Nelipsite din odaia bunicilor noastre, unde tronau pe dulapuri
şi în fereastră, asemenea unor lampioane aurii, gutuile sunt nelipsite
şi din amintirile copilăriei, parfumate încă de mireasma lor
dulceagă-amăruie. Cât despre deliciile preparate din ele - dulceţuri,
peltele şi prăjituri - ele sunt atât de prezente pe lista de bucate a
iernii, încât e greu să te mai gândeşti că gutuile pot fi folosite şi ca
leacuri de sănătate, într-o mulţime de boli.
Descrierea plantei
Rudă bună cu mărul şi părul,
gutuiul este uşor de identificat, fiind nelipsit din livada cu pomi
fructiferi a gospodarului de la ţară. Fructul lui, gutuia, are culoarea
galbenă, este acoperită până la coacere cu un puf cafeniu, are miezul
tare, aromat şi astringent.
Recoltare şi uscare
În
scopuri terapeutice, de la gutui se folosesc fructul (Fructus
cydoniae), frunzele (Folium cydoniae) şi seminţele (Semen cydoniae).
Recoltarea fructelor se face toamna târziu, dar înaintea îngheţurilor,
fiind printre ultimele fructe adunate din grădinile cu pomi fructiferi.
Odată ajunse la maturitate, puful ce le acoperă se desprinde foarte
uşor. Fructele se păstrează bine până în primăvară. Există un obicei,
în gospodăriile de la ţară, să fie puse câteva gutui în ferestre ca
ornament, iar prin mirosul plăcut, datorat unor uleiuri volatile, se
asigură dezinfecţia şi odorizarea încăperii în care au fost aşezate.
Frunzele de gutui se recoltează când au ajuns aproape de sfârşitul
ciclului vegetativ, cu câteva zile înainte de căderea lor din pom,
când culoarea le devine arămie (galben-ruginie). Se lasă la uscat în
spaţii bine aerate, în strat subţire, răscolindu-se zilnic, pentru a se
evita mucegăirea lor. Au conţinut mic în apă, deci randamentul la uscare
este destul de bun 2:1 (din 200 g proaspete rezultă 100 g frunze
uscate). Seminţele de gutui se scot din fructe când se fac compoturi,
dulceţuri, peltele şi marmelade. Din păcate, acest lucru se face destul
de rar, cu toate că aceste seminţe sunt foarte indicate în tratarea
diferitelor afecţiuni, aşa după cum se va arăta în continuare. Se usucă
pe cale naturală, în tăvi, sau pe coli de hârtie, în strat subţire. Se
poate grăbi uscarea, prin introducerea tăvilor în cuptorul aragazului,
la foc mic, cu uşa întredeschisă. În cazul cuptoarelor electrice,
temperatura se setează la 80 de grade, timp de 30 minute.
Compoziţia chimică
Miezul
de gutuie conţine zaharuri simple (fructoză şi glucoză), uşor
asimilabile în organism. Reamintesc faptul că zaharurile sunt absolut
necesare pentru organism, ca surse de energie, dar ele trebuie luate
din fructe, şi nu din cartofi sau grâu, bogate în amidon, o substanţă
greu de asimilat şi interzisă în diabet. Gutuile mai conţin vitamine
hidrosolubile (B, C, PP), acizi organici, minerale (în principal
potasiu), celuloză şi pectine. (Pectinele, alături de celuloză, sunt
principalii constituenţi ai fibrelor alimentare, foarte apreciate azi
în tratamentul bolilor aparatului digestiv.) Frunzele conţin în plus
tanin, iar seminţele, mucilagii.
Preparate farmaceutice din gutui
Gutuia
se consumă ca atare, crudă, coaptă, fiartă sau conservată sub formă de
compoturi, dulceţuri, marmelade. Aduce organismului o serie de nutrienţi
necesari atât pentru menţinerea activităţii vitale, cât şi pentru
ameliorarea unor afecţiuni. Dacă avem în gospodărie o centrifugă
electrică pentru obţinerea de sucuri din fructe, putem să preparăm un
suc natural din gutui, de foarte bună calitate, mai uşor acceptat la
consum decât gutuia crudă, ea fiind destul de tare şi puternic
astrigentă, făcând "gura pungă".
Infuzia
Mod de preparare:
2 linguri de frunze uscate şi mărunţite groscior se opăresc şi se lasă
la infuzat timp de 30 minute, cu 250 ml de apă, după care se filtrează.
Se îndulceşte după gust, cu miere.
Decoctul
Dacă dorim să obţinem un ceai mai concentrat, folosim decoctul, după urmatoarea tehnică:
Mod de preparare:
4 linguri frunze uscate şi mărunţite groscior se fierb la foc mic,
timp de 30 de minute, în 500 ml apă, într-un vas, de preferinţă din
inox sau emailat. La final se completează apa evaporată. Se filtrează
fierbinte, prin tifon sau vată medicinală, umectată cu puţină apă
înaintea filtrării. Se îndulceşte cu miere, ca şi infuzia.
Maceratul
Această tehnică este indicată în cazul seminţelor de gutui, care conţin mucilagii solubile în apă rece.
Mod de preparare:
2 linguri de seminţe de gutui uscate şi zdrobite se lasă cel puţin 30
minute, în 200 ml de apă, la temperatura camerei, după care se
filtrează. Se îndulceşte după gust, cu miere.
Tinctura
Mod de preparare:
20 g de frunze uscate şi mărunţite groscior se pun în 100 ml alcool
alimentar, sau alt produs distilat, obţinut în gospodărie, timp de 10
zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care
se lasă la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină
limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon,
îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se
păstrează în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop
picurător. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data
preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită
flaconul înainte de utilizare.
Vinul terapeutic
Mod de preparare:
Peste 4 linguri de frunze uscate şi mărunţite groscior se toarnă 1
litru de vin alb fierbinte. Se lasă la macerat 10 zile, agitându-se de
2-3 ori pe zi. Când perioada expiră, vinul se filtrează fără stoarcerea
reziduului, apoi se lasă alte câteva zile, când vinul limpede se va
separa de reziduul depus la fundul vasului. Se completează cu vin, până
la 1 litru. Se pune la păstrat în flacoane de 200 sau 250 ml. Termenul
de valabilitate este de 1 an de zile, la temperatura camerei, dacă
vinul folosit la preparare are concentraţia alcoolică de cel puţin 11
grade. În cazul concentraţiei alcoolice mai mici de 11 grade, vinul
medicinal se va păstra la frigider.
Datorită
conţinutului în alcool al tincturii şi vinului, nu li se recomandă
spre folosire conducătorilor auto sau persoanelor cu intoleranţă la
alcool.
Oţetul medicinal
Mod de preparare: 2
linguri de frunze uscate de gutui, mărunţite groscior, se ţin la
macerat timp de 10 zile, în 500 ml oţet, de preferat obţinut din vin.
Urmează apoi filtrarea şi condiţionarea în flacoane brune. Se
utilizează extern, în diferite boli.
Tratamente interne
* Diaree neinfecţioasă
Se
foloseşte miezul de gutuie fiert sau copt, transformat în piure.
Datorită conţinutului în pectine, gelifică bolul fecal. Dacă diareea
este pronunţată şi cronică, poate duce la deshidratare, în acest caz se
recomandă în plus administrarea decoctului, câte 2 căni pe zi, îndulcite
după gust. O altă variantă ar fi folosirea sucului obţinut din miezul
de gutuie.
* Constipaţie
Se tratează cu macerat
din seminţe de gutui, 2 căni pe zi, seara şi dimineaţa. Mucilagiile din
seminţele de gutui înmoaie materiile fecale, uşurând astfel defecaţia.
Un macerat complex pentru combaterea constipaţiei se poate obţine din 2
linguri seminţe de in şi o lingură seminţe de gutui, după tehnica
prezentată mai sus. Se bea o cană, seara, la culcare.
* Reglarea motilităţii intestinale
Un
rol important în reglarea motilităţii intestinale îl joacă consumul de
fibre alimentare în dieta zilnică, componentele cele mai importante ale
acestor fibre fiind pectina şi celuloza, care se găsesc în cantităţi
apreciabile în gutuie. Este foarte indicat, în acest sens, consumul
regulat de marmeladă obţinută din gutuie.
Cuvântul marmeladă provine
din limba portugheză: marmelo, care însemnă gutuie. Marmelada a fost
foarte apreciată şi folosită în trecut, în alimentaţie. Astăzi este pe
cale de dispariţie, iar cea existentă pe piaţă nu are calitatea celei
din trecut. (Mâncarea de gutui, uşor de pregătit în casă, poate înlocui
marmelada.
* Hipertensiune arterială
Marea
majoritate a schemelor de tratament pentru hipertensiunea arterială
conţin un diuretic (nefrix, furosemid, indapamid) pentru eliminarea apei
din organism. Prin diureză, se reduce tensiunea arterială, în schimb,
este antrenat şi eliminat potasiul, a cărui lipsă produce slăbiciune
musculară, paralizie, insuficienţă respiratorie şi tulburări cardiace.
De aceea, se recomandă ca terapie complementară consumul regulat de
preparate din gutui, care sunt bogate în potasiu.
Maceratul: se administrează câte 2 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Decoctul: se administrează câte 2 ceşti pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau saschiu.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Expectorant şi emolient în afecţiunile pulmonare - hemoptizie (expectoraţie cu sânge), bronşite însoţite de tuse neproductivă
Decoctul: se administrează câte 2 ceşti pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Maceratul: se administrează câte 2 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Răceală şi gripă
Sunt
două boli de natură virotică, pe care le contactăm foarte des în
sezonul rece. Ceaiurile călduţe sunt nelipsite din schema de tratament a
acestor afecţiuni. Un ceai obţinut din frunze de gutui şi flori de tei
are efecte benefice.
Se prepară astfel: 2 linguri frunze
uscate de gutui se fierb câteva minute în 200 ml apă. Se adaugă apoi 2
linguri flori de tei şi se lasă la infuzat aproximativ 15 minute. Se
îndulceşte cu miere. Se bea călduţ, câte 2 căni pe zi.
* Detoxifiant general
Taninul
prezent în gutuie are o foarte mare importanţă în detoxifirea
organismului, pentru că absoarbe toxinele de la nivelul tubului digestiv
(toxinele provenite din alimente sau produşilor de degradare ai
alimentelor). Se recomandă cure periodice cu:
Decoct: se administrează câte 2 ceşti pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzie: se administrează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de păpădie.
Vin: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Retenţie de apă în organism - ascită
Ascita
reprezintă o acumulare de lichide în abdomen. Cele mai frecvente boli
care provoacă ascită sunt ciroza, cancerul hepatic şi insuficienţa
cardiacă congestivă.
Decoct: se administrează câte 2 ceşti pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
* Hemoroizi sângerânzi (sunt întreţinuţi de constipaţie)
Se recomandă să se combată constipaţia, folosind maceratul de seminţe de gutui. Se administrează câte o cană, seara.
* Revigorant şi trofic
Ceaiul din frunze de gutui poate înlocui tradiţionala ceaşcă de cafea servită dimineaţa sau cu diferite ocazii.
Nota farmacistului:
Binecunoscutul ritual britanic al Ceaiului de la ora 5 (Five o'clock
tea) se pare că a prins şi în România, când, de cele mai multe ori, se
bea ceai chinezesc. Vă propun ca în locul lui să folosiţi ceaiul din
frunze de gutui, care are o aromă şi o savoare deosebite.
* Medicină pediatrică - boala diareică la copii, destul de frecventă, se poate trata folosind o ceaşcă de suc de gutuie, de 2 ori pe zi.
Tratamente externe
* Gargarisme pentru boli ale cavităţii bucale - afte, gingivite, stomatite, abcese dentare
Se face gargară după fiecare masă, folosind infuzie, sau decoct din frunze de gutui, sau macerat din seminţe de gutui.
* Băi de şezut în boala hemoroidală
Se
foloseşte decoctul din frunze de gutui. Toaletarea zilnică a anusului
după fiecare defecaţie este o cerinţă esenţială pentru cei ce suferă de
hemoroizi sau fisuri anale. Se pot aplica apoi tratamente topice,
unguente şi supozitoare specifice bolii hemoroidale. Farmacia Faltis
prepară o multitudine de asemenea remedii.
* Tamponări locale - în alergii cutanate de natură alimentară sau medicamentoasă, însoţite de prurit
Se foloseşte oţetul medicinal obţinut din frunze de gutui.
UTILIZĂRI COSMETICE
Sucul
de gutuie este mult mai performant în curăţarea feţei decât sucul de
lămâie, folosit de femei în mod curent. E bine, cel puţin pentru
alternanţă, să fie folosit şi acest suc, înainte de aplicarea
unor creme cosmetice.
SURSA :
http://www.formula-as.ro/2015/1148/medicina-naturii-44/din-retetele-domnului-farmacist-bobaru-fructele-iernii-gutuile-cydonia-oblonga-18653