Arnica creste in regiunile de munte, impodobind pasunile cu florile ei galben-aurii.Poporul o mai numeste podbal de munte, carul padurilor, cujda sau carul zinelor.
De la aceasta planta se folosesc florile- Flores Arnicae- mai rar planta intreaga si radacina. Ele contin ulei volatil, colina, alcooli triterpenici, substante colorante de natura carotinoidica.
Din florile acestei plante se prepara un ceai care se foloseste, sub forma de gargara, in laringita si raguseala.
Mai ales din flori de arnica se prepara o tinctura care, diluata cu apa, in proportie de 10-20 g la 100 ml apa, se utilizeaza ca pansament antiseptic si cicatrizant pentru rani. In amestec cu apa de plumb , aceasta tinctura are proprietatea de a descongestiona umflaturile si loviturile. La un litru de apa de plumb se pun 100 ml tinctura , cu care se fac comprese ce se aplica pe locurile umflate sau lovite. Infuzia de 4 % , sub forma de comprese , invioreaza tenurile palide.
Cu avizul medicului, se pot folosi, pentru uz intern, ca stimulent nervin, dimineata si seara, 25-50 picaturi de tinctura ( care se procura de la farmacie) in amestec cu apa indulcita sau cu ceai. In general, nu se recomanda a se administra intern deoarece provoaca gastro-enterite, ridica tensiunea arteriala, iar in cantitati prea mari paralizeaza centrii nervosi.
De la aceasta planta se folosesc frunzele-Folium Cynarae-care contin cinarina, polifenoli derivati flavonici, un principiu amar, inulina, saruri de potasiu, magneziu, etc.
Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracterizeaza prin efecte sigure asupra bolilor de ficat si rinichi , avind proprietatea de a mari secretia biliara si diureza, reglind , in acelasi timp, procesul de formare a colesterolului.
Paralel cu aceste efecte, ceaiul de anghinare are si insusirea de a diminua zaharul din singe, dind bune rezultate in unele forme de diabet. Actiunea antidiabetica se datoreaza bunei oxidaze.
Ca diuretic, ceaiul din aceasta planta se recomanda in nefritele acute si cronice deoarece mareste volumul de urina si favorizeaza , in acelasi timp, eleiminarea ureei si a substantelor toxice ce se formeaza la nivelul ficatului si rinichilor.Datorita eliminarii de toxine, se observa efecte favorabile in tratarea urticariilor si a diferitelor forme de prurit ( mincarime).
Bune rezultate da ceaiul de anghinare si in bolile tubului digestiv, manifestate prin constipatie, varsaturi, enterite, fermentatii intestinale, colite, hemoroizi si lipsa poftei de mincare.
Ceaiul de anghinare este un bun adjuvant in unele afectiuni ale inimii care se manifesta prin hipertensiune, ateroscleroza si anghina pectorala.
Cercetarile mai noi ii atribuie proprietati antimicrobiene.
Pentru a prepara ceaiul de anghinare, se va proceda in felul urmator:
Intr-un vas, se pune o lingura de frunze maruntite care se oparesc cu 500 ml apa clocotita. Dupa racire, se strecoara lichidul si se indulceste cu zahar. O parte din ceai se bea dimineata , pe stomacul gol, dupa care bolnavul va sta culcat o jumatate de ora pe partea dreapta. Restul cantitatii de ceai se bea in cursul zilei , cu o jumatate de ora inaintea meselor principale.
E bine ca tratamentul cu anghinare sa se faca progresiv, incepind cu doze mici, in primele zile , cara apoi sa creasca treptat. Tratamentul va dura 20-30 zile, urmat de o luna pauza, dupa care se va relua.
