Depresia dupa nastere

               

Cauze depresie postpartum

Depresia postpartum este determinată în principal de modificări hormonale semnificative şi bruşte care apar imediat după naştere. Astfel, nivelurile de hormoni feminini asemenea estrogenului şi progesteronului, scad puternic în orele imediat următoare naşterii. Aceste scăderi pot produce starea depresivă, tot aşa cum doar mici schimbări hormonale pot declanşa stări disforice şi de tensiune psihică înainte de ciclul menstrual.

De asemenea, nivelurile hormonului tiroidian pot să scadă puternic după naştere, dezvoltându-se o deficienţă tiroidiană care poate produce depresie. La iniţierea alăptării, dezinhibarea hipofizei şi creşterea nivelului de prolactină se fac şi pe seama scăderii nivelului de dopamină din anumite regiuni ale creierului. Scăderea dopaminei este corelată, după cum se ştie, cu apariţia simptomelor depresive, a anxietăţii, şi a gândurilor obsesive.
Totodată, nivelul placentar crescut al corticotropin releasing hormone (CRH), în cursul săptămânii a 25-a de sarcină, poate fi folosit ca marker al unei posibile dezvoltări a DPP, după cum se arată într-un studiu.

Factori de risc depresie postpartum

Aceste modificări hormonale pot determina depresie postpartum mai ales când sunt asociate cu alţi factori de risc, cum ar fi existenţa unor episoade depresive anterioare (inclusiv din cadrul tulburării bipolare), istoric familial de depresie, mamă care nu alăptează în mod natural, fumătoare, statut socioeconomic precar, sarcină nedorită/neplanificată, rasă africană, mame lesbiane sau bisexuale, absenţa suportului partenerului, prietenilor şi al familiei, sau un stres excesiv resimţit după naştere.

Unii autori neagă importanţa etiologică a modificărilor hormonale, argumentând faptul că incidenţa DPP este la fel de ridicată şi în rândul taţilor, dar cu o simptomatologie mai redusă în intensitate.

Simptome ale depresiei postpartum

Simptome care au o amplitudine variabilă, asemenea insomniei, iritabilităţii, crizelor de plâns, sentimentelor de copleşire şi labilitatea afectivă, sunt frecvent intâlnite în primele zile după naştere (la mai mult de jumătate dintre femei). Aceste stări (denumite şi “baby blues”) ating de obicei un maxim în ziua a patra şi se remit în mai puţin de 2 săptămâni, când modificările hormonale se atenuează.
Simptomatologia depresivă rămâne de cele mai multe ori la o intensitate subclinică, dar trebuie monitorizată de către personalul medical pentru a se putea interveni cu promptitudine când dobândeşte o dimensiune clinică.
Fenomenologia clinică a cazurilor de mică intensitate de DPP sunt similare celor ale “baby blues”-ului, dar sunt prezente mai mult timp (peste 2 săptămâni).
În cazul unei DPP severe, simptomele pot surveni oricând în primul an de după naştere, şi sunt identice cu ale unei depresii severe : tristeţe, pierderea interesului, dificultăţi de concentrare, agitaţie sau lentoare psihomotorie, senzaţie de oboseală exagerată, tulburări ale apetitului (anorexie sau bulimie), tulburări ale somnului (insomnii), scăderea libidoului, gânduri de sinucidere, sentimente ambivalente sau negative faţă de sugar; sentimente de culpabilitate legate de incapacitatea de a avea grijă de copil şi o anxietate excesivă în legatură cu starea de sănătate a acestuia.
Aproximativ 1 din 8 femei dezvoltă depresie postpartum de lungă durată în săptămânile şi lunile de după naştere.

Modificările hormonale şi durerea cauzate de avortul spontan sau naşterea unui făt mort, de asemenea, pot declanşa depresie postpartum la multe femei. Depresia postpartum face dificilă îndeplinirea atribuţiilor de mamă, afectând îngrijirea copilului şi formarea ataşamentului faţă de acesta.
Bebeluşii mamelor depresive tind să fie puţin ataşaţi de mamele lor şi să fie mai lenţi în achiziţia limbajului, a comportamentelor specifice vârstei, şi dezvoltarea mentală. Fără tratament, depresia postpartum poate dura aproximativ 7 luni, şi poate continua peste un an.

Tratament pentru depresia postpartum

Tratamentul prompt este important atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât recuperarea este mai rapidă, scăzând şansele de repetare a depresiei şi dezvoltarea copilului este mai puţin afectată de boala mamei. Medicaţia antidepresivă şi terapia cognitiv – comportamentală s-au dovedit la fel de eficiente pentru multe femei.
Consilierea şi terapia suportivă sunt considerate tratament de primă linie pentru depresia postpartum de mică şi moderată intensitate. Anumite studii arată că simptomele depresiei postpartum se îmbunătaţesc după prima şedinţă, şi prezintă ameliorare semnificativă după primele 6 şedinţe.
Un consilier pe probleme cognitivo-comportamentale poate sfătui pacienta pentru ţinerea sub control a simptomelor de anxietate, prin tehnici de relaxare sau exerciţii de respiraţie profundă. Femeile cu depresie puţin intensă beneficiază mai mult de pe urma consilierii decât cele cu depresie moderată sau severă, la care este obligatorie combinarea tratamentului antidepresiv.

Alăptarea la sân oferă multe beneficii emoţionale şi fizice, atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Pentru acest motiv, s-au identificat antidepresivele sigure în timpul alăptării. Astfel, nu este necesară întreruperea alăptării în timpul tratamentului cu antidepresive pentru depresia postpartum.
Indiferent dacă femeia alăptează sau nu, cel mai probabil medicul va recomanda un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei; această clasă de medicamente s-a dovedit a fi foarte eficientă la femei, şi cu efecte secundare minime. Majoritatea antidepresivelor triciclice pot fi folosite şi ele în timpul alăptării, cu risc minim, dar tind să aibă mai multe efecte secundare. Deoarece după naştere femeia pare să aibă o sensibilitate crescută la efectele secundare ale medicamentelor, tratamentul va fi iniţiat cu o doză redusă.
Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei constituie aşadar medicaţia de primă alegere pentru tratamentul depresiei postpartum.
De obicei, este necesară o perioadă de timp între 4 şi 8 săptămâni pentru a se remite simptomatologia depresivă, deşi unele femei se simt mai bine într-un interval mai scurt de la iniţierea tratamentului.
Antidepresivele sunt de obicei folosite pentru cel puţin 6 luni, mai întâi pentru tratarea depresiei postpartum, şi apoi pentru prevenirea recăderilor. Pentru aceasta se poate recomanada continuarea tratamentului până la un an înainte de întreruperea gradată a acestuia. Experţii recomandă tratament antidepresiv pe termen lung la femeile care au avut 3 sau mai multe episoade depresive în trecut.

Tratamentul cu estrogeni pentru depresia postpartum a fost puţin studiat. Unele femei care luau estrogeni au prezentat îmbunătăţiri ale stării de sănătate, totuşi o parte dintre ele luau în acelaşi timp şi un antidepresiv, astfel că este greu de ştiut dacă efectul se datora exclusiv estrogenilor. Terapia cu estrogeni este puţin probabil să devină totuşi un tratament comun pentru depresia postpartum, deoarece creşte riscul de tromboză venoasă profundă şi de cancer al endometrului. Adăugarea concomitentă de progesteron reduce riscul de cancer endometrial al estrogenilor, dar este cunoscut ca factor declanşator pentru depresia postpartum, dacă este administrat după naştere.

Terapia prin lumină este o terapie alternativă care foloseşte expunerea la lumina strălucitoare (nu tot spectrul luminii, care include şi razele ultraviolete). În mod obişnuit o persoană care urmează terapie prin lumină va trebui să stea în faţa unei lămpi fluorescente cu intensitate mare (între 2500 şi 10000 lucşi), crescând gradat intervalul de expunere până la 1-2 ore, în fiecare dimineaţă. Deşi terapia prin lumină pentru depresia postpartum nu a fost încă suficient studiată, aceasta s-a dovedit benefică pentru femeile însărcinate şi pentru depresia din timpul iernii (tulburare afectivă sezonieră), fără efecte secundare severe.

O altă ipoteză etiologică a DPP constă în depleţia de acizi graşi Omega 3 de la nivelul cerebral al mamei în timpul ultimelor trei luni de sarcină, culminând cu momentul naşterii. Suplimentarea dietei cu acizi graşi omega 3 a avut rezultate favorabile în evoluţia stării afective a proaspetelor mămici.
SURSA : http://www.csid.ro/

Mugurii de pin-colectie de substante vindecatoare

      

Pinul  (lat. Pinus sylvestris) parte a familiei Pinaceae, este o plantă orginară din emisfera nordică şi cuprinde peste 80 specii de arbori (mai rar arbuşti),  răşinoşi. Ajunge până la 40-50 de metri înălţime, are tulpina şi ramurile roşii-cărămizii.
Văr cu bradul, pinul este mai bogat în răşină şi are o putere terapeutică mai mare. Mugurii săi, care apar aproape concomitent cu cei ai bradului, sunt o adevărată colecţie de substanţe vindecătoare.


Mugurii de pin conţin uleiuri volatile cu proprietăţi antiseptice, antiinflamatorii şi expectorante, tanin care reduce durerea şi iritaţiile, alcooli şi răşini cu un efect balsamic în tuse, bronşite şi alte afecţiuni respiratorii, flavonoizi, vitamina C. În plus, mugurii sunt bogaţi în acid ascorbic, pinitol şi un principiu amar, pinipicrozida. Ceaiul de pin are propietăţi diuretice, dar şi antiinflamatorii şi antiseptice ale căilor respiratorii şi urinare, iar mugurii de pin sunt un agent cicatrizant. Datorită substanţelor active pe care le conţine, pinul este eficient mai ales în afecţiuni respiratorii, renale şi în reumatism, precizează Eugen Giurgiu, doctor român în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.
Infuzia din muguri de pin este un bun dezinfectant pentru aparatul respirator, fiind indicată în tratarea bronşitelor cronice şi a laringitelor. Un studiu recent a demonstrat că această infuzie are efecte antispastice, antimicrobiene şi fluidifică secreţiile bronşice. Deoarece mugurii de pin conţin o cantitate importantă de vitamina C, infuzia din muguri este indicată şi pentru stimularea sistemului imunitar.
Semințele de pin
Semințele de pin sunt surse importante de fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, cupru, mangan, tiamină, riboflavină,   niacină, folați, colină și vitamina E. De asemenea, acestea reprezintă o bună sursă de proteine și calorii.

 Nu există contraindicaţii în ceea ce priveşte consumul de muguri de pin pentru copii sau adulţi, dar, ca în cazul oricărui aliment nou introdus, este bine să vă consultați cu medicul pediatru și să urmați regula celor 4 zile. De asemenea, pentru a putea evita orice reacţii alergice, se va consuma moderat.


O rețetă simplă și de sezon – salată verde, spanac proaspăt, avocado, castravete verde și semințe de pin, câteva picături de ulei de măsline și oțet balsamic!
Idee – boabe de porumb, morcov, fasole dulce, seminte de pin + dressing de iaurt!
Semințele de pin sunt des folosite la prepararea pesto-ului genovez, în orez, la prepararea hummus-ului , la salata de varză (inclusiv cea roșie), sau chiar, consumate ca gustare , crude, sub formă de … crănțănele sănătoase!
PONT – Adăugați un pumn de semințe de pin la mâncarea de spanac și veți descoperi o nouă savoare!

Siropul de pin

Se zdrobesc 100 g muguri de pin si se adauga 100 ml alcool de 70
grade . Amestecul se lasa la macerat timp de 12 ore , in vas acoperit. Se adauga 500 ml de apa clocotita si se mai lasa 6 ore. Se filtreaza prin citeva straturi de tifon . Se adauga 640 g zahar, care se dizolva la cald , pe baia de apa. Dupa ce se filtreaza prin tifon , se completeaza cu apa pina la 1 litru.
Se pastreaza in sticle de capacitate mica , la rece.
Pentru copii se recomanda 3 lingurite pe zi, iar pentru adulti , 3 linguri pe zi.
Citeste si : Polenul de pin-biostimulator

SURSA :  http://diversificare.ro/alimente/2013/04/muguri-de-pin-daruri-de-sanatate/

Vremea (weather for a predefined location)

meteoblue

In dreptul localitatii dati click si scrieti numele localitatii dorite

Ghintura -multiple beneficii

Ghintura (Gentiana asclepiadea) este o planta perena erbacee care creste in zone deluroase, subalpine si alpine, la altitudinea de 700-2400 m, mai frecvent pe pajisti, pasuni si fanete umede,  marginea padurilor, tufarisuri, preferand solurile bogate in humus. De la ghintura, sunt utilizate in scop medicinal rizomii cu radacini.

Compozitie chimica: glucide, pectine, mucilagii, glicozide amare, alcaloizi, taninuri, steroli, ulei volatile, vitamine (C, PP) si saruri minerale. 

Proprietati terapeutice
- stomahice, gastrice, antimalarice, laxative, colagoge, coleretice, antihelmintice;
- febrifuge, antitermice, sudorifice;
- antiseptice, antlinflamatoare;
- stimulente, fortifiante, tonic-aperitive, eupeptic-amare cu rol in convalescenta, dupa boli indelungate, fiind lipsita de toxicitate sau de actiune iritanta in doze optime. 

Mod de actiune
- stimuleaza functiile ficatului, ale vezicii biliare si ale stomacului, cu rol in hepatita, dischinezie biliara, aerofagie, stari de greata, diaree, helmintiaza (ascaridoza);
- excita secretiile gastrice si biliare, favorizand digestia;
- stimuleaza pofta de mancare la copii, batrani si convalescenti;
- combate gripa, raceala, tusea cronica, febra;
- combate starile de spasmofilie, frisoane, astenie, starile depresive, oboseala, insomnia, stari conflictuale, isteria;
- ajuta in reumatism, guta, scleroza;
- combate bolile de inima si de rinichi, cu rol in insuficienta renala si infectii urinare;
- combate anemia, debilitatea la copii, imbatranirea prematura si starile de convalescenta, prin marirea capacitatii de aparare a organismului fata de infectii si prin cresterea numarului de leucocite (globule albe din sange). 

Forme de utilizare
UZ INTERN

1. Infuzie din 30-40 g de frunze, uscate si maruntite, la 1 litru de apa clocotita; se infuzeaza 10 minute, se strecoara si se beau 2-3 cesti pe zi in tratamentul icterului si al insuficientei hepatice.

2. Infuzie din 1 lingurita de radacini uscate si maruntite, la 1 litru de apa clocotita; se lasa sa infuzeze 4 ore, se strecoara si se bea cate 1/4 cana, cu 30 de minute inainte de fiecare masa. Tratamentul se repeta cateva zile consecutiv. Fiind foarte amara, infuzia se poate Inlocui cu tinctura sau vin de ghintura.

3. Decoct din 1 lingurita de radacini, uscate si maruntite, la 500 ml de apa rece; se fierbe 15 minute, se strecoara si se bea, in 3 reprize pe zi, inainte de mese, avand efecte aperitive si digestive.

4. Decoct antihelmintic din 1 lingurita de radacina, uscata si macinata, la 500 ml de apa; se fierbe 10-15 minute, se strecoara si se bea, pe nemancate, in 2 reprize, la interval de o ora, avand efect in combaterea viermilor intestinali (oxiuri).

5. Tinctura din 2 linguri de radacini, uscate si macinate, la 100 ml de alcool de 70º; se lasa la macerat 8 zile, se strecoara si se iau cate 15-20 de picaturi intr-un paharel cu apa calduta (la copii de 10-12 ani se dau numai 5-10 picaturi), cu 30 de minute inainte de mesele principale, avand efect in cresterea poftei de mancare, mai ales la copii si batrani. Tinctura mai actioneaza in caz de varsaturi, depresie psihica, nervozitate, acces de lesin, stari conflictuale si la semne de oboseala generala dupa calatorii lungi.

6. Vin de ghintura din 3 linguri (circa 30 g) de radacini uscate si macinate, in 60 ml de alcool de 40°, asigurand umezirea uniforma; se lasa la macerat 24 ore si se adauga 1 litru de vin alb. Dupa o noua macerare de 10 ziIe, cu agitare zilnica la 3-6 ore, se strecoara si se ia cate un paharel, de 3-4 ori pe zi, timp de 2 saptamani. Ca aperitiv se ia cate o lingura cu 30 de minute inainte de fiecare masa. Pentru copii de 10-12 ani, vinul tonic de ghintura se indulceste cu 100-200 g de zahar Ia Iitru si se ia cate o lingurita, cu 30 de minute inainte de mesele pnincipale, avand efecte in marirea poftei de mancare.

7. Sirop din 10 g de radacini oparite in 150 ml de apa clocotita; se lasa sa macereze 6 ore, se strecoara, se adauga 230 g de zahar si se fierbe din nou Ia foc lent. Se filtreaza, se trece in sticlute bine inchise si se consuma cate 3-4 lingunite pe zi de catre copiii anemici, cu debilitate accentuata si fara pofta de mancare.

8. Pulbere din radacini uscate si macinate din care se ia cate un varf de cutit, de 3 ori pe zi, inainte de mese, cu efecte in anorexie (lipsa poftei de mancare) la persoane in convalescenta. 

UZ EXTERN

9. Decoct din 100 g de radacini, uscate si macinate, la 1 Iitru de apa; se fierbe 10 minute si se foloseste sub forma de lotiuni caldute sau comprese pe rani greu vindecablle. 

SURSA : http://sanatate.bzi.ro/
                                                       
                                                                                           

Patlagina in vindecarea ranilor

Denumirea stiintifica :  Plantago lanceolata, Plantago major
Denumiri populare :  minciuna, iarba grasa, limba sarpelui, iarba taieturii
Recoltare :                frunza (inainte de inflorire)
Perioada :                 aprilie-mai

  Exista patru specii de patlagina la noi in tara. Cele mai intilnite sunt cea cu frunza ingusta (Lanceolata)si cea cu frunza aproape rotunda (Major). 
  Planta este foarte utila pentru vindecarea ranilor usoare( arsuri, taieturi,intepaturi de insecte). Pentru aceasta problema , se striveste putin frunza, apoi se aolica pe rana si se panseaza. Trebuie doar sa ai mare grija ca planta sa fie vulesa dintr-un loc curat, unde nu au acces anumalele. 
  Patlagina este recunoscuta si pentru actiunea ei benefica in raceli, raguseli, tuse, laringite, bronsite, astm.
Poti prepara in casa sirop de patlagina, Se face o infuzie din doua-trei linguri de frunze uscate sau proaspete la o cana cu apa.Se lasa la racit, dupa care se adauga miere ( trei parti miere la o parte ceai de patlagina).Doua canicu ceai de patlagina pe zi ajuta la tratarea ulcerului gastric,bronsitei cronice, astmului, tusei.Pentru tuse si bronsite, se poate combina ceai de patlagina cu ceai de cimbru, pentru un efect mai bun. Pulberea de patlagina este forte utila in tratarea ulcerului gastric. Pentru a o prepara, se spala planta proaspata, se zvinta, apoi se usuca la temperatura camerei, in strat subtire pe foi albe. Se macina cu risnita electrica de cafea sau se striveste cu piua pina se obtine pulberea. Se ia o lingurita inaintea meselor principale.
Ceaiul de patlagina sau terciul de planta poate fi folosit si extern, prin aplicatii, pentru ulcerul varicos. Pentru laringita, se poate face gargara. Ceaiul poate fi folosit si pentru comprese si spalarwea ochilor in conjuctivita.

       

Strugurii in obezitate

                         

Denumirea stiintifica : Vitis vinifera
Denumiri populare :   vita de vie
Se recolteaza :           fructele si frunzele
Perioada :                 august-octombrie

   Strugurii sunt un tonic general deosebit si ajuta , mai ales, in digestie. Sunt indicati in hepatite , afectiuni ale rinichilor, reumatism, artrite, guta, boli de piele. Au o influenta buna in tratarea obezitatii si a lipsei de vitamine.
   Prin aplicarea de cataplasme cu ceea ce ramine cind se face must se poate scapa de durerile reumatismale , guta sau sciatica.
   In obezitate , este bine ca doua zile pe saptamina (nelegat) sa se manince doar struguri. Cura cu must are foarte bune un efecte diuretice si depurative, previne ateroscleroza. Se incepe cu 0.5 litri de must zilnic, bauti in trei reprize. Se creste cantitatea , progresiv, pina cind se ajunge in doua saptamini, la doi litri pe zi. Timp de doua -trei zile nu se maninca, ci se bea doar must. Dupa aceea se reintroduce mincarea si se scade , treptat, cantitatea de suc, timp de alte doua saptamini.
   Frunzele de vita de vie sunt foarte bune in combaterea diareei, hemoragiilor in varice, hemoroizi, celulita , si sunt un bun fortifiant. Se face un decoct din doua linguri la o cana cu apa. Se bea trei cani pe zi, prima dimineata devreme, celelalte -inainte de mese.
   
                                

Sunatoarea - beneficii

Denumirea stiintifica : Hypericum perforatum
Denumiri populare :   drobisor, iarba singelui, neruju, pojarnita, sunaica
Se recolteza :            florile, tulpinele subtiri
Perioada :                 iunie-septembrie

   Sunatoarea cu florile ei galbene se intilneste mai ales in zona deluroasa. Este foarte buna in afectiuni stomacale, infectioase, diskinezii biliare, depresii.
   S-a descoperit recent ca este un bun sedativ natural , inducind o stare de relaxare. Este de preferat sedativelor si somniferelor de sinteza , avind avantajul ca nu creeaza dependenta si nu are efectele secundare ale acestora. Sunatoarea mai este recomandata in hepatite acute si cronice evolutive. Pentru uz intern, se face infuzie de planta maruntita, si uscata (o lingura la o cana cu apa ). Se beau doua cani pe zi. Ceaiul de sunatoare mai poate fi folosit pentru gargara, in caz de inflamatii ale gingiilor. Se mai poate face un decoct slab, care are si efect antidiareic : o lingura la o cana cu apa se lasa sa dea in clocot timp de 10 minute. Se bea cu inghitituri mici. Pentru copii, cantitatea este de o lingurita de planta. Poti prepara tinctura de sunatoare pentru uz extern acasa. Se pun la macerat 200 g planta in 600 ml ulei comestibil. Se lasa sapte zile la soare, amestecind zilnic. Se filtreza si se pune in sticlute. Se aplica extern, fiind un foarte bun cicatrizant al ranilor. Daca vei cumpara produse din sunatoare de la magazin, asigura-te ca au 0.3% substanta activa.