Translate

Sanatate pentru prieteni - canal YOUTUBE

sâmbătă, 2 mai 2015

O glanda contra cancerului - Timusul

Cufarul Naturii

S-a descoperit remediul cancerului?

Medicul veterinar suedez Elis Sandberg realiza acum patru decenii un experiment senzational. El demonstra in anii 1950 eficacitate antitumorala a unui extract de timus, injectat de el direct in circulatia venoasa si imediat dupa aceea, in tesutul muscular al unei vaci diagnosticate cu limfo-sarcom diseminat.

In doar cateva zile, apetitul animalului revenea la normal, si prin repetarea dozei, masele de tesut tumoral se resorbeau, asa incat, dupa ani de zile de la acest experiment, autopsia nu mai evidentia nici o urma a tumorii.

Cazul a fost publicat la acea vreme in presa medicala, dar faptul ca un "simplu" veterinar ar fi descoperitorul mult cautatului remediu pentru teribila maladie, nu a parut credibil si nu a fost sustinut de colegii sai.

Din 1910 se faceau experiente cu extract de timus

Cercetari asupra timusului se efectuau dinainte de a fi revelata reusita acestei experiente. Dr.Kitinger realiza inca din 1929 extracte de timus pentru a trata cancerul. Si cu mult inaintea sa, in 1910, japonezul Takaki utilizase si el extractul de timus in vindecarea tumorilor.

Dr. Sandberg a avut un avantaj enorm fata de doctorii de medicina umana, pentru ca era veterinar. Timusul bovinelor este mult mai voluminos decat cel al omului si poate fi procurat mult mai usor.

La omul adult, timusul cantareste cca. 2 grame. El este situat la 20 centimetri sub marul lui Adam, inapoia sternului si in fata esofagului. Chiar si cele mai recente lucrari de anatomie contin insuficiente informatii cu privire la timus. Glanda are un rol important in crestere, timusul nou-nascutului cantareste intre 12-20 grame (1/175 din greutatea sa), atingand maximum la sfarsitul pubertatii (35 gr.), iar ablatia sa la nastere produce nanismul (piticismul).

Dupa ce se incheie procesul cresterii, glanda se atrofiaza. "Oficial" este decretat faptul ca timusul nu ar juca nici un rol notabil. Asadar, de ce unii medici au facut "o preocupare" pentru aceasta glanda insignifianta, care, dupa toate aparentele, "nu serveste la nimic"?

Investigatii in sistemul imunitar

                                             

Aceasta minuscula glanda "inutila" fabrica numerosi hormoni. De asemenea, cercetarile au evidentiat faptul ca timusul regleaza aparitia limfocitelor T, "politia sanitara" a corpului, care formeaza celulele ucigase. Reamintim ca atat cancerul, cat si maladia SIDA actioneaza asupra organismului, prin distrugerea sistemului imunitar. Iar aceasta plaga a sfarsitului de mileniu, SIDA, este un virus care distruge limfocitele T, deschizand toate "portile fortaretei umane" fata de infectiile cele mai grave.

Dr. Sandberg, ca veterinar, nu avea dreptul sa foloseasca extractul de timus asupra oamenilor. Insa un prieten al sau, medic, a injectat extractul intravenos la bolnavi de leucemie, si actiunea a dat rezultate excelente.

Evenimentele si-au gasit ecou si in Germania, unde dr. Pesic, din Habsburg, crea in 1975 o "Fundatie internationala de cercetari asupra timusului", in care activau mai mult de 100 de medici. Gratie acestor investigatii se stie acum faptul ca limfocitele T supravietuiesc in corp si se transforma in celule Killer. Extractul de timus (THX) le stimuleaza la maximum, producand o substanta citotoxica - limfotoxina - capabila sa dizolve tumorile. Mai mult de 100.000 de pacienti au fost tratati astfel, cu rezultate excelente, si fara efecte secundare negative.
       
"Ecuatia" apararii contra infectiilor

Fiinta umana este o unitate psihofiziologica, in care totul se leaga. Glandele endocrine formeaza un sistem complet, complementar, sinergic, in care se evidentiaza o corespondenta foarte speciala intre suprarenale si timus.

Efectele stresului asupra glandelor suprarenale este binecunoscut si se stie ca secretarea adrenalinei permite mobilizarea mecanismelor de aparare ale organismului pentru a lupta contra agresiunilor. Daca anxietatea si stresul devin permanente, se poate ajunge la o epuizare a suprarenalelor si la scaderea corespunzatoare a functiilor timusului. In fapt, daca intregul sistem endocrin este perturbat de stres, are loc slabirea autoapararii organismului.

De altfel, din punct de vedere imunitar, la nou-nascuti, timusul produce initial limfocitele sanguine, care, dupa cateva zile, emigreaza in maduva osoasa si in splina (un alt organ considerat neimportant). De aici, incepe o productie constanta, care ramane subordonata timusului, care este astfel "directorul general" al sistemului nostru imunitar. Timusul este cel care, in caz de necesitate (agresiuni bacteriene), mobileaza limfocitele si le stimuleaza sa produca anticorpi specifici contra bacteriilor, virusurilor si agentilor cancerigeni.

Ecuatia acestei inlantuiri este simpla: fara timus = limfocite lipsa = anticorpi absenti = lipsa apararii contra infectiilor.

                                                 


Terapia clasica este o modalitate curativa agresiva
      
Utilizarea extractelor de timus a fost realizata in urmatoarele domenii:
- geriatrie, unde a actionat ca agent de reintinerire
- unele boli cronice
- tumori maligne
- pacienti stresati.

Enumeram cateva din afectiunile tratate cu rezultate remarcabile: bronsitele cronice, alergiile, diabetul zaharat, reumatismul, poliartrite, lupus eritematos, afecsiunile discurilor intervertebrale, angina pectorala, hipertensiunea arteriala, tulburari circulatorii, arterioscleroza, psoriazis, boli ale ficatului, paradontoza, cataracta si multe forme de cancer. Singura contraindicatie este sarcina, aceasta terapie putand produce avorturi.

Desigur, modalitatea de tratament a unei afectiuni este optionala. Fiecare persoana afectata trebuie sa decida ea singura daca se supune sau nu tratamentului clasic, fiind o terapie curativa foarte agresiva.

Tonifierea timusului pe cale naturala

Fiecare este interesat, chiar si daca nu in mod direct, de posibilitatea vindecarii cancerului. Astfel, prin tonifierea acestei pretioase glande, timusul, ne putem redobandi sanatatea.

Dar tonifierea acestei glande nu pare usor de realizat. In fapt, timusul este minuscul pe de o parte, si pe de alta parte inaccesibil din exterior, fiind protejat de stern.

Exista doua posibilitati pentru a-l stimula: una prin interiorul toracelui, alta prin tonifierea suprarenalelor, pentru ca exista o corespondenta intre acestea si timus. Sa abordam prima optiune si sa vedem prin ce exercitiu fizic putem realiza acest lucru.

Acest exercitiu fizic este pozitia "Lumanarii", pe care, multi dintre noi, am invatat-o inca de la gradinita. Intinsi pe spate, ridicam picioarele in pozitie verticala, sprijinindu-ne spatele cu mainile.

Presiunea barbiei asupra sternului comprima glanda tiroida si o tonifica, aceasta fiind o veriga importanta in lantul sistemului endocrin. Executia pozitiei lumanarii determina un aflux sanguin sporit in lobii pulmonari superiori, adica in regiunea claviculara, si asigura o irigatie mai buna a acestei zone.

In timp ce o realizam, putem folosi puterea mentala a vizualizarii interioare. Se stie ca respiratia, forta vitala, urmeaza comenzile mentalului. Daca ne dirijam gandirea catre un organ oarecare, forta vitala va urma traseul vizualizat mintal, si in consecinta, circulatia sanguina prin acel organ se va ameliora.

Asezati in pozitia lumanarii, respirati cat mai lent si mai profund, inspiratia si expiratia sunt egale. In plus, aerul este franat prin contractia glotei, ceea ce va face ca sa auzim un zgomot usor la trecerea aerului. Franarea modifica presiunea intratoracica astfel: la patrunderea aerului depresiunea intratoracica creste, iar la iesirea lui, presiunea intratoracica se va mari. Aceste modificari de presiune actioneaza asupra timusului ca un veritabil masaj respirator, dulce, bland dar eficace.

                                                   vonmag.ro

Pentru a intensifica fluxul fortei vitale, ne concentram in regiunea timusului, deci in spatele sternului, la nivelul barbiei, care preseaza pe piept. Intreaga atentie este focalizata in aceasta zona, la fel si suflul. Este dificil sa simtim glanda la nivel fizic, dar acest lucru nu este atat de important, deoarece prin aceasta tehnica, intreaga zona este vitalizata, inclusiv timusul.

Un alt exercitiu este cel in care ne asezam pe spate, ridicam picioarele ca la lumanare, dar le ducem in continuare spre cap, pana atingem cu degetele de la picioare solul. Barbia preseaza, de asemenea, sternul. Totusi, afluxul de sange sub actiunea gravitatii este mult mai redus in raport cu pozitia lumanarii.

Exercitiile fizice si tehnicile de respiratie

A doua optiune este cea in care putem influenta timusul in mod indirect, prin tonifierea suprarenalelor. Tonifierea le hraneste, normalizeaza activitatea si intensifica circulatia in suprarenale si rinichi.

Posturile care genereaza efecte deosebite in acest sens sunt: "Balansoarul" (intinsi pe burta, ne prindem de picioare cu mainile si ne balansam in fata si in spate) si pozitia "Cobrei" (intinsi pe burta ne sprijinim in maini, radicand partea superioara a trunchiului, capul se va lasa usor pe spate).

Exercitiile de respiratie constienta sunt cele care actioneaza asupra plamanilor, inimii, toracelui, si implicit, asupra timusului.

SURSA : http://www.armonianaturii.ro/

                                                       

Fluxul energetic-cum sa-l deblocam


Stiai ca este posibil ca printr-o simpla tehnica sa deblochezi imediat fluxul energetic al corpului tau? Timusul, aceasta glanda endocrina minuscula a fost numita dupa cuvantul grecesc “thymos” care poate fi tradus ca “energie de viata”. In randurile urmatoare iti vom impartasi o simpla metoda de stimulare a acestei glande, metoda bazata pe doveditele tehnici de presopunctura ale Medicinei Traditionale Chinezesti.
                                   
Aceasta simpla tehnica dureaza doar cateva minute si iti permite sa deblochezi potentialul energetic complet prin activarea acestei glande. Folosindu aceasta tehnica simpla vei contribui la reducerea nivelului de stres, iti vei ridica starea de spirit si vei stimula imunitatea si rezistenta corpului in fata afectiunilor.
In termeni medicali, timusul este unul dintre stalpii de sustinere ai sanatatii organismului. Aceasta glanda mentine functionarea eficienta a sistemului imunitar prin producerea de celule T, celule care recunosc si distrug orice este recunoscut ca fiind o amenintare asupra organismului sau asupra celulelor sanatoase.
In ciuda faptului ca dezvoltarea acestei glande a incetat imediat dupa etapa pubertatii, aceasta continua sa fie activa si colaboreze in mod direct cu sistemul imunitar. Aceasta glanda creste atunci cand suntem fericiti si scade in dimensiuni atunci cand suntem stresati. Iubirea si ura sunt doua dintre emotiile care pot afecta aceasta glanda intr-o foarte mare masura, iar gandurile si cuvintele negative o pot afecta asemenea unei infectii virale, reducandu-i acesteia capacitatea de a lupta impotriva amenintarilor la adresa sistemului imunitar.
Din perspectiva medicinei indiene traditionale, aceasta glanda se afla intr-o foarte stransa corespondenta cu chakra inimii si cu cele 12 petale de lotus ale sale.
Locatia centrala a acestei glande –  timusul este situat partial in torace, partial la nivelul gatului si extinzandu-se de la al patrulea cartilaj costal in sus pana la marginea inferioara a glandei tiroide – nu este o coincidenta. Potrivit Dr. John Diamond, autorul cartii “Life Energy: Unlocking the Hidden Power of Your Emotions to Achieve Total Well Being”, aceasta glanda monitorizeaza si regleaza fluxul de energie al corpului.
Dr. Diamond este de parere ca cea mai importanta etapa a oricarui proces de vindecare este reprezentata de pastrarea unui nivel de energie de viata ridicat. Daca acest proces nu incepe prin stabilirea unei baze de bunastare si de vitalitate, orice medicament sau tratament incercat va fi lipsit de valoare. “Adevaratul medicament minune”, precizeza Diamond, “este puterea si vitalitatea care se afla in noi, vointa noastra de a fi bine.”
In termeni medicali, timusul este unul dintre stalpii de sustinere ai sanatatii organismului. Aceasta glanda mentine functionarea eficienta a sistemului imunitar prin producerea de celule T, celule care recunosc si distrug orice este recunoscut ca fiind o amenintare asupra organismului sau asupra celulelor sanatoase.
In ciuda faptului ca dezvoltarea acestei glande a incetat imediat dupa etapa pubertatii, aceasta continua sa fie activa si colaboreze in mod direct cu sistemul imunitar. Aceasta glanda creste atunci cand suntem fericiti si scade in dimensiuni atunci cand suntem stresati. Iubirea si ura sunt doua dintre emotiile care pot afecta aceasta glanda intr-o foarte mare masura, iar gandurile si cuvintele negative o pot afecta asemenea unei infectii virale, reducandu-i acesteia capacitatea de a lupta impotriva amenintarilor la adresa sistemului imunitar.
Din perspectiva medicinei indiene traditionale, aceasta glanda se afla intr-o foarte stransa corespondenta cu chakra inimii si cu cele 12 petale de lotus ale sale.

Locatia centrala a acestei glande –  timusul este situat partial in torace, partial la nivelul gatului si extinzandu-se de la al patrulea cartilaj costal in sus pana la marginea inferioara a glandei tiroide – nu este o coincidenta. Potrivit Dr. John Diamond, autorul cartii “Life Energy: Unlocking the Hidden Power of Your Emotions to Achieve Total Well Being”, aceasta glanda monitorizeaza si regleaza fluxul de energie al corpului.
La nastere, timusul are aproape aceeasi dimensiune ca cea pe care o au inima si plamanii. Cu inaintarea in varsta, cu toate acestea, timusul se atrofiaza. Pana la atingerea varstei de 40-50 de ani, timusul ajunge sa fie o mica masa de grasime.
Din fericire, acest proces este reversibil. Medicul naturopat Noreen Barron explica: “Taparea (bataile usoare) timusului contribuie la imbunatatirea functionarii acesteuia, un fapt demonstrat stiintific. De fapt, spune Barron, taparea poate stimula dezvoltarea acestei glande.
Tehnica simpla de tapare a timusului pentru mai multa energie si vitalitate
Fiecare expert recomanda o procedura usor diferita, dar toate aceste proceduri au un element esential in comun. In primul rand, desigur, trebuie sa localizam timusul – aminteste-ti, se afla in centrul pieptului.
Pentru o explozie rapida de energie se recomanda taparea acestei zone cu varfurile degetelor timp de 20 de secunde, timp in care se respira profund.
Dr. Diamond ne recomanda o procedura usor diferita – taparea se efectueaza “in ritm de vals, unu-doi-trei, cu accent pe prima bataie.” Aceasta procedura va avea cel mai energizant efect. De asemenea, Dr. Diamond ne sugereaza sa repetam afirmatia “Sunt plin de energie de viata si plin de iubire.”
SURSA : http://caplimpede.ro/
                             

joi, 30 aprilie 2015

Remedii naturale pentru inflamatiile cronice




Orice boala grava are la baza o inflamatie cronica. In mod normal corpul raspunde vindecandu-se singur, insa acest lucru devine dificil cand inflamatia este prezenta in corp permanent. Simptomele pot lua forme variate, dar cel mai des intalnite sunt durerile.
Acest lucru a dus la o raspandire masiva a medicamentelor pentru durere. Din pacate, aceste retete nu fac decat sa agraveze problema, pentru ca nu numai ca nu rezolva cauza durerii, in plus, incarca organismul cu o cantitate mare de substante toxice.

Daca ai probleme cu inflamatia cronica si durerea, iata cele mai bune remedii naturale.

Aloe vera
Aloe vera este una dintre plantele cele mai apreciate de pe planeta pentru calitatile sale vindecatoare. Este supranumita si “crinul desertului “, “planta nemuririi” si “planta medicinei” si este folosita in tratarea ranilor, a ulcerelor, a arsurilor, a infectiilor si parazitilor.
Printre beneficiile sale pentru sanatate se numara:
                 

•  Ameliorarea inflamatiei si a durerii cauzate de artrita
•  Contributia la vindecarea ulcerelor, a sindromului colonului iritabil, a bolii lui Crohn, colite si alte afectiuni digestive
•  Imbunatatirea performantei si a recuperarii fizice
•  Reducerea si inversarea refluxului gastric
•  Vindecarea bolilor gingiilor
•  Reducerea atacurilor cardiace si a accidentelor cerebrale vasculare
Aloe vera este o planta cu proprietati puternic vindecatoare pentru ca actioneaza direct la radacina problemei – inflamatia sistematica cauzata de un sistem digestiv deficitar infestat de bacterii patogene. Aloe vera actioneaza eficient datorita faptului ca este intens oxigenata, bogata nutritiv, antibacteriana, antivirala si antifungica.
                 

Turmericul este unul dintre condimentele cele mai benefice, in mare parte datorita ingredientului sau activ, curcumina. Datorita proprietatilor sale puternic antiinflamatorii, turmericul este utilizat intr-o varietate de afectiuni, precum:
•  Imbunatatirea digestiei
•  Un sange mai sanatos si o functionare mai buna a ficatului
•  Ameliorarea durerilor cauzate de artrita si cresterea flexibilitatii
•  Incetinirea si inversarea factorilor declansatori ai bolii Alzheimer
•  Imbunatatirea sanatatii inimii
                   

Turmericul este promovat intens in industria sanatatii in ultima perioada, in special datorita efectelor sale antiinflamatorii.
Astaxantina
Astaxantina (asta-zan-tina) este un fitonutrient rosu intens sintetizat de microalga denumita Haematococcus, supranumit si “Regele carotenoidelor”. Creste in ape proaspete prin tehnici care incurajeaza algele sa-si dezvolte abilitatile medicinale puternice care o protejeaza de oxidare, radiatii UV si alti factori de stres din mediu.
Desi astaxantina nu este la fel de eficienta ca antiinflamatoarele farmaceutice, este unul dintre cele mai eficiente antiinflamatoare ale naturii. Studii clinice dublu-orb, controlate cu placebo, efectuate pe animale, arata ca astaxantina inhiba in mod natural multi dintre mediatorii inflamatori cunoscuti, reducand inflamatia si durerea fara efecte secundare.
Astaxantina este solubila in grasime si poate fi transportata de moleculele de grasime direct la muschii, tesuturile si organele care au nevoie de ea mai mult, creierul, tesutul sanilor, al prostatei, muschii scheletici si retina. Astfel combate oxidarea exact la sursa.
Ghimbirul este bogat in compusi bioactivi si antiinflamatori denumiti gingeroli si shogaoli. Aceste substante sunt motivul pentru care persoanele care sufera de artrita reumatoida sau osteoartrita simt o reducere a durerii si se pot misca mai bine dupa un consum regulat de ghimbir. Un studiu publicat in Revista Produselor Naturale arata ca extractele de ghimbir si derivatele din gingerol pot preveni inflamatia articulatiilor. Un studiu efectuat ulterior, publicat in Studiul Fitoterapiilor, arata ca ghimbirul poate ameliora durerea neuropata la sobolani.
Desi ghimbirul si toate celelalte remedii mentionate in acest articol pot reduce inflamatia, ele trebuie combinate cu un stil de viata care sa elimine precursorii majori ai inflamatiei cronice. Avand in vedere ca toate formele de inflamatie cronica se dezvolta ca urmare a unui dezechilibru digestiv, primul pas trebuie facut in vederea rezolvarii problemelor de la acest nivel.
SURSA: http://viataverdeviu.ro/
                                   

Incaltaminte pentru femei - dEpurtat

                               dEpurtat.ro
                                     
        

dEpurtat.ro (incaltaminte pentru femei). Unul din magazinele cu cea mai mare ascensiune in 2012 cu peste 30.000 de comenzi livrate, peste 80.000 fani pe facebook. Colectii noi de incaltaminte in fiecare saptamana. Preturile sunt foarte accesibile, toate produsele sunt pe stoc iar livrarea se face de pe o zi pe alta.
  
                                          
Cizme Kali Negre
Cizme Mofes Khaki
Cizme Rivar Camel
Cizme Toda Negre
Pantofi Sport Giudy Camel
Botine Annes Khaki

                                dEpurtat.ro

Rezistenta la insulina scazuta natural

               

Sute de milioane de oameni au rezistenta la insulina, stare care poate duce la diabet. Chiar si tu poti fi pe drumul catre diabet inca de acum 10 ani si sa nu fi stiut asta niciodata. Iata cum se intampla
Hormonul insulina directioneaza celulele sa se deschida si sa primeasca glucoza din sange. Cu rezistenta la insulina, celulele tale se desensibilizeaza la insulina. Ele ignora instructiunile de a se deschide si a prelua glucoza. Corpul tau continua sa produca mai multa insulina incercand sa faca auzit mesajul. Dar acest demers nu functioneaza iar nivelul insulinei creste tot mai mult.
Aceste nivele inalte de insulina determina un rapid castig in greutate, imbatranire prematura, presiune sanguina mare, boli de inima si inalt risc de cancer. In cele din urma ele duc la diabet de tip II.
Ierburile, condimentele si alimentele sunt prima linie a apararii tale.\
                                

Aici sunt opt alimente care pot ajuta la refacerea si mentinerea sensibilitatii celulelor tale fata de insulina.

1. Turmericul: 100% eficient in prevenirea diabetului
Un studiu din 2009 a aratat cum curcumina, un compus activ din turmeric, era de 500 pana la 100 000 de ori mai eficienta decat medicamentul pe reteta Metformin pentru activarea preluarii de glucoza.. [i]
Intr-un alt studiu pe 240 de adulti pre-diabetici, pacientilor li s-a dat in fiecare zi fie 240 mg de curcumina, fie un placebo. Dupa noua luni, NICIUNUL dintre cei ce luau curcumina nu a dezvoltat diabet, dar 16,4% din grupul placebo a facut-o. Cu alte cuvinte, curcumina a fost 100% eficienta in prevenire diabetului de tip II.
                   

2. Ghimbirul: micsoreaza glucoza din sange inainte de masa cu 10,5%
Intr-un test clinic randomizat, dublu orb si controlat placebo, 88 de diabetici au fost impartiti in doua grupuri. In fiecare zi un grup a primit un placebo, in timp ce celalalt a primit 3 capsule de un gram de pudra de ghimbir. Dupa opt saptamani, grupul cu ghimbir si-a redus zaharul sanguin inainte de masa cu 10,5%. Dar grupul placebo SI-A SPORIT zaharul sanguin inainte de masa cu 21%. In plus, a crescut semnificativ mai mult sensibilitatea la insulina la grupul care a primit ghimbir. [ii]
Intr-un alt studiu, cercetatorii au dovedit ca o doza de 1600 mg pe zi de ghimbir imbunatateste opt markeri ai diabetului, inclusiv sensibilitatea la insulina. [iii]
3. Scortisoara: mai putin de o jumatate de lingurita pe zi reduce nivelul zaharului sanguin
Scortisoara este unul dintre cele mai vechi si mai populare condimente. A fost utilizata de milenii atat pentru aroma ei, cat si pentru calitatile ei medicinale.
Scortisoara normalizeaza nivelul zaharului din sange la diabeticii de tip II prin imbunatatirea capacitatii de a raspunde la insulina. O meta-analiza a opt studii clinice a aratat ca scortisoara sau extractele acesteia micsoreaza nivelele zaharului sanguin inainte de masa. [iv]
Scortisoara actioneaza in parte prin incetinirea ratei cu care stomacul se goleste dupa ce ai mancat. Intr-un studiu subiectii au mancat o cana de budinca de orez cu si fara o lingurita de scortisoara. Adaugarea scortisoarei a coborat rata cu care se golea stomacul de la 37% la 34,5% si a coborat semnificativ sporirea nivelului de zahar sanguin. Chiar si mai putin de o jumatate de lingurita de scortisoara pe zi reduce nivelul zaharului sanguin la diabeticii de tip II.. [v]
                         

                   
4. Extract din frunze de maslin: rezultate comparabile cu cele ale Metforminului
Cercetatori de la Universitatea din Auckland au dovedit ca extractul din frunze de maslin a micsorat rezistenta la insulina.
Intr-un studiu randomizat, dublu orb, controlat placebo, 46 de barbati supraponderali au fost impartiti in doua grupuri. Un grup a primit capsule continand extract din frunze de maslin iar celalalt grup a primit un placebo. Dupa 12 saptamani, grupul cu extract din frunze de maslin si-a micsorat rezistenta la insulina cu o medie de 15%. Extractul din frunze de maslin a mai si sporit productivitatea celulelor producatoare de insulina din pancreas cu 28%.. [vi]
Cercetatorii au notat ca suplimentarea cu extract din frunze de maslin a dat rezultate „comparabile cu medicatia terapeutica obisnuita (in special Metformin)”.
5. Fructele de padure micsoreaza cresterea brusca de dupa masa a insulinei
Studiile arata ca organismul are nevoie de mai putina insulina pentru echilibrarea zaharului dupa o masa, daca sunt consumate si fructe de padure. Intr-un studiu pe femei sanatoase in Finlanda, subiectele au fost solicitate sa manance paine alba si de secara cu sau fara o selectie de diferite fructe de padure facute piure. Doar amidonul din paine face sa creasca brusc nivelul glucozei de dupa masa. Dar cercetatorii au observat ca adaugarea fructelor de padure la painea consumata a redus semnificativ cresterea brusca de dupa masa a insulinei.
Capsunile, afinele, merisoarele si aronia (scorusele) au fost foarte eficiente. Aceleasi rezultate le-a oferit si o mixtura constand in capsuni, afine, merisor si mure.
6. Chimenul negru sau negrilica/cernusca (Nigella Sativa): doar 2 Grams reduce rezistenta la insulina
Intr-un studiu pe 94 de pacienti diabetici, cercetatorii au prescris 1, 2 sau 3 grame pe zi de capsule cu Nigella sativa. Ei au aratat ca la doza de 2 grame pe zi, chimenul negru a redus semnificativ glucoza sanguina inainte de masa si rezistenta la insulina. Doza mai inalta de 3 gr. /zi nu a avut ca rezultat nici un fel de beneficii suplimentare. [viii]
Chimenul negru a fost pretuit de mii de ani pentru proprietatile lui vindecatoare. Este uneori denumit ca si coriandru roman, susan negru. A mai fost denumit remediul pentru orice in afara de moarte.
7. Spirulina sporeste sensibilitatea la insulina cu 225%
Intr-un studiu randomizat pe pacienti insulino-rezistenti, cercetatorii au comparat puterea spirulinei si soiei de a controla nivelul de insulina. [ix] Ei au desemnat 17 pacienti pentru a primi 19 gr. de spirulina pe zi. Alti 16 pacienti au primit 19 gr. de soia. Dupa opt saptamani, grupul cu spirulina si-a sporit in medie sensibilitatea la insulina cu 224,7%, in timp ce grupul cu soia si-a sporit sensibilitatea la insulina cu 60%.
In plus, 100% din grupul cu spirulina si-a imbunatatit sensibilitatea la insulina, in timp ce doar 69% din grupul cu soia si-a imbunatatit-o.
8. Berberina exact la fel de buna ca trei medicamente antidiabetice diferite
Berberina este un compus amar gasit in radacinile catorva plante, inclusiv gentiana, dracila (berberita) si strugurii de Oregon. Studiile dovedesc ca este la fel de buna ca si medicamentele antidiabetice prescrise pe reteta.
Cercetatorii chinezi au comparat berberina cu Metforminul intr-un studiu pilot pe 36 de pacienti. Ei au observat ca berberina a coborat nivelul zaharului din sange la fel de bine ca si Metforminul in doar trei luni. Pacientii si-au mai micsorat si glucoza sanguina inainte de masa si pe cea de dupa masa.
In acelasi studiu, cercetatorii au dat berberina la 48 de diabetici timp de trei luni. Dupa doar o saptamana, berberina a micsorat nivelele de glucoza de dinainte si de dupa masa. In plus, rezistenta lor la insulina a coborat cu 45%. [x]
Alti cercetatori au efectuat o meta-analiza a 14 studii implicand 1068 de participanti. Ei au aratat ca berberina a actionat la fel de bine ca si Metforminul, glipizidul si rosiglitazona. Acestea sunt trei dintre medicamentele antidiabetice de top de pe piata. [xi] Iar berberina nu are efecte secundare grave.
Insa nu uitati ca cea mai buna metoda de a rezolva orice problema este de a inlatura cauza. Iar cauza in acest caz, ca si in multe alte probleme de sanatate, este consumul mare al alimentelor procesate, pline de substante chimice si denaturate. Incercati sa consumati cat mai multe alimente integrale, neprocesate si curate.
SURSA : http://viataverdeviu.ro/
                          

miercuri, 29 aprilie 2015

Bauturi sanatoase si naturale

                             

Imediat ce lumina soarelui sau cea artificiala ajunge pe celula solara de pe carapacea dragalasei broscute testoase, aceasta porneste la drum. Un produs de efect, extrem de atractiv nu doar pentru copiii mici.

Hidratarea este importanta pentru sanatate. Si, desi apa este cea mai buna alegere cand vrei sa-ti astamperi setea, exista si alte bauturi care te hidrateaza si, pe deasupra, sunt sanatoase. Iata trei astfel de bauturi naturale.
  1. Apa cu lamaie
Un pahar cu apa cu lamaie dimineata iti va hidrata corpul dupa o noapte de somn. Ajuta ficatul si stimuleaza productia bilei, precum si digestia; in Ionizarea Biologica a Nutritiei Umane, Dr. Alexander F. Beddoe arata ca ficatul produce mai multe enzime din lamaie decat din orice alt aliment.
Cum se prepara apa cu lamaie:
Stoarce sucul de la jumatate de lamaie intr-un pahar mare de apa la temperatura camerei. Apa sa fie la temperatura camerei, altfel apa fierbinte poate ataca smaltul dintilor in timp. Citeste si Apa calda cu lamaie : 16 beneficii de sanatate
  1. Ghimbirata sau berea de ghimbir
Berea din ghimbir din comert este o bautura carbogazoasa cu aroma de ghimbir si plina de sirop de porumb si fructoza. Bautura de ghimbir fermentata natural, pe de alta parte, contine minerale in forma ionizata si multe bacterii benefice. Este si o bautura cu proprietati antiinflamatorii.
Cum se prepara berea de ghimbir:
Berea de ghimbir preparata in casa este foarte simplu de facut daca ai toate ingredientele necesare, putina rabdare si cateva sticle cu capac etans pentru a crea aciditate.
Pentru o cantitate de aproximativ 3 litri de bere de ghimbir, pune urmatoarele ingrediente intr-o oala de sticla sau metal inoxidabil: 1 cana de ghimbir proaspat, dat prin razatoare; ½ cana suc de lamaie proaspat stors; ½ cana de zahar nerafinat; 2 lingurite sare de mare si 3 litri apa filtrata. Amesteca bine si acopera etans.
Lasa la temperatura camerei 2-3 zile. Zaharul va fi in mare parte consumat de bacterii, astfel ca berea nu va avea mult zahar. Dupa cele 2-3 zile, bautura se strecoara si se pune in sticle. Se pastreaza in frigider. Se pot bea pe parcursul unei saptamani. Deschide sticlele cu grija, pentru ca procesul de carbogazificare poate crea presiune.
                              

    1. Cvas din sfecla

Cvasul din sfecla este o alta bautura fermentata cu beneficii pentru sanatate demne de luat in seama. Sfecla este bogata in vitamina B, folat si minerale precum mangan, magneziu si fosfor. Are si un continut bogat dintr-un fitonutrient numit betaina, care mentine ficatul, inima si rinichii sanatosi.
Procesul de fermentare folosit pentru a obtine cvasul mareste beneficiile nutritive naturale ale sfeclei.
                     

Cum se prepara cvasul din sfecla:
Pune urmatoarele ingrediente intr-un borcan de 2 litri: 3 capatani de sfecla organica de marime medie, curatate si taiate in bucati mari; 1 lingurita sare de mare nerafinata; apa filtrata. Apa trebuie sa umple borcanul, dar nu complet. Amesteca bine si inchide borcanul etans.
Se lasa la temperatura camerei 2 – 3 zile. Dupa acest timp, se muta in frigider si se poate consuma. Cvasul poate fi pastrat cateva saptamani in frigider.
SURSA : http://viataverdeviu.ro/