Prolaps uterin – tratament naturist

 

Urmatoarea postare - Zeolit - supliment alimentar

Ultima postare -  Tratament naturist prolaps uterin - pachet

                         Prolaps uterin.(Histeroptoza)

            Coborârea uterului, care în stare normală se află în centrul micului bazin, fiind susţinut de planşeul pelvian, de ligamentele uterosacrate, largi şi rotunde şi a pereţilor vaginului. Se disting 3 grade: gradul 1 când uterul se prezintă în interiorul vaginului, deşi este coborât, gradul 2 când uterul se prezintă între labiile mari, gradul 3 când uterul atârnă între coapse. Se produce de obicei încet. La început apar tulburări urinare, retenţie, incontinenţă, cistită. Boala nu pune viaţa în pericol, dar constituie o afecţiune jenantă.

Tratamentul este profilactic şi curativ.

Profilactic: în timpul naşterii se dă o asistenţă corectă gravidei, iar la nulipare astenice- cultură fizică.

Tratamentul curativ este chirurgical.

Este o afecţiune neplăcută care apare în general la femeile de vârsta a treia. Această afecţiune provine din faptul că organismul este slăbit şi îmbătrânit, iar tonusul musculaturii uterine nu mai poate să aibă elasticitatea necesară. Datorită acestui fapt uterul cade.

Tratament:

Se pot folosi următoarele plante medicinale: afin, anin, creţişoară, stejar, traista ciobanului.

Modul de folosire al plantelor:

Afin (Vaccinum myrtylis)- 4 linguri de frunze se pun la 1 litru de apă şi se fierb timp de 15 minute. Se strecoară şi se fac spălături vaginale de 2 ori de zi. Este foarte eficient acest tratament datorită faptului că conţine foarte mult tanin care este un astringent.

Anin (Anus incata) 2 linguriţe de coajă mărunţită se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 10 minute. Se strecoară şi se fac spălături vaginale zilnic de 2 ori cu irigatorul, pentru faptul că această plantă este foarte astringentă.

Creţişoară (Alchemilla vulgaris)– se va putea lua sub formă de ceai care se face din 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Tinctură- 50 g de plantă mărunţită se va pune la 250 ml alcool alimentar de 70 grade. Se ţine apoi timp de 15 zile agitând des sticla care va fi închisă ermetic. Se strecoară. Se poate apoi lua câte 3-4 linguriţe din tinctură pe zi, perioade lungi de timp.

Concomitent se vor face spălături cu acest ceai de creţişoară de 2 ori pe zi.

Stejar (Quercus robur)- coajă- 4 linguri se pun la 1 litru de apă şi se fierb timp de 15 minute apoi se strecoară. Se fac cu acest ceai spălături vaginale de 2 ori pe zi. Se poate consuma intern 1-2 căni concomitent.

Traista ciobanului (Capsela bursa pastoris) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se poate consuma intern 2 căni pe zi şi de asemenea se vor face spălături vaginale tot de 2 ori pe zi, cu apă la temperatura corpului.

Extern în toate cazurile se pot face cataplasme cu plantele din ceaiurile de mai sus sau comprese. Acestea se pun calde şi se acopere apoi cu un nailon. Se ţin cât timp sunt calde. De asemenea se poate folosi tincturile din plantele de mai sus cu care se poate unge partea stângă a abdomenului de la vagin în sus.

De asemenea se mai pot face băi de şezut cu plantele de mai sus.

Tinctura de talpa gâştei.

Leonorus cardiaca.

Produs de Dacia Plant Sebeş.

Acţiuni.

Intern: antiastmatic (împiedecă apariţia senzaţiei de sufocare), antidepresiv, antispasmodic, astringent, calmant general, calmant cardiac, calmant gastric, cicatrizant, diminuează stările de excitaţie cerebrală, expectorant, hipotensiv (acţionează mai degrabă în sens reglator), produce relaxarea vaselor sanguine care alimentează cordul şi într-o anumită măsură cordul în sine, tonic cardiac, tonic general, uterotonic (favorizează tonifierea uterului), vasoconstrictor periferic.

Extern: antiinflamator, antiseptic, astringent şi cicatrizant, regenerator epitelial.

Indicaţii.

Intern: aritmie cardiacă de origine nervoasă, hipertensiune arterială, ischemie cardiacă (atât forme dureroase, cât şi ne dureroase), tulburări de menopauză, dismenoree (ciclu neregulat şi/sau dureros), amenoree (absenţa sau întârzierea patologică a menstruaţiei), reumatism, bronşită, astm, crize astmatice care apar pe fondul de stres, depresie, depresie însoţită de anxietate, prolaps şi atonie uterină, gastrită hiperacidă pe fond de stres, colită de fermentaţie, digestie dificilă, distonie neuro-vegetativă.

Extern: contuzii, răni, arsuri, reumatism, prolaps uterin, febră tifoidă (se pun cataplasme pe ceafă şi tălpi), dureri de spate (cataplasme sau unguent local pe locul afectat).

Contraindicaţii: nu se cunosc.

Sursa : 

Prolaps uterin.(Histeroptoza)

Cretusca pentru reumatism articular

                       

Denumire stiintifica : Filipendula ulmaria
Denumire populara : pepenica, aglica, umbra-muntelui, brumarel, cretarel
Se recolteaza : frunzele, tulpina externa, fara parti lemnoase, florile in lunile iunie, iulie

Cretusca este o planta care creste in zonele deluroase si submontane. Are un continut ridicat de salicina, substanta pe care o contine aspirina. De aceea este foarte buna impotriva durerilor reumatice, fiind un excelent antiinflamator. In plus , mai contine taninuri care scad secretia gastrica si pot fi de ajutor in gastrite sau ulcer gastric. Dar trebuie folosita cu atentie de cei care au probleme cu digestia sau au un stomac lenes. Mai poate fi de ajutor in afectiuni ca obezitatea, celulita, diabetul sau sterilitatea feminina.
Infuzia :  In tratamentul reumatismului articular acut se poate consuma infuzia din cretusca (o jumatate de lingurita de pulbere de planta la o cana de apa). Se beau cite doua cani pe zi. Ceaiul se mai poate combina cu cel din coaja de salcie. Pulberea se prepara prin macinarea plantei uscate in risnita de cafea.
      Pentru alte afectiuni se face o infuzie de planta maruntita la 250 ml apa fiarta, timp de 15 minute.Se consuma una -doua cani pe zi.
Tinctura : Proprietatile plantei se pastreaza foarte bine sub forma de tinctura. Daca vrei sa o prepari in casa , pune la macerat, la soare, timp de 15 zile, 50 g de pudra de planta in 250 ml alcool alimentar de 70*. In fiecare zi solutia se agita. Dupa aceea, se strecoara si se pune in sticlute. Se iau cite 10 picaturi, diluate in apa, pe zi.

Vezi pentru alte plante : Cu ce tratezi-leacuri recomandate

Salcia - aspirina naturala

                                           
Denumirea stiintifica - Salix alba.
Denumiri populare - lozie, rachita alba, rachita de lunca, rachita mare.
Traieste in preajma apelor. Este mai putin cunoscut ca salcia este precursorul aspirinei. Coaja ei contine salicilina, substanta care combate febra, are efect antireumatic si antinevralgic. In trecut se foloseau frunzele si coaja impotriva frigurilor.Se utilizeaza azi in numeroase afectiuni : raceli, gripe, rinite, reumatism, guta, hemoroizi, varice, afte bucale, menstre dureroase, diaree. Are efect sedativ, vasodilatator, opreste secretia lactica la intarcare.

Mod de folosire
Ceai -decoct -doua lingurite de coaja maruntita, in 200 ml apa , se fierbe timp de 20-30 minute. Se strecoara si se iau trei-patru linguri pe zi

Praf - coaja maruntita si uscata. Se da prin risnita de cafea pina se obtine un praf fin. Se poate folosi pe ranile singerinde, pentru a grabi vindecarea lor. La singerare nazala poti sa pui in nari putin praf din scoarta de salcie si hemoragia se va opri.

Tinctura - Se pun trei lingurite de coaja maruntita in 250 ml alcool alimentar de 70 grade. Se tine la soare timp de 15 zile, dupa care se strecoara. Se iau cite 10-20 picaturi diluate in apa, atunci cind este  nevoie, impotriva durerulor reumatice. Neaparat trebuie sa mincati inainte de a le lua.

Pentru reumatism, hemoroizi sau varice se pun comprese sau se fac bai din decoct de scoarta de salcie (sase lingurite la 500 ml de apa , timp de 15-20 de minute.

                                     

Lacramioarele medicament pentru inima si cap

Floricele gingase, asemantoare unor lacrimi, lacramioarele sunt unele dintre cele mai parfumate plante de primavara. Le gasim indeosebi in paduri, dar si in gradinile noastre, unde prefera locurile umbroase, de la radacinile pomilor.

Legenda spune ca lacramioarele s-au nascut demult, la inceputul vremuri­lor crestine, pe Muntele Patimilor, Golgota. Pe cand privea, incremenita de durere, rastignirea Mantuitoru­lui, din ochii Fecioarei Maria pornira a se rostogoli la­crimi fierbinti. Din fiecare lacrima care a atins paman­tul a rasarit mai apoi cate o floare, de un alb pur, pre­cum sufletul Mariei. Asa se face ca lacramioarele infloresc pe deplin in apropierea sarbatorilor de Pasti, sim­bol al dragostei, puritatii si daruirii.

Liliacul face minuni pentru organismul bolnav 

Cati dintre noi stim ca aceste flori cu un miros foarte placut pot fi folosite cu succes in tratarea unor afectiuni? Puterile vindecatoare ale lacramioarelor sunt cunos­cute de veacuri, in medicina popu­lara romaneasca.

Infuzia se prepara dintr-o lingurita frunze uscate si 250 ml apa clocotita. Se tine vasul acoperit 10-15 minute, se indulceste dupa gust si se ia cate o lingura de 3-4 ori pe zi, atunci cand apar crize dureroase de inima sau palpitatii cardiace.

Tinctura din o parte flori si 3 parti alcool, care se lasa la macerat, cu agitare zilnica timp de 14 zile, dupa care se strecoara si se consuma cate 10 picaturi de 3 ori pe zi, in caz de migrene nervoase, nevralgii si ameteli.

                                          

Tinctura din 100 g masa proaspata de frunze si flori care se stoarce, iar peste suc se adauga 18 ml alcool 900 si 15 g glicerina si se completeaza cu apa pana la 100 ml; dupa 2-3 zile de macerare se iau cate 30-40 de picaturi de 2-3 ori pe zi in cazul crizelor cardiace acute.

Liliacul, planta care trateaza durerile reumatismale si curata tenul de pete  

Otet de lacramioare, care se obtine prin macerarea florilor proaspete in otet de vin timp de 8-10 zile si se pastreaza in sticle inchise la culoare, se miroase in caz de nevralgii si dureri de cap.

Pulberea din flori si frunze uscate si macinate fin se ia cate un varf de cutit in putina apa, la crize cardiace, ameteli aparute dupa suflarea nasului, la scurgerile cronice de ochi si urechi, in nevralgii si cefalee.

Daca amestecati 2 grame de flori proaspete cu miere de albine obtineti un amestec purgativ si foarte bun pentru a preveni palpitatiile.

Preparatele din lacramioare devin toxice daca sunt consumate in cantitati mari. Scad tensiunea arteriala, maresc ritmul cardiac, provoaca tulburari cardiace si respiratorii, poliurie, ameteli, sufocare, greturi, crampe, dureri abdominale, spasme. Se poate ajunge pana la stop cardiac. De asemenea, fructele rosii sunt foarte toxice si nu se consuma.

 SURSA : http://sanatate.bzi.ro/

                                         

Brusturele, regele radacinilor -leac pentru toate bolile

Brusturele - "hacul" tuturor bolilor

Regele radacinilor 

Limba romana are o zicala foarte expresiva pentru ideea de invingator absolut: "I-a venit de hac", l-a terminat adica, l-a pus la pamant. Brusturele este si el un invingator care stie sa vina de hac, iar dusmanul pe care-l ucide e boala. Mai exact: bolile, pe care le lichideaza cu o dexteritate de campion mondial

Planta cu totul extraordinara, Brusturele are proprietati detoxifiante de exceptie, care il recomanda in incredibil de multe afectiuni. Si inca ceva: aceasta planta este foarte valoroasa, intr-un domeniu cu care, din pacate, noi, romanii, suntem prea putin obisnuiti: medicina preventiva. Dar mai intai sa facem cunostinta cu Brusturele sau Captalanul, planta de capetenie a stramosilor nostri, dacii, preluata apoi in toate zonele tarii, sub forma de leacuri babesti.

Fisa de identitate

Denumirea stiintifica a Brusturelui este Arctium lappa, numele de Arctium provenind din limba greaca, unde arktos inseamna urs, iar lappa inseamna in limba celtilor laba. Deci, Arctium lappa ar insemna laba ursului, probabil datorita formei frunzelor sale mari, care aduce intrucatva aminte de urma labei unui urs pe pamantul reavan. Brusturele este o planta bianuala (traieste doi ani). In primul an isi dezvolta sistemul de radacini si frunzele, pentru ca in al doilea an sa faca flori si fructe, dupa care moare. In primul an, Brusturele are doar frunze, asezate sub forma unei rozete, un adevarat laborator de fotosinteza, care hraneste cu belsug de substante nutritive o radacina, transformand-o intr-un depozit de substante. Din aceasta radacina va creste o tulpina de pana la doi metri inaltime, cu flori nu foarte spectaculoase, care pana in toamna se vor transforma in binecunoscutii scaieti (cu care faceam razboaie in copilarie), care nu sunt altceva decat semintele de Brusture. Planta buna de recoltat este cea in varsta de un an, adica fara tija florifera, care este gata de cules chiar in acest moment al toamnei.

Recoltarea

De la Brusture se recolteaza acum, toamna, radacinile, impreuna cu acea tulpina subterana care depoziteaza substantele nutritive, numita rizom. Recoltarea se face prin dezgropare cu cazmaua. Dupa culegere, radacinile se spala in curent de apa repede, dupa care se despica pe lungime si se pun la uscat in strat subtire, intr-un loc fara umezeala si calduros. Dupa incheierea procesului de uscare (cand radacinile devin rigide si se rup cu un pocnet sec), se depoziteaza in saci de hartie, in locuri curate si uscate.

Preparate din Brusture

Pulberea de radacina de Brusture

Radacinile de Brusture se macina fin, cu rasnita de cafea sau in piua, dupa care se cern prin sita pentru faina alba. Pulberea fina rezultata se depoziteaza intr-un borcan de sticla inchis ermetic. In general, pulberea de Brusture nu isi pastreaza calitatile mai mult de 14 zile, deoarece prin oxidare tinde sa-si piarda rapid proprietatile terapeutice. Se administreaza o jumatate de lingurita rasa (cca 2 grame) de pulbere de 3-6 ori pe zi, pe nemancate. Planta se tine sub limba vreme de cateva minute, dupa care se inghite cu apa.

Maceratul la rece

Se pun doua lingurite de pulbere de radacini (obtinuta prin macinarea cu rasnita electrica de cafea) intr-un pahar (200 ml) de apa si se lasa vreme de 8-10 ore la temperatura camerei, dupa care se strecoara. Se consuma 1-3 pahare pe zi, pe stomacul gol, cu minimum 15 minute inainte de masa. In functie de afectiunea tratata, cura cu macerat din radacina dureaza 3-6 saptamani.

Decoctul combinat de radacina de Brusture

Se pun doua lingurite de pulbere de radacina intr-un pahar de apa si se lasa sa macereze vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe vreme de cinci minute, intr-un pahar (200 ml) de apa, dupa care se lasa sa se raceasca. In final se combina cele doua extracte, iar preparatul obtinut se va administra pe parcursul unei zile.

Tinctura de Brusture

Se obtine astfel: se pun intr-un borcan cu filet douazeci de linguri de pulbere de radacini de Brusture, peste care se adauga doua cani (in total 500 ml) de alcool alimentar de 40 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza. Tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru-sase ori pe zi, cate o lingurita diluata in putina apa.

BRUSTURELE - efecte preventive

Vreme de secole, in Europa, radacina de Brusture a fost considerata drept cel mai important remediu pentru curatarea sangelui. Iar cercetarile recente confirma acest lucru: Brusturele neutralizeaza radicalii liberi din sange, ajuta la eliminarea mult mai rapida a ureei si a altor substante reziduale din organism, scade nivelul colesterolului si trigliceridelor din sange. Insa actiunea detoxifianta a acestei radacini-minune nu se opreste aici. Ea curata prompt si eficient colonul, spala rinichii prin efectul sau diuretic puternic, ajuta la eliminarea surplusului de apa din corp prin transpiratie si urina. Iata de ce nu este de mirare ca Brusturele este considerat un adevarat elixir de toamna ce are pe drept cuvant renumele de antidot pentru toate bolile. Dupa cum se stie, detoxifierea este primul si cel mai important demers pentru blocarea bolilor, de la aparent banalele infectii si pana la afectiunile endocrine sau tumorale. In continuare, iata si cateva afectiuni in care a fost foarte bine studiata actiunea preventiva a Brusturelui.

* Boala canceroasa - mai multe teste de laborator si de medicina experimentala au aratat ca administrarea Brusturelui previne aparitia si evolutia tumorilor canceroase, cu diferite localizari. Intre altele, substantele active din radacina acestei plante previn malignizarea celulelor normale, sub actiunea substantelor chimice cancerigene si a radiatiilor. Apoi, Brusturele are actiuni specifice in diferite forme de cancer, cum ar fi cele care apar pe fondul perturbarilor hormonale sau al blocarii proceselor naturale de eliminare.

* Cancer la san - curele cu Brusture, administrat sub forma de infuzie combinata, cate 500 ml pe zi, in cure de minimum 40 de zile, sunt un excelent profilactic pentru cancerul la san. Tratamentul este valabil si pentru femeile care au fibroame sau chisturi mamare cu risc de malignizare. Brusturele are o actiune reglatoare hormonala, mai ales asupra ovarelor, lenta, dar foarte eficienta, care ajuta la prevenirea acestei forme de cancer. Alte plante care se administreaza pentru profilaxia cancerului la san sunt Trifoiul rosu (Trifolium pratense), Macrisul iepuresc (Oxalis acetosella), Nasturelul sau Cresonul (Nasturtium officinalis).

* Cancerul intestinal - conform ultimelor date statistice cunoaste cea mai rapida proliferare la noi in tara. Pentru prevenirea acestei afectiuni se administreaza maceratul la rece de radacina de Brusture, cate un pahar inainte de fiecare masa, in cure de 2-3 luni, urmate de o luna de pauza, dupa care administrarea se poate relua. Acest tratament dreneaza din colon materiile fecale stagnante, ajuta la mentinerea sau la refacerea florei intestinale normale. De asemenea, tratamentul cu macerat la rece de Brusture are efecte antitumorale directe, la nivelul colonului.

* Diabetul - marii consumatori de dulciuri, dar si persoanele care au avut precedente de diabet in familie ar fi bine sa tina cure cu tinctura de Brusture, din care se ia cate o lingurita, de 4-6 ori pe zi. Un tratament cu tinctura de Brusture dureaza 3-6 saptamani si se face macar o data pe anotimp, fiind alternat cu administrarea altor plante antidiabetice, cum ar fi Anghinarea (Cynara scolymus), frunzele de Dud (Morus alba), frunzele de Afin (Vaccinium mirtyllus).

* Tromboflebita - un studiu chinez si unul japonez, facute in anii 1996, respectiv 2002, au aratat ca animalele de experienta tratate cu Brusture au o predispozitie mult mai redusa spre formarea cheagurilor de sange si spre inflamarea peretilor venosi. Pentru prevenirea acestei afectiuni (inclusiv a recidivelor) este recomandata cura cu infuzie combinata de radacina de Brusture, din care se bea cate un pahar (200 ml), de doua ori pe zi.

SURSA : http://www.formula-as.ro/

Remedii naturiste pe baza de nuci

Modestă nucă are mai multe substanţe nutritive decât carnea, laptele, ouăle, de aceea, se recomanda în alimentaţia persoanelor cu distrofie alimentară, anemie, convalescenţă, epuizare nervoasă.

Miezul de nucă se foloseşte fărâmiţat bine, altfel stomacul nu reuşeşte să-l digere. Având în vedere că nucile conţin proteine, este indicat să le consumaţi seară sau înainte de somn, dacă dormiţi după masă, deoarece proteinele se asimilează mai bine când organismul se relaxează. Nu se consuma cantităţi mari de miez de nucă. Doza recomandată este de 4-7 nuci, altfel riscaţi să vă confruntaţi cu dureri de cap, spasme stomacale, constipaţie.

                                        

Creşterea imunităţii – mai ales în cazul vârstnicilor şi al persoanelor istovite de o boală grea. Se amestecă un pahar de miez de nucă pişat, stafide şi caise uscate cu 300 g miere de albine. Se consuma câte o lingură de trei ori pe zi, înainte de masă.

Întărirea organismului după boală sau în caz de oboseală cronică. Se consuma un amestec format din cantităţi egale de miez pişat, caşcaval râs şi stafide.

Eliminarea durerilor cardiace: Se consuma faină de nuci obţinută prin măcinare, amestecată cu stafide. Fără stafide, se bea cu apă de către bolnavii de colita şi enterocolita.
Procese inflamatorii ale căilor urinare, cu urinari dese. Se administrează miez de nucă prăjită la grătar cu lemne, foarte bine pişat. Se administrează cu apă.

Curăţarea vaselor sanguine. Se toacă mărunt coaja uscată de la 14 nuci (neapărat 14!), se amestecă cu 500 ml ţuica, se lasă la macerat 70 zile. Se bea câte o lingură, dimineaţa pe nemâncate. Leacul le e de folos şi persoanelor cu depuneri de săruri, tromboza, chisturi şi tumori, mastopatii fibromatoase.

Tratarea tuşei. Se pisează 4 nuci întregi (miezul şi coajă), se amestecă cu o lingură de fructe uscate de şoc. Se fierbe amestecul în 500 ml apă, pe foc mic, 15 minute. Se răceşte, se strecoară şi se amestecă cu o lingură de miere de albine. Se bea câte o lingură, de trei ori pe zi, timp de 7 zile.

Ulcer stomacal. Se prepară un ceai din membranele (pereţi care despart miezul nucii) a 4-5 nuci şi 250 ml apă clocotită. Se infuzează o oră în termos, se strecoară şi se bea câte o linguriţă dimineaţă sau înainte de culcare, pe nemâncate.

                                      

Diabet, colita, boli ale traiectului digestiv, tiroidoză, hipertensiune. Se tratează cu tinctura din membranele uscate. Acestea se pun într-un borcan de 500 ml se pun, pe o treime a lui, tocate mărunt, apoi se umple borcanul cu ţuica şi se lasă la macerat 21 de zile. După stoarcere, se păstrează într-o sticluţă de culoare închisă. Se bea câte o lingură pusă în 100 ml apă, cu 30 minute înainte de masă.

Tratamente externe

Problemele de tiroida se ameliorează dacă zilnic se aplică pe gât, în zona tiroidei, 4-5 straturi de frunze verzi, strivite puţin între degete. Se lasă 6-8 ore pe locul bolnav.

În cosmetică – nucile pisate sunt recomandate pentru curăţarea tenului. Astfel, sunt pisate 2-3 nuci şi se amestecă cu câteva linguriţe cu apă călduţă până se albesc şi formează o pastă. Aceasta pastă se aplică pe faţă şi decolteu şi cu mişcări circulare se masează pielea. După 10 minute pasta este îndepărtată şi se spala tenul cu ceai de muşeţel. Efectele benefice ale pastei de nuci: ajuta la sanguinizarea pielii, curată în profunzime impurităţile şi îndepărtează stratul de piele moartă pregătind pielea pentru aplicarea altor tratamente pentru hidratare.

Remedii din coajă verde de nucă
Varice, dermatoza, boli ale aparatului locomotor. Se fac frecţii uşoare sau se aplică comprese cu macerat din coajă verde de nucă. Reţeta: se umple un borcan pe 2/3 cu coji tăiate mărunt sau tocate. Se toarnă deasupra oţet de mere şi se macerează 2-3 săptămâni.

Reţete bătrâneşti

Tinctura din nuci verzi
Nucile verzi se taie cu un cuţit de inox pe un fund de lemn. Se pun într-un borcan de sticlă, amestecate cu zahăr (un pahar la fiecare 10 nuci). Borcanul se ţine pe geam, la soare, 10 zile, apoi la întuneric, încă 10 zile. După 20 de zile, se adăugă ţuica (pentru adulţi 250 ml la fiecare 10 nuci, pentru copii – 250 ml la fiecare 20 nuci). Se macerează încă două săptămâni, apoi se strecoară. Se administrează pentru vindecarea bolilor traiectului digestiv, dureri de stomac şi pancreas, cu 12-20 minute înainte de masă. Doza pentru adulţi: o lingură; copii până la 5 ani – o linguriţă; copii până la 12 ani – 1,5 linguriţe pe zi.

      

Tocătura de nuci
33 de nuci se pisează apoi se dau prin maşina de tocat carne. Se pun într-un borcan de 3 l, se acoperă cu ţuica. Se închide vasul etanş, pentru a evita evaporarea alcoolului. Se lasă la soare timp de 40 zile, agitându-se zilnic. Se strecoară printr-un ciorap (dres de femeie), se stoarce bine şi se păstrează în sticlă de culoare închisă la frigider. Se foloseşte pentru tratarea cancerelor, dar şi pentru toate tipurile de helmintiaze (viermi intestinali). Se administrează la fel ca tinctura de nuci verzi.
Macerat cu petrol lampant
Un borcan învelit în hârtie neagră se umple cu nuci verzi tăiate mărunt, peste care se toarnă petrol lampant şi se lasă 14 zile la rece. Bătrânii foloseau soluţia obţinută în cazuri de boli grave, în special cancere, dar şi pentru contracţii musculare, stări depresive, dereglări endocrine, astm bronşic, tahicardie, afecţiuni ale sistemului nervos central cu leziuni organice, după chimioterapie antitumorala. Se consuma vreme de 7 zile câte o picătură amestecată cu o linguriţă de miere de albine, sau pusă pe un cubuleţ de zahăr, apoi alte 7 zile – câte 2 picături şi încă 7 zile – câte 3 picături, amestecate cu 100 ml apa distilată sau de izvor. După o pauză de două săptămâni cura se repetă. A treia cură se face după o pauză de 6 luni. Nu se recomandă mai mult de trei cure pe an. Doza este dată pentru persoanele cu greutatea 60-70 kg. Persoanele cu greutate mai mare, care suporta gazul, pot începe tratamentul cu 2-3 picături, în cazuri grave se bea şi o linguriţă, timp de 2-3 zile, după care doza se micşorează, ca să nu se afecteze ficatul. Maceratul se bea pe nemâncate. După administrare, nu se mănâncă 1,5-2 ore, timp în care bolnavul trebuie să stea relaxat, să nu facă eforturi fizice.

Sirop din coji de nuci
Este un întăritor excelent şi totodată un leac pentru bolile de stomac. Ingrediente: 2-3 pumni de coji verzi de nucă proaspăt adunate se taie mărunt şi se fierb 10 minute într-un litru de apă în care se pun şi 3 cuişoare aromate. Se lasă să se răcească, se strecoară şi se amestecă cu 1 kilogram de zahăr tos. Se toarnă în sticle de culoare închisă. Se ia de trei ori pe zi câte o linguriţă, după mesele principale.

SURSA : http://www.efemeride.ro/

                                             

Propolisul, unul dintre cele mai puternice medicamente ale naturii

Amestec de substanţe de consistenţa răşinii, culese de pe cel puţin 20 de specii de arbori, propolisul este pentru stup o adevărată barieră de protecţie. De altfel, cuvântul propolis vine din greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”.

El a fost denumit aşa de către învăţaţii greci care, observând cum îşi construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.

Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut.

Iar proprietăţile sale terapeutice nu se opresc aici, eficienţa sa fiind demonstrată în nu mai puţin de 200 de afecţiuni. Iată de ce ne-am hotărât să cunoaştem mai bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme din arsenalul terapiei naturale.

sus

Cum se obţine şi unde găsim propolisul

Propolisul este un „cocteil” de substanţe vindecătoare, adunat din mugurii şi de pe scoarţa plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a sălciilor, a frasinilor, a aninilor şi ale unor specii de pomi fructiferi. Cum ştiu albinele să dozeze acest elixir, să-l combine şi să-i dea în final o compoziţie unitară, aşa încât diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni ale lumii să aibă proprietăţi practic similare, este o enigmă.

O enigmă este şi cum au putut medicii antici, cum ar fi Galen sau Pliniu, să identifice, fără a beneficia de mijloacele moderne, proprietăţile sale terapeutice. Un lucru este cert: primăvara, albinele culeg un medicament excepţional, adunat cu un efort uriaş, din mugurii abia ieşiţi la lumină.

Există două metode prin care apicultorii recoltează acest medicament: răzuindu-l direct de pe pereţii stupului de albine sau pentru o mai mare eficienţă, construind un colector special, ce preia progresiv producţia albinelor, care astfel sunt stimulate să culeagă cantităţi tot mai mari de propolis.

Remediu de tradiţie în medicina naturistă din România, propolisul se găseşte uşor la apicultori, fie brut, sub forma unor bulgăraşi maronii, fie lichid, ca tinctură alcoolizată. Propolisul brut de bună calitate se recunoaşte printr-un miros specific (dulceag-amărui) foarte puternic, precum şi prin lipsa de luciu (propolisul lucios are foarte multă ceară în el şi ca atare, proprietăţile sale sunt mult diminuate).

Preparate din propolis

• Tinctura

                                             

Dacă nu vrem să luăm acest remediu gata preparat din comerţ, putem să-l obţinem acasă: se pun într-un borcan cu filet cincisprezece linguri rase de propolis, peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 90 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de două săptămâni, timp în care se agită zilnic, după care se filtrează. Tinctura rezultată va fi pusă în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu câte 50 de picături, puse pe puţină pâine uscată sau în miere, de patru ori pe zi.

Tinctura de propolis nu se ia diluată în apă, deoarece anumite substanţe din compoziţia sa precipită (se întăresc) în contact cu apa, devenind insolubile şi ca atare trec prin organism fără efect. De asemenea, nu se ia tinctura de propolis simplă, deoarece în contact cu saliva se va produce acelaşi efect ca în cazul diluării în apă.

• Propolisul brut

O bucăţică de propolis de mărimea unei alune se suge asemenea unei bomboane, cât putem de mult, aşa încât principiile sale active să îşi facă efectul local. Este un tratament recomandat în infecţii la nivelul gurii, în faringite şi în amigdalite. Dezavantajul acestei metode constă în faptul că propolisul nu are o acţiune amplă, asupra întregului organism, ci doar locală. Un alt inconvenient este că propolisul aderă foarte puternic pe dantură, necesitând apoi o spălare îndelungată şi repetată.

• Unguentul de propolis

Într-o ceşcuţă (50 ml) de untură încinsă pe foc foarte mic se pun trei linguri de tinctură de propolis şi o bucăţică de ceară de mărimea unei alune, după care se amestecă continuu vreme de 10 minute. Se ia de pe foc untura, după care se amestecă în continuare până când se întăreşte. Preparatul se păstrează la frigider, folosindu-se extern contra arsurilor, pentru vindecarea contuziilor şi a rănilor uşoare, contra eczemelor (mai ales a celor uscate).

• Apă de propolis

Aşa cum afirmam anterior, în contact cu apa, propolisul precipită şi devine insolubil, pierzând astfel cea mai mare parte din calităţile sale. Totuşi, cercetările arată că o soluţie obţinută din cinci linguriţe (aprox. 25 ml) de tinctură de propolis la un pahar de apă (200 ml) are efecte terapeutice în anumite cazuri, când tinctura simplă nu poate fi folosită, deoarece are o acţiune prea dură asupra ţesuturilor. Apa de propolis, obţinută în proporţiile pe care le-am prezentat, are efecte excelente în combaterea stomatitelor şi a cariei dentare (se fac clătiri atente ale gurii după fiecare spălare pe dinţi), precum şi în tratarea unor afecţiuni genitale la femei (leucoree, cervicită).

• Mierea propolizată

                                       

Se obţine prin combinarea unei linguriţe de tinctură de propolis cu 3 linguriţe de miere. Este un produs recomandat copiilor, cărora li se va administra jumătate de lingură de 3 ori pe zi, pentru întărirea sistemului imunitar, pentru combaterea infecţiilor respiratorii şi intestinale.

sus

Afecţiuni care se previn şi se tratează cu propolis

Un studiu realizat de către cercetătorii germani a arătat că la pacienţii care iau 50 de picături de tinctură de propolis de patru ori pe zi, probabilitatea de a face o infecţie cu virusul gripal scade cu până la 40%. De asemenea, la majoritatea pacienţilor trataţi astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la 3-4 zile, faţă de 6-7 zile.

Propolisul este un excelent antibiotic, care acţionează progresiv inhibând dezvoltarea bacteriilor, refăcând ţesuturile lezate de către acestea, favorizând eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii. Astfel, este eficient în ameliorarea bolilor respiratorii cu secreţii abundente şi a bronşitelor.

În acelaşi timp, tinctura de propolis, în combinaţie cu o linguriţă de miere, administrată dimineaţa pe stomacul gol, poate elimina simptomele deranjante ale colitei de fermentaţie şi de putrefacţie.

Substanţele antioxidante din compoziţia propolisului au efecte excepţionale în tratarea asteniei de primăvară. Acestea au efecte tonice nervoase, împiedică degradarea unor vitamine esenţiale pentru organism (vitamina C) şi echilibrează nivelul hormonal.

Şi sistemul imunitar are de câştigat în urma unei cure  cu tinctură de propolis. Studii făcute în paralel în Japonia, Statele Unite, Rusia au pus în evidenţă faptul că propolisul administrat sistematic măreşte producţia de celule specializate ale sistemului imunitar, le face mai „agresive”, ceea ce determină o mult mai mare rezistenţă la infecţiile cu orice tip de germen.

Administrarea zilnică a propolisului poate, de asemenea, să prevină hipertensiunea şi tulburările de ritm cardiac, normalizând în acelaşi timp cantitatea de colesterol din sânge şi având rol de refacere a elasticităţii vaselor de sânge.

                                        sus

Boli de piele vindecate de propolis

Ca tratament  extern, propolisul este eficient în distrugerea herpesului cu diferite localizări (tinctură pe locul afectat, de 2-3 ori pe zi), ameliorarea eczemelor (aplicarea de comprese cu tinctură sau unguent de 2-3 ori pe zi), vindecarea arsurilor (tinctură – pentru arsurile grave, şi unguent de propolis şi tătăneasă – pentru arsurile uşoare),eliminarea coşurilor, punctelor negre şi a furunculelor (sub formă de tinctură aplicată pe zona afectată), îmbunătăţirea simptomelor de ulcer varicos de gambă (aplicaţii de tinctură şi unguent de propolis pe zona ulcerată).

sus

Precauţii şi contraindicaţii

 În anumite cazuri, propolisul poate determina reacţii alergice, motiv pentru care este recomandat a se face un test prealabil pentru a se stabili sensibilitatea.

Dacă apar senzaţii neplăcute de iritaţie, inflamaţie, dacă se declanşează catar respirator sau apare înroşirea pielii, nu se va face tratament cu propolis.

Un substitut excelent pentru propolis sunt mugurii de plop şi tinctură de muguri de plop, care au efecte relativ similare, dar sunt mult mai bine tolerate de către organism.

SURSA :http://www.csid.ro/health/medicina-alternativa/

                                                                                                                     

Pentru barbati - Ghimpele (Xanthium spinosum) - beneficii şi proprietăţi

Ghimpele este răspândit în multe zone din Europa şi Africa şi este un arbust scund de pădure. Frunzele „veşnic verzi" nu sunt frunze adevărate, ci nişte dilatări ale tulpinilor.

Câte o floare mică şi albă apare în mijlocul fiecărei frunze primăvara, urmată toamna de un fruct mic şi roşu,  asemănător cireşei. Fiecare frunză are un vârf ascuţit şi, deoarece planta ajunge abia până la genunchi, a fost poreclită „ilica genunchiului". În România creşte la marginea drumurilor şi în terenuri neîngrijite, pe lângă garduri.

În fitoterapie este utilizată partea aeriană a plantei, în special tulpina înflorită, care se recoltează de la sfârşitul lui iunie până în septembrie- octombrie.

sus

Compoziţie

Dintre elementele chimice cele mai importante ale plantei sunt: ulei esenţial, săruri de acizi graşi, calciu şi potasiu, acid cafeic, acid clorogenic, flavone, fitosteroli, saponine, tanin, lactone (xantanină), ulei volatil şi beta- sitosterol.

sus

Acţiune

Principalele proprietăţi ale ghimpelui sunt: decongestiv, aperitiv, diuretic, antiinflamator, anticongestiv, dezinfectant, diuretic, antidiabetic, antitumoral şi stimulant al pereţilor venelor.

sus

Indicaţii terapeutice

Sub formă de infuzie, decoct sau tinctură, ghimpele este recomandat în caz de adenom de prostată, afectiunile aparatului urinar, ascită, boli infecţioase, cancerul prostatei, cistite, citopielite, edeme, gută, hemoroizi, hipertiroidism, icter, litiază renală, microlitiaza biliară, nefrite, prostatite şi pielonefrită.

Prin spălături locale cu infuzie se pot ameliora hemoroizii.

De asemenea, extractul de ghimpe se regăseşte şi în compoziţia a numeroase unguente pentru masaj,  destinate tratamentului varicelor.

sus

Precauţii şi contraindicaţii

A nu se utiliza în sarcină şi alăptare.

Supradoza poate produce vărsături şi hipotensiune arterială.

A nu se utiliza în combinaţie cu inhibitori de monoaminooxidazâ (antidepresive) sau cu medicamente pentru hipertensiune sau adenom de prostată.

Este contraindicat ca în timpul tratamentului cu această plantă să se consume condimente, lactate fermentate, citrice, acrituri, murături, băuturi alcoolice.

Nu s-au semnalat încă efecte adverse, însă se recomandă să  cereţi sfatul unui specialist înainte de a urma tratamentul.

SURSA:http://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/ghimpele-xanthium-spinosum-11831800/