Remedii naturiste pe baza de nuci

Modestă nucă are mai multe substanţe nutritive decât carnea, laptele, ouăle, de aceea, se recomanda în alimentaţia persoanelor cu distrofie alimentară, anemie, convalescenţă, epuizare nervoasă.

Miezul de nucă se foloseşte fărâmiţat bine, altfel stomacul nu reuşeşte să-l digere. Având în vedere că nucile conţin proteine, este indicat să le consumaţi seară sau înainte de somn, dacă dormiţi după masă, deoarece proteinele se asimilează mai bine când organismul se relaxează. Nu se consuma cantităţi mari de miez de nucă. Doza recomandată este de 4-7 nuci, altfel riscaţi să vă confruntaţi cu dureri de cap, spasme stomacale, constipaţie.

                                        

Creşterea imunităţii – mai ales în cazul vârstnicilor şi al persoanelor istovite de o boală grea. Se amestecă un pahar de miez de nucă pişat, stafide şi caise uscate cu 300 g miere de albine. Se consuma câte o lingură de trei ori pe zi, înainte de masă.

Întărirea organismului după boală sau în caz de oboseală cronică. Se consuma un amestec format din cantităţi egale de miez pişat, caşcaval râs şi stafide.

Eliminarea durerilor cardiace: Se consuma faină de nuci obţinută prin măcinare, amestecată cu stafide. Fără stafide, se bea cu apă de către bolnavii de colita şi enterocolita.
Procese inflamatorii ale căilor urinare, cu urinari dese. Se administrează miez de nucă prăjită la grătar cu lemne, foarte bine pişat. Se administrează cu apă.

Curăţarea vaselor sanguine. Se toacă mărunt coaja uscată de la 14 nuci (neapărat 14!), se amestecă cu 500 ml ţuica, se lasă la macerat 70 zile. Se bea câte o lingură, dimineaţa pe nemâncate. Leacul le e de folos şi persoanelor cu depuneri de săruri, tromboza, chisturi şi tumori, mastopatii fibromatoase.

Tratarea tuşei. Se pisează 4 nuci întregi (miezul şi coajă), se amestecă cu o lingură de fructe uscate de şoc. Se fierbe amestecul în 500 ml apă, pe foc mic, 15 minute. Se răceşte, se strecoară şi se amestecă cu o lingură de miere de albine. Se bea câte o lingură, de trei ori pe zi, timp de 7 zile.

Ulcer stomacal. Se prepară un ceai din membranele (pereţi care despart miezul nucii) a 4-5 nuci şi 250 ml apă clocotită. Se infuzează o oră în termos, se strecoară şi se bea câte o linguriţă dimineaţă sau înainte de culcare, pe nemâncate.

                                      

Diabet, colita, boli ale traiectului digestiv, tiroidoză, hipertensiune. Se tratează cu tinctura din membranele uscate. Acestea se pun într-un borcan de 500 ml se pun, pe o treime a lui, tocate mărunt, apoi se umple borcanul cu ţuica şi se lasă la macerat 21 de zile. După stoarcere, se păstrează într-o sticluţă de culoare închisă. Se bea câte o lingură pusă în 100 ml apă, cu 30 minute înainte de masă.

Tratamente externe

Problemele de tiroida se ameliorează dacă zilnic se aplică pe gât, în zona tiroidei, 4-5 straturi de frunze verzi, strivite puţin între degete. Se lasă 6-8 ore pe locul bolnav.

În cosmetică – nucile pisate sunt recomandate pentru curăţarea tenului. Astfel, sunt pisate 2-3 nuci şi se amestecă cu câteva linguriţe cu apă călduţă până se albesc şi formează o pastă. Aceasta pastă se aplică pe faţă şi decolteu şi cu mişcări circulare se masează pielea. După 10 minute pasta este îndepărtată şi se spala tenul cu ceai de muşeţel. Efectele benefice ale pastei de nuci: ajuta la sanguinizarea pielii, curată în profunzime impurităţile şi îndepărtează stratul de piele moartă pregătind pielea pentru aplicarea altor tratamente pentru hidratare.

Remedii din coajă verde de nucă
Varice, dermatoza, boli ale aparatului locomotor. Se fac frecţii uşoare sau se aplică comprese cu macerat din coajă verde de nucă. Reţeta: se umple un borcan pe 2/3 cu coji tăiate mărunt sau tocate. Se toarnă deasupra oţet de mere şi se macerează 2-3 săptămâni.

Reţete bătrâneşti

Tinctura din nuci verzi
Nucile verzi se taie cu un cuţit de inox pe un fund de lemn. Se pun într-un borcan de sticlă, amestecate cu zahăr (un pahar la fiecare 10 nuci). Borcanul se ţine pe geam, la soare, 10 zile, apoi la întuneric, încă 10 zile. După 20 de zile, se adăugă ţuica (pentru adulţi 250 ml la fiecare 10 nuci, pentru copii – 250 ml la fiecare 20 nuci). Se macerează încă două săptămâni, apoi se strecoară. Se administrează pentru vindecarea bolilor traiectului digestiv, dureri de stomac şi pancreas, cu 12-20 minute înainte de masă. Doza pentru adulţi: o lingură; copii până la 5 ani – o linguriţă; copii până la 12 ani – 1,5 linguriţe pe zi.

      

Tocătura de nuci
33 de nuci se pisează apoi se dau prin maşina de tocat carne. Se pun într-un borcan de 3 l, se acoperă cu ţuica. Se închide vasul etanş, pentru a evita evaporarea alcoolului. Se lasă la soare timp de 40 zile, agitându-se zilnic. Se strecoară printr-un ciorap (dres de femeie), se stoarce bine şi se păstrează în sticlă de culoare închisă la frigider. Se foloseşte pentru tratarea cancerelor, dar şi pentru toate tipurile de helmintiaze (viermi intestinali). Se administrează la fel ca tinctura de nuci verzi.
Macerat cu petrol lampant
Un borcan învelit în hârtie neagră se umple cu nuci verzi tăiate mărunt, peste care se toarnă petrol lampant şi se lasă 14 zile la rece. Bătrânii foloseau soluţia obţinută în cazuri de boli grave, în special cancere, dar şi pentru contracţii musculare, stări depresive, dereglări endocrine, astm bronşic, tahicardie, afecţiuni ale sistemului nervos central cu leziuni organice, după chimioterapie antitumorala. Se consuma vreme de 7 zile câte o picătură amestecată cu o linguriţă de miere de albine, sau pusă pe un cubuleţ de zahăr, apoi alte 7 zile – câte 2 picături şi încă 7 zile – câte 3 picături, amestecate cu 100 ml apa distilată sau de izvor. După o pauză de două săptămâni cura se repetă. A treia cură se face după o pauză de 6 luni. Nu se recomandă mai mult de trei cure pe an. Doza este dată pentru persoanele cu greutatea 60-70 kg. Persoanele cu greutate mai mare, care suporta gazul, pot începe tratamentul cu 2-3 picături, în cazuri grave se bea şi o linguriţă, timp de 2-3 zile, după care doza se micşorează, ca să nu se afecteze ficatul. Maceratul se bea pe nemâncate. După administrare, nu se mănâncă 1,5-2 ore, timp în care bolnavul trebuie să stea relaxat, să nu facă eforturi fizice.

Sirop din coji de nuci
Este un întăritor excelent şi totodată un leac pentru bolile de stomac. Ingrediente: 2-3 pumni de coji verzi de nucă proaspăt adunate se taie mărunt şi se fierb 10 minute într-un litru de apă în care se pun şi 3 cuişoare aromate. Se lasă să se răcească, se strecoară şi se amestecă cu 1 kilogram de zahăr tos. Se toarnă în sticle de culoare închisă. Se ia de trei ori pe zi câte o linguriţă, după mesele principale.

SURSA : http://www.efemeride.ro/

                                             

Remedii naturiste pentru picioarele umflate

                           
În ultima perioadă de timp, tot mai multe persoane de diferite vârste, atât bărbaţi, cât, mai ales, femei, acuză simptome agravante de inflamare a picioarelor (edeme), îndeosebi la nivelul gleznelor şi al gambelor, cu extinderi treptate şi în alte părţi ale corpului - pe coapse, pe pleoape, în zona din jurul ochilor şi pe partea dorsală a mâinilor (pernuţe) şi a labelor picioarelor.

                                          

Edemele de la membrele inferioare se află în strânsă legătură cu excesul în greutatea corporală şi apar mai frecvent în a doua jumătate a zilei, fiind favorizate de statul prelungit în picioare (ortostatism). La nivelul pleoapelor şi a cearcănelor, edemele apar mai frecvent dimineaţa, la femei care suferă de anumite tulburări circulatorii la nivelul venelor.

Ţesuturile subcutanate ajung să fie îmbibate cu excese fluide, fapt constatat la apăsarea cu degetul pe aceste zone moi, cu piele lucioasă şi nedureroasă; după apăsare rămâne o amprentă persistentă, mai deschisă la culoare precum şi o uşoară înfundare trecătoare a pielii.

Cauzele principale ale edemelor sunt legate de anumite afecţiuni maladive, cu precădere la persoanele vârstnice sau obeze, ca urmare a declanşării unor factori favorizanţi:

- la bărbaţi, în urma dezvoltării adenomului de prostată;

- la femei, prin reţinerea unei cantităţi mai mari de lichide înainte de ciclul menstrual sau prin diminuarea nivelului estrogenilor după trecerea perioadei de menopauză;

- la ambele sexe, în cazul unor afecţiuni specifice ca litiaza renală, infecţiile urinare, acumularea de reziduuri toxice în sânge şi în urină, prezenţa diabetului zaharat, existenţa unor boli endocrine, deficitul imunitar, constipaţia, alimentaţia bogată în carne şi produse sărate, precum şi abuzul consumului de medicamente de sinteză chimică din grupa analgezicelor.

Cele mai grave sunt edemele renale

Cea mai mare atenţie trebuie să fie acordată infecţiilor renale, care constituie o problemă majoră de sănătate, mai ales la femei, fiind o consecinţă a anatomiei specifice a corpului şi a influenţei directe a unor factori externi sau interni (variaţiile climatice rece-cald, în funcţie de vestimentaţia sumară a adolescentelor şi a femeilor tinere, sarcină, rănirea vaginului, rigiditatea tractului renal după menopauză).

                                      

În declanşarea edemelor renale cel mai mult contribuie focarele de infecţii streptococice, hemolitice sau virotice, care provoacă leziuni predominant inflamatoare la nivelul capilarelor glomerulare din rinichi, ceea caracterizează boala numită glomerolonefrită, cu forme subacute, acute sau cronice.

În formele acute, toxinele emise de bacterii, mai ales de Escherichia coli, conduc la inflamaţii de natură infecţioasă şi alergică, ca urmare a sensibilităţii capilarelor, declanşând hiperhidratarea extracelulară în diferite zone ale corpului, acumularea unui exces de proteine la nivelul vaselor sanguine, retenţia exagerată de apă şi sodiu, uneori hematurie microscopică. La început, proteinuria este moderată (1-5 grame la mie, dar treptat devine severă cu o creştere rapidă, până la 50 grame la mie).

Infecţia streptococică poate coexista şi în amigdalite, faringite, sinuzite, otite, infecţii dentare, scarlatină sau la nivelul pielii (erizipel, piodermite), toate acestea conducând la declanşarea edemelor, în diferite grade.

În stadii mai avansate, edemele se pot generaliza în organism, cu revărsare în seroase (pericarp, pleură, peritoneu) sau la nivelul viscerelor (edem laringian, pulmonar, retinian, cerebral).

Dacă se ajunge în faza de cronicizare a bolii, edemele devin mari în volum şi pot fi însoţite de proteinurie masivă, hiperlipidemie, hipertensiune arterială, hematurie cu colorarea urinei, oligurie (reducerea volumului urinei sub 800 ml pe zi) şi hiperazotemie (creşterea conţinutului de uree, creatinină şi acid uric din urină şi sânge).

Când apar simptomele

Pacientul prezintă simptome de picioare grele, oboseală, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, diaree, greţuri, intoxicaţii, paloare caracteristică a pielii (galben-închis), stări de agitaţie, nelinişte, frisoane, astenie fizică şi intelectuală, insomnii sau somnolenţă, dureri lombare, colici renale, blocaj renal acut, senzaţie de urinare imediată, uneori cu usturimi şi dureri locale, urină cu miros puternic (eventual de peşte), prurit şi slăbire corporală.

Sindromul cardiovascular, implicat în declanşarea edemelor, constă din creşterea atât a tensiunii arteriale sistolice (18-20 cm Hg), cât şi a celei diastolice (12-12,5 cm Hg), cu valori oscilante. De asemenea, pot să apară complicaţii la inimă (insuficienţă cardiacă acută stângă sau globală, uneori cu modificări ale fundului de ochi, precum şi tromboze venoase cu varice proeminente).

Prin cronicizare, are loc scăderea funcţiei renale sub un prag minim, ajungând la insuficienţă renală cu efecte agravante asupra organismului.

La declanşarea edemelor, locale sau generale, pot exista şi alte forme cauzatoare. Sunt cunoscute edemele cardiace, hepatice, alergice sau de circulaţie sanguină.

- Edemele cardiace apar în părţile inghinale, sunt simetrice, iniţial moi, albe sau violete, treptat devenind dure şi dureroase. Se datoresc retenţiei de sodiu şi apă, creşterii presiunii hidrostatice şi a permeabilităţii capilare, fiind însoţite de cardiopatie ischemică (dureroasă sau nedureroasă) şi insuficienţă circulatorie venoasă, mai ales după-amiază, la statul prelungit în picioare. Treptat se formează varice, ca dilataţii ale venelor la nivelul membrelor inferioare.

- Edemele hepatice se manifestă în mod asemănător şi sunt corelate cu prezenţa unor afecţiuni ale ficatului (ciroze, hepatite, steatoză) şi cu scăderea sintezei de proteine la nivel hepatic.

- Edemele alergice apar la boala serului, în urticarie sau la edemele Quincke.

- Edemele membrelor inferioare provocate de tulburări în circulaţia venoasă (tromboze, flebite, varice, ulcere varicoase), uneori cu obstrucţii limfatice.

Tratamente fitoterapeutice

                                             

Din marea diversitate a speciilor medicinale există numeroase plante cu eficienţă recunoscută în profilaxia şi terapia edemelor renale şi cardiace, având efecte diuretice, depurative, antiseptice, antibacteriene, antiinflamatoare şi de stimulare a capacităţii de apărare a organismului.

Datorită proprietăţilor diuretice, se accelerează eliminarea apei şi a sării din ţesuturi, mărind concomitent cantitatea de urină evacuată zilnic (diureză abundentă).

Pentru proprietăţile diuretice se recomandă ceaiuri preparate sub formă de infuzii cu:

- herba de coada-calului şi osul-iepurelui;

- frunze de mesteacăn şi coacăz negru;

- codiţe de cireş şi vişin;

- mătase de porumb;

- fructe de ienupăr, agrişe şi fragi;

- teci de fasole;

- flori de soc, tei şi albăstrele;

- rizomi de pir.

Cu efecte diuretice şi antiinflamatoare sunt utilizabile speciile:

- herba de echinaceea (ceai şi tinctură);

- flori de nalbă de cultură;

- frunze de merişor, strugurii ursului, nalbă mare, pin şi păr;

- fructe de afin (sucuri) şi măceş.

Speciile cu proprietăţi antiseptice, antitoxice şi depurative sunt:

- herba de Echinaceea, coada-şoricelului, traista- ciobanului, sânziene, vinariţă şi urzică vie;

- muguri de plop negru şi pin;

- flori de muşeţel şi nalbă;

- frunze de afin şi dumbravnic;

- rădăcini de cicoare şi ciuboţica-cucului.

Testările recente au dovedit eficienţa tratamentelor cu boboci florali de salcâm japonez (Sophora japonica), care au un conţinut ridicat de rutină şi vitamine (P, C) cu efecte diuretice, vasodilatatoare şi sedative, fiind eficace în edemele cardiace şi în fragilitatea vaselor.

Decoctul de pătrunjel curăţă şi purifică rinichii

Cu efecte de curăţire şi purificare a rinichilor, care pot declanşa edemele renale, este eficient decoctul din rădăcini de pătrunjel sau din lăstari de mure (lungi de 50-60 cm) din care se beau 3 litri, fracţionat în cursul a două zile consecutive.

Amestecurile de plante cu efecte diuretice şi antiseptice se prepară sub formă de infuzii din următoarele specii:

- herba de coada-calului, şovârv şi cimbrişor;

- flori de sulfină;

- rădăcini de valeriană;

                                         

- scoarţă de salcie (1 lingură amestec la 250 ml apă clocotită, se beau 3-4 căni pe zi timp de 15 zile după care se consumă numai câte 1-2 căni pe zi timp de o lună);

- frunze de mesteacăn şi afin;

-herba de coada-calului, albăstrele şi osul-iepurelui;

- rădăcini de pir;

- mătase de porumb; (2 linguriţe amestec la 250 ml apă clocotită; se beau 3-4 căni pe zi);

- runze de mesteacăn;

- flori de soc;

- herba de sunătoare şi trei-fraţi-pătaţi;

- rădăcini de tătăneasă; (3 linguriţe de amestec la 500 ml apă clocotită; se beau 3 căni pe zi).

Împachetări cu decoct din paie de ovăz

În tratamentele externe cu plante sunt indicate:

- băi generale sau locale cu infuzii reci de urzică, salvie sau rozmarin sau cu decoct rece din frunze de nuc sau rădăcini de urzică pe care s-au pus 2 picături de ulei eteric de ienupăr, eucalipt sau santal;

- împachetări în jumătatea inferioară a corpului cu decoct din paie de ovăz, la intervale de 2 zile, timp de 2-3 luni.

Reţetele autorului:

                                             

- Pentru efecte diuretice şi antiinflamatoare:

Equisetum, Betula, Cerasus, Phaseolus, Vaccinium vitis-idaea, Juniperus, Zea, Urtica, Achillea, Agropyron, Populus, Rosa canina.

- Pentru efecte antitoxice şi depurative:

Betula, Sambucus, Acorus, Viola, Taraxacum, Salvia, Matricaria, Humulus, Urtica, Cichorium.

▲ Control strict în consumul de sare

Se impune un control strict, de fiecare zi, pentru reducerea consumului de proteine şi grăsimi animale (mai ales carnea de porc, vită şi vânat) până la un plafon de 20-30 g proteine pe zi, precum şi a consumului de sare (maxim 2-5 grame pe zi).

Din regimul nutritiv zilnic se vor exclude alimentele sărate: conserve, mezeluri, afumături, supe de ciorbe de carne, murături, brânzeturi conservate, peşte gras (marin şi oceanic), muştar, condimente iuţi şi sărate, gelatină uscată, precum şi unele produse vegetale cu exces de acizi organici şi săruri minerale (măcriş, sparanghel, spanac, ciuperci).

În faze agravante se impune, mai întâi, o cură de înfometare de 2-3 zile, numai cu sucuri de fructe, urmată de o dietă cu legume, fructe, orez, ulei vegetal, dulciuri şi făinoase (toate fără sare).

După două săptămâni, se introduc în alimentaţie lapte şi produse lactate (brânză de vaci), iar ulterior albuş de ou şi carne slabă de pasăre şi peşte, obligatoriu cu restricţie de sare.

Se admit condimentele şi aromele naturale (lămâi, usturoi, ceapă, pătrunjel, leuştean, sos de tomate, scorţişoară, cuişoare). În acest regim de alimentaţie, considerat de protecţie, se vor evita alcoolul, excesul de tutun şi de cafea care pot irita tractul urinar.

Pentru prevenirea infecţiilor renale se impune consumul unei cantităţi sporite de lichide (1.500 - 2.000 ml pe zi), asigurând astfel o eliminare intensă a sărurilor, mai ales clorura de sodiu din ţesuturi. În acest consum suplimentar de lichide sunt preferate sucurile de tomate, afine, pere, mere, struguri, caise sau coacăze, cu bune efecte în cazuri de azotemie.

În scopul purificării sângelui şi a urinii, este eficientă o alimentaţie cu pastă de dovleac fiert, mai ales în cazul edemelor provocate de insuficienţa cardiacă.

▲ Regimul de viaţă

În primul rând, atenţia va fi îndreptată spre îndepărtarea focarelor infecţioase din organism (amigdale, granulom dentar, sinuzite, pielonefrite etc.), suprimarea factorilor toxici (plumb, siliciu, raze X şi uraniu, chimicale) şi tratarea bolilor de nutriţie (diabet zaharat, colesterol, gută).

Este cunoscut că picioarele se umflă, mai frecvent, în a doua jumătate a zilei, ca urmare a statului prelungit în picioare (ortostatism). De aceea, dezumflatul se poate realiza printr-un repaus la pat, cu picioarele ridicate pe perne mai înalte sau prin masare, de jos în sus, cu unguente care prezintă proprietăţi antiinflamatoare.

În cazuri agravante, repausul la pat devine obligatoriu şi se poate prelungi la câteva săptămâni, într-o cameră caldă, uscată şi aerisită, cu protecţie asigurată împotriva frigului şi a umezelei, folosind o vestimentaţie adecvată.

Infecţiile implicate în declanşarea edemelor se cronicizează şi devin acute în anumite condiţii care trebuie să fie evitate (sezoane reci, nerespectarea măsurilor de igienă locală, scăderea imunităţii generale). Se va asigura un tranzit digestiv adecvat vârstei printr-o dietă bogată în fibre alimentare care poate declanşa minim un scaun pe zi. În plus, pacienţii îşi vor organiza activităţile zilnice astfel ca să evita retenţiile prelungite la urinare (la intervale de peste 2-3 ore).

Sunt indicate băi călduţe de picioare, dar se vor evita băile cu săruri sau cu spumanţi şi deodorante vaginale care pot irita uretra.

În cursul zilei se recomandă o destindere în aer liber, cu practicarea unor sporturi raţionale, fără eforturi fizice mari.

În tratamentul medicamentos se impune eradicarea focarelor de infecţii, a acidozei şi eliminarea exceselor de lichide din ţesuturi, folosind, cu precauţie, diferite preparate diuretice (Furosemid, Nefrix, Ufrix, Esidrex, Novurit, Salyrgan).

La persoanele mai în vârstă, consumul medicamentelor de sinteză chimică trebuie făcut cu foarte mare discernământ, întrucât pot surveni reacţii adverse ca urmare a diminuării capacităţii de metabolizare şi eliminare a reziduurilor nocive.

Ştiind că germenii patogeni implicaţi în aceste infecţii renale (ex. Escherichia coli) sunt rezistenţi la unele antibiotice, este absolut necesară o testare prealabilă a preparatelor de sinteză. Pentru edeme în faze avansate, efecte bune se constată la tratamentele cu Rutosid, Tarosin, Rutosin S, Venoroton.

SURSA : http://ziarullumina.ro/sanatate/

Intreruperea respiratiei in somn - Apneea

Descriere

Apneea de somn reprezintă întreruperea respiraţiei în timpul somnului; poate fi vorba de una sau mai multe pauze respiratorii şi este caracterizată prin faptul că nu există mişcări ale muşchilor respiratorii. Este o afecţiune foarte gravă care poate pune în pericol viaţa şi care este mult mai frecventă decât se credea.

Cei care  au risc mai mare de a face apnee de somn sunt persoanele supraponderale, hipertensive, cei care sforăie zgomotos şi cei care au anumite probleme la nivelul nasului, gâtului  sau altor părţi ale căilor aeriene superioare.

Folosirea alcoolului şi a sedativelor cresc frecvenţa şi durata pauzelor în respiraţie. Cei care suferă de apnee de somn netratată încetează să mai respire pe perioade scurte, dar în mod repetat, de nenumărate ori ( 20-30 pe oră, uneori chiar mai multe). Ceea ce înseamnă că – în timpul apneei de somn – creierul, dar şi restul corpului nu primesc suficient oxigen.

Între episoadele de apnee apar sforăituri. Apneea de somn mai este caracterizată şi de senzaţia de sufocare. Întreruperile frecvente ale somnului profund, odihnitor duc adesea la cefalee matinală şi somnolenţă excesivă pe parcursul zilei.

În timpul apneei persoana nu primeşte oxigen şi nu elimină dioxidul de carbon ceea ce duce la nivele sangvine scăzute de oxigen şi crescute de dioxid de carbon. Acest lucru alertează creierul să reia respiraţia şi determină trezirea persoanei.

sus

Factorii de risc

- persoanele de sex masculin sunt mai expuse acestei afecţiuni;
- greutatea excesivă;
- vârsta peste 65 de ani;
- fumatul;
- consumul de alcool sau sedative;
- dimensiunea mare a gâtului (circumferinţă peste 43 cm);
- dimensiunea mare a amigdalelor, limbii, osului maxilar;
- antecedente în familie de apnee de somn
- rasa neagră este mai afectată la categoria de vârstă sunb 35 de ani;
- obstrucţie nazală din cauza unei deviaţii de sept, a unor alergii sau a unor afecţiuni ale sinusurilor.

sus

Există două tipuri de apnee de somn

1. Apnee obstructivă de somn – cea mai frecventă formă, fiind cauzată de un blocaj al căilor respiratorii, de obicei atunci când ţesutul moale din partea posterioară a gâtului (faringelui) se relaxează intermitent în timpul somnului.
2. Apnee de somn centrală – spre deosebire de cea prezentată mai sus, căile respiratorii nu sunt blocate, dar creierul nu mai transmite semnale corespunzătoare muşchilor implicaţi în respiraţie.

Apneea de somn poate fi asociată cu:

- hipertensiune arterială
- infarct miocardic (atacuri de cord);
- insuficienţă cardiacă, bătăi neregulate ale inimii (aritmii);
- accidente vasculare cerebrale;
- somnolenţă pe parcursul zilei;
- risc crescut de accidente rutiere;

În context general, apneea de somn poate fi responsabilă de perfomanţa slabă în activităţile de zi cu zi (la muncă, la şcoală) sau accidente cu autovehicule.

Simptome ale apneei de somn:
• Depresie;
• Uscăciune a gâtului la trezire;
• Iritabilitate;
• Tulburări de memorie;
• Tulburări de atenţie;
• Schimbări de dispoziţie;
• Sforăit care poate fi zgomotos şi persistent, de obicei mai evident în apneea obstructivă;
• Urinări nocturne;
• Treziri bruşte însoţite de scurtarea respiraţiei, care indică mai curând apnee centrală decât cea obstructivă;
• Insomnie (dificultăţi de menţinere a somnului);

sus

Cauze

Anumite probleme mecanice şi structurale ale căilor respiratorii produc întreruperi ale respiraţiei în timpul somnului. Apneea apare:
• Când musculature gâtului (faringelui) şi a limbii se relaxează în timpul somnului şi blochează parţial deschiderea căilor respiratorii.
• Când musculatura palatului moale de la baza limbii şi uvula se relaxează şi se îndoaie, căile respiratorii se blochează, iar respiraţia devine greoaie, dificilă şi zgomotoasă şi chiar se opreşte;
• La persoanele supraponderale când execsul de ţesut la nivelul căilor respiratorii determină îngustarea acestora;
• Când, deşi căile aeriene sunt îngustate, persoana continuă să facă eforturi pentru a respire, dar aerul nu poate trece cu uşurinţă  înăuntrul şi înafara gurii şi a nasului;

Cauzele apneei obstructive:
• Obezitatea;
• Dimensiuni mari ale limbii sau amigdalelor în raport cu deschiderea traheei;
• Forma capului şi a gâtului care deetrmină a dimensiune mai mică a căilor respiratorii;
• Relaxarea mai mult decât normal a musculaturii faringiene şi a limbii;

Cauzele apneei centrale:

Includ orice afecţiune sau boală cerebrală care diminuează semnalele date sistemului respirator pentru a respire, ca şi procesul de îmbătrânire care limitează capacitatea creierului de a menţine contractaţi muşchii faringelui în timpul somnului. Aceasta creşte riscul de îngustare sau colabare a căilor respiratorii.
• Apneea de somn centrală idiopatică – nu se cunoşte cauza care o produce;
• Respiraţia Cheyne-Stokes este caracterizată de perioade de creştere urmate de perioade de descreştere ritmice şi treptate ale efortului respirator precum şi ale fluxului de aer respirat. În perioada cu cel mai slab efort respirator poate apărea apneea (lipsa totală de flux de aer).
• Afecţiuni care produc apnee de somn: insuficienţă cardiacă, accidentele vasculare cerebrale, afecţiuni ale trunchiului cerebral;
• Apnee indusă de anumite medicamente: morfină, codeină, oxicodon;
• Respiraţia periodică la altitudine mare – o variantă a respiraţiei Cheyne-Stokes poate apărea la expunerea la altitudini mari (peste 4500m). Modificarea concentratiei de oxigen din aer este motivul pentru care apare alternanţa între respiraţiile rapide (hiperventilaţie) şi respiraţiile mai lente (hipoventilaţie);
• Apneea de somn mixtă, obstructivă şi centrală.

sus

Trebuie să mergi urgent la doctor

• Apar simptome ce pot indica o afecţiune gravă, ca de exemplu:
• Durere sau senzaţie de presiune în piept;
• Dificultăţi la respiraţie;
• Transpiraţii profuze;
• Amorţeală pe o parte a corpului;
• Slăbiciune pe o parte a corpului;

Trebuie consultat medical dacă:
• Există sforăit destul de zgomotos incât să deranjeze somnul persoanei sau al celor din jur;
• Apare scurtarea respiraţiei care trezeşte persoana afectată din somn;
• Apar pause intermitente de respiraţie în timpul somnului;
• Există somnolenţă accentuată pe parcursul zile care poate face persoana afectată să adoarmă lîn timp ce se uită la televizor, munceşte sau şofează;

Sursa : http://www.csid.ro/

                                                

Talpa-gastei, proprietati terapeutice si moduri de utilizare

                                 
Talpa-gastei (Leonurus cardiaca) este o planta erbacee, perena originara din Asia. Creste pe marginea padurilor, drumurilor si a cailor ferate, prin zavoaie umede, daramaturi, locuri necultivate din zonele de campie si deal, pana la altitudinea de 600 m. In scop terapeutic, sunt folosite partea aeriana inflorita, fara tulpinile groase si lignificate. Varfurile inflorite si ramurile tinere se taie la inceputul si in timpul infloririi (lunile iunie-august).

Compozitie chimica- alcaloizi, heterozide cardiotonice, glicozizi sterolici amari, flavone, ulei eteric;
- taninuri pirogalice (5-9 %), rezine, saponozide, pectine, grasimi;
- acizi organici (salicilic, tartric, malic, citric);
- vitamine (A, C, E) si saruri minerale.

Proprietati terapeuticeSunt asemanatoare cu cele ale valerianei, dar de trei ori mai puternice.
- sedativ-cardiace si nervoase, hipotensive, vasodilatatoare periferice;
- antispastice, antiastmatice, expectorante;
- antiinflamatoare, cicatrizante, astringente, calmante, vulnerare;
- tonic-generale, stimulatoare.

Indicatii terapeutice- hipertensiune arteriala, nevroza cardiaca, reglarea batailor inimii de origine nervoasa, arterite;
- neurostenie insomnii, distonii neurovegetative, isterie, anxietate, stari depresive;
- stari de sufocare in astm bronsic;
- tulburari de menopauza (climacterium), menstruatii insuficiente, adenom de prostata;
- reumatism, artrite;
- colite, indigestii, diaree, meteorism, anorexie;
- reglarea functiilor tiroidei in boala Basedow;
- rani, arsuri, contuzii, umflaturi.

Moduri de utilizare

UZ INTERN

1. Infuzie din 1 lingurita de herba uscata la 250 ml de apa clocotita; se infuzeaza 2 minute, se strecoara si se beau 2-3 ceaiuri caldute pe zi in afectiuni cardiace pe substrat nervos (nevroza cardiaca), stari depresive, anxietate si insomnii.

2. Infuzie concentrata din 15 g de planta uscata la 200 ml de apa clocotita; se lasa la infuzat 10 minute, se strecoara si se iau cate 3-4 linguri pe zi in stari depresive si nervoase, hipertensiune arteriala, boli pulmonare si renale.

3. Infuzie din amestec, in parti egale, cu talpa gastei, paducel, valeriana si odolean, din care se beau 2 ceaiuri pe zi, dimineata si seara, pentru reducerea tensiunii arteriale.

4. Infuzie din amestec, in parti egale, cu talpa gastei, chimion, fenicul si valeriana, din care se ia 1 lingura la 200 ml de apa clocotita; se infuzeaza acoperit 15 minute, se strecoara, se indulceste dupa gust si se beau cate 3 ceaiuri caldute pe zi in stari nervoase urmate de balonari ale stomacului.

5. Tinctura din 20 g de planta la 100 ml de alcool de 70°, care se Iasa la macerat 7-8 zile; dupa strecurare se iau cate 20-30 picaturi de 2-3 ori pe zi, inainte de mesele principale, avand actiune sedativa in nevroze cardiace, diminuarea frecventei pulsului si combaterea tahicardiei, datorata hipertensiunii si anginei pectorale.

UZ EXTERN

6. Infuzie din 25 g de planta la 200 ml de apa clocotita; se utilizeaza sub forma de bai si comprese.

7. Infuzie din 30-50 g de planta la 1 litru de apa clocotita; se utilizeaza sub forma de spalaturi cicatrizante in rani deschise, greu vindecabile.

8. Decoct din 50 g de planta uscata la 1 litru de apa rece; se fierbe si se foloseste sub forma de cataplasme in cicatrizarea ranilor, diminuarea umflaturilor si inlaturarea durerilor de picioare si junghiuri, tinandu-se timp de 2-3 ore.

Sursa : http://sanatate.bzi.ro/

                                          

Garantăm cel mai bun preţ

Găsiţi cu uşurinţă și instant cele mai bune preţuri şi disponibilităţi de

pe toate site-urile de turism importante. Garantat!

Cauta cazare la hotelul ideal

                                             

                                       

Garantăm cel mai bun preţ

Găsiţi cu uşurinţă și instant cele mai bune preţuri şi disponibilităţi de

pe toate site-urile de turism importante. Garantat!

Accesaţi peste 5 milioane de oferte de hoteluri de pe mii 

de site-uri de turism.

Peste 220 de ţări, peste 40 de limbi şi 120 de valute.

                                                 

Lista legaturilor dintre dinti si restul corpului, vazuta prin ochii unui stomatolog

Concluzii despre starea de sanatate a organismului pot fi trase din modul in care se prezinta dantura, sustine Dr. Diana Svoboda, directorul dental al clinicii "diPura" din Essen.

Totul pleaca de la medicina alternativa care sustine ca diferite probleme de sanatate sunt doar o acumulare a problemelor generate in alte zone ale organismului.

blose, nieren             - vezică urinară, rinichi
leber, galle,auge       -ficat, bila, ochi
lunge, darm              -pulmonar, visceral
mogen, nose, bauchspelcheldruse - gastric, nas, pancreatic
herz, ohr, dunndarm - inimă, ureche, intestin subțire

Sursa : http://stirileprotv.ro/stiri/

                                            

Chimenul si utilizariele sale ca planta medicinala

Chimenul

(Carum carvi)

Se mai numeste si secarea, chimion, chimin sau chiman si este printre putinele condimente originare din Romania, diferite varietati de chimen crescand spontan prin fanetele si pe pajistile din zonele de deal, montane si subalpine. Fiind o planta foarte raspandita, exista numeroase cunostinte in medicina populara despre utilizarea semintelor sale. Decoctul si ceaiul din seminte de chimen se dadeau copiilor mici ca sa nu planga de dureri de burta. Se mai spalau cu el pe cap copiii contra bubelor, iar fetele din unele sate se spalau cu zeama de chimen calduta, ca sa se faca frumoase si sa aiba fata curata. Peste tot se punea in vin sau tuica, pentru pofta de mancare. Chimenul fiert in lapte sau apa se lua pentru bolile inimii. Pisat si pus cu putin unt se lua contra durerilor de stomac. Ceaiul din chimen cu iarba creata se dadea ca intaritor celor slabiti de boala. Se mai folosea la raceli sau pentru boli femeiesti combinat cu trandafir alb si malin alb. Femeile care aveau copii mici mancau supa de chimen, ca sa aiba lapte mai mult. Iata in continuare cateva utilizari medicinale ale chimenului validate de catre stiinta moderna:

Sindromul colonului iritabil - se beau zilnic 2-3 cani de infuzie combinata de seminte de chimen. Tratamentul se face vreme de 4 saptamani, cu 5-7 zile de pauza. Are efecte antiinflamatoare intestinale puternice, ajuta la echilibrarea florei intestinale.

Diaree, colita de fermentatie - se administreaza pulbere de seminte de chimen amestecata in proportie egala cu pulbere de frunze de menta. Se iau zilnic cate patru-sase lingurite din aceasta combinatie, pe o perioada de 1-3 saptamani. Combinatia chimen - menta este aproape imbatabila in mai multe afectiuni digestive, printre care diareea si colita de fermentatie, unde efectul lor este rapid, datorita calitatilor antiseptice, antiinflamatoare, carminative (determina eliminarea gazelor intestinale) ale celor doua plante.

Alaptare - se consuma zilnic 1-3 cani de infuzie combinata de chimen cu miere. Mai multe studii au obiectivat faptul ca administrarea chimenului creste secretia lactata si imbunatateste calitatea laptelui matern. In cazul in care apar inflamatii ale sanilor in timpul alaptarii, se pune pe zona afectata o cataplasma cu seminte de in si de chimen macerate in prealabil, vreme de patru ore, in apa calda.

Dispepsie - se administreaza zilnic patru lingurite din combinatia de pulberi de chimen si menta in proportii egale. Plantele trebuie sa fie proaspat macinate, pentru a avea un continut maxim de uleiuri volatile, care imbunatatesc secretia de bila si sucurile gastrice, elimina durerile abdominale. Nu mai putin de sapte studii clinice facute in ultimii 15 ani au validat combinatia chimen-menta ca fiind mai eficienta decat medicamentele de sinteza in combaterea dispepsiei.



Astenie psihica, incapacitate de concentrare mentala - se iau cate 4 lingurite de tinctura de chimen pe zi, in cure de o luna. Uleiul volatil continut de semintele de chimen are efecte tonice nervoase, favorizeaza circulatia cerebrala, confera o senzatie de vioiciune si tonus mental.

Halena (miros urat al respiratiei) - se mesteca dupa masa si intre mese, seminte de chimen. Au un miros placut si, mai mult decat atat, imbunatatesc digestia, eliminand cauzele profunde care duc la aparitia halenei.

Precautii si contraindicatii
la tratamentele cu chimen

La copiii mici se administreaza cu prudenta, intrucat - foarte rar - poate declansa crize de epilepsie. De regula, pentru copiii foarte mici este recomandat din acest motive feniculul in locul chimenului.
La femeile insarcinate, supradozarea semintelor de chimen (peste 10 g luate zilnic) poate produce avortul.


Sursa: http://www.formula-as.ro/