
Vitamina A: 345 UI
Vitamina C: 9,5 mg
Vitamina E: 0,3 mg
Vitamina K: 6,5 mg
Sodiu: 1 mg
Potasiu: 157 mg
Calciu: 6 mg
Cupru: 0,6 mg
Fier: 0,2 mg
Magneziu: 7 mg
Mangan: 0,5 mg
Fosfor: 16 mg
Seleniu: 1 mcg
Zinc: 0,1 mg

Beneficii

                                                                                republicabio.ro

Atunci cand se afla in stare cruda, corcodusele au cea mai puternica actiune antioxidanta si antiinflamatorie. Culorile acestor fructe, care variaza de la galben si roz, pana la rosu si mov inchis, sunt un indicator al prezentei substantelor naturale cu beneficii unice asupra organismului.
- Prevenirea bolilor cardiovasculare. Corcodusele galbene sunt bogate in beta-caroten (un antioxidant potent care lupta cu actiunea nociva a radicalilor liberi asupra celulelor organismului), zeaxantina si flavonoizi, care diminueaza nivelul colesterolului rau LDL in organism si reduc presiunea arteriala si riscul de instalare a cancerului.
- Reducerea riscului de cancer. Varietatile rosii de corcoduse coapte indica prezenta altor nutrienti pretiosi, asa cum este licopenul (eficient in prevenirea mai multor tipuri de cancer), quercetina (flavonoid cu proprietati antivirale si antiinflamatorii) si acid elagic (fitochimicala cu efect de purificare a sangelui).
- Incetinirea procesului de imbatranire. Corcodusele a caror nuanta in stare coapta este de rosu inchis si mov sunt bogate in resveratrol, cel mai potent antioxidant, de 4-5 ori mai puternic decat beta-carotenul, despre care s-a descoperit ca incetineste procesul de imbratranire si imbunatateste sanatatea cardiovasculara.
- Imbunatatirea functiilor cognitive. Corcodusele sunt bogate in fosfor si magneziu, doua minerale care stimuleaza memoria si functiile sistemului nervos, sustinand puterea de concentrare si tonusul general.
- Prevenirea si tratarea anemiilor. Cu un aport generos de vitamina C si fier, corcodusele au un rol de prevenire si tratare a anemiilor, precum si a starilor de oboseala si epuizare.
- Facilitarea vindecarii afectiunilor respiratorii. Corcodusele sunt utilizate, in medicina naturista, pentru grabirea vindecarii bolilor tractului respirator, in special in randul copiilor. Vitamina C din compozitia acestor fructe intaresc sistemul imunitar si ii sporesc randamentul impotriva infectiilor diverse.
- Cicatrizarea ranilor. Tot corcodusele sunt utilizate in popor pentru cicatrizarea rapida a ranilor. Compresele imbibate in sucul proaspat al acestor fructe se aplica direct pe rani timp de cateva minute.
- Pierderea in greutate. Intrucat au un aport caloric foarte scazut si hidrateaza din plin organismul, corcodusele sunt recomandate si in curele de slabit. Un pahar din suc natural de corcoduse, baut inainte de masa, ajuta la instalarea rapida a starii de satietate si la accelerarea arderii grasimilor in organism.
- Detoxifierea organismului. Corcodusele contribuie la detoxifierea organismului si la sinteza hormonilor glandelor suprarenale, datorita vitaminei C pe care o furnizeaza.
                                            republicabio.ro
Corcodusele nu sunt recomandate pentru consum in randul persoanelor care sufera de ulcer gastric, ulcer duodenal sau hiperaciditate gastrica.

Retete sanatoase


Din pricina caracterului lor comun, corcodusele nu sunt suficient de mult apreciate, desi pot fi ingredientele de baza ale unor retete sanatoase si foarte gustoase. In afara de traditionalul compot, foarte racoritor pe timp de vara, exista si alte preparate speciale din corcoduse.
Cocktail din corcoduse cu scortisoara
Ingrediente:
1 kg corcoduse galbene
1 kg corcoduse rosii
3 linguri zahar brun
3 linguri scortisoara
apa plata
Mod de preparare:
Este important sa utilizati corcoduse inca tari, care sa nu se zdrobeasca usor. Indepartati coditele si spalati-le bine in doua ape. Umpleti o oala mare cu apa plata, turnati corcodusele si zaharul si puneti totul la fiert, pana cand fructele se inmoaie bine. La final, aromatizati bautura cu scortisoara si serviti-o calda sau rece.
Briose cu corcoduse
Ingrediente:
republicabio.ro
250 g corcoduse proaspete
175 g unt
120 g zahar brun
3 oua
250 g faina
75 ml lapte degresat
1 jumatate lingurita sare
esenta de vanilie
1 plic zahar vanilat
1 plic praf de copt
50 g nuci macinate
Mod de preparare:
Introduceti zaharul brun, zaharul vanilat, esenta de vanilie si sarea in bolul mixerului si procesati ingredientele, apoi incorporati ouale si mixati pana obtineti o compozitie omogena. Amestecati faina cu nucile si praful de copt, apoi adaugati-le in aluat. Turnati laptele treptat si mixati bine.
Preincalziti cuptorul la 175 grade Celsius, puneti suportul din hartie in formele de briose si turnati in fiecare din aluatul preparat. Scoateti samburii din corcoduse, taiati-le in jumatate si introduceti-le usor in aluat. Lasati totul la copt timp de 25 de minute.
Gem natural de corcoduse
Ingrediente:
3 kg corcoduse bine coapte
2 kg zahar brun
1 lamaie medie
Mod de preparare:
Indepartati cozile si spalati bine corcodusele, in mai multe ape. Intr-o oala de mari dimensiuni, puneti un strat de zahar, unul de corcoduse si tot asa, ca la final sa incheiati cu strat de zahar. Acoperiti cu un prosop curat si lasati la totul la macerat 24 de ore. A doua zi, puneti compozitia la fiert mic, asteptati sa scada pana la jumatate din volum, apoi strecurati corcodusele si pasati-le bine. Mai fierbeti pulpa rezultata 30 de minute, adaugand lamaia taiata felii. Turnati pasta rezultata in borcane si inchideti-le ermetic.

SURSA : http://www.sfatulmedicului.ro/
republicabio.ro

vineri, 26 iunie 2015

Visinele sunt fructe pline de nutrienti si antioxidanti


Acorda-le importanta cuvenita si consuma-le din belsug in aceasta perioada. Visinele, "surorile" vaduvite de celebritate ale cireselor, sunt fructe pline de nutrienti si antioxidanti, avand nenumarate beneficii pentru sanatate.
De la combaterea insomniei si pana la arderea caloriilor, iata ce avantaje ai daca incluzi visinile in dieta ta zilnica!

Continut bogat de antioxidanti

Visinele sunt pline de antioxidanti, in special de antocianine, acele fitochimicale responsabile cu pigmentarea in culoarea rosie. In plus, antocianinele au un bun efect antiinflamator, incurajand circulatia sangelui si contribuind la echilibrarea sistemului nervos.

Visinele ofera si o doza sanatoasa de Vitamina C, esentiala in intarirea sistemului imunitar.

Combat insomnia


Din cand in cand, mananca 10 sau 20 de visine imediat dupa masa de seara si inainte sa te duci la culcare si nu vei mai avea probleme cu somnul. Poti alterna cu un pahar din suc de visine. Secretul sta in melatonina, un hormon care te ajuta sa ai un somn odihnitor, descoperit de cercetatori in visine.

Previn cancerul

Pe langa Vitamina C si antocianine, visinele mai contin trei tipuri de chimicale care sunt cunoscute, in nenumarate studii, pentru beneficiile pe care le aduc impotriva transformarii celulelor, transformare ce duce la cancer. Alcoolul perilic, compusul chimic limonene, precum si acidul elagic sunt substantele cu ajutorul carora te poti proteja de cancerul de sani, de plamani, ficat, piele sau colon.

Scad nivelul colesterolului

Consumate cu moderatie, visinele impiedica acumularea grasimilor in ficat si scad nivelul colesterolului rau (LDL) din sange. Acest lucru se intampla datorita fibrelor si antioxidantilor continuti de visine. Unul dintre acestia din urma este quercetina, un tip de flavonoid extrem de puternic care previne depunerea grasimilor pe vasele de sange si impiedica astfel aparitia atacului de cord.

Te ajuta sa slabesti
                                               

Spre deosebire de cirese, visinele contin mai putin zahar decat acestea. Ele sunt recomandate in curele de slabire si datorita potasiului care te ajuta sa arzi mai repede caloriile si iti ofera energia optima pentru buna functionare a organismului. Consumul de visine ajuta si la indepartarea grasimilor de pe abdomen si de pe talie, 100 de grame continand numai 60 de calorii.

Combate problemele digestive

Continutul de fibre din aceste mici fructe te ajuta sa combati problemele digestive. Ele au si un efect laxativ, benefic in tratarea constipatiei usoare. Totodata, visinele te scapa de toxinele din corp si ajuta la eliminarea acidului uric din sange. Daca ai diabet sau prezinti o aciditate crescuta a sucului gastric nu este indicat sa consumi visine sau suc de visine.

Regenereaza tenul

Visinele se pot folosi si extern, nu numai intern. Ele au proprietati apreciate pentru efectele de regenerare si tonifiere a pielii. Ele pot fi de ajutor in tratarea cuperozei, o forma de acnee rozacee care se instaleaza cu precadere la persoanele trecute de 30 de ani, indiferent de sex. Totodata, ele au si un efect emolient, putand ameliora stadiul crapaturilor pileii.

SURSA : http://www.ele.ro/sanatate/
                                               

miercuri, 24 iunie 2015

Patlagina, planta medicament din gradina ta


Patlagina (Plantago lanceolata, Plantago major, Plantago media) este o planta perena, ierbacee, care creste in toate regiunile tarii, de la campie pana in etajul subalpine. In scop medicinal sunt utilizate frunzele si radacinile, culese din mai pana in octombrie. Frunzele se taie de la suprafata solului, pe timp uscat, dupa ce s-a ridicat roua, iar radacinile se scot din pamant si se spala. Uscarea se face la umbra, in incaperi aerisite sau artificial Ia 40-50°C.


Compozitie chimica- mucilagii, pentozani, acid poliuronic, xiloza, pectine, saponine, taninuri, oleorezine;
- coline, fitochinone, flavone, carotenoizi;
- glicozizi si alantoina cu rol cicatrizant, antibacterian, astringent si hemostatic;
- glucide, proteine, aminoacizi;
- acizi organic (citric, siringic, vanilic, cafeic, salicilic, cumaric);
- vitamine (K, A, C, PP) si saruri minerale (potasiu, sodiu, magneziu, sulf, calciu, fier, zinc, mangan si cupru).

Proprietati terapeutice- expectorante, emoliente, fluidizante, antibronsitice, hemostatice, antiinflamatoare;
-antidiareice (datorita taninurilor), laxative, bacteriostatice, hepatoprotectoare, hipocolesterolemiante, depurative, usor hipotensive;
- tonice, imunostimulatoare, diuretice, antifebrile;
- antiseptice, cicatrizante, astringente, antipruriginoase, fitoncide.

                                       Interlink.ro

Indicatii terapeutice- bronsite cronice, crize de astm bronsic, guturai, sinuzita, rinita, catar pulmonar, hemoragii pulmonare, tuse convulsiva, traheite, emfizem pulmonar, tubercuIoza;
- gastrite hiperacide, ulcer gastroduodenal (prin efectuI cicatrizant);
- diaree, enterite, dizenterie;
- ateroscleroza, mareste coagulabilitatea sanguina, micsoreaza tensiunea arteriala, reduce colesterolul din sange, purifica sangele;
- nefrite cronice, hemoragii uterine (datorita vitaminei K), insuficienta renala, leucoree;
- cancer, afectiuni glandulare maligne;
- stomatite, gingivite, conjunctivite, blefarite (inflamatli ale pleoapelor);
- plagi, rani purulente greu vindecabile, arsuri, furunculoza, eczeme, herpes, ulceratii cutanate, ulcer varicos, taieturi, contuzii, zona Zoster, intepaturi de insecte (viespi, albine, tantari), muscaturi de serpi si caini;
- oboseala, slabiciune, intarziere in crestere a copiilor.

Moduri de utilizare

UZ INTERN

1. Infuzie: 1 lingurita de frunze uscate la 200 ml de apa clocotita; se infuzeaza 15 minute, se strecoara, se indulceste si se ia cate o lingura Ia 2 ore in tratarea ulcerului gastric si duodenal, enterite, diaree, hemoroizi interni, intoxicarea sangelui, astm, bronsite cronice, tuse, laringite, raguseaIa, catare cronice, alergii, anemie, retentie urinara, enurezis, ateroscleroza.

Se mai poate folosi amestecul, in parti egale, din patlagina si cimbrisor pentru boli de ficat si splina. Alte amestecuri se pot face cu plante expectorante, emoliente si cicatrizante (nalba mare, musetel, Iumanarica, mierea ursului).

2. Infuzie din amestec de 50 g de frunze de patlagina, 5 g de fructe de anason la 1 litru de vin fiert; se lasa sa infuzeze 10-15 minute, se strecoara si se beau 3-4 cesti pe zi, prin inghitituri rare, de catre bolnavii de flebite si cei care scuipa sange.

3. Decoct din 1 lingura de frunze uscate la 250 ml de apa sau lapte; se fierbe 5 minute, se infuzeaza 10 minute, se strecoara si se da cate o lingura la intervale de 2 ore timp de 6 saptamani la bolnavii de tuberculoza pulmonara si copiilor cu limbrici.

4. Decoct din seminte de patlagina folosit in boli de rinichi, vezica urinara si hematurie.

                                          acumulator-shop.ro

5. Sirop de patlagina din 100 g de frunze proaspete, bine spalate care se toaca marunt; se fierbe in 1.250 ml de apa, la care se adauga 300 g de zahar si 250 g de miere de albine nezaharisita. Se amesteca la foc mic pana se obtine o consistenta groasa ce se toarna in sticlute sau borcane bine inchise si se tine la frigider. Se ia cate o lingurita inainte de mese timp de 3 saptamani, avand efecte excelente in bronsite, tuse seaca, curatirea sangelui de toxine, rahitism si in boli cronice de inima, plamani si ficat.

6. Suc din frunze prospete, spalate, maruntite si presate care se amesteca cu miere, se fierbe 20 minute si se iau cate 2 linguri pe zi in bolile cailor respiratorii, in purificarea sangelui, limbrici si incontinenta urinara.

7. Pulbere din 1 g de frunze uscate si macinate fin care se ia de 2-3 ori pe zi, dupa mesele principale, in ulcer gastric si duodenal.

8. Seminte de patlagina (8 g pe zi) cu cateva inghitituri de ceai din cicoare cu efecte in prevenirea formarii pietrelor in litiaza biliara si renala.

UZ EXTERN

9. Tinctura de patlagina din 100 g de frunze uscate in 1 litru de alcool de 70°; se lasa la macerat 24 ore, se strecoara, se stoarce tifonul si se pun 2-3 comprese pe ten cu acnee, in zona Zoster, inflamatii, intepaturi de insecte sau se fac spalaturi bucale (gargara) in stomatite, faringite, laringite, afte, dureri de dinti si alte infectii ale gurii.


10. Decoct din 100 g de frunze uscate la 300 ml de apa rece; se fierbe 15-20 minute, se infuzeaza acoperit pana la racire si se pun comprese pentru cicatrizarea plagilor deschise si purulente sau arsuri grave.

11. Ulei de patlagina din 400 g de frunze proaspete, maruntite, 300 ml de alcool de 70°, 500 ml de ulei de floarea soarelui; se lasa la macerat 3-4 zile, se fierbe in baie de apa 3- 4 ore, se strecoara cu stoarcerea reziduurilor si se fac badijonari in caz de acnee, rani, ulceratii, eczeme infectate, prurit, ulcer varicos, zona Zoster, inflamatii si intepaturi de insecte.

12. Unguente din 5 ml de suc de frunze proaspete, 40 g de vaselina, 5 g de lanolina; se foloseste in iritatii cutanate nezemuinde si in inflamatii.

13. Bai locale cu infuzie din 100 g de frunze uscate in 3 litri de apa clocotita; se lasa vasul acoperit timp de 20-30 de minute, se strecoara in apa de baie la temperatura de 37°C si care se sta 15-20 minute, pentru a trata ulcerul varicos si alte ulceratii ale pielii. Infuzia se mai foloseste in boli de ochi (conjunctivita, blefarita), eventual cu adaus de sulfina si albastrele.

14. Cataplasme cu frunze proaspete, spalate si strivite, care se aplica cu o bucata de tifon pe zonele afectate ale pielii: abcese, herpes, bube, branca, taieturi, furuncule, rani sangerande, tromboze, inflamatii articulare de natura reumatica, cancer de piele, afectiuni maligne glandulare, ulcer varicos (se amesteca cu sare). Are efecte cicatrizante, calmante, antipruriginoase si antiinflamatorii, datorita continutului in aucubozida si substante antibiotice.

15. Persoanele care merg pe distante lungi pot pune frunze proaspete in pantofi, pentru a evita basicarea sau se imbaiaza picioarele in infuzie de patlagina amestecata cu nalba si coada calului, iar ranile vor fi unse cu alifie de galbenele.

SURSA : http://sanatate.bzi.ro/

                             

marți, 23 iunie 2015

Magazin online cu produse si servicii de inalta calitate

                              badabum.ro

                             
                              
”Spunem DA dorintelor tale!” - Cautam permanent sa furnizam bunuri si servicii de inalta calitate, la preturi rezonabile, contribuind astfel la prosperitatea si fericirea clientilor nostrii. Te intrebi ce poti sa cumperi de AICI? Aproape orice! Gasesti o gama variata de produse IT&C, electronice, electrocasnice, ingrijire personala si produse destinate nou-nascutilor

- Transportul este gratuit pentru comenzile ce depasesc valoarea de 200 lei (Bucuresti); 
- Procesam comenzile rapid, iar livrarea lor se face in maxim 24/48 ore de la confirmare. (Bucuresti); 
- Comenzile din stoc se pot ridica in aceeasi zi, direct de la depozitul nostru; 
- Livrare in aceeasi zi pentru comenzile lansate pana in ora 13:00 in Bucuresti; 
- Clientii pot alege metoda de plata potrivita lor (plata online, plata in rate, plata la domiciliu.


Intra in Magazin




duminică, 21 iunie 2015

Saraswatarishta is ayurvedic nerve tonic

                                                    
Saraswatarishta is ayurvedic nerve tonic used in epilepsy, Mental disorder, Memory weakness and other mind related disorders. Saraswatarishta ingredients are combination of anti oxidant, anti-inflammatory and immune stimulant that help in memory-enhancing.
It is useful for all age groups. It provides strength to heart muscles as well as improves blood supply to heart muscles. It is helpful in condition of memory loss due to any cause. It is an nerving tonic and has special effect on central nervous system.

Formula:

Brahmi, shatavar, Bidari, Haritaki, Ushir, Sonth, saunph, Nishoth, clove, pipal, banch, Kut, Ashwagandha, Bahera, Giloy, Ela, Vidang, Dalchini, Dhatakiand jaggery.

Therapeutic use of Saraswatarishta:

- Alzheimer disease
- Dementia
- Epilepsy
- Alterative, tonic and relaxes nervous system.
- Used in convulsions
- Nervous debility
- Stammering
- Loss of memory
- Insomnia
- Seminal weakness

Dose:

15~30 ml with equal quantity of water.

SURSA : http://www.bimbima.com/

sâmbătă, 20 iunie 2015

Saraswatarishta and other in insanty and mental disorders


In Ayurveda, any type of mental illness is known as Dimagi Bimari. Insanity and other mental diseases are much more difficult to understand than other physical diseases. The fast industrialization and excessive crowding, the day by day increasing competition, unnecessary hurry and worry are some of the important factors. Mental disorders are of many grades. It may range from mild peculiarities to temporary delirium.
CAUSES AND SYMPTOMS
Any mental disorder arises from either a disease or when the working of that part of the nervous system which controls and conducts is not proper. There are two groups for the causes of mental disorders.
GROUP 1 – PEOPLE WHO ARE REGULARLY SUBJECTED TO GREAT STRAINS WITHOUT DEVELOPING ANY MENTAL DISORDER.
GROUP 2 – PEOPLE WHO HAVE A TENDENCY TO BECOME INSANE AT SOME PONIT OF TIME IN LIFE WHEN CERTAIN CAUSES ARISE.
The main causes of any mental disorders are abnormal temperament, heredity, alcoholism, improper blood circulation, sudden shock, senile degeneration, disease of the nervous system.
VARITIES OF MENTAL DISORDER – Mental disorder can be placed in two categories
  • NEUROSES – it is a mild form of mental disorder. In this the patient has a general emotional feeling of anxiety.
  • PSYCHOSES – manic depressive psychosis, mania, melancholia, paranoia and certain states of confusion fall in this category.
According to ayurveda, there are large varieties of insanity cases. The causative factors are the vitiation of the three doshas, mental or physical shocks and weakness of the nervous system.

MEDICINES AND PRESCRIPTIONS
Depending upon the cause of the problem, different treatments are carried out. If the vitiation of the dosha is the reason for the cause of insanity, Ghritas which are certain ghee preparations are given to the patient. If it is due to the vitiation of pitta, certain purgatives are given and if insanity is due to the vitiation of kapha dosha, the patent should be made to vomit.
The ayurvedic medicines given below are very helpful for the treatment of insanity of any type.
AYURVEDIC MEDCINE
DOSE
  • Saraswatarishta
20ml should be taken daily mixed with equal quantity of water two times daily after meals.
  • Rajat Bhasma
  • Chandravaleha
75mg of Rajat Bhasma and 10gm of Chadravaleha should betaken twice daily with cow’s milk.
  • Lashunadya Ghrita
It should be mixed in the food of he patient.
  • Praval Pishti
  • Shankhapushpi Churna
  • Chaturbhuja Rasa
250mg of Praval Pishti, 1gm of Shankhapushpi Churna and 125mg of Chaturbhuja Rasa to be taken two times daily with honey.
  • Unmadagajakesari
250mg to be given with milk.
  • Unmadabhanjana
250 mg to be given with honey.
  • Shivaghrita
15-20mg can be taken.
  • Bhutankusha Rasa
250mg with ginger juice should be taken.
  • Bhatabharava Rasa
250mg should be taken with cow’s ghee.
  • Sarpagandha
  • Shankhapushpi
These should be in the paste form and applied on the fore head of the patient.
  • Sahasradhauta Ghrita
It should be used for massaging the head of the patient.

HOME REMEDIES
Ø      The patient should be given castor oil at least twice a week so that his bowels are clean and he does not suffer from constipation.
Ø      Goat’s milk and bhang should be mixed and the paste should be rubbed on the palms and the soles of the feet of the patient during day and at night.
DIET AND OTHER REGIMEN
The patient should be given simple and light food but it should be nutritious.

See : Saraswatarishta – Uses, Dose, Side effects andIngredients
sursa : http://home-cure.net/