Anghinare-propietati si beneficii

     

 
De la aceasta planta se folosesc frunzele-Folium Cynarae-care contin cinarina, polifenoli derivati flavonici, un principiu amar, inulina, saruri de potasiu, magneziu, etc.
     Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracterizeaza prin efecte sigure asupra bolilor de ficat si rinichi , avind proprietatea de a mari secretia biliara si diureza, reglind , in acelasi timp, procesul de formare a colesterolului.
     Paralel cu aceste efecte, ceaiul de anghinare are si insusirea de a diminua zaharul din singe, dind bune rezultate in unele forme de diabet. Actiunea antidiabetica se datoreaza bunei oxidaze.
     Ca diuretic, ceaiul din aceasta planta se recomanda in nefritele acute si cronice deoarece mareste volumul de urina si favorizeaza , in acelasi timp, eleiminarea ureei si a substantelor toxice ce se formeaza la nivelul ficatului si rinichilor.Datorita eliminarii de toxine, se observa efecte favorabile in tratarea urticariilor si a diferitelor forme de prurit ( mincarime).
     Bune rezultate da ceaiul de anghinare si in bolile tubului digestiv, manifestate prin constipatie, varsaturi, enterite, fermentatii intestinale, colite, hemoroizi si lipsa poftei de mincare.
     Ceaiul de anghinare este un bun adjuvant in unele afectiuni ale inimii care se manifesta prin hipertensiune, ateroscleroza si anghina pectorala.
     Cercetarile mai noi ii atribuie proprietati antimicrobiene.
     Pentru a prepara ceaiul de anghinare, se va proceda in felul urmator:
      Intr-un vas, se pune o lingura de frunze maruntite care se oparesc cu 500 ml apa clocotita. Dupa racire, se strecoara lichidul si se indulceste cu zahar. O parte din ceai se bea dimineata , pe stomacul gol, dupa care bolnavul va sta culcat o jumatate de ora pe partea dreapta. Restul cantitatii de ceai se bea in cursul zilei , cu o jumatate de ora inaintea meselor principale.
    E bine ca tratamentul cu anghinare sa se faca progresiv, incepind cu doze mici, in primele zile , cara apoi sa creasca treptat. Tratamentul va dura 20-30 zile, urmat de o luna pauza, dupa care se va relua.
    

Gutuia-deliciu si leacuri de sanatate

Nelipsite din odaia bunicilor noastre, unde tronau pe dulapuri şi în fereastră, aseme­nea unor lampioane aurii, gutuile sunt nelipsite şi din amintirile copilăriei, parfumate încă de mireasma lor dulceagă-amăruie. Cât despre deli­ciile preparate din ele - dulceţuri, peltele şi prăjituri - ele sunt atât de prezente pe lista de bucate a iernii, încât e greu să te mai gândeşti că gutuile pot fi folosite şi ca leacuri de sănătate, într-o mulţime de boli.

Descrierea plantei

Rudă bună cu mărul şi părul, gutuiul este uşor de identificat, fiind nelipsit din livada cu pomi fructiferi a gospodarului de la ţară. Fructul lui, gutuia, are culoarea galbenă, este acoperită până la coacere cu un puf cafeniu, are miezul tare, aromat şi as­tringent.

Recoltare şi uscare

În scopuri terapeutice, de la gutui se folosesc fructul (Fructus cydoniae), frunzele (Folium cydoniae) şi seminţele (Semen cydoniae). Recoltarea fructelor se face toamna târziu, dar înaintea îngheţurilor, fiind printre ultimele fructe adunate din grădi­nile cu pomi fructiferi. Odată ajunse la maturitate, puful ce le acoperă se des­prinde foarte uşor. Fructele se păstrează bine până în primăvară. Există un obi­cei, în gospodăriile de la ţară, să fie puse câteva gutui în ferestre ca ornament, iar prin mirosul plăcut, datorat unor uleiuri volatile, se asigură dezinfecţia şi odori­zarea încăperii în care au fost aşe­zate. Frunzele de gutui se recoltează când au ajuns aproape de sfârşitul ci­clului vege­tativ, cu câteva zile înainte de căderea lor din pom, când culoarea le devine arămie (galben-ruginie). Se lasă la uscat în spaţii bine aerate, în strat subţire, răscolindu-se zilnic, pentru a se evita mucegăirea lor. Au conţinut mic în apă, deci randamentul la uscare este destul de bun 2:1 (din 200 g proaspete rezultă 100 g frunze uscate). Semin­ţele de gutui se scot din fructe când se fac compoturi, dulceţuri, peltele şi marmelade. Din păcate, acest lucru se face destul de rar, cu toate că aceste seminţe sunt foarte indicate în tratarea diferitelor afecţiuni, aşa după cum se va arăta în continuare. Se usucă pe cale naturală, în tăvi, sau pe coli de hârtie, în strat sub­ţire. Se poate grăbi uscarea, prin introducerea tăvilor în cuptorul aragazului, la foc mic, cu uşa întredes­chisă. În cazul cuptoarelor electrice, temperatura se setează la 80 de grade, timp de 30 minute.

Compoziţia chimică

Miezul de gutuie conţine zaharuri simple (fructoză şi glucoză), uşor asimilabile în organism. Reamintesc faptul că zaharurile sunt absolut necesare pentru orga­nism, ca surse de energie, dar ele trebuie luate din fruc­te, şi nu din cartofi sau grâu, bogate în amidon, o substanţă greu de asimilat şi interzisă în diabet. Gu­tuile mai conţin vitamine hidrosolubile (B, C, PP), acizi organici, minerale (în principal pota­siu), celulo­ză şi pectine. (Pectinele, alături de celuloză, sunt prin­cipalii constituenţi ai fibrelor alimentare, foarte apre­cia­te azi în tratamentul bolilor aparatului digestiv.) Frunzele conţin în plus tanin, iar seminţele, mucilagii.

Preparate farmaceutice din gutui

Gutuia se consumă ca atare, crudă, coaptă, fiartă sau conservată sub formă de compoturi, dulceţuri, marmelade. Aduce organismului o serie de nutrienţi necesari atât pentru menţinerea activităţii vitale, cât şi pentru ameliorarea unor afecţiuni. Dacă avem în gospodărie o centrifugă electrică pentru obţinerea de sucuri din fructe, putem să preparăm un suc natural din gutui, de foarte bună calitate, mai uşor acceptat la consum decât gutuia crudă, ea fiind destul de tare şi puternic astrigentă, făcând "gura pungă".

Infuzia
Mod de preparare: 2 linguri de frunze uscate şi mărunţite groscior se opăresc şi se lasă la infuzat timp de 30 minute, cu 250 ml de apă, după care se filtrează. Se îndulceşte după gust, cu miere.

Decoctul
Dacă dorim să obţinem un ceai mai concentrat, folosim decoctul, după urmatoarea tehnică:
Mod de preparare: 4 lin­guri frunze uscate şi mă­runţite gros­cior se fierb la foc mic, timp ­de 30 de minute, în 500 ml apă, într-un vas, de preferinţă din inox sau emailat. La final se com­pletează apa evaporată. Se filtrează fierbinte, prin tifon sau vată medicinală, umectată cu puţină apă înaintea filtrării. Se îndulceşte cu miere, ca şi infuzia.

Maceratul
Această tehnică este indi­cată în cazul semin­ţelor de gutui, care conţin mucilagii so­lu­bile în apă rece.
Mod de preparare: 2 linguri de seminţe de gutui uscate şi zdrobite se lasă cel puţin 30 minute, în 200 ml de apă, la temperatura camerei, după care se filtrează. Se îndulceşte după gust, cu miere.

Tinctura
Mod de preparare: 20 g de frunze uscate şi mărunţite groscior se pun în 100 ml alcool alimentar, sau alt produs distilat, obţinut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină lim­pe­zire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în fla­coane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop picurător. Termenul de vala­bi­litate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se ob­servă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.

Vinul terapeutic
Mod de preparare: Peste 4 linguri de frunze us­cate şi mărunţite groscior se toarnă 1 litru de vin alb fierbinte. Se lasă la macerat 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. Când perioada expiră, vinul se filtrează fără stoarcerea reziduului, apoi se lasă alte câteva zile, când vinul limpede se va separa de reziduul depus la fundul vasului. Se completează cu vin, până la 1 litru. Se pune la păstrat în fla­coane de 200 sau 250 ml. Termenul de vala­bilitate este de 1 an de zile, la tempera­tura ca­merei, dacă vinul folosit la pre­parare are concentraţia alcoolică de cel puţin 11 grade. În cazul concen­tra­ţiei alcoolice mai mici de 11 gra­de, vinul medicinal se va păstra la frigider.
Datorită conţinutului în al­cool al tincturii şi vinu­lui, nu li se reco­mandă spre folosire con­du­că­torilor auto sau persoanelor cu intoleranţă la alcool.

Oţetul medicinal
Mod de preparare: 2 linguri de frunze uscate de gu­tui, mărun­ţite groscior, se ţin la macerat timp de 10 zile, în 500 ml oţet, de preferat obţinut din vin. Ur­mea­ză apoi filtrarea şi condiţionarea în flacoane brune. Se utilizează extern, în diferite boli.

Tratamente interne

* Diaree neinfecţioasă
Se foloseşte miezul de gutuie fiert sau copt, trans­format în piure. Datorită conţinutului în pectine, gelifică bolul fecal. Dacă diareea este pronunţată şi cronică, poate duce la deshidratare, în acest caz se recomandă în plus administrarea decoctului, câte 2 căni pe zi, îndulcite după gust. O altă variantă ar fi folosirea sucului obţinut din miezul de gutuie.

* Constipaţie
Se tratează cu macerat din seminţe de gutui, 2 căni pe zi, seara şi dimineaţa. Mucilagiile din seminţele de gutui înmoaie materiile fecale, uşurând astfel defe­caţia. Un macerat complex pentru combaterea consti­paţiei se poate obţine din 2 linguri seminţe de in şi o lingură seminţe de gutui, după tehnica prezentată mai sus. Se bea o cană, seara, la culcare.

* Reglarea motilităţii intestinale
Un rol important în reglarea motilităţii intestinale îl joacă consumul de fibre alimentare în dieta zilnică, componentele cele mai importante ale acestor fibre fiind pectina şi celuloza, care se găsesc în cantităţi apreciabile în gutuie. Este foarte indicat, în acest sens, consumul regulat de marmeladă obţinută din gutuie.
Cuvântul marmeladă provine din limba por­tu­ghe­ză: marmelo, care însemnă gutuie. Marme­lada a fost foarte apreciată şi folosită în trecut, în ali­mentaţie. Astăzi este pe cale de dispariţie, iar cea existentă pe piaţă nu are calitatea celei din trecut. (Mâncarea de gutui, uşor de pregătit în casă, poate înlocui mar­me­lada.

* Hipertensiune arterială
Marea majoritate a schemelor de tratament pentru hipertensiunea arterială conţin un diuretic (nefrix, furosemid, indapamid) pentru eliminarea apei din organism. Prin diureză, se reduce tensiunea arterială, în schimb, este antrenat şi eliminat potasiul, a cărui lipsă produce slăbiciune musculară, paralizie, insufi­cienţă respiratorie şi tulburări cardiace. De aceea, se recomandă ca terapie complementară con­su­mul regu­lat de preparate din gutui, care sunt bogate în potasiu.
Maceratul: se administrează câte 2 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Decoctul: se administrează câte 2 ceşti pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, în­dulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau saschiu.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Expectorant şi emolient în afecţiunile pulmonare - hemoptizie (expectoraţie cu sânge), bronşite însoţite de tuse neproductivă
Decoctul: se administrează câte 2 ceşti pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Maceratul: se administrează câte 2 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Răceală şi gripă
Sunt două boli de natură virotică, pe care le con­tactăm foarte des în sezonul rece. Ceaiurile călduţe sunt nelipsite din schema de tratament a acestor afecţiuni. Un ceai obţinut din frunze de gutui şi flori de tei are efecte benefice.
Se prepară astfel: 2 linguri frunze uscate de gutui se fierb câteva minute în 200 ml apă. Se adaugă apoi 2 linguri flori de tei şi se lasă la infuzat aproximativ 15 minute. Se îndulceşte cu miere. Se bea călduţ, câte 2 căni pe zi.

* Detoxifiant general
Taninul prezent în gutuie are o foarte mare impor­tanţă în detoxifirea organismului, pentru că absoarbe toxinele de la nivelul tubului digestiv (toxine­le pro­venite din alimente sau produşilor de degradare ai alimen­telor). Se recomandă cure periodice cu:
Decoct: se admi­nistrează câte 2 ceşti pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzie: se adminis­trează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de păpădie.
Vin: se adminis­trează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Retenţie de apă în organism - ascită
Ascita reprezintă o acumulare de lichide în abdo­men. Cele mai frecvente boli care provoacă ascită sunt ciroza, cancerul hepatic şi insuficienţa cardia­că congestivă.
Decoct: se administrează câte 2 ceşti pe zi, îndul­cite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndul­cite după gust, cu miere.

* Hemoroizi sângerânzi (sunt întreţinuţi de constipaţie)
Se recomandă să se combată constipaţia, folosind maceratul de seminţe de gutui. Se administrează câte o cană, seara.

* Revigorant şi trofic
Ceaiul din frunze de gutui poate înlocui tradiţio­nala ceaşcă de cafea servită dimineaţa sau cu diferite ocazii.
Nota farmacistului: Binecunoscutul ritual britanic al Ceaiului de la ora 5 (Five o'clock tea) se pare că a prins şi în România, când, de cele mai multe ori, se bea ceai chinezesc. Vă propun ca în locul lui să folo­siţi ceaiul din frunze de gutui, care are o aromă şi o savoare deosebite.

* Medicină pediatrică - boala diareică la copii, destul de frecventă, se poate trata folosind o ceaşcă de suc de gutuie, de 2 ori pe zi.

Tratamente externe

* Gargarisme pentru boli ale cavităţii bucale - afte, gingivite, stomatite, abcese dentare
Se face gargară după fiecare masă, folosind infuzie, sau decoct din frunze de gutui, sau macerat din seminţe de gutui.

* Băi de şezut în boala hemoroidală
Se foloseşte decoctul din frunze de gutui. Toa­leta­rea zilnică a anusului după fiecare defecaţie este o cerinţă esenţială pentru cei ce suferă de hemoroizi sau fisuri anale. Se pot aplica apoi tratamente topice, un­guente şi supozitoare specifice bolii hemoroidale. Far­macia Faltis prepară o multitudine de asemenea remedii.

* Tamponări locale - în alergii cutanate de natură alimentară sau medicamentoasă, însoţite de prurit
Se foloseşte oţetul medicinal obţinut din frunze de gutui.

UTILIZĂRI COSMETICE

Sucul de gutuie este mult mai performant în curăţarea feţei decât sucul de lămâie, folosit de femei în mod curent. E bine, cel puţin pentru alternanţă, să fie folosit şi acest suc, înainte de aplicarea unor creme cosmetice.

SURSA :  http://www.formula-as.ro/2015/1148/medicina-naturii-44/din-retetele-domnului-farmacist-bobaru-fructele-iernii-gutuile-cydonia-oblonga-18653

Strugurii in obezitate

                         

Denumirea stiintifica : Vitis vinifera
Denumiri populare :   vita de vie
Se recolteaza :           fructele si frunzele
Perioada :                 august-octombrie

   Strugurii sunt un tonic general deosebit si ajuta , mai ales, in digestie. Sunt indicati in hepatite , afectiuni ale rinichilor, reumatism, artrite, guta, boli de piele. Au o influenta buna in tratarea obezitatii si a lipsei de vitamine.
   Prin aplicarea de cataplasme cu ceea ce ramine cind se face must se poate scapa de durerile reumatismale , guta sau sciatica.
   In obezitate , este bine ca doua zile pe saptamina (nelegat) sa se manince doar struguri. Cura cu must are foarte bune un efecte diuretice si depurative, previne ateroscleroza. Se incepe cu 0.5 litri de must zilnic, bauti in trei reprize. Se creste cantitatea , progresiv, pina cind se ajunge in doua saptamini, la doi litri pe zi. Timp de doua -trei zile nu se maninca, ci se bea doar must. Dupa aceea se reintroduce mincarea si se scade , treptat, cantitatea de suc, timp de alte doua saptamini.
   Frunzele de vita de vie sunt foarte bune in combaterea diareei, hemoragiilor in varice, hemoroizi, celulita , si sunt un bun fortifiant. Se face un decoct din doua linguri la o cana cu apa. Se bea trei cani pe zi, prima dimineata devreme, celelalte -inainte de mese.
   
                                

Coada calului -remedii naturiste

Coada – calului se găseşte pe câmpuri, terasamente de cale ferată şi povârnişuri. Acea varietate  care creşte pe pământ argilos este cea mai tămăduitoare. Conţine, în funcţie de locul de amplasare, 3-16% acid silicic care produce un efect curativ foarte bun. Bineînţeles că se va evita plantă de pe ogoarele îngrăşate chimic.

Coada-calului cu rămurelele foarte fine creşte cu precădere în păduri şi liziere. Şi aceasta varietate are puterea de leac. În medicină populară, această plantă medicinală a fost apreciată încă din timpurile îndepărtate, în special datorită forţei sale hemostatice (care are proprietatea de a opri hemoragia) şi a reuşitelor în cazul bolilor renale şi vezicale grave. Totuşi, ea a fost dată uitării în decursul vremurilor. Chiar preotul Kneipp, marele nostru medic naturist popular, a fost acela care a readus coada-calului la importanţa sa anterioară. El a declarată drept „unică, de neînlocuit şi inapreciabila” în cazul hemoragiilor, al vărsăturilor de sânge, al afecţiunilor vezicale şi renale, al pietrei şi nisipului. „În o mie de afecţiuni”, scrie el, „în răni necrozate, chiar în abcese canceroase sau osteoporoza, coada-calului obţine performante ieşite din comun. Ea spala, curată, dizolvă, arde, îndepărtează tot ce este stricat. Adesea, planta umedă, caldă este învelită în cârpe ude şi pusă pe locul care trebuie să vindece.”

Preotul elveţian Kunzle afirma că toţi oamenii începând de la o oarecare vârstă ar trebui să ia zilnic că băutura permanenţă o ceaşcă de ceai de coada-calului. Atunci toate durerile reumatice, artritice şi nevralgice ar dispărea, fiecare om ar avea un apus de viaţă sănătos. Povesteşte că un bărbat de 86 de ani a fost eliberat datorită unei băi cu aburi de coada-calului de o durere îngrozitoare provocată de o formare de calcul şi că a mai trăit încă mulţi ani. Preotul elveţian mai spune: „Cele mai puternice hemoragii şi vărsături de sânge le va vindeca plantă, luată intern sub formă de ceai, în timp scurt, ba chiar aproape pe loc”.
În locul răcelilor vezicale şi al durerilor spastice nu există un remediu mai bun decât o infuzie de coada-calului ai cărei vapori sunt lăsaţi să acţioneze asupra vezici învelindu-se bolnavul 10 minute într-un halat de baie. Repetând această procedură de câteva ori, se produce o dispariţie treptată a râului. Bătrânii care deodată nu mai pot urina şi se zvârcolesc de durere, întrucât urina nu iese deloc sau doar picătură cu picătură. Sunt eliberaţi de chin graţie acestor aburi fierbinţi de coada-calului, fără ca medicul să-i sondeze.

În cazul nisipului la rinichi, al calcului renal şi vezical (pietre la rinichi şi la vezica) se fac bai de şezut fierbinţi cu coada-calului, bându-se în acelaşi timp ceai cald de coada-calului în înghiţituri mici şi ţinându-se urină, pentru a o goli în cele din urmă cu presiune. În acest fel, piatră se elimină de cele mai multe ori. În legătură cu aceste îndrumări am primit scrisori care nu fac decât să confirme cele mai de sus: Metodă a dus la eliminarea calcului renal, respectivii oameni se simt mai bine şi nu-i mai jenează nimic.
În situaţii în care alte mijloace diuretice nu au avut efect, coada-calului a ajutat, că de exemplu în retenţiile de apă în pericard, în pleura sau în tulburările renale de după scarlatina şi alte boli infecţioase grele cu dereglări în eliminarea apei. După ce bolnavul a suferit de una din aceste boli, un tratament cu coada-calului este un mijloc excelent atât intern cât şi extern pentru a ajuta funcţionarea normală a rinichilor şi a vezicii urinare.

O singură baie de şezut cu coada-calului face minuni în inflamaţiile bazinetului renal şi în pionefrita. Pentru aceasta se foloseşte – deci numai că uz extern – coada-calului cea înaltă, care are nişte tulpini de grosimea degetului şi creşte în câmpiile mlăştinoase şi păşunile alpine şi care aduce o uşurare în căzut acestor maladii. O doamnă din Innsbruck a zăcut săptămâni şi luni întregi la spitalul din Innsbruck cu o gravă inflamaţie a bazinului renal. Neintrezarind nici un sfârşit al suferinţei, mi-a trimis de-acolo un semnal de alarmă. Am sfătuit-o să facă o baie de şezut cu coada-calului. La puţine zile a sosit o scrisoare: „Mi-ai salvat viaţa. Sunt acasă. Baia de şezut cu coada-calului mi-a luat tot răul, dându-mi forţe noi.” Coada-calului cea înaltă, cu tulpini groase cât degetul, culeasă de pe câmpii mlăştinoase şi păşuni alpine are voie să fie folosită numai pentru bai de şezut. Pentru uz intern, deci prepararea ceaiului, se ia numai planta culeasă de pe ogoare, drumuri de ţara şi liziere.

După o naştere grea se poate întâmpla ca la tinerele mame să apară tulburări de vedere, cauza constând bineînţeles în faptul că la naşterea unui copil rinichii femeii au avut de suferit şi ei. Băile de şezut cu coada-calului acţionează din exterior în sensul provocării unei irigări sangvine a rinichilor, care trage presiunea rinichilor din ochi, în aşa fel încât tulburările de vedere dispar treptat.

Marele medic german dr. Bohn, adept al lui Kneipp, lauda coada-calului şi puterile sale: ”Pe de o parte, coada-calului este un mijloc împotriva hemoragiilor, pe de altă – şi aceasta în măsura cea mai mare – un leac pentru rinichi. După consumul infuziei de coada-calului se elimină cu uşurinţă şi din abundenţă o urina închisă la culoare. În caz de hidropizie este un remediu rapid şi eficace.” Când un alt mijloc diuretic nu-şi mai face efectul, se dau deoparte toate aceste ceaiuri de plante şi se beau 4-5 zile (în cazuri rebele până la 6 zile) în şir câte 5-6 ceşti cu ceai de coada-calului, dar numai în înghiţituri mici, repartizate pe parcursul întregii zile. Practică arată că în cele mai multe cazuri urina se va elimina.

În cazul unor erupţii cutanate (de piele) însoţite de mâncărimi, chiar dacă sunt cu cruste sau cu puroi, ajuta spălaturile şi compresele cu infuzie de coada-calului. Spălaturile şi băile cu coada-calului sunt de folos în cazul inflamaţiilor purulente ale patului unghiilor, în cel al picioarelor cu ulcer varicos, al osteoporozei, al rănilor vechi şi care nu se vindecă, al ulceraţiilor canceroase, al stratului cărnos de la călcâi, al fistulelor şi pecinginei şi al altor eczeme, cât şi al lupusului. Se poate aplica şi plantă opărita, învelită caldă în cârpe. Pentru a combate hemoroizii dureroşi şi nodulii hemoroidali se aplică un terci de plante proaspete, care se face astfel: Se spala coada-calului proaspătă şi se fărâmiţează bine pe un fund de lemn până se formează un terci.

În hemoragii nazale continue se pune o compresă cu infuzie răcită de coada-calului. Ca mijloc hemostatic, ea ajuta în hemoragiile pulmonare, în metroragii (hemoragii uterine neregulate), în hemoragiile stomacale şi ale hemoroizilor. Aici este nevoie, fireşte de un ceai concentrat. În mod normal se calculează pentru 1 ceaşcă (¼ litru) 1 linguriţă cu vârf de plante, în cazul hemoroizilor se pun însă 2-3 linguriţe cu vârf la 1 ceaşcă. Coada-calului ajuta, combinată cu ventrilica, în combaterea arteriosclerozei şi a amneziei prin efectul ei depurativ. Poate fi caracterizată drept mijlocul cel mai bun de prevenire a cancerului.

Tinctura de coada-calului este şi un remediu deosebit de bun contra picioarelor care transpira (a se vedea „Mod de folosire”). Picioarele spălate şi uscate bine sunt fricţionate cu această tinctura. În plus, trebuie să se bea zilnic, dimineaţa, pe stomacul gol, ½ oră înainte de micul dejun, 1 ceaşcă de ceai de coada-calului. La fel de bine ajuta contra transpiraţiei picioarelor şi băile de picioare cu coada-calului (a se vedea „Mod de folosire”). Pentru a combate mătreaţă, părul se spala zilnic cu infuzie de coada-calului, după care se masează cu ulei de măsline de calitate. Mătreaţa va dispărea foarte curând.

Coada-calului amesteca cu sunătoare, opărita şi consumată 1-2 ceşti pe parcursul zilei, în timp ce seara se mănâncă hrana solidă, ajuta împotriva inconştientei urinare. Se recomandă ca apa de gargara în amigdalite, inflamaţii ale mucoasei bucale, stomatite ulceroase, sângerări ale gingiei şi gingivite, fistule şi polipi în cerul gurii şi gât. Femeile care au scurgeri ar trebui să facă bai de şezut cu coada-calului.

Nu trebuie uitat că această plantă medicinală este unul din leacurile pulmonare cele mai bune, atât în caz de bronşita cronică, cât şi de tuberculoza pulmonară. Prin consumul regulat de ceai se obţine o însănătoşire a plămânului tuberculos prin aportul de acid silicic, dar şi înlăturarea slăbiciunii generale existente în des cursul bolii pulmonare.

Noile rezultate ale cercetărilor îndreptăţesc, conform botanistului austriac Richard Willfort, să se presupună că prin utilizarea mai îndelungată a ceaiului de coada-calului, tumorile maligne sunt stopate în creşterea lor şi în cele din urmă făcute să dispară. Chiar polipii organelor pelviene sau cei rectali sau inflamaţiile bursei sinoviale se combat în acest chip. În plus, se folosesc în anumite cazuri comprese cu aburi de coada-calului şi bai de şezut de coada-calului. Aceste comprese cu aburi ajuta şi în durerile stomacale spastice, în crizele hepatice (de ficat) şi biliare (ale veziculei biliare) şi în blocajele dureroase care dăunează activităţii cardiace prin presiunea lor ascendentă.

„La 19 dec 1997 am primit un telefon de prin zonă Steier. Era vorba de un fermier de 49 de ani, căruia îi apăruse în talpa o umflătură tare care-i pricinuia dureri mari. Nu mai putea să calce. În spital a fost ţinut câteva zile şi trimis iarăşi acasă. L-am sfătuit să-şi pună comprese cu aburi de coada-calului care dizolvă chiar şi tumorile maligne. Vă puteţi imagina cât am fost de surprinsă când mi s-a telefonat pe 22 decembrie, deci 3 zile mai târziu, că umflatura dispăruse complet. Pielea era niţel flască şi moale la pipăit, iar umflatura tare nu se mai simţea”.

Am putut constata din experienţa ca şi cele mai grave discopatii dispar foarte rapid cu ajutorul băilor de şezut cu coada-calului, dacă nu au luat naştere prin blocarea unui nerv. Radiografiile arată coloane vertebrale uzate din cauza vârstei, la care însă nu se vede nici o cauză care să stârnească dureri. Presiunea unui rinichi dereglat, care, după cum a dovedit-o experienţa, acţionează ascendent, se plasează în nervii de la suprafaţă care merg de-a lungul şirei spinării şi pricinuiesc aceste dureri. Deci nu este vorba de discurile intervertebrale, ci de o presiune exercitată de un rinichi asupra nervilor care sunt deschişi. O baie de şezut cu coada-calului îndepărtează imediat, prin efectul său în profunzime asupra rinichilor, presiunea lor ascendentă.

„O femeie în vârstă de 38 de ani se trata de trei ani de dureri de discopatie. În loc să simtă o ameliorare, durerile se accentuaseră şi femeia a înţepenit atât de tare în zona umeri-gât, încât dimineaţă nu se mai putea ridica din pat decât cu ajutorul unei bare pe care soţul ei i-o fixase de plafon deasupra patului. În perioada aceea am ţinut o prelegere la Steyr şi cu această ocazie am cunoscut-o. Vă veţi mira desigur aflând că femeia a scăpat, după o singură baie de şezut cu coada-calului, de toate durerile şi de anchiloza”.
Acelaşi lucru este valabil în legătură cu discopatia pricinuită de mersul cu tractorul. Mişcările zguduitoare nu vătămează discurile intervertebrale, ci rinichii sunt cei dereglaţi din cauza acestui ritm sacadat. Ia naştere de îndată o presiune ascendentă, pe care băile de şezut cu coada-calului o îndepărtează.

„O doamnă din Elveţia este de câţiva ani ţeapănă cu un băţ din cauza vertebrei cervicale. Curele anuale la dr. Zeileis din Gallspach au adus o ameliorare pasageră, nici pe departe însă o vindecare. Am cunoscut-o din întâmplare. Mi-a promis pe un ton nu foarte convingător că va face baie de şezut cu coada-calului după întoarcerea acasă. Foarte repede a sosit apoi telefonul, plin de bucurie: După 10 minute de baie caldă de şezut cu coada-calului a trecut orice anchiloza. Şi nici n-a mai revenit vreodată, după cum am avut ocazia să aud după mulţi ani.”

Marele neurolog, dr. Wagner-Jauregg, spune în scrierile sale: „Două treimi din toţi bolnavii de nervi nu ar ajunge la sanatorii, dacă rinichii lor ar fi sănătoşi.” De atunci am putut să sfătuiesc mai mulţi oameni nefericiţi, care din cauza dereglărilor rinichilor sufereau de depresiuni, mânii (idei fixe) şi accese de nebunie, să facă bai de şezut cu coada-calului şi să-i feresc de spital de boli nervoase. Aici trebuie folosit intern, pe lângă urzică şi coada-şoricelului, şi ceaiul de coada-calului, dimineaţa şi seara câte o ceaşcă.
În tulburările renale grave însoţite de toate efectele secundare trebuie încredinţat pentru băile de şezut coada-calului proaspătă; cel mai bine, după cum am mai menţionat, cea înaltă de pe câmpurile mlăştinoase. Pentru 1 baie este necesară o găleată de 5 litri plină cu plante (a se vedea „Modul de folosire” ca şi „Bai de şezut”). În timpul băii de şezut, rinichii trebuie să stea sub apă – durata băii:20 minute! A nu se şterge după baie, ci a se intra în halatul de baie şi a transpira 1 oră în pat, abia apoi a se îmbrăca lenjeria de noapte uscată. Reîncălzita, baia de şezut mai poate fi folosită de 2 ori.

Moduri de folosire:

– infuzie: 1 linguriţă (cu vraf) de coada-calului la 1 litru de apă – se opăreşte, se lasă să stea puţin.

– compresa cu aburi: 2 mâini pline de coada-calului se pun într-o sită care se agăţa peste un recipient de apă clocotită. Când plantele sunt fierbinţi şi moi, se învelesc într-o pânză de în şi se aplică pe locul suferind. A se împacheta neapărat cald! A se lăsa să acţionează mai multe ori sau peste noapte.

– tinctura: 10 grame de coada-calului se lasă la macerat cu 50 grame de rachiu natural de secară. Se lasă să stea 14 zile la soare sau alta sura de căldură. Se agită zilnic!

– bai de şezut: 100 grame de coada-calului se lasă peste noapte în apă rece, în ziua următoare maceratul se înfierbântă până de în clocot şi să adăugă la apă de baie. Durata băii – 20 minute. A nu se şterge după baie, ci a se intra umed în halatul de baie, a transpira 1 oră în pat. Apa băii trebuie să acopere rinichii.

– compresa cu terci: Coada-calului proaspătă este spălată bine şi fărâmiţata pe un fund de lemn până se formează un terci.

SURSA :http://www.efemeride.ro/

Salcia - aspirina naturala

                                           
Denumirea stiintifica - Salix alba.
Denumiri populare - lozie, rachita alba, rachita de lunca, rachita mare.
Traieste in preajma apelor. Este mai putin cunoscut ca salcia este precursorul aspirinei. Coaja ei contine salicilina, substanta care combate febra, are efect antireumatic si antinevralgic. In trecut se foloseau frunzele si coaja impotriva frigurilor.Se utilizeaza azi in numeroase afectiuni : raceli, gripe, rinite, reumatism, guta, hemoroizi, varice, afte bucale, menstre dureroase, diaree. Are efect sedativ, vasodilatator, opreste secretia lactica la intarcare.

Mod de folosire
Ceai -decoct -doua lingurite de coaja maruntita, in 200 ml apa , se fierbe timp de 20-30 minute. Se strecoara si se iau trei-patru linguri pe zi

Praf - coaja maruntita si uscata. Se da prin risnita de cafea pina se obtine un praf fin. Se poate folosi pe ranile singerinde, pentru a grabi vindecarea lor. La singerare nazala poti sa pui in nari putin praf din scoarta de salcie si hemoragia se va opri.

Tinctura - Se pun trei lingurite de coaja maruntita in 250 ml alcool alimentar de 70 grade. Se tine la soare timp de 15 zile, dupa care se strecoara. Se iau cite 10-20 picaturi diluate in apa, atunci cind este  nevoie, impotriva durerulor reumatice. Neaparat trebuie sa mincati inainte de a le lua.

Pentru reumatism, hemoroizi sau varice se pun comprese sau se fac bai din decoct de scoarta de salcie (sase lingurite la 500 ml de apa , timp de 15-20 de minute.

                                     

Cum sa folosim simburii de struguri

                           

Un campion al anti-imbatranirii

Desi vita de vie este cultivata de mii de ani, extractia uleiului din seminte este de data recenta, datorita dificultatilor tehnologice de obtinere a lui. Initial, el a fost fabricat doar in Franta si in Italia si a fost utilizat strict in alimentatie. Apoi a fost utilizat extern, in cosmetica, pentru ca este usor resorbit de piele, pe care o inmoaie si o intinde. Abia la urma a fost luat in vizor de catre industria farmaceutica.
Uleiul de samburi de struguri contine cantitati insemnate de vitamina E si vitamina F, precum si unele minerale: zinc, cupru, seleniu. Dar, mai presus de toate, contine asa-numitele procianidine (prescurtat Opc), care sunt un agent anti-imbatranire de 50 de ori mai puternic decat vitamina E si de 20 de ori mai puternic decat vitamina C. Mai contine substante care ajuta la mentinerea sanatatii vaselor de sange si a inimii, care catalizeaza actiunea unor vitamine in corp, care ajuta la tinerea sub control a reactiilor alergice. Cu alte cuvinte, un nou medicament natural s-a nascut de curand. Sa vedem, in cele ce urmeaza, cum trebuie folosit.

Cateva precizari

Cand vorbim despre efecte terapeutice ne raportam la uleiul de struguri obtinut prin presare la rece. Mai exista un ulei rafinat de samburi de struguri, care se obtine la temperaturi mari, cand sunt distruse, practic, toate substantele active din punct de vedere terapeutic si care, evident, nu este recomandat in vindecare. Uleiul presat la rece din samburi de struguri il gasim in prezent in marile supermarketuri, in raioanele cu uleiuri de import.
Intern, acest ulei se administreaza in primul rand prin alimentatie, fiind un excelent adaos in salate, in sosuri, in diferitele feluri de mancare, ce nu presupun prepararea la foc. Este absolut necesar sa evitam prajirea sau fierberea acestui ulei, pentru ca incalzirea la peste 50 de grade Celsius duce la alterarea proprietatilor terapeutice. Doza zilnica de ulei este de 25-45 de grame, adica 2-4 linguri pe zi, care se pot consuma ca atare, sau in hrana.
Extern este folosit ca solutie de masaj pentru piele, pe care o hraneste, previne uscarea sa, ajuta la mentinerea tineretii si a elasticitatii naturale.
Uleiul de struguri - o pavaza impotriva bolii

Bolile vasculare - Folosirea constanta a uleiului de samburi de struguri in salate, care vor fi consumate zilnic, este suficienta pentru evitarea unor boli vasculare, cum ar fi arterioscleroza, fragilitatea vasculara sau arterita. Aceasta pentru ca uleiul de struguri contine substante (asa-numitele grasimi nesaturate) care ajuta la mentinerea tineretii si elasticitatii vasculare, precum si substante care impiedica procesele degenerative ale vaselor de sange.

  

Bolile de inima - Se consuma zilnic doua linguri din acest ulei, care este recomandat in mod special persoanelor care au avut sau au o dieta cu multa carne si preparate din carne, cu prajeli sau alte grasimi "rele", cum ar fi cele din margarina sau din uleiurile rafinate. Acest ulei previne ischemia cardiaca, precum si tulburari circulatorii cum ar fi hipertensiunea si tensiunea arteriala oscilanta.

Tumorile benigne - Studii de data recenta arata ca anumite substante continute in samburii de struguri impiedica dezvoltarea unor formatiuni tumorale benigne, cum ar fi chisturile ovariene, fibroamele uterine, adenoamele si adenofibroamele mamare. Femeile cu asemenea predispozitii ar fi bine sa faca de 4-6 ori pe an cure de cate 28 de zile in care sa consume ulei de samburi de struguri, cate 20-30 de ml zilnic.

Infectiile diverse - Substantele active din acest ulei actioneaza ca stimulent imunitar pe mai multe cai: catalizeaza actiunea vitaminei C in organism, favorizeaza producerea de celule imunocompetente si le activeaza pe cele existente. Mai ales in perioadele reci ale anului, cand sistemul natural de aparare al organismului este cel mai incercat, se recomanda consumarea uleiului de samburi de struguri, minimum 30 de grame zilnic.

Alzheimer - La persoanele din zonele in care se consuma deja acest ulei de cateva decenii (Franta si Italia) s-a observat, pe langa reducerea ratei bolilor cardiovasculare, o mult mai buna functionare a sistemului nervos. Se pare ca substantele antioxidante din samburii de struguri sunt foarte eficiente in oprirea proceselor degenerative ce afecteaza creierul la persoanele in varsta. Studiile pentru izolarea unei substante active care sa previna aceasta cumplita boala sunt in plina desfasurare, insa pana atunci, un lucru este sigur: consumul de ulei de seminte de struguri este printre cele mai bune antidoturi impotriva Alzheimerului.

  

Afectiuni dermatologice - Se recomanda atat consumul intern, cat si masajul pe piele cu acest ulei. Bogat in vitamina E, este un elixir pentru mentinerea tineretii pielii, dar si pentru prevenirea unor afectiuni dermatologice (cheratoze, psoriazis, depigmentari etc.). Masajul facut dupa baie cu ulei de samburi de struguri impiedica pierderea apei (mentinand hidratarea pielii), da stralucire si finete epidermei, intarziindu-i imbatranirea. 

                             

Tratamente cu ulei de struguri

Colesterol - In 1993 a fost prezentat la conferinta anuala a "Colegiului stiintific de Cardiologie din Statele Unite" un studiu pe 56 de pacienti, barbati si femei, care aveau valori ridicate ale colesterolului. Consumand zilnic cate 43 de grame de ulei de seminte de struguri, acestia si-au redus cu 15,6 % nivelul colesterolului din sange in doar 3 (!) saptamani. In prezent, uleiul de samburi de struguri este considerat cel mai bun medicament-aliment pentru scaderea si mentinerea la cote normale a nivelului colesterolului.

Varice si hemoroizi - Consumul zilnic al acestui ulei previne aparitia dilatatiilor venoase anormale si, mai mult, poate micsora venele varicoase. Se consuma in salate de cruditati, cate 3-4 linguri pe zi, tratamentul fiind pe termen lung (minimum un an). Este recomandat si pentru tratarea umflarii picioarelor si a senzatiei de greutate in picioare.

Arterioscleroza - Uleiul de samburi de struguri ofera peretilor arterelor o protectie exceptionala la depunerile de colesterol. Este mentionata folosirea cu succes si in arterita obliteranta, unde administrarea sa a ameliorat usor fluxul sanguin si, in timp, a redus crampele specifice (mai ales cele nocturne). Pentru obtinerea acestor efecte, se fac cure de lunga durata (macar 1 an), cu acest ulei presat la rece, din care se administreaza minimum 20 de grame zilnic.

Fragilitatea capilara si fragilitatea vasculara in general - Substantele din semintele de struguri au o actiune antioxidanta puternica, asigurand o protectie a celulelor din compozitia peretilor vaselor de sange la actiunea radicalilor liberi si mentinand sau restabilind in buna masura elasticitatea vaselor sanguine. O cura de sase luni, in care se consuma zilnic 3-4 linguri din acest ulei, duce la reducerea semnificativa a suprafetelor cu echimoze produse de fragilitatea capilara si previne accidentele vasculare (eventual recidiva acestora).

Deficiente imunitare - Semintele de struguri contin substante cum ar fi zincul, cuprul, seleniul, vitamina E si procianidinele, care sunt cei mai puternici inamici ai radicalilor liberi, contribuind astfel la cresterea imunitatii organismului. O cura cu 25 de grame de ulei de struguri pe zi, mentinuta minimum o luna, ajuta la marirea rezistentei organismului la factorii infectiosi.

Artrita (reumatismul) - Cei care sufera deja de artrita pot constata, consumand acest ulei, o reducere in timp a durerilor datorate inflamatiilor. Aceasta, pentru ca semintele de struguri contin substante care mentin sanatatea tesuturilor din compozitia articulatiilor, precum si antiinflamatoare naturale. Se consuma salate cu ulei de samburi de struguri (minimum 3 linguri zilnic), in cure de 2-3 luni.

Alergie - Este utilizat si in tratarea alergiilor, deoarece blocheaza enzimele care produc histaminele (substante naturale din corpul uman care determina aparitia reactiilor alergice). Se fac cure de cate 2-3 luni, in care se consuma cate 30 ml din acest ulei, zilnic. In caz de criza alergica, administrarea uleiului eficientizeaza, intre altele, actiunea vitaminei C, care este folosita in toate tratamentele anti-alergice.

Imbatranirea - Uleiul de seminte de struguri nu poate, bineinteles, opri complet procesul de imbatranire al tesuturilor, dar poate prelungi mult tineretea biologica. La femei, ajuta la mentinerea echilibrului hormonal, previne aparitia menopauzei premature, precum si a unor fenomene cum ar fi uscarea pielii, aparitia pilozitatilor in exces, estomparea caracterelor secundare feminine. La barbati, previne impotenta vasculara. La ambele sexe, previne si combate Alzheimerul, reumatismul degenerativ, problemele cardiace. Se consuma, zilnic, minimum 30 de grame, in salate de cruditati (care ii potenteaza efectul).

Vedere obosita - Mai multe studii arata ca acest ulei imbunatateste vederea, facand ca vasele de sange din ochi sa functioneze mai eficient. Se recomanda mai ales persoanelor la care tulburarile de vedere apar odata cu varsta sau pe fondul unor probleme circulatorii. Se recomanda in paralel si curele cu struguri negri, consumati ca atare, pigmentii din coaja acestora ajutand si ei la ameliorarea vederii, inclusiv a celei nocturne.

Boli care se trateaza extern
cu uleiul de samburi de struguri


Piele uscata si sensibila la frig - La zece minute dupa baie, se maseaza intreg corpul, mai ales membrele, cu ulei de samburi de struguri. Tratamentul se face sase saptamani la rand, mai ales in perioadele friguroase.

Piele cu tendinta de imbatranire - Uleiul de struguri penetreaza rapid epiderma, nelasand senzatia de piele grasa si protejand in schimb pielea de vant si de soare. Datorita continutului sau ridicat de acid linoleic, care este repede incorporat in piele, reduce pierderea de apa din epiderma si restabileste elasticitatea pielii. Se foloseste, de asemenea, dupa baie, pentru masaj.

Ten uscat - O data la trei zile, se maseaza obrajii, pometii, fruntea si gatul, cu ulei de samburi de struguri. Are efecte de protectie, mentine hidratarea si impiedica formarea ridurilor.
Contraindicatii
Intern, nu se cunosc contraindicatii la administrarea acestui ulei, cu conditia sa nu fie preparat termic si sa nu fie depasita perioada de valabilitate inscrisa pe ambalaj.
Extern, va fi evitata folosirea sa pe portiunile cu piele grasa, seboreica, putand in aceste cazuri sa produca reactii cutanate locale.

 SURSA : http://www.formula-as.ro/

-->

Sulfina, iarba care alunga frica si altele

              

Sulfina, o planta cu vechi intrebuintari

Iarba care alunga frica: 

Numita si sulcina, surcina, iarba de piatra sau molotru galben, este una dintre plantele medicinale cele mai cunoscute in medicina populara romaneasca. Cu ea, babele mestere pazeau copiii de "deochi" si de "sperietura", punandu-le cununi impletite de flori la capatul patului. In Vrancea, femeile luau floare de Sulfina, rupta lunea dimineata, si o puneau sub batic, ca sa le fereasca de durerile de cap si de insolatie. Fiertura de Sulfina se dadea contra "naduselii" (astmului), dar si pentru "boalele de rarunchi" (afectiuni renale). Impotriva "poalei albe" (leucoreei, candidozei), se folosea Sulfina plamadita vreme de 28 de zile in bors, cu care se faceau spalaturi. Florile de Sulfina se mai puneau in dulapuri ca sa alunge moliile si ca sa aiba vesmintele mireasma buna. In cele mai multe zone ale tarii, Sulfina era folosita insa ca protector psihic, fiind administrata intern si extern contra "spaimei" (anxietatii, atacului de panica), contra "lipiturii" (tulburare psihica cu aspect depresiv) ori contra "speriatului" (tulburare psihica post-traumatica). Calitatea sa de calmant psihic si de reglator al activitatii nervoase este confirmata, dupa cum vom vedea, si de studiile moderne.

Descrierea plantei

Denumirea sa stiintifica este Melilotus officinalis si este o planta inrudita cu lucerna si cu fasolea, facand parte din familia leguminoaselor. Creste inalta de aproximativ un metru si are florile inconfundabile: galbene, delicate si cu un miros dulce, care aduce aminte de cel al vaniliei. Este o planta bianuala, adica traieste doi ani, in primul an dezvoltandu-si radacina, iar in cel de al doilea facand flori si seminte. Infloreste din mai si pana in august, fiind mare iubitoare de soare si de lumina. O gasim de la campie si pana in zonele deluroase inalte, fiind intalnita mai ales la marginea terenurilor cultivate, in locurile virane, la liziera padurilor ori pe langa drumuri.

Recoltare si conservare

Florile uscate alunga moliile

De la Sulfina se recolteaza partile aeriene inflorite, cu tot cu frunze, dar si tulpina, care se taie, fara a smulge radacina, cu un cutit sau cu o secera. Dupa recoltare, iarba de Sulfina nu se pastreaza mai mult de 5-6 ore si apoi se pune imediat la uscat, pentru a nu se incinge. De regula, Sulfina se culege in zile foarte insorite, dupa ora 12, cand secreta maximum de principii active. Florile de Sulfina se usuca in locuri bine aerisite, umbroase, in strat nu mai gros de 4 centimetri, si intorcandu-le macar o data pe zi, asa incat sa fie expuse la aer pe toate partile. Cand tulpinile devin rigide si se rup usor, procesul de uscare s-a incheiat, iar planta se depoziteaza in pungi de hartie. Termenul de valabilitate al Sulfinei uscate este de 2 ani.

Mod de preparare si administrare
Pulberea de Sulfina

Se obtine prin macinarea fina, cu rasnita electrica de cafea, a partilor aeriene uscate. Pulberea se depoziteaza in borcanele inchise ermetic, in locuri ferite de lumina, asa incat principiile sale active sa nu se degradeze. Se administreaza cate o jumatate de lingurita - o lingurita rasa, de trei-patru ori pe zi, in cure cu o durata de pana la trei luni. Pentru tratarea unor afectiuni unde este nevoie de un efect sedativ mai intens, cum ar fi insomnia sau starile de anxietate, se pot lua pana la 6 lingurite pe zi, dar pe o perioada care sa nu depaseasca 7 zile.

Infuzia combinata de Sulfina

Se prepara folosind extractia la rece, combinata cu cea la cald, astfel: 4-6 lingurite de pulbere de frunze de Sulfina se macereaza 8 ore intr-un sfert de litru de apa, dupa care se filtreaza, iar preparatul obtinut se lasa deoparte. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca un sfert de litru de apa, dupa care se lasa sa se raceasca si se strecoara. In final, se combina maceratul anterior obtinut cu infuzia. Preparatul rezultat se consuma in reprize, pe parcursul unei zile. Acest remediu este un bun sedativ, tonic venos si diuretic.

Tinctura de Sulfina

Se obtine astfel: se pun intr-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de frunze de Sulfina, peste care se adauga doua cani (in total 500 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa sa macereze vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi, cate o lingurita diluata in putina apa.

Baile cu Sulfina

Se pun 10 linguri cu varf de sulfina maruntita in doi litri de apa, la temperatura camerei, vreme de 8-10 ore (de dimineata pana dupa amiaza). Dupa trecerea acestui interval de timp, preparatul se strecoara, maceratul rezultat punandu-se deoparte, in timp ce planta ramasa se pune in alti doi litri de apa clocotita si se lasa sa stea acoperita, pana se raceste, dupa care se filtreaza. In final se combina cele doua preparate (maceratul si infuzia racita), care se vor pune in apa de baie, care va fi la o temperatura de 38-39 de grade Celsius. Baia cu Sulfina dureaza 20-30 de minute si are efect profund relaxant, antispastic, inducand somnul.

                                            
Actiune de prevenire a bolilor

* Hipertensiune arteriala - mai ales vara, cura cu Sulfina este un excelent mijloc de profilaxie a puseelor de hipertensiune.

Pavaza contra sperieturii

Se recomanda infuzia combinata de Sulfina (in care se adauga si cateva fire de menta, pentru efectul racoritor), din care se bea cate un litru pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de 10-15 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Sulfina are efecte usor vasodilatatoare, ajuta la eliminarea surplusului de lichid din organism, iar in plus, reduce tensiunea psihica, care este unul dintre factorii cauzatori cei mai importanti in hipertensiunea arteriala.
* Tromboze - se administreaza infuzia combinata de Sulfina, cate 750-1000 de ml pe zi, in cure de 21 zile, urmate de 14 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Principiile active din Sulfina au efecte anticoagulante si antiinflamatoare vasculare, fiind un excelent mijloc de profilaxie a trombozelor. Curele cu Sulfina sunt recomandate mai ales atunci cand riscul de tromboza creste. De pilda, in perioadele caniculare, ori atunci cand hrana este mai saraca in legume si fructe, ori cand, dintr-un motiv sau altul, suntem mai sedentari.
* Infarct - pentru prevenire, se recomanda pulberea de Sulfina, din care se ia cate 1 lingurita, de 3-4 ori pe zi, cu putina apa. De regula, o cura dureaza 1-2 luni si se poate relua dupa 2-4 saptamani de pauza. Adesea, Sulfina se asociaza cu ginkgo-biloba, ambele plante avand efecte fluidifiante sanguine, hipotensoare si vasodilatatoare. In plus, Sulfina fereste inima si sistemul cardiovascular de efectele nefaste ale stresului psihic, care este unul din principalii factori cauzatori de infarct.
* Atacuri de panica - un tratament de preventie foarte simplu se face cu pulbere de Sulfina si Sunatoare (Hypericum perforatum), amestecate in proportii egale. Din acest amestec se ia cate o lingurita, de 4 ori pe zi, mai precis la orele 9, 12, 18, 21. Se tin cure cu o durata de 28 de zile, urmate de o saptamana de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Combinatia de Sulfina si Sunatoare are efecte calmante psihice, diminueaza starile de teama, previne amplificarea necontrolata a emotivitatii.

Tratamente interne

* Insomnie - studii facute in China pe persoane care sufereau de tulburari de somn, aparute pe fondul unor dezechilibre emotionale de tip anxios, au aratat ca administrarea acestei plante favorizeaza intrarea in starea de somn, rareste trezirile nocturne si imbunatateste pe ansamblu calitatea somnului. Se administreaza pulberea, cate 1-2 lingurite, pe stomacul gol, cu 30 de minute inainte de culcare. De asemenea, se recomanda baile generale cu Sulfina, facute chiar inainte de culcare, care au un efect profund relaxant.
* Anxietate - se face o cura cu infuzie combinata de Sulfina, din care se bea cate o cana (250 ml), de 4 ori pe zi. Cura dureaza 4-6 saptamani si poate fi reluata dupa doua saptamani de pauza. Pentru eficientizarea tratamentului, in fiecare doza de infuzie combinata se pot pune si 20-50 de picaturi de tinctura de valeriana (Valeriana officinalis). Acest tratament diminueaza intensitatea starilor de teama, ajuta la imbunatatirea relaxarii, previne si combate tulburarile fiziologice asociate anxietatii (tulburarile de ritm cardiac, deranjamentele digestive, tulburarile de tranzit intestinal etc.).

Leac benefic pentru bolile ochilor

* Afectiuni cardio-vasculare pe fond nervos - in studii de medicina experimentala, la animalele care erau supuse la un stres intens si care erau tratate cu Sulfina, s-a observat o imbunatatire a irigarii muschiului cardiac cu sange, precum si o scadere a tensiunii arteriale. Planta are proprietatea rara de a regla activitatea sistemului cardiovascular atunci cand suntem supusi la conditii de tensiune psihica, fiind un excelent adjuvant contra hipertensiunii arteriale si a ischemiei cardiace. Se administreaza tinctura, din care se ia cate o lingurita, de 4 ori pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de 7 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Tinctura de Sulfina se asociaza cu rezultate foarte bune in afectiunile cardiovasculare cu cea de Paducel (Crataegus oxyacantha) si cu cea de Talpa-gastei (Leonurus cardiaca).
* Adjuvant in flebita si tromboflebita - se face tratamentul cu infuzia combinata de Sulfina, dar maceratia nu va dura 8 ore, ci 18 ore, la o temperatura de minimum 21 de grade Celsius. Studiile au aratat ca anumite substante continute de Sulfina, si anume cumarinele, atunci cand fermenteaza, formeaza o substanta noua (dicumarolul), care are efecte puternice fluidifiante sanguine, prevenind formarea cheagurilor de sange (trombi). Se administreaza cate un litru de infuzie combinata, in cure de 21 de zile, urmate de o saptamana de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Aceasta cura este foarte valoroasa si ca preventiv in trombozele de tot felul.
* Colita de fermentatie, balonare - se ia cate o lingurita de pulbere de Sulfina, de 4 ori pe zi, in cure de 30 de zile. Sulfina are un dublu rol in aceasta categorie de afectiuni: in primul rand, prin taninurile pe care le contine, combate dezvoltarea necontrolata a bacteriilor in intestin, avand un efect antibiotic moderat. Apoi, tratamentul cu Sulfina este un excelent calmant al emotiilor, fiind un bun mijloc de prevenire si de combatere a deranjamentelor intestinale provocate de stresul psihic, de oboseala, de anumite socuri emotionale etc.
* Sindrom premenstrual - intr-un studiu-pilot, facut pe 15 paciente cu acest diagnostic, Sulfina a fost administrata incepand cu 7-10 zile inaintea declansarii ciclului menstrual, si pana in ultima zi de ciclu. Au fost administrate cate 3 grame (aproximativ o lingurita) de pulbere, de trei ori pe zi, dimineata, la pranz si seara. La sfarsitul acestui studiu, participantele, in proportie covarsitoare (87%), au relatat ca au avut o ameliorare semnificativa a unor simptome cum ar fi durerile de sani, starile de iritabilitate, durerile de ovare. Acest tratament cu Sulfina este eficient si in caz de hipermenoree (ciclu menstrual abundent) si de dismenoree (ciclu menstrual dureros), Sulfina avand efecte astringente (reduce hemoragia) si antispasmodice (calmeaza crampele abdominale).
* Varice - se tin cure, mai ales pe timpul verii, cu Sulfina administrata sub forma de infuzie combinata. Se iau cate 750-1000 de ml pe zi. Un tratament dureaza 60 de zile, dupa care se tin 21-30 de zile pauza, si apoi se poate relua. Sulfina imbunatateste circulatia venoasa, previne inflamarea venelor varicoase si formarea ulcerelor. Intr-un studiu italian de mici dimensiuni, facut pe 29 de persoane suferinde de varice si de insuficienta venoasa, administrarea Sulfinei a adus ameliorari notabile la 87% dintre participanti.
* Hemoroizi - se face acelasi tratament ca la varice si, suplimentar, bai de sezut cu preparatul pentru baie descris la inceputul acestui articol. Tratamentul cu Sulfina reduce inflamatia hemoroizilor, senzatiile subiective de usturime sau de mancarime in zona anala, precum si sangerarile.
* Fragilitate vasculara, picioare umflate - un studiu, de data aceasta de mari dimensiuni (460 femei), a verificat efectele Sulfinei in aceasta categorie de afectiuni. Participantele au luat extract de Sulfina (echivalentul a 3 grame de planta) de patru ori pe zi, in cure de 20-120 de zile, in functie de gravitatea simptomelor. La sfarsitul tratamentului, mai mult de 60% dintre participante au observat reducerea suprafetelor echimozelor, disparitia sau ameliorarea oboselii si a umflarii picioarelor, stoparea formarii varicelor.

* Insuficienta venoasa cronica - un alt studiu, ceva mai complex, a fost facut in Italia, in anul 2003, la Universitatea de Medicina din Catania, pe un numar de 30 de pacienti. Jumatate dintre ei au fost tratati cu extract de Sulfina (echivalentul a 10 grame pe zi), la care s-au adaugat doze zilnice de vitamina E si de rutina (un aminoacid prezent in hrisca si in polenul de albine), iar cealalta jumatate a primit remedii false. La sfarsitul studiului, grupul care a facut tratament cu Sulfina prezenta imbunatatiri semnificative, fata de lotul de control. La cei tratati cu Sulfina, vitamina E si rutina s-a remarcat o reducere a edemelor, a crampelor, precum si o imbunatatire a circulatiei venoase.
* Operatii chirurgicale - in anul 2008, Departamentul de Chirurgie Plastica si Reparatorie al unei universitati de medicina din China a dat publicitatii un studiu despre efectele administrarii interne a Sulfinei, in cazul pacientilor proaspat operati. Cei care suferisera operatii de reconstructie a nasului au primit extract de Sulfina (echivalentul a 10-12 grame de pulbere), vreme de 3 saptamani dupa operatie, iar in cazul lor s-a observat o cicatrizare mai rapida si mai estetica, o reducere a edemelor post-operatorii.
* Adjuvant contra viermilor intestinali - cea mai veche utilizare a Sulfinei a fost consemnata in papirusurile egiptene, acum... 3000 de ani, si este impotriva viermilor intestinali. Principiile active din Sulfina paralizeaza musculatura neteda a acestor paraziti si ajuta la eliminarea lor din tubul digestiv. Se administreaza infuzia combinata, cate un litru pe zi, vreme de 12 zile.

Tratamente externe

* Conjunctivita - se pun comprese cu infuzie combinata de Sulfina pe pleoapele inchise. Sulfina are efecte antiinflamatoare, reduce edemele oculare, calmeaza mancarimile si ajuta la redarea aspectului normal pleoapelor.
* Gingivita - se fac de 3-4 ori pe zi clatiri ale gurii cu infuzie combinata de Sulfina. Aceasta are efect bactericid, ajuta la cicatrizarea gingiilor si previne sangerarea lor, reduce inflamatia si senzatia de jena produsa de infectiile gingivale.
* Adjuvant in arsuri - se aplica infuzia combinata de Sulfina, intr-o forma mai concentrata (4 linguri la cana), pe arsura proaspata. Infuzia se aplica sub forma de compresa, care se tine vreme de minimum 4 ore pe locul afectat, avand efect de diminuare a edemelor si de grabire a vindecarii. Contra arsurilor, si tratamentul intern cu Sulfina, sub forma de pulbere, a dat rezultate bune.
* Dureri si inflamatii articulare - se amesteca 5 linguri de pulbere de Sulfina cu apa calduta, pana cand se formeaza o pasta. Aceasta pasta se aplica printr-un tifon subtire pe articulatia afectata, tinandu-se acoperita cu un nailon (pentru a nu se usca), vreme de minimum 2 ore pe zi. Cataplasma cu Sulfina este o reteta foarte eficienta in reumatism si foarte veche, fiind consemnata pentru prima oara cu peste 2000 de ani in urma, de catre medicul grec al antichitatii, Galen. Sulfina are efecte antiinflamatoare articulare puternice si ajuta la redarea mobilitatii articulatiei.
* Tulburari de somn la copii - se fac seara bai calde cu Sulfina, cu o durata de 15-20 de minute. Sulfina calmeaza agitatia celor mici, induce somnul si previne aparitia trezirilor si a cosmarurilor nocturne.

                                         

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu Sulfina

Tratamentul intern cu Sulfina, in doze normale, este practic lipsit de reactii adverse, cu exceptia persoanelor alergice, care vor fi depistate prin administrarea de doze foarte reduse din aceasta planta.
Supradozata de 5-10 ori fata de valorile prezentate in acest articol, Sulfina da stari de ameteala, dureri de cap, voma, hemoragii nazale, somnolenta. In cazuri rare, supradozarea Sulfinei, combinata cu o intoleranta particulara a pacientului, poate da hepatita cu manifestari icterice.

SURSA : http://www.formula-as.ro/2010/927/medicina-naturii-44/sulfina-12664

Galbenelele folosite in scop terapeutic

Descriere

Gălbenelele sunt originare din zona mediteraneană, cresc spontan sau cultivate ca plante decorative, în gradini, pe lângă zidurile caselor, poteci, drumuri sau prin parcuri,  şi sunt răspândite şi recunoscute în toata Europa încă din Evul Mediu.

În trecut era numită şi "floarea ploilor" deoarece atunci când nu se deschidea era sigur că vin ploile.

În scop terapeutic se folosesc florile, care se culeg atunci când este soare, când planta este deschisă şi emană uleiuri volatile.

                         

Gălbenele - Compoziţie

Gălbenelele conţin flavonoide, carotenoizi, vitamina C, uleiuri eterice,  substanţe amare, saponine triterpenice, răşini, mucilagii.

sus

Gălbenele - Acţiune

Au acţiune antiinflamatorie, decongestivă, antiseptică, antimicrobiană, imunostimulentă, cicatrizantă, grăbeşte vindecarea şi regenerarea ţesuturilor, reglează ciclurile menstruale, carminativ, reglează funcţia biliară prin principiile amare.

sus

Gălbenele - Indicaţii terapeutice

Gălbenelele sunt indicate în ulceraţii, eczeme, gastrite, ulcer gastric, ulcer duodenal, inflamaţii ale colonului, colecistită, boli hepato-biliare, hemoroizi, dereglări menstruale, dismenoree, micoze, vaginite, infecţii urinare, cistite, cancer .

Administrare:

Infuzia se prepară din 2 liguriţe cu vârf de floare uscată la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat 3-5 minute şi se consumă 2- 3 cani pe zi, înainte de mese.

Tinctura se prepară din flori proaspete puse într-o sticlă peste care se toarnă alcool de 60 de grade, se lasă la macerat, la soare, timp de două săptămâni, se strecoară şi se păstrează în recipiente închise la culoare, închise ermetic; se administrează de 3 ori pe zi câte 30 de picături, pentru reglarea ciclului menstrual, tratarea ulcerului gastro-duodenal.

Decoctul se prepară din două linguri de plantă uscată la 1 litru de apă, se lasă la macerat în apă rece 24 de ore, apoi se strecoară şi se mai fierbe maceratul într-un litru de apă timp de 10 minute, se strecoară şi se amestecă cele două extracte şi se administrează atât intern cât şi extern, gargară (afte, stomatite, gingivite, faringite), se fac băi de şezut, comprese externe (vindecarea ulcerelor, escarelor, abcese, pustule, fisuri, degeraturi), spălături, clisme.

                                                 

Pulberea de plantă se obţine prin măcinarea florilor uscate, din care se administrează câte o linguriţă de plantă pe stomacul gol de 3-4 ori pe zi pentru efectul antiinflamator, cicatrizant (se depozitează în recipiente bine închise, maxim 10 zile, datorită uleiurilor volatile care se evaporă rapid) .

sus

Gălbenele - În cosmetică

Unguentul pe bază de gălbenele poate fi utilizat cu succes în diverse boli dermatologice sau pentru întreţinerea pielii.

Alifie de galbenele preparata in casa - 
http://angi-food.blogspot.ro/2012/08/alifie-de-galbenele-facuta-in-casa.html

SURSA : http://www.csid.ro/

                                               
Pentru mobilul tau :