Translate

Sanatate pentru prieteni - canal YOUTUBE

joi, 26 martie 2015

Momente in viata


Încerc să citesc. Mi-am deschis o carte a cărei prefață se numește "Sfârșitul". O răsfoiesc de trei ori ca să-i simț mirosul specific, care mă relaxează și îmi dă o stare de bine, apoi m-apuc să citesc. Mi-era dor să citesc o carte bună... dar, surpriză, nu mă pot concentra. Gândurile mele o iau razna, iar rândurile din fața mea se dizolvă și devin pulbere. Nici măcar gândurile nu se mai materializează în ceva, ceva de care să mă agăț și la care să reflectez. Nu știu dacă aveți habar despre ce vorbesc. E vorba despre acele gânduri apăsătoare, care vin toate deodată, de nicăieri, și care te dezorientează și te tulbură.
Cred că simt, încă o dată, pentru a nu știu câta oară, nevoia de a mă retrage pentru câteva zile într-un loc liniștit, departe de aglomerație și de problemele cotidiene sau existențiale. Un loc în care un petic de cer însorit mi-ar fi de ajuns ca să realizez cât de binecuvântată sunt, un loc în care să-mi arunc din suflet încărcătura sufletească a altor oameni, pe care o port cu mine fără voie.
Fericirea mea e undeva în adâncul ființei mele. Eu sunt un om fericit și vesel, nu unul morocănos și apatic. Poate că toată vina pentru starea asta insuportabilă și apăsătoare, o poartă primăvara asta ciudată și capricioasă, care ba râde, ba plânge, ba te mângâie, ba îți întoarce spatele.
Mda, în altă ordine de idei, încerc să citesc iarăși "Sfârșitul"... poate gândurile mele enervante se vor plictisi și se vor întoarce de unde au venit.
Iustina Dinulescu
Astenie de primăvară?! - 

O străveche profeţie despre Dacia...


_"Există o profeţie care spune că Înţelepciunea a Daciei Eterne este transmisă din generaţie în generaţie, şi stând bine ascunsă de lume, ea a ajuns chiar până în timpuri noastre. Se spune că ea va începe să fie dăruită de un bătrân dacilor tineri care o caută şi se dovedesc vrednici. Aceştia vor fi îndrumaţi să redescopere, să cunoască şi să urmeze Căile cele Sfinte, ale strămoşilor lor din vechime. 

___Curând după aceea, dinspre înălţimile munţilor Carpaţi va începe să se audă strigătul Lupilor Albi. E un strigăt de deşteptare. O chemare la Viaţă şi o chemare la lupta cea dreaptă. 
___Apoi va veni vremea să se reaprindă Flacara Sacră a lui Zalmoxe. Ea se va aprinde deopotrivă în trei locuri: pe vârfurile munţilor, în inimile oamenilor şi pe altarele străvechilor Şcoli ale Misterelor Dacice.
___Cu siguranţa se va aprinde, iar strălucirea ei va creşte de la o zi la alta. Apoi, de la un anumit moment, va arde puternic şi stralucitor, şi va purifica tot ce este rău, impur şi nedrept în aceste ţinuturi. Va fi o cerenere a firii profunde, a esenţei caracterului fiecăruia! 

___În urma acestei cerneri, doar cei curaţi la suflet şi vrednici cu fapta vor mai rămâne pe aceste pământuri Sfinte. Ei nu vor fi foarte mulţi la număr, dar vor fi cu toţii aleşi şi însemnaţi cu pecete Sfîntă.
___Se spune că ei vor primi ajutorul strămoşilor, şi prin ei va renaşte şi se va reclădi Dacia Eternă…"
SUSA: http://fortaspirituluidacic.blogspot.ro/

Mai multe studii stiintifice arata clar ca pacientii care fac chimioterapie impotriva cancerului traiesc mai putin decat cei care nu fac niciun tratament!

                                 

Pentru cei care traiau la inceputul secolului 20, sansele de a avea cancer erau de 1 la fiecare 100 de persoane; in urma cu aproximativ 50 de ani sansele au crescut la 1 la 50. In prezent, se spune ca mai putin de 1 din fiecare 3 persoane vor face cancer, iar in curand aceasta rata ar putea ajunge la 1 la 2.
Daca aveti cancer, pentru ce tratament ati putea opta? Optiunile sunt urmatoarele:
* Chimioterapia sau radioterapia, care sunt refuzate de 75% din medici (in cazul propriilor organisme) si care functioneaza cu succes doar 2-3% din cazuri, in multe studii aratand ca ele determina cresterea celulelor canceroase (In ciuda esecului clar al tratamentului cu chimioterapie, o multime de pacienti continua sa-l primeasca), sau
* Puteti utiliza alimentele naturale pentru care chiar stiinta a demonstrat ca sunt puternice anticanceroase, neavand aproape niciun efect secundar.
Dupa ce a studiat timp de 25 de ani durata de viata a pacientilor cu cancer, profesorul de Fizica Medicala si Fiziologie la Berkeley, California, dr Hardin B. Jones a emis un raport, care a produs o unda de soc in cadrul unui seminar sustinut la Societatea Americana de Cancer. Studiul de 25 de ani al Dr. Jones a concluzionat ca pacientii care nu sunt tratati cu chimioterapie si alte tratamente conventionale (chirurgie si radiatii) nu mor mai devreme decat pacientii care fac acest lucru. In multe cazuri chiar, acestia din urma traiesc mai mult decat cei cu chimioterapie! Lucrarea sa intitulata“Examinarea demografica a problemei cancerului” a fost publicata la Academia de Stiinte de la New York.

                                            
Deosebit de ingrijoratoare au fost descoperirile medicului despre ratele de supravietuire ale femeilor cu cancer de san. Cele care au refuzat toate tratamentele conventionale (chimioterapie, radioterapie, chirurgie), asadar au ramas netratate, au trait de patru ori mai mult decat femeile care au fost tratate!
Alti cercetatori au efectuat studii similare care au ajuns la concluzii similare. “Cei care au refuzat proceduri medicale au avut o rata de mortalitate mai mica decat cei care au acceptat”, a concluzionat Dr. Maurice Fox, biolog la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, pe baza unui studiu realizat la Scoala de Sanatate Publica Harvard.
Pe 2 februarie 1979 in Revista Asociatiei Medicale Americane, s-a publicat un articol de Dr. Maurice Fox, de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, privind diagnosticul si tratamentul cancerului de san. Pe baza studiilor efectuate la Scoala de Sanatate Publica Harvard, dr. Fox a gasit multe lucruri, printre care:
* in 1975, rata de mortalitate al femeilor diagnosticate cu cancer mamar era de doua ori mai mare decat cea din 1935, ceea ce inseamna ca in 40 de ani niciun progres n-a fost facut in incercarea de a vindeca cancerul.
* o rata de mortalitate mai mica a fost gasita la pacientele care au refuzat proceduri medicale, decat la cele care au efectuat  tratamentele conventionale.
O echipa de cercetatori din Israel, condusa de Dr. Michael Feldman, a efectuat un studiu la Institutul Weizmann din 1978. Un articol intitulat “Esecul chimioterapiei pentru prelungirea supravietuirii intr-un grup de pacienti cu cancer de san metastatic” a fost publicat in revista medicala britanica “The Lancet” la 15 martie 1980. Iata concluziile:
                                      
“Supravietuirea globala a pacientilor cu cancer de san primar nu s-a imbunatatit in ultimii 10 ani, in ciuda cresterii utilizarii chimioterapiei multiple pentru tratamentul metastazelor. In plus, nu a existat nicio ameliorare a supravietuirii de la prima metastaza, iar supravietuirea a fost chiar mai redusa la unii pacienti care au facut chimioterapie (…) Supravietuirea celor 78 de pacienti care au primit chimioterapie de la prima detectare a metastazelor nu a fost mai buna decat a 80 de pacienti care nu efectuat chimioterapie”. 


Cat de rea este chimioterapia?

                                
Efectul chimioterapiei asupra organismului uman este extrem de toxic. Priviti doar ceea ce a facut acest tratament la mana unor pacienti. Arderea si cicatrizarea pe care o vedeti in imaginea din stanga este rezultatul varsarii lichidului chimioterapeutic pe o mana goala. Aceasta imagine valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte si ilustreaza clar cat de toxice sunt medicamentele din chimioterapie. Avand in vedere ca stratul exterior al unei persoane este, de fapt, mai bine protejat decat interiorul nostru, cred ca va inchipuiti ce se intampla atunci cand acest fluid este injectat in vena unui pacient cu cancer.
Atat de toxice sunt substantele chimice utilizate in chimioterapie, incat asistentele medicale care le administreaza pacientilor trebuie sa poarte echipament individual de protectie si sa urmeze masuri stricte de securitate, in caz ca exista orice scurgeri accidentale ale medicamentelor din chimioterapie. De exemplu, daca se varsa mai mult de 5 centimetri cubi, trebuie sa sa ia de urgenta urmatoarele masuri:
* accesul la zona afectata trebuie sa fie blocat, iar zona trebuie sa fie marcata cu semne de avertizare;
* asistentii trebuie sa-si puna combinezoanele de protectie si sa ridice sticla sparta, folosind lingura din “kitul de deversare chimioterapeutic”.
* curatarea lichidului se face folosindu-se tampoane de deversare.
* spalarea in zona scurgerii se face de 3 ori: o data cu peroxid de hidrogen si de doua ori cu un detergent puternic.
* in cazul in care medicamentul chimioterapeutic vine in contact cu pielea sau ochii, persoanele respective sunt instruite sa se duca imediat la camera de urgenta.
Concluzie
In momentul in care sunteti diagnosticat cu cancer, cel mai bine este sa nu va expuneti corpul otravurilor brutale si este mult mai bine sa folositi alimentele naturale, ce sunt benefice pentru organism si nu au efecte adverse (vitamina C, bicarbonatul de sodiu, tomatele, usturoiul, fructele de padure, curcuma etc.). Depinde doar de voi ceea ce va doriti cu adevarat…
                                  

Despre planta si condimentul Curcuma/Turmeric


Curcuma (curcuma longa), cunoscuta si ca turmeric (terra merita) este o planta perena, de origine asiatica, inrudita cu ghimbirul şi originara din India unde este cultivata de peste 2000 de ani. Mai este cultivata si in sudul Chinei, Taiwan, Japonia, Indonezia, Africa.
Este o planta erbacee de 60 – 90 cm inaltime cu frunze lungi lanceolate de culoare verde deschis. Florile alb galbui apar pe o tija cu aspect de spic. In varful spicului bratele de culoare alba sau alb roz dau impresia unei flori mari cu multe petale. Nu produce seminte viabile, se inmulteste doar prin replantarea rizomilor.
Regn: Vegetal
Ordinul: Zingiberales
Familia: Zingiberaceae
Genul: Curcuma
Specia: C. Longa
Din rizomi, prin fierbere si macinare, se produce condimentul care poarta numele plantei, o pudra galben-portocalie cu gust iute-amarui, aromatic, denumita si „sofranul indian”. Curcuma este unul dintre condimentele esentiale ce se regaseste în amestecul de curry.
Principalii producatori de curcuma sunt India, Indonesia și China. In Europa a inceput sa fie folosit relativ recent.





Curcuma/Turmericul este unul dintre putinele condimente folosit atat ca mirodenie, cat si in tratamentul a numeroase afectiuni – in India este apreciat de mii de ani pentru proprietatile sale curative, fiind o componenta principala a medicinii ayurvedice.
Radacina de curcuma este foarte bogata in polifenoli anti-oxidanti care ii confera o culoarea galben-portocalie. Principalul curcuminoid (polifenol antioxidant) este curcumina care se gaseste in proportie de 3-5% si care este responsabila pentru cea mai mare parte din beneficiile pentru sanatate atribuite condimentului Turmeric.
Pentru a beneficia cu adevarat de efectele terapeutice ale acestui curcuminoid (substanta activa) trebuie consumat aproximativ un gram pe zi de curcumina. Avand in vedere faptul ca planta simpla, turmericul, are o concentratie de doar 3-5% curcumina, ar trebui consumata zilnic o cantitate de  20-35 g de condiment, ceea ce este aproape imposibil.


De aceea se recomanda folosirea directa a extractului de turmeric, care contine un procent de 95% curcuminoid (substanta activa). 
ATENTIE! O foarte importanta caracteristica de care trebuie sa se tina seama la administrarea de curcumin este absorbtia foarte  slaba a acestuia in sange.  Luat ca atare, curcuminul ajunge intr-o proportie nesemnificativa la nivelul tesuturilor. Pentru a putea fi absorbit de catre organismul uman este necesara administrarea concomintent cu piperine – extract de piper negru. 

Beneficiile turmericului (curcumina):


  • Ajuta functionarea optima a ficatului si are rol important in detoxifiere, prin neutralizarea unor toxine si protejarea celulelor hepatice.
  • Anti – inflamator, ajuta in reducerea inflamatiei articulare, musculare si reducerea proteinei C reactive (CRP), depasirea episoadelor de inflamatie acuta insotite de inrosire, caldura si durere articulara.
  • Benefic in orice afectiune ce implica inflamatia, cu efecte comparabile cu cele ale hidrocortizonului si ibuprofenului.
  • Curcumina are rol anti-cancer, prevenind formarea si marirea tumorilor si chiar metastazele.
  • Ajuta in lupta cu artrita si alte boli reumatoide, prin rolul sau anti-inflamator (poliartrita, LES).
  • Efecte pozitive dovedite in lupta cu boala Alzheimer si Chron.
  • Efecte benefice pentru cei care au colesterolul marit
  • Analgezic, antiseptic, grabeste vindecarea ranilor
  • Ajuta in prevenirea diabetului de tip II
  • Exista chiar un studiu care arata ca turmericul poate intarzia progresul sclerozei multiple
Precautii:
Este bine ca femeile insarcinate si persoanele care au litiaza renala sa foloseasca acest condiment in cantitati limitate.