Ghintura -multiple beneficii

Ghintura (Gentiana asclepiadea) este o planta perena erbacee care creste in zone deluroase, subalpine si alpine, la altitudinea de 700-2400 m, mai frecvent pe pajisti, pasuni si fanete umede,  marginea padurilor, tufarisuri, preferand solurile bogate in humus. De la ghintura, sunt utilizate in scop medicinal rizomii cu radacini.

Compozitie chimica: glucide, pectine, mucilagii, glicozide amare, alcaloizi, taninuri, steroli, ulei volatile, vitamine (C, PP) si saruri minerale. 

Proprietati terapeutice
- stomahice, gastrice, antimalarice, laxative, colagoge, coleretice, antihelmintice;
- febrifuge, antitermice, sudorifice;
- antiseptice, antlinflamatoare;
- stimulente, fortifiante, tonic-aperitive, eupeptic-amare cu rol in convalescenta, dupa boli indelungate, fiind lipsita de toxicitate sau de actiune iritanta in doze optime. 

Mod de actiune
- stimuleaza functiile ficatului, ale vezicii biliare si ale stomacului, cu rol in hepatita, dischinezie biliara, aerofagie, stari de greata, diaree, helmintiaza (ascaridoza);
- excita secretiile gastrice si biliare, favorizand digestia;
- stimuleaza pofta de mancare la copii, batrani si convalescenti;
- combate gripa, raceala, tusea cronica, febra;
- combate starile de spasmofilie, frisoane, astenie, starile depresive, oboseala, insomnia, stari conflictuale, isteria;
- ajuta in reumatism, guta, scleroza;
- combate bolile de inima si de rinichi, cu rol in insuficienta renala si infectii urinare;
- combate anemia, debilitatea la copii, imbatranirea prematura si starile de convalescenta, prin marirea capacitatii de aparare a organismului fata de infectii si prin cresterea numarului de leucocite (globule albe din sange). 

Forme de utilizare
UZ INTERN

1. Infuzie din 30-40 g de frunze, uscate si maruntite, la 1 litru de apa clocotita; se infuzeaza 10 minute, se strecoara si se beau 2-3 cesti pe zi in tratamentul icterului si al insuficientei hepatice.

2. Infuzie din 1 lingurita de radacini uscate si maruntite, la 1 litru de apa clocotita; se lasa sa infuzeze 4 ore, se strecoara si se bea cate 1/4 cana, cu 30 de minute inainte de fiecare masa. Tratamentul se repeta cateva zile consecutiv. Fiind foarte amara, infuzia se poate Inlocui cu tinctura sau vin de ghintura.

3. Decoct din 1 lingurita de radacini, uscate si maruntite, la 500 ml de apa rece; se fierbe 15 minute, se strecoara si se bea, in 3 reprize pe zi, inainte de mese, avand efecte aperitive si digestive.

4. Decoct antihelmintic din 1 lingurita de radacina, uscata si macinata, la 500 ml de apa; se fierbe 10-15 minute, se strecoara si se bea, pe nemancate, in 2 reprize, la interval de o ora, avand efect in combaterea viermilor intestinali (oxiuri).

5. Tinctura din 2 linguri de radacini, uscate si macinate, la 100 ml de alcool de 70º; se lasa la macerat 8 zile, se strecoara si se iau cate 15-20 de picaturi intr-un paharel cu apa calduta (la copii de 10-12 ani se dau numai 5-10 picaturi), cu 30 de minute inainte de mesele principale, avand efect in cresterea poftei de mancare, mai ales la copii si batrani. Tinctura mai actioneaza in caz de varsaturi, depresie psihica, nervozitate, acces de lesin, stari conflictuale si la semne de oboseala generala dupa calatorii lungi.

6. Vin de ghintura din 3 linguri (circa 30 g) de radacini uscate si macinate, in 60 ml de alcool de 40°, asigurand umezirea uniforma; se lasa la macerat 24 ore si se adauga 1 litru de vin alb. Dupa o noua macerare de 10 ziIe, cu agitare zilnica la 3-6 ore, se strecoara si se ia cate un paharel, de 3-4 ori pe zi, timp de 2 saptamani. Ca aperitiv se ia cate o lingura cu 30 de minute inainte de fiecare masa. Pentru copii de 10-12 ani, vinul tonic de ghintura se indulceste cu 100-200 g de zahar Ia Iitru si se ia cate o lingurita, cu 30 de minute inainte de mesele pnincipale, avand efecte in marirea poftei de mancare.

7. Sirop din 10 g de radacini oparite in 150 ml de apa clocotita; se lasa sa macereze 6 ore, se strecoara, se adauga 230 g de zahar si se fierbe din nou Ia foc lent. Se filtreaza, se trece in sticlute bine inchise si se consuma cate 3-4 lingunite pe zi de catre copiii anemici, cu debilitate accentuata si fara pofta de mancare.

8. Pulbere din radacini uscate si macinate din care se ia cate un varf de cutit, de 3 ori pe zi, inainte de mese, cu efecte in anorexie (lipsa poftei de mancare) la persoane in convalescenta. 

UZ EXTERN

9. Decoct din 100 g de radacini, uscate si macinate, la 1 Iitru de apa; se fierbe 10 minute si se foloseste sub forma de lotiuni caldute sau comprese pe rani greu vindecablle. 

SURSA : http://sanatate.bzi.ro/
                                                       
                                                                                           

Iasomia, beneficii, proprietati, indicatii, administrare

Iasomia comună (Jasminum fruticans), precum şi speciile asiatice, care apar la noi ca plante decorative (iasomii ornamentale), în special Jasminum officinale, se utilizează de secole în medicina tradiţională europeană, indiană,  chineză, coreeană şi japoneză, fiind unele dintre cele mai vechi şi mai "globale" plante medicinale menţionate în tratate.                                                         Iasomia în fitoterapie Fitoterapia foloseşte iasomia în tratamentele naturiste, mai ales datorită efectelor stimulente ale plantei, asupra organismului uman. De la toate speciile de iasomie, se utilizează ca materie primă, numai florile şi frunzele (fructele şi rădăcinile sunt toxice).   INDICAŢII   Ceaiul de iasomie, prin faptul că stimulează metabolismul şi fortifică sistemul nervos central, se indică, ca adjuvant, în obezitate, supraponderalitate, convalescenţă, oboseală, surmenaj, astenie şi stres.  Prin cantitatea apreciabilă de uleiuri eterice şi de acid salicilic, ceaiul de iasomie stimulează transpiraţia şi măreşte secreţia acidă a stomacului, recomandându-se în răceli, febră, cefalee, migrene, dureri articulare, precum şi în gastritele hipoacide.  Ca o consecinţă a faptului că are în compoziţie precursori ai salicinei, iasomia, ca şi alte plante, cum este plopul sau salcia, prezintă proprietăţi antitermice (febrifuge), analgetice, antimigrenoase,  antiinflamatorii asupra articulaţiilor, antiagregante palchetare şi antivirale. De asemenea, această adevărată aspirină naturală, contribuie la eliminarea excesului de acid uric din sângele bolnavilor de gută şi chiar ajută la combaterea sterilităţii masculine. Însă, iasomia prin acidul salicilic conţinut, prezintă şi neajunsuri, deoarece inhibă acţiunea antimicrobiană a leucocitelor, deprimând apărarea imunitară în lupta cu bacteriile (Bojor, O., Popescu O). Pe de altă parte, iasomia prezintă efecte favorabile în lupta cu viruşii, recomandându-se în special, în caz de guturai,  gripă sau alte viroze respiratorii.  Graţie flavonidelor şi a acidului salicilic din compoziţie, iasomia prezintă efecte favorabile asupra

sistemului circulator, prin faptul că normalizează circulaţia, reduce permeabilitatea şi fragilitatea capilarelor şi scade riscul apariţiei unor cheaguri de sânge, care prin astuparea vaselor, pot provoca infarct sau accident cerebral. Datorită acestor proprietăţi, planta acţionează favorabil în caz de edem, fiind indicată, de asemenea, cardiacilor şi celor cu sânge prea "gros".  Cercetările clinice efectuate în Japonia, au pus în evidenţă acţiunea favorabilă a iasomiei asupra femeilor supraponderale, cărora administrarea de Jasminum a avut darul să le aducă, pe lângă o scădere în greutate, normalizarea tensiunii arteriale, a ciclului menstrual şi combaterea retenţiei hidrice.  Iasomia se dovedeşte de ajutor femeilor atât în timpul naşterii, uşurând travaliul, cât şi după ce acestea au devenit mămici, prin efectul uterotonic (A. Duke, M. J. Bogenschutz-Godwin, J. duCellier, P. A. K. Duke).  Petalele uscate ale iasomiei, se folosesc pentru aromatizarea sau corectarea gustului unor extracte fitoterapeutice fiind foarte potrivite pentru unele formule de ceaiuri alimentare.  PREPARARE, ADMINISTRARE  Ceaiul de iasomie se prepară sub formă de infuzie (2 linguriţe de frunze şi flori sau numai flori, uscate şi mărunţite, la 250 ml apă). Se beau două astfel de porţii pe zi, dar numai după mese, deoarece dacă se iau pe stomacul gol, prin faptul că stimulează secreţiile gastrice, se pot produce catare la nivelul stomacului sau duodenului.  Tratamentele pe bază de iasomie nu trebuie să depăşească 20 zile, urmând o pauză de cel puţin 2 săptămâni.   ATENŢIE!   Depăşirea dozei recomandate sau a perioadei de cură, poate aduce manifestări neplăcute, care se manifestă prin moleşeală, somnolenţă, dureri abdominale, disfuncţii renale, tulburări menstruale, hipotiroidie, scăderea imunităţii.                   Fructele de iasomie (bace) sunt toxice.   CONTRAINDICAŢII, PRECAUŢII   Ceaiul de iasomie este contraindicat persoanelor care suferă de hiperaciditate gastrică, gastrită hiperacidă, ulcer gastric sau ulcer duodenal.  Femeile care prezintă un flux menstrual prea abundent (hipermenoree) şi cele aflate în primele 6 luni de sarcină, este bine să evite administrarea internă a formulelor care conţin iasomie.  Nu trebuie să se recurgă la iasomie, în cazul unor boli infecţioase bacteriene sau atunci când sistemul imunitar este slăbit.  Această plantă nu se potriveşte temperamentelor colerice, cărora le accentuează starea de excitabilitate nervoasă. Iasomia în aromaterapie   Uleiul volatil de iasomie este folosit  în aromaterapie şi în cosmetică, având acţiune trofică asupra pielii.  Uleiul eteric de iasomie, luat sub formă diluată, influenţează sistemul reproducător, acţionând favorabil în tulburări ale ciclului menstrual (fluxuri reduse sau neregulate) şi în cazul unor dificultăţi legate de realizarea actului sexual normal (acţiune afrodiziacă) (Bojor, O., Popescu O).  Ca o consecinţă a faptului că produce iritaţii ale mucoaselor digestive şi renale,  uleiul esenţial de iasomie nu se administrează în stare pură, ci dizolvat în diferite lichide neîncălzite (apă, ceaiuri răcite, etc.). SURSA : http://www.bioterapi.ro/