Translate

Sanatate pentru prieteni - canal YOUTUBE

vineri, 21 octombrie 2016

Gutuia-deliciu si leacuri de sanatate


Nelipsite din odaia bunicilor noastre, unde tronau pe dulapuri şi în fereastră, aseme­nea unor lampioane aurii, gutuile sunt nelipsite şi din amintirile copilăriei, parfumate încă de mireasma lor dulceagă-amăruie. Cât despre deli­ciile preparate din ele - dulceţuri, peltele şi prăjituri - ele sunt atât de prezente pe lista de bucate a iernii, încât e greu să te mai gândeşti că gutuile pot fi folosite şi ca leacuri de sănătate, într-o mulţime de boli.

Descrierea plantei

Rudă bună cu mărul şi părul, gutuiul este uşor de identificat, fiind nelipsit din livada cu pomi fructiferi a gospodarului de la ţară. Fructul lui, gutuia, are culoarea galbenă, este acoperită până la coacere cu un puf cafeniu, are miezul tare, aromat şi as­tringent.

Recoltare şi uscare

În scopuri terapeutice, de la gutui se folosesc fructul (Fructus cydoniae), frunzele (Folium cydoniae) şi seminţele (Semen cydoniae). Recoltarea fructelor se face toamna târziu, dar înaintea îngheţurilor, fiind printre ultimele fructe adunate din grădi­nile cu pomi fructiferi. Odată ajunse la maturitate, puful ce le acoperă se des­prinde foarte uşor. Fructele se păstrează bine până în primăvară. Există un obi­cei, în gospodăriile de la ţară, să fie puse câteva gutui în ferestre ca ornament, iar prin mirosul plăcut, datorat unor uleiuri volatile, se asigură dezinfecţia şi odori­zarea încăperii în care au fost aşe­zate. Frunzele de gutui se recoltează când au ajuns aproape de sfârşitul ci­clului vege­tativ, cu câteva zile înainte de căderea lor din pom, când culoarea le devine arămie (galben-ruginie). Se lasă la uscat în spaţii bine aerate, în strat subţire, răscolindu-se zilnic, pentru a se evita mucegăirea lor. Au conţinut mic în apă, deci randamentul la uscare este destul de bun 2:1 (din 200 g proaspete rezultă 100 g frunze uscate). Semin­ţele de gutui se scot din fructe când se fac compoturi, dulceţuri, peltele şi marmelade. Din păcate, acest lucru se face destul de rar, cu toate că aceste seminţe sunt foarte indicate în tratarea diferitelor afecţiuni, aşa după cum se va arăta în continuare. Se usucă pe cale naturală, în tăvi, sau pe coli de hârtie, în strat sub­ţire. Se poate grăbi uscarea, prin introducerea tăvilor în cuptorul aragazului, la foc mic, cu uşa întredes­chisă. În cazul cuptoarelor electrice, temperatura se setează la 80 de grade, timp de 30 minute.

Compoziţia chimică

Miezul de gutuie conţine zaharuri simple (fructoză şi glucoză), uşor asimilabile în organism. Reamintesc faptul că zaharurile sunt absolut necesare pentru orga­nism, ca surse de energie, dar ele trebuie luate din fruc­te, şi nu din cartofi sau grâu, bogate în amidon, o substanţă greu de asimilat şi interzisă în diabet. Gu­tuile mai conţin vitamine hidrosolubile (B, C, PP), acizi organici, minerale (în principal pota­siu), celulo­ză şi pectine. (Pectinele, alături de celuloză, sunt prin­cipalii constituenţi ai fibrelor alimentare, foarte apre­cia­te azi în tratamentul bolilor aparatului digestiv.) Frunzele conţin în plus tanin, iar seminţele, mucilagii.

Preparate farmaceutice din gutui

Gutuia se consumă ca atare, crudă, coaptă, fiartă sau conservată sub formă de compoturi, dulceţuri, marmelade. Aduce organismului o serie de nutrienţi necesari atât pentru menţinerea activităţii vitale, cât şi pentru ameliorarea unor afecţiuni. Dacă avem în gospodărie o centrifugă electrică pentru obţinerea de sucuri din fructe, putem să preparăm un suc natural din gutui, de foarte bună calitate, mai uşor acceptat la consum decât gutuia crudă, ea fiind destul de tare şi puternic astrigentă, făcând "gura pungă".

Infuzia
Mod de preparare: 2 linguri de frunze uscate şi mărunţite groscior se opăresc şi se lasă la infuzat timp de 30 minute, cu 250 ml de apă, după care se filtrează. Se îndulceşte după gust, cu miere.

Decoctul
Dacă dorim să obţinem un ceai mai concentrat, folosim decoctul, după urmatoarea tehnică:
Mod de preparare: 4 lin­guri frunze uscate şi mă­runţite gros­cior se fierb la foc mic, timp ­de 30 de minute, în 500 ml apă, într-un vas, de preferinţă din inox sau emailat. La final se com­pletează apa evaporată. Se filtrează fierbinte, prin tifon sau vată medicinală, umectată cu puţină apă înaintea filtrării. Se îndulceşte cu miere, ca şi infuzia.

Maceratul
Această tehnică este indi­cată în cazul semin­ţelor de gutui, care conţin mucilagii so­lu­bile în apă rece.
Mod de preparare: 2 linguri de seminţe de gutui uscate şi zdrobite se lasă cel puţin 30 minute, în 200 ml de apă, la temperatura camerei, după care se filtrează. Se îndulceşte după gust, cu miere.

Tinctura
Mod de preparare: 20 g de frunze uscate şi mărunţite groscior se pun în 100 ml alcool alimentar, sau alt produs distilat, obţinut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină lim­pe­zire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în fla­coane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop picurător. Termenul de vala­bi­litate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se ob­servă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.

Vinul terapeutic
Mod de preparare: Peste 4 linguri de frunze us­cate şi mărunţite groscior se toarnă 1 litru de vin alb fierbinte. Se lasă la macerat 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. Când perioada expiră, vinul se filtrează fără stoarcerea reziduului, apoi se lasă alte câteva zile, când vinul limpede se va separa de reziduul depus la fundul vasului. Se completează cu vin, până la 1 litru. Se pune la păstrat în fla­coane de 200 sau 250 ml. Termenul de vala­bilitate este de 1 an de zile, la tempera­tura ca­merei, dacă vinul folosit la pre­parare are concentraţia alcoolică de cel puţin 11 grade. În cazul concen­tra­ţiei alcoolice mai mici de 11 gra­de, vinul medicinal se va păstra la frigider.
Datorită conţinutului în al­cool al tincturii şi vinu­lui, nu li se reco­mandă spre folosire con­du­că­torilor auto sau persoanelor cu intoleranţă la alcool.

Oţetul medicinal
Mod de preparare: 2 linguri de frunze uscate de gu­tui, mărun­ţite groscior, se ţin la macerat timp de 10 zile, în 500 ml oţet, de preferat obţinut din vin. Ur­mea­ză apoi filtrarea şi condiţionarea în flacoane brune. Se utilizează extern, în diferite boli.

Tratamente interne

* Diaree neinfecţioasă
Se foloseşte miezul de gutuie fiert sau copt, trans­format în piure. Datorită conţinutului în pectine, gelifică bolul fecal. Dacă diareea este pronunţată şi cronică, poate duce la deshidratare, în acest caz se recomandă în plus administrarea decoctului, câte 2 căni pe zi, îndulcite după gust. O altă variantă ar fi folosirea sucului obţinut din miezul de gutuie.

* Constipaţie
Se tratează cu macerat din seminţe de gutui, 2 căni pe zi, seara şi dimineaţa. Mucilagiile din seminţele de gutui înmoaie materiile fecale, uşurând astfel defe­caţia. Un macerat complex pentru combaterea consti­paţiei se poate obţine din 2 linguri seminţe de in şi o lingură seminţe de gutui, după tehnica prezentată mai sus. Se bea o cană, seara, la culcare.

* Reglarea motilităţii intestinale
Un rol important în reglarea motilităţii intestinale îl joacă consumul de fibre alimentare în dieta zilnică, componentele cele mai importante ale acestor fibre fiind pectina şi celuloza, care se găsesc în cantităţi apreciabile în gutuie. Este foarte indicat, în acest sens, consumul regulat de marmeladă obţinută din gutuie.
Cuvântul marmeladă provine din limba por­tu­ghe­ză: marmelo, care însemnă gutuie. Marme­lada a fost foarte apreciată şi folosită în trecut, în ali­mentaţie. Astăzi este pe cale de dispariţie, iar cea existentă pe piaţă nu are calitatea celei din trecut. (Mâncarea de gutui, uşor de pregătit în casă, poate înlocui mar­me­lada.

* Hipertensiune arterială
Marea majoritate a schemelor de tratament pentru hipertensiunea arterială conţin un diuretic (nefrix, furosemid, indapamid) pentru eliminarea apei din organism. Prin diureză, se reduce tensiunea arterială, în schimb, este antrenat şi eliminat potasiul, a cărui lipsă produce slăbiciune musculară, paralizie, insufi­cienţă respiratorie şi tulburări cardiace. De aceea, se recomandă ca terapie complementară con­su­mul regu­lat de preparate din gutui, care sunt bogate în potasiu.
Maceratul: se administrează câte 2 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Decoctul: se administrează câte 2 ceşti pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, în­dulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau saschiu.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.


* Expectorant şi emolient în afecţiunile pulmonare - hemoptizie (expectoraţie cu sânge), bronşite însoţite de tuse neproductivă
Decoctul: se administrează câte 2 ceşti pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Maceratul: se administrează câte 2 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Răceală şi gripă
Sunt două boli de natură virotică, pe care le con­tactăm foarte des în sezonul rece. Ceaiurile călduţe sunt nelipsite din schema de tratament a acestor afecţiuni. Un ceai obţinut din frunze de gutui şi flori de tei are efecte benefice.
Se prepară astfel: 2 linguri frunze uscate de gutui se fierb câteva minute în 200 ml apă. Se adaugă apoi 2 linguri flori de tei şi se lasă la infuzat aproximativ 15 minute. Se îndulceşte cu miere. Se bea călduţ, câte 2 căni pe zi.

* Detoxifiant general
Taninul prezent în gutuie are o foarte mare impor­tanţă în detoxifirea organismului, pentru că absoarbe toxinele de la nivelul tubului digestiv (toxine­le pro­venite din alimente sau produşilor de degradare ai alimen­telor). Se recomandă cure periodice cu:
Decoct: se admi­nistrează câte 2 ceşti pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Infuzie: se adminis­trează câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust, cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de păpădie.
Vin: se adminis­trează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Retenţie de apă în organism - ascită
Ascita reprezintă o acumulare de lichide în abdo­men. Cele mai frecvente boli care provoacă ascită sunt ciroza, cancerul hepatic şi insuficienţa cardia­că congestivă.
Decoct: se administrează câte 2 ceşti pe zi, îndul­cite după gust, cu miere.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndul­cite după gust, cu miere.

* Hemoroizi sângerânzi (sunt întreţinuţi de constipaţie)
Se recomandă să se combată constipaţia, folosind maceratul de seminţe de gutui. Se administrează câte o cană, seara.

* Revigorant şi trofic
Ceaiul din frunze de gutui poate înlocui tradiţio­nala ceaşcă de cafea servită dimineaţa sau cu diferite ocazii.
Nota farmacistului: Binecunoscutul ritual britanic al Ceaiului de la ora 5 (Five o'clock tea) se pare că a prins şi în România, când, de cele mai multe ori, se bea ceai chinezesc. Vă propun ca în locul lui să folo­siţi ceaiul din frunze de gutui, care are o aromă şi o savoare deosebite.

* Medicină pediatrică - boala diareică la copii, destul de frecventă, se poate trata folosind o ceaşcă de suc de gutuie, de 2 ori pe zi.

Tratamente externe

* Gargarisme pentru boli ale cavităţii bucale - afte, gingivite, stomatite, abcese dentare
Se face gargară după fiecare masă, folosind infuzie, sau decoct din frunze de gutui, sau macerat din seminţe de gutui.

* Băi de şezut în boala hemoroidală
Se foloseşte decoctul din frunze de gutui. Toa­leta­rea zilnică a anusului după fiecare defecaţie este o cerinţă esenţială pentru cei ce suferă de hemoroizi sau fisuri anale. Se pot aplica apoi tratamente topice, un­guente şi supozitoare specifice bolii hemoroidale. Far­macia Faltis prepară o multitudine de asemenea remedii.

* Tamponări locale - în alergii cutanate de natură alimentară sau medicamentoasă, însoţite de prurit
Se foloseşte oţetul medicinal obţinut din frunze de gutui.

UTILIZĂRI COSMETICE

Sucul de gutuie este mult mai performant în curăţarea feţei decât sucul de lămâie, folosit de femei în mod curent. E bine, cel puţin pentru alternanţă, să fie folosit şi acest suc, înainte de aplicarea unor creme cosmetice.

SURSA :  http://www.formula-as.ro/2015/1148/medicina-naturii-44/din-retetele-domnului-farmacist-bobaru-fructele-iernii-gutuile-cydonia-oblonga-18653

marți, 4 octombrie 2016

Cele mai folosite plante pentru tratament



Plantele au fost folosite inca din Antichitate in medicina naturista datorita proprietatilor curative, in vindecarea sau ameliorarea unor afectiuni. Mai mult de o treime din medicamentele folosite pentru tratarea afectiunilor contin substante active extrase din plante. Exista insa cateva plante mai cunoscute pentru efectele benefice asupra organismului in tratarea unor boli sau tonifierea acestuia.
Musetelul
Este una dintre cele mai folosite plante medicinale in tratamentele naturiste. Musetelul este un antibiotic natural, cu proprietati antiinflamatorii, antiseptice si calmante si este benefic in calmarea spasmelor muschilor stomacali, in afectiunile tractului digestiv, reduce inflamatiile, este dezinfectant si cicatrizant pentru ranile deschise sau inflamatiile gingivale, precum si in inflamatiile bacteriene sau virale.
Galbenelele
Galbenelele se folosesc in terapiile medicinale naturiste, in special sub forma de infuzie, pentru a trata sau ameliora gastritele sau ulcerele, datorita efectului calmant si cicatrizant. Sunt de asemenea recomandate in afectiunile hepatice si biliare. Substantele active din galbenele sunt antiinflamatorii si antiseptice si ajuta in caz de intepaturi de insecte, degeraturi si arsuri, infectii ale pielii, sau de plagi care se vindeca greu. Sunt de asemenea recomandate in afectiuni ale aparatului uro-genital.
Aloe Vera
Aloe Vera este deseori folosita in fitoterapie si pe scara larga in cosmetica si medicina naturista, datorita proprietatilor de reintinerire, vindecare si analgezice. Poate fi de asemenea benefica pentru tratarea gastritelor, ulcerelor, constipatiei, diabetului, infectiilor fungice, urticariei, si a multor alte afectiuni. Aloe Vera e un stimulant al sistemului imunitar, accelereaza metabolismul, regenereaza vilozitatile intestinale si e un bun detoxifiant general pentru organism.
Echinaceea
Unele specii de echinaceea sunt folosite in medicina alternativa datorita efectelor benefice asupra sistemului imunitar, in previnerea si ameliorarea racelilor, sau a infectiilor.
Urzica
Urzica e o planta foarte mult utilizata in medicina naturista. Planta este curativa de la radacina pana la flori. Este foarte benefica ca bactericid in afectiunile sistemului respirator, favorizand secretia bronhica si expectoratia, in cazurile de bronsita sau astm. Este stimulenta pentru sistemul digestiv, ajutand la secretia bilei, a pancreasului, stomacului sau intestinului. De asemenea are proprietati vitaminizante, remineralizante si sustine sistemul imunitar. Ajuta in cazuri de anemie sau impotriva viermilor intestinali, scade glucoza din sange, si fluidizeaza sangele
Ghimbirul
Ghimbirul este o radacina folosita in gastronomie sau medicina naturista. Ghimbirul stimuleaza digestia si are proprietati analgezice, sedative si antibacteriene. Este utilizat in cazuri de raceli, constipatii, crampe musculare, spasme stomacale, indigestie, dureri de cap, sau tuse. Poate fi benefic in bolile contagioase, si in urma cercetarilor, s-a demonstrat ca poate preveni cancerul de piele si cancerul ovarian.
SURSA :  http://lyla.ro/sanatate/cele-mai-folosite-plante-in-tratamente-naturiste-si-functiile-lor/

Brinca ursului - indicatii terapeutice

 

Descriere

Brânca ursului este o plantă este răspândită în pădurile din Europa. Frunzele sale se aseamănă cu laba ursului. Încă din Antichitate se cunoştea faptul că toţi cei care consumau brânca ursului erau feriţi de boli ale organelor genitale.
 În scop terapeutic de la plantă se folosesc rădăcinile, seminţele, florile, mugurii  şi frunzele. 

Brânca ursului - Compoziţie

Brânca ursului conţine urocumarine, poline, colină, fitosteroli, acizi organici, bioflavonoide, taninuri şi uleiuri volatile.

Brânca ursului - Acţiune

Fitoterapia pe bază de brânca ursului are drept scop creşterea dorinţelor sexuale ale partenerilor (afrodisiac).
afrodisiaca (creste dorinta sexuala a partenerilor), are acţiune vasodilatatoare (îmbunătăţeşte fluxul de sânge genital), scade tensiunea arterială, vasodilatator periferic puternic, acţiune sedativă, antihisterică (în special seminţele), calmantă a sistemului nervos, stimulatoare a activităţii locale nespecifice (la nivel renal şi genital), antiblenoragic (seminţele), antispastic uterin şi digestiv, carminativ mediu.

Brânca ursului - Indicaţii terapeutice

Preparatele de brânca ursului sunt indicate în caz de sterilitate, atât feminină cât şi masculină, insuficienţă ovariană cu amenoree secundară, frigiditate, impotenţă, boli neuropsihice, anxietate, stări de nelinişte, hipertensiune arterială, menopauză instalată prematur, boli venerice (Gonoree, Sifilis, Chlamidya), îmbătrânire precoce, boli digestive (ale ficatului, stomacului, vezicii biliare), tulburări de digestie, traumatisme, răni, plăgi, dureri nevralgice (aplicaţii locale).

Administrare:
Pulbere de brânca ursului - se obţine prin măcinarea florilor, frunzelor, seminţelor uscate, apoi cernerea lor pentru a obţine o pulbere fină; pulberea nu se păstrează mai mult de 10 zile în recipiente ermetic închise, la loc răcoros. Se poate administra câte o linguriţă de 3 ori pe zi, pentru amenoree, sterilitate feminină, frigiditate, impotenţă.
Tinctura - poate fi eficientă pentru tratarea epilepsiei la copii (câte 20 de picături de 3 ori pe zi).
Macerat obţinut din brânca ursului ţinută în apă la temperatura camerei timp de 8 ore (de seara până dimineaţa). Se poate pune sub formă de cataplasmă la nivelul ulcerelor pe piele, muşcături de insecte, câine, antrax.
Se pot pune comprese cu frunze proaspete de brânca ursului, zdrobite bine pe o planşetă de lemn, ca o măsură de prim ajutor sau ca adjuvant.
Decoctul din brânca ursului se obţine prin fierberea timp de 5 minute a unui pumn de frunze şi flori, apoi se mai lasă vasul acoperit la infuzat timp de 10 minute. Poate ajuta la întreţinerea luciului şi sănătăţii părului.
Gemoderivat din muguri de brânca ursului - se administrează de 2 ori pe zi câte 50 de picături.

Brânca ursului - Precauţii şi contraindicaţii

Nu se administrează femeilor gravide, persoanelor cu afecţiuni ale prostatei, în caz de hipotensiune arterială; în tratamentul extern cu branca ursului este interzisă expunerea la soare deoarece planta are acţiune fotosensibilizantă.

SURSA:  http://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/branca-ursului-heracleum-sphondylium-11510760/

luni, 3 octombrie 2016

Supermarket online-cu de toate

                               evomag.ro

                                 
Am pregatit o gama larga de promotii mai ales pentru TV-uri si proiectoare. Gasiti toata gama online.
Este o perioada buna de vanzari mai ales pe categoriile ce au legatura cu acest Campionat Mondial.
                     


                              
 

Link catre selectia ce cuprinde intreaga oferta de telefoane mobile Iphone 7: Click AICI




sâmbătă, 1 octombrie 2016

Silver jewellery, Swarovski, collection of jewellery


  BeSpecial.eu provides a wide and charming collection of jewellery following the latest fashion trends for both women and men. Choose from over 5000 models of sterling silver, stainless steel or gold plated rings, bracelets, necklaces, pendants, earrings and wedding jewellery. There is more! Funky/trendy costume jewellery, bangles, beads, semi-precious stones, pearls, elegant murano glass jewellery and vintage leather items will add an original twist to every style and occasion. From the comfort of your own home, treat yourself to a fancy & trendy piece or surprise your friends or colleagues with a gift. Have you seen our great prices and promotions? 
Enjoy! 
And don't forget to subscribe to our newsletter to stay in touch with our specials!
 Selling in AT, BE, BZ, BZ, BR, BG, HR, CY, CZ, DK, EE, FI, FR, DE, GR, HU, IE, IT, LV, LT, LU, MT, NL, PL, PT, SK, SI, ES, SE, GB, RO
 LIVRARE GRATUITA IN ROMANIA
(la comenzi > 150 lei)
                                    
CATEGORII PRODUSE
                                                      
  1. Bijuterii femei
  2. Bijuterii barbati
  3. Bijuterii dupa tip
  4. Casete si Cutii de bijuterii
  5. Sugestii cadouri

     



                              bespecial.eu

                         
                              bespecial.eu

                               bespecial.eu

Ulei de ricin - avantaje in sanatate

ulei de ricin

Uleiul de ricin este un lichid galbui care este extras din semintele de ricin. Are proprietati antiinflamatorii si este antioxidant. A fost folosit de secole in scopuri terapeutice. Se considera ca cele mai multe dintre beneficiile uleiului de ricin provin ca urmare a concentratiei sale de acizi grasi nesaturati. Desi are un gust puternic si destul de neplacut, acest ulei este folosit in compozitia produselor cosmetice, a sapunurilor, textilelor, medicamentelor, uleiurilor de masaj si a altor produse de uz frecvent.

Avantajele folosirii uleiului de ricin

Uleiul din seminte de ricin este util in ameliorarea multor probleme de sanatate, printre care:
- Constipatie - ca un tratament alternativ, uleiul de ricin este un laxativ eficient. Acesta poate fi temporar, de ajutor, in cazul constipatiei si diareii.
- Impetigo - acidul undecilenic este unul dintre compusii activi ai uleiului de ricin care poate fi folosit cu succes in lupta impotriva infectiilor fungice de acest gen.
- Probleme ale pielii - uleiul de ricin contine acid ricinoleic, care are efect antiinflamator asupra pielii. Poate fi folosit in cazul taieturilor minore, arsurilor solare si previne aparitia unor boli de piele cum ar fi acneea sau eczemele. Un alt avantaj este ca uleiul de ricin este un emolient natural care stimuleaza productia de colagen si elastina care contribuie la hidratarea si mentinerea umiditatii pielii.
Astfel are un rol important in tratamentul ridurilor, repararea si intinerirea pielii, contribuind la mentinerea aspectului neted al acesteia. Aplicat in mod regulat, uleiul de ricin ajuta la diminuarea cearcanelor de sub ochi.
Cu exceptia acestor beneficii, uleiul de ricin trateaza infectiile fungice, problemele gstrointestinale, migrenele, tulburarile menstruale si piciorul de atlet.

Adjuvant in tratamentul problemelor de sanatate majore

Uleiul de ricin este un remediu pentru conditiile mai grave de sanatate care pot include:
- inducerea travaliului la femeile insarcinate - consumul de ulei de ricin in timpul sarcinii se va face doar la recomandarea medicului pentru a evita potentialele efecte secundare pentru mama si copil.
- dureri ale nervului sciatic - uleiul de ricin amelioreaza sciatica, o conditie dureroasa caracterizata de dureri si inflamatie in partea inferioara a spatelui si in zona membrelor inferioare.
- caderea parului - masajul cu ulei de ricin contribuie la cresterea parului, care va fi mai sanatos, mai moale, stralucitor si mai des.
- artrita - masajul articulatiilor artritice cu ulei de ricin va estompa inflamatia, durerea si oboseala muschilor.
- probleme limfatice - uleiul de ricin stimuleaza activitatea sistemului limfatic responsabil cu eliminarea deseurilor metabolice ale organismului.
- tumori - prin asezarea unei comprese cu ulei de ricin asupra unei tumori, poate fi redusa dezvoltarea acesteia si chiar aparitia altora.

In plus, uleiul de ricin se considera a oferi beneficii inclusiv in cazul unor probleme neurologice cum ar fi boala Parkinson, scleroza multipla si paralizia cerebrala.
Gratie multiplelor avantaje pentru sanatate oferite de uleiul de ricin, nu este de mirare ca acesta se numara printre cele mai des utilizate tipuri de ulei. Este un remediu valoros, natural care poate imbunatati conditia fizica a corpului, ii ofera rezistenta si frumusete.

Tratamentul cu ulei de ricin pentru cresterea parului

Prin aplicarea de ulei de ricin asupra scalpului si podoabei capilare, parul va creste mai sanatos si va fi mai rezistent. Terapia cu ulei de ricin este un tratament natural pentru calvitia rezultata in urma mostenirii genetice, dietei, stresului, factorilor de mediu si a stilului de viata.

Care sunt avantajele uleiului de ricin pentru cresterea parului?
Uleiul de ricin folosit in mod regulat pe radacinile parului si scalp este util pentru:
- cresterea parului;
- ingrosarea firului de par care incepe sa se subtieze;
- prevenirea deteriorarii parului;
- tratarea parului uscat;
- stralucirea si hidratarea parului si scalpului;
- prevenirea scalpului uscat;
- imbunatatirea starii generale de sanatate;
- prevenirea despicarii varfurilor si cresterea parului.

Cum se va folosi uleiul de ricin pentru prevenirea caderii parului?
Iata care este tehnica pentru aplicarea uleiului de ricin pe podoaba capilara, pas cu pas:
1. Cu varful degetelor se va aplica ulei de ricin la radacina firelor de par si pe scalp.
2. Se va distribui uleiul uniform prin masaj usor al scalpului.
3. Nu se va folosi ulei in exces pentru ca acesta va fi mai greu de indepartat si spalat de pe scalp.
4. Dupa aplicarea uleiului, parul se acopera cu o boneta din material plastic si se va inveli intr-un prosop.
5. Uleiul se va lasa sa actioneze aproximativ 15-20 de minute asupra parului sau chiar intreaga noapte.
6. Se va spala parul cu un sampon pana cand se elimina complet uleiul de ricin.
7. Se va repeta procedura o data pe saptamana timp de 6-8 saptamani pentu ca rezultatele sa fie vizibile.
In functie de preferinte, uleiul de ricin poate fi amestecat cu alte tipuri de uleiuri (de struguri) pentru a-l face mai putin consistent, iar mirosul mai placut.

Igiena parului este esentiala
Ingrijirea si pastrarea igienei parului este una dintre strategiile cheie pentru stimularea cresterii parului. O dieta sanatoasa, utilizarea suplimentelor pentru par (care contin vitamine speciale in acest sens), somnul suficient si exercitiile fizice regulate contribuie la cresterea unui par lung, rezistent si puternic.

Uleiul de ricin pentru cearcane

Cearcanele de sub ochi sunt o conditie des intalnita a pielii, problema avuta de multe persoane. Din cauza lor, o persoana va arata mai in vasta si mai obosita. Uleiul de ricin este unul dintre remediile naturale care poate fi de ajutor pentru indepartarea cearcanelor si a pungilor de sub ochi cauzate de lipsa de somn, stres, oboseala, etc. Comparativ cu alte creme care contin substante dure, uleiul de ricin este organic, nu contine substante chimice sau artificiale daunatoare pentru piele si este mult mai ieftin.

Alte beneficii ale uleiului de ricin
Atat in medicina populara cat si alternativa, uleiul de ricin amelioreaza multe boli. Gratie ingredientelor sale unice de vindecare, uleiul de ricin este utilizat pentru atenuarea constipatiei, induce travaliul, trateaza sciatica, sustine cresterea parului, stimuleaza sistemul limfatic. etc.
Utilizarea de ulei de ricin este o modalitate ieftina, usoara si eficienta de rezolvare a multor probleme de sanatate.

Cum se foloseste tratamentul de ulei de ricin pentru zona ochilor?

Aplicarea de ulei de ricin pentru zona ochilor este destul de simpla:
1. Inainte de a merge la culcare, se va unge zona din jurul ochilor cu o cantitate mica de ulei de ricin.
2. Se va lasa uleiul de ricin sa actioneze peste noapte (acesta face minuni in tipul somnului).
3. Dupa trezire, zona se va spala cu apa din abundenta.
4. Se va face acest lucru in mod regulat, timp de mai multe zile pentru obtinerea unor rezultate eficiente.
Daca uleiul de ricin se va utiliza consecvent in fiecare seara inainte de culcare se va observa o diferenta. Cearcanele de sub ochi se vor diminua si pielea va capata un aspect mai tanar, de-a lungul timpului.

Actiunea uleiului de ricin asupra nervului sciatic

Uleiul de ricin amestecat cu un extract de fasole poate ameliora durerea declansata de sciatica (o afectiune dureroasa a coloanei vertebrale). Nervul sciatic este cel mai lung nerv care este localizat in zona inferioara a spatelui si se extinde catre fesa si spre membrele inferioare (coapsa, gamba, picior). In cazul in care este prezenta sciatica (o afectiune debilitanta), orice miscare devine dureroasa si dificil de realizat.

Uleiul de ricin este un tratament pe baza de plante pentru aceasta conditie, ce reduce inflamatia specifica bolii. Majoritatea acizilor grasi din compozitia sa contin acid ricinoleic care are efecte antiinflamatorii. Transportarea unor obiecte grele, compresia radacinii nervului sciatic provocata de diverse tipuri de leziuni, ingustarea canalului vertebral, prezenta osteofitelor, a infectiilor, supraponderabilitatea, mentinerea unei posturi incorecte sau presiunea exercitata asupra unei tumori ar putea fi unele dintre cauzele aceste afectiuni.

Orice persoana ar putea sti ca nervul sciatic este afectat daca:
- sufera de dureri localizate in partea inferioara a spatelui;
- prezinta durere si inflamatie minore sau intense in zona fesei si a membrelor inferioare;
- este prezenta amorteala in partea inferioara a spatelui, fesei, membrelor inferioare;
- apare o senzatie chinuitoare, un junghi sau furnicaturi la nivelul nervului sciatic;
- durerea afecteaza o parte a corpului si radiaza in alte parti ale acestuia;
- are dificultati in a sta in pozitie sezanda si a sta in pozitie orizontala.

Aplicarea frecventa si constanta a uleiului de ricin pe zona afectata va ameliora in mod evident simptomele caracteristice sciaticii. Pentru diminuarea durerii, se va tine cont de urmatoarele indicatii:
1. Se va aplica o cantitate mica de ulei de ricin pe o panza de bumbac.
2. Se va plasa compresa pe partea inferioara a spatelui.
3. Se va acoperi cu un tampon incalzit timp de 20 de minute.
4. Se va repeta procedura la fiecare doua ore.

O alta modalitate ar fi sa se aplice in mod regulat uleiul de ricin in zona afectata. Un aspect important este ca acesta sa fie caldut inainte de fiecare aplicare.
Totusi, efectele cele mai bune pentru ameliorarea conditiei se vor obtine combinand utilizarea uleiului de ricin cu o dieta sanatoasa bogata in fibre, exercitii fizice usoare realizate zi de zi si odihna suficienta. Daca simptomele nu scad in intensitate sau se agraveaza dupa urmarea corecta a terapiei, ar trebui sa se consulte medicul specialist pentru investigatii amanuntite, stabilirea unui diagnostic si pentru a se recomada un tratament corect si adecvat.

Uleiul de ricin pentru constipatie

Multe persoane atesta si confirma eficacitatea uleiului de ricin in cazul constipatiei. Inca din antichitate se folosea aceasta alternativa, uleiul de ricin fiind considerat un laxativ util in vindecarea a diverse probleme gastrointestinale, printre care si constipatia. In prezent medicii sunt de acord cu administrarea pe termen scurt a uleiului de ricin in tulburarile stomacului.

Uleiul de ricin este un lichid de culoare galbena, cu un miros usor, ce provine din semintele plantei numita ricin descoperita in Africa de Est. In prezent, planta creste si in alte tari tropicale.
Ricinul este o planta bogata in antioxianti si acizi grasi, fapt ce face din uleiul de ricin un emolient si hidratant natural, caracteristici benefice in cazul constipatiei.

Uleiul de ricin este indicat in tratamentul constipatiei in primul rand pentru capacitatea sa de a stimula miscarile normale ale instestinelor mari si mici si pentru curatarea si eliminarea materiilor fecale din colon.
Mai mult, uleiul de ricin nu absoarbe umezeala din peretii intestinali, permitand astfel deseurilor din colon sa fie eliminate cu usurinta.
Uleiul de ricin este un laxativ eficient nu doar a continutului intestinului gros ci si al intestinului subtire. Prin urmare, dupa ce a fost utilizata aceasta procedura, urmatorul scaun va fi eliminat dupa 1-2 zile.

Utilizat pentru constipatie, uleiul de ricin are rezultate rapide si actioneaza la 4-5 ore de la ingestie.
Totusi se va cere medicului avizul privind dozajul, atat in cazul adultilor cat si al copiilor.
Desi uleiul de ricin organic poate fi administrat in scop laxativ atat la adulti cat si la copii, acesta trebuie utilizat cu prudenta. La femeile insarcinate, uleiul de ricin va fi administrat doar cu avizul medicului, iar cantitatile vor fi reduse.

Se va recurge la acest tratament naturist doar ca o solutie temporara sau ajutatoare, in caz de constipatie. Nu se vor depasi 4-5 zile in care se va folosi uleiul de ricin.
Daca simptomele specifice constipatiei persista si dupa aceasta perioada se va consulta medicul specialist pentru a se recomanda un tratament complex.
Se va evita folosirea uleiului de ricin daca apar reactii adverse cum ar fi: crampe, varsaturi sau greata. De asemenea, este important sa se confirme de catre medic daca este vorba de constipatie si nu de alta cauza mai grava.

Uleiul de ricin este o solutie ideala, naturala si simpla pentru tratarea constipatiei, a curatarii peretilor intestinali fara ca portofelul sa fie golit. Este usor de procurat si poate fi achizitionat cu usurinta din magazinele care comercializeaza produse naturiste.
SURSA :  http://www.sfatulmedicului.ro/Remedii-naturiste/beneficiile-uleiului-de-ricin_9160

luni, 26 septembrie 2016

Durerea la genuchi - afectiuni


Durerea de genunchi este o durere extrem de comuna si care poate fi cauzata de nenumarate conditii. Este important sa se puna un diagnostic cat mai precis, astfel incat bolnavul sa beneficieze de un tratament adecvat pentru afectiunea care ii provoaca durerile de genunchi.
Durerile de genunchi pot fi provocate de leziuni, probleme motorii, unele tipuri de artrita, dar si alte probleme medicale.


Cele mai comune afectiuni care determina dureri de genunchi

- Artrita. Artrita este o frecventa cauza de dureri la genunchi. Artrita este un termen general, care include un grup de conditii clasificate in mai multe subcategorii, in functie de simptome, localizare si progresie.
- Osteoartrita. Osteoartrita provoaca uzura cartilajelor genunchiului (straturi netede, ce protejeaza oasele genunchiului), ceea ce duce la deteriorarea oaselor din acea zona.
- Poliartrita reumatoida. Poliartrita reumatoida afecteaza genunchiul dupa ce sistemul imunitar ataca o membrana din interiorul articulatiei, cauzand dureri, inflamatie si deteriorarea tesuturilor genunchiului.
- Guta. Guta apare atunci cand o substanta numita acid uric se acumuleaza la nivelul genunchiului, cauzand durere ascutita si intensa.
- Pseudoguta. Pesudeoguta poate afecta genunchii dupa ce in articulatia genunchiului se construiesc cristale de pirofosfat de calciu.
- Artrita septica. Artrita septica se dezvolta atunci cand bacteriile ataca articulatia genunchiului, provocand durere severa, inflamatie si rigiditate.
- Artrita post-traumatica. Artrita post-traumatica se poate declansa la mai multi ani dupa ce o persoana a suferit un traumatism la genunchi, cum ar fi fractura unui os sau deteriorarea unui ligament.
- Prejudicii ale meniscului. O alta cauza comuna care declanseaza dureri de genunchi implica leziunile la nivelul meniscului. Meniscul se gaseste in interiorul genunchiului si este o structura care amortizeaza socurile care apar in timpul procesului locomotiei.
In timp, mai ales la persoanele care au o activitate fizica intensa (sportivi de performanta), meniscul tinde sa se deterioreze si sa se rupa. Mai ales persoanele tinere si active sufera ruptura de menisc. Ruptura de menisc provoaca dureri intense, de durata, care apar si in perioada de recuperare, dupa interventia chirurgicala.
- Boala Osgood-Schlatter. Aceasta conditie afecteaza de obicei baietii adolescenti, supraponderali si este cauzata de departarea tendoanelor atasate la partea superioara a tibiei, in apropierea genunchiului. Boala este caracterizata de dureri accentuate de genunchi.
- Bursita. Bursele sunt structuri umplute cu lichid aflate in interiorul genunchiului, iar rolul acestora este sa captuseasca si sa lubrifieze zonele in care se pot freca oasele genunchilor. Anumite activitati care implica indoirea piciorului pot provoca iritarea bursei, declansand bursita. Bursita este o conditie care provoaca disconfort si dureri in zona genunchiului.
- Tendinita. Tendoanele sunt tesuturi puternice care ancoreaza muschii de oase. Tendinita apare atunci cand tendoanele se rup sau se inflameaza si pot cauza dureri puternice la nivelul genunchiului.
- Leziuni ale ligamentelor. Ligamentele sunt un alt tip de tesut localizat in interiorul genunchiului. Exista mai multe tipuri de ligamente: cele care leaga oasele, in interiorul si in exteriorul marginilor genunchiului (ligamente colaterale), precum si cele care se incruciseaza in interiorul genunchiului (ligamente incrucisate). Aceste ligamente se pot supraintinde sau se pot rupe, de cele mai multe ori in timpul activitatilor sportive intense. In functie de tipul de ligament, ruperea sau intinderea acestora pot determina diferite dureri de genunchi cu intensitate variabila, dar si instabilitatea genunchiului.
- Condromalacia patelara (rotuliana). In cadrul acestei conditii, cartilajul de sub rotula se slabeste si se deterioreaza. Afectiunea poate fi cauzata de folosirea excesiva a genunchiului, leziuni articulare sau poate sa apara atunci cand rotula nu este aliniata corespunzator. Deteriorarea cartilajului de sub rotula poate fi usoara sau severa. In functie de gradul de deteriorare creste si intensitatea durerilor.
- Sindromul dureros patelofemural. Sindromul dureros patelofemural, numit si genunchiul alergatorului este o cauza frecventa de dureri la genunchi. Afectiunea poate fi cauzata de suprasolicitarea fizica, de slabirea sau incordarea tesuturilor din jurul genunchiului si alinierea defectuoasa a rotulei. Sindromul cauzeaza dureri intense la nivelul genunchiului.
- Ruperea oaselor genunchiului. Uneori, o accidentare la genunchi poate rupe mici fragmente de os sau cartilaj. Aceste bucati de os se pot fixa in articulatie, cauzand rigidizarea articulatiei. Pot fi prezente dureri si inflamatia zonei.
- Sindromul bandei iliotibiale. Banda ilitiobiala este o un tesut dur care se intinde de la sold pana la tibie. Atunci cand acest tesut este iritat de utilizarea excesiva a genunchiului, banda iliotibiala se poate inflama si poate provoca dureri in partea exterioara a genunchiului.
- Sindromul plicii sinoviale a genunchiului. Plica sinoviala este un tesut ce se gaseste in articulatia genunchiului. Uneori, plica sinoviala se poate irita in urma suprasolicitarii genunchiului si pot rezulta inflamatia si durerea.
- Dislocarea de rotula. O alta conditie care poate provoca dureri severe de genunchi este dislocarea rotulei. Acest lucru se intampla atunci cand osul triunghiular (patela) - osul care acopera partea din fata a genunchiului - aluneca din loc spre exteriorul genunchiului. Dislocarea este vizibila si este posibil ca rotula sa se mute dintr-o parte in alta a genunchiului. Conditia este foarte dureroasa si necesita interventie medicala de urgenta.
Leziunile genunchiului sunt foarte frecvent intalnite si pot fi foarte dureroase. Daca aveti dureri de genunchi, consultati medicul dumneavoastra pentru a afla care este sursa durerii. Pentru a diagnostica sursa durerilor de genunchi, medicul va trebui sa faca un consult aprofundat. Investigatiile ar putea include radiografii cu raze X, RMN sau artograma MR - un tip special de RMN in care este injectata o substanta de contrast in genunchi pentru a vedea, mai in detaliu, articulatia genunchiului.

SURSA :  http://www.sfatulmedicului.ro/Afectiunile-genunchiului/ce-afectiuni-pot-ascunde-durerile-de-genunchi_11316