Ghimbirul, inamicul diabetului de tip 2

Studii despre ghimbir au dovedit eficienta acestuia in peste 150 de afectiuni, iar diabetul de tip 2 este in capul listei. Avand in vedere ca medicamentele pentru diabet sunt asociate cu o mortalitate cardiovasculara crescuta, alternativele naturale sunt mai cautate ca niciodata. 

Desi ghimbirul este utilizat mai ales sub forma de condiment, rolul sau ca agent de vindecare este deseori neglijat in societatea moderna, in ciuda miilor de ani de utilizare dovedita ca medicament extrem de eficace. Stiinta moderna insa, reuseste, in cele din urma, sa ajunga din urma intelepciunea straveche. De exemplu, exista peste 2100  de studii publicate  despre proprietatile medicinale ale ghimbirului in literatura de specialitate, iar baza de date de pe Greenmedinfo.com contine dovezi ca poate fi util in peste 170 de afectiuni de sanatate diferite si ca are peste 50 de efecte fiziologice benefice.

In special, dintre toate afectiunile cuprinse in baza de date pentru care ghimbirul are valoare terapeutica, diabetul de tip 2 se afla pe primul loc, cu sapte studii in baza de date Greenmedinfo.com care ii dovedesc eficienta. Si studiile continua sa apara…

Jumatate de miliard risca sa dezvolte diabet de tip 2

Diabetul de tip 2 este o afectiune metabolica in care simptomul principal este nivelul ridicat de zahar in sange (hiperglicemia), dar si inflamatii si stres oxidativ care aduc cele mai mari prejudicii si duc la morbiditatea si mortalitatea asociate cu boala. Aceasta afectiune este declansata in principal de o combinatie intre dieta occidentala incompatibila cu nevoile nutritionale, lipsa de activitate, disbioza intestinala si expunerea la substante chimice multiple si cumulative. Cu toate acestea medicii nu stiu sau nu isi dau interesul sa rezolve aceste cauze declansatoare ale bolii, optand pentru solutii medicamentoase si o atitudine fatalista care nu este in interesul nimanui.

Se estimeaza ca jumatate de miliard de persoane vor fi diagnosticate cu diabet de tip 2 la nivel global in urmatoarele doua decenii. Tratamentul principal care se aplica in mod obisnuit, cu medicamente antidiabetice administrate oral si insulina sintetica, nu fac decat sa mareasca riscul de deces, fiind vitala identificarea unor alternative mai eficiente.

                           

Studiu nou arata ca ghimbirul este un puternic agent antidiabetic

Un studiu nou publicat in revista Medicina complementara si integrativa, “Efectul ghimbirului (Zingiber officinale) asupra indicatorilor glicemici la pacientii cu diabet de tip 2 “, confirma ca ghimbirul este un aliat de baza in tratarea unora dintre cauzele de baza ale acestei afectiuni devastatoare.

Cercetatorii iranieni au efectuat un test clinic dublu-orb controlat cu placebo randomizat asupra unor bolnavi de diabet de tip 2 cu varste cuprinse intre 20–60 de ani carora li se administrau medicamente antidiabetice, dar nu si insulina. Participantii la interventie si grupurile de control au primit 3,000 mg de ghimbir pudra sau (lactoza) (in capsule) zilnic timp de 3 luni. S-au facut la inceputul si la sfarsitul testului, precum si la fiecare 12 ore de la ultima masa, analize de sange pentru a se masura nivelul de zahar (glicemia), indicatorii de stres oxidativ (TAC , MDA, paraoxonaza serica, HbA1c) si de inflamatie (CRP), si s-au inregistrat indici de referinta pentru regimul alimentar si activitatea fizica.

Comparatiile indicatorilor dupa 3 luni au aratat ca grupul de interventie care a luat ghimbir a manifestat imbunatatiri in opt privinte:

                          

• Glucoza serica a scazut semnificativ(–19.41 ` 18.83 vs 1.63 ` 4.28 mg/dL, p < 0.001)
• Procentul HbA1c (un indicator al glucozei/stresului oxidativ care deterioreaza celulele rosii din sange) a scazut semnificativ(–0.77 ` 0.88 vs 0.02 ` 0.16%, p < 0.001)
• Insulina a scazut semnificativ(–1.46 ` 1.7 vs 0.09 ` 0.34 ?IU/mL, p < 0.001),
• Rezistenta la insulina a scazut semnificativ(–16.38 ` 19.2 vs 0.68 ` 2.7, p < 0.001)
• Hipersensibilitatea CRP (un indicator de inflamatie) a scazut semnificativ(–2.78 ` 4.07 vs 0.2 ` 0.77 mg/L, p < 0.001)
• Paraoxonaza-1 (un indicator pentru stresul oxidativ redus) a crescut semnificativ (PON-1)(22.04 ` 24.53 vs 1.71 ` 2.72 U/L, p < 0.006)
• Capacitatea totala antioxidanta (TAC) a crescut semnificativ(0.78 ` 0.71 vs –0.04 ` 0.29 ?IU/mL, p < 0.01)
• Malondialdehida (MDA) (un bioindicator de stres oxidativ) a scazut semnificativ(–0.85 ` 1.08 vs 0.06 ` 0.08 ?mol/L, p < 0.001)

Acest studiu are rezultate aproape identice cu unul publicat anul trecut intr-un articol intitulat, “O doza modesta de ghimbir imbunatateste 8 indicatori ai diabetului de tip 2,” in cadrul caruia o doza chiar mai mica de ghimbir (1600 mg), administrata tot pe o perioada de 3 luni, a avut ca rezultat o reducere semnificativa a urmatorilor parametri:

• Gluzoca plasamatica bazala (pe nemancate)
• HbA1C(sau hemoglobina glicata) – o unitate de masurare a deteriorarii produse de zaharuri celulelor rosii din sange, exprima dauna la nivelul intregului corp cauzata de cresterea cronica a nivelului de zahar
• Insulina
• HOMA(evaluarea modelului homeostatic) – care masoara rezistenta la insulina si functionarea celulelor beta (celulele pancreatice care produc insulina)
• Trigliceridele
• Colesterolul total
• Proteina C-reactiva (CRP)- un indicator de inflamatie
• Prostaglandina E2 (PGE2)– un indicator de inflamatie

In mod evident ghimbirul ofera o gama larga de beneficii in afara de reducerea zaharului din sange. Stresul oxidativ, inflamatia, nivelul cronic ridicat de insulina si/sau rezistenta la ea, toate contribuie la cauza principala de morbiditate si mortalitate asociate cu boala: boala cardiovasculara. In timp ce tratamentul obisnuit cu medicamente folosit pentru diabetul de tip 2 se concentreaza pe reducerea zaharului si a indicatorului HbA1c, desi atat medicamentele orale antidiabetice, cat si insulina par sa creasca riscul atacului cardiac, ghimbirul reduce zaharul din sange si riscul cardiovascular, impuscand doi iepuri dintr-o lovitura.

                              

Exista peste 150 de substante antidiabetice a caror eficienta este dovedita stiintific

Desi este uimitor, ghimbirul nu este singurul remediu natural pentru diabetul de tip 2 a carui eficienta este sprijinita de dovezi stiintifice convingatoare. In compilatia de studii intocmita de Greenmedinfo.com poti gasi peste 180 de substante naturale studiate cu valoare terapeutica potentiala pentru aceasta afectiune. Exista multe alte studii si despre activitati terapeutice precum sportul si substante daunatoare precum fructoza si pesticidele care declanseaza boala.

Trebuie mentionat la final ca o substanta care promite chiar mai mult decat ghimbirul este turmericul. Acest condiment indian stravechi pare sa previna si chiar sa inverseze efectele daunatoare asociate cu diabetul de tip 2 si au fost identificate utilizari terapeutice in impresionantul numar de peste 600 de afectiuni de sanatate.

Sursa utilizata:    http://viataverdeviu.ro/ghimbirul-inamicul-diabetului-de-tip-2/

                                                 

Anticancer : Graviola fructul din Guanabana

                                  

Graviola - fructul tepos verde din copacul Guanabana, originar din America Centrala si de Sud - are carnea alba si foarte moale, cu seminte mari si negre. Aroma sa variaza de la picant la foarte dulce. Graviola este o sursa naturala bogata de vitamina C, vitaminele din complexul B, si fibre dietetice.

Graviola are 82 de chimicale Acetogenine diferite (in 10 tipuri distincte) care ofera un sprijin puternic in chimioterapie.

Graviola este utilizata pentru a lupta impotriva infectiilor grave,  anti-cancerigen superior, intaritor al sistemului imunitar, citostatic in adenom de prostata, renal, cancer colo-rectal, carcinom pancreatic, hepatic, testicular, mamar si pulmonar.

In 1997 s-a descoperit ca Acetogeninele din Graviola au o putere de 10.000 ori mai mare decat Adriamycin(un medicament chimioterapeutic) si au avut efecte citotoxice excelente, rezultand in distrugerea completa a cancerului de colon in toate testele efectuate.

De cate ori ai incercat un fruct care s-a copt natural? Fructele noastre au fost coapte natural la soare si culese la momentul potrivit pentru a avea gustul si textura perfecta. Alege organic, alege natural, fara aditivi, conservanti, coloranti si elimina E-urile din viata ta !

Substantele chimice din planta: Au fost gasite multe componente chimice, inca din 1940, cind Graviola a inceput sa fie cercetata sistematic. Trei studii diferite au certificat actiunea antitumorala a Graviolei (1990). Substantele acetogenine din planta sunt raspunzatoare pentru aceste calitati. Patru studii din 1998 au certificat din nou actiunile antitumorale, antivirale si anticancerigene. Din grupul acetogeninelor, substanta cea mai importanta este annonaceous. In trei studii independente s-a constatat ca acetogenii au remarcabile calitati de a bloca procesele enzimatice care au loc numai in membrana celulelor cancerigene. Aceasta substanta este otravitoare doar pentru celulele cancerigene, nu si pentru cele sanatoase. 

                                                 

In 1997 Universiatatea Purdue din USA a facut public un amplu studiu care certifica aceleasi calitati anticancerigene. Se pare ca acetogeninul blocheaza sursele de energie ale celulelor cancerigene, distrugindu-le astfel (blocheaza ATP-ul). Este cunoscut ca celulele cancerigene au nevoie de foarte multa energie. Astfel, lipsite de energia necesara, celulele cancerigene mor. Tot cercetatorii de la Universitatea Purdue au aratat ca din 14 tipuri de acetogene, 13 sunt mai eficace contra cancerului de sin decit medicamentele standard administrate in aceasta afectiune (Adriamycin, Vincristine si Vinblastine).

Alte substante din Graviola sunt: annocatalin, annohexocin, annomo-nicin, annomontacin, annomuricatin 1/ B, annomuricin 1/ E, annomutacin, annonacin, annonacinone, annopentocin 1/C, cis-annonacin, cis-corossolone, cohibin 1/ D, corepoxylone, coronin, corossolin, corossolone, donhexocin, epomuricenin 1/B, gigantetrocin, gigantetrocin1/B, gigantetrocinone, gigantetronenin, goniothalamicin, isoannonacin, javoricin, montanacin, montecristin, muracin 1/G, muricapentocin, muricatalicin, muricatalin, muricatenol, muricatetrocin 1/B, muricatin C, muricin H, muricin I murico-reacin, murihexocin 3, murihexocin Ein durch C, murihexol, murisolin, robustocin, rolliniastatin 1 si 2, sabadelin, solamin, uvariamicin 1 si 4 xaticin.

Graviola a fost destul de bine cercetata si studiata. Formele de cancere in care aceasta este utila ar fi: de plamin, san, prostata (adenocarcinom), pancreas, ficat, limfom, etc. Un studiu interesant a avut loc in 2002 in Japonia (in vitro), in care soarecii carora li s-a provocat cancer de plamini au fost impartiti in trei grupe: fara medicatie, cu medicatie standard (adriamycin), si cu acetogenin din Graviola. Dupa 2 saptamini doar soarecii din grupa Graviolei erau inca cu totii in viata, iar tumorile erau cu 57,9% reduse, in comparatie cu grupa fara medicatie (4 din 5 soareci erau morti) sau din cea cu terapie standard (tumorile reduse cu 54,6%, dar jumatate din animale erau deja moarte, ne mai vorbind de gravele efecte secundare). In prezent o intraga serie de plante din aceeasi familie sunt intens cercetate in laboratoare. Principala substanta cercetata este annonacin. Astazi exista si posibilitatea sintetizarii in laborator a annonacinului, care insa se pare ca nu mai este atit de eficace ca si cel natural. 

 Aici ar mai fi de mentionat ca energia ATP, care este sustrasa celulelor cancerigene de catra acetogenis, este pe de alta parte stimulata de coenzima Q10 (antioxidant), si de aceea nu se administraza simultan Graviola cu coenzima Q10.

Sursa: http://www.fructetropicale.ro/

                                       

Afrodisiacele naturale

Din multitudinea de afrodisiace, unele au doar efect placebo in timp ce altele sunt eficiente la nivel sexual-fizic si chiar psihic-mental. Multe mancaruri pot fi preparate astfel incat sa eliberezeforte sexuale vitalizante. Hrana naturala si sanatoasa fara carne, un stil de viata armonios si cat mai natural sunt aproape intotdeauna cele mai eficiente afrodisiace.

Aerul proaspat, apa marii si a raurilor, precum si focul sau lumina soarelui au capacitatea de a stimula mult sexualitatea. Orientalii spuneau ca cel mai natural si mai puternic afrodisiac pentru un barbat viril si puternic este o femeie frumoasa, energica si senzuala care fiind plina de pasiune cere cu toata fiinta ei sa fie satisfacuta.

Postul alimentar poate avea un efect afrodisiac asupra corpului cu conditia ca el sa fie abordat cu moderatie. Postul negru inseamna  neconsumarea alimentelor si bauturilor (afara de apa) timp de 24 de ore (de la ora 0 la 24). Este printre cele mai bune remedii ale impotentei pentru barbatii obezi sau pentru persoanele care au consumat mult timp alimente nesanatoase si alcool.

Afrodisiace naturale
Zdrobiti impreuna cantitati egale de scortisoara si nucsoara verde. Adaugati radacina de ghimbir proaspata, faramitata, intr-o cantitate egala cu suma celorlalte doua. Adaugati apoi 9 boabe de piper negru, 2 sau 3 cuisoare, o lingurita cu nucsoara de pamant (nu mai mult), o lingurita cu sofran. Intregul amestec trebuie ulterior lasat la macerat timp de trei zile in 250 g de alcool de 60 grade. Trebuie apoi ca acest macerat sa fie imbogatit cu 25 g de radacina zdrobita de ginseng. Compozitia obtinuta este un afrodisiac puternic si trebuie administrat astfel: 3 lingurite de trei ori pe zi cu 30 de minute inainte de masa. Ca indulcitor si totodata stimulator, la fiecare lingurita administrata se poate adauga una cu miere .
Afrodisiace care se aplica pe organele sexuale
Exista multe afrodisiace foarte puternice care se aplica direct pe organele sexuale. Recomandam in acest sens uleiul natural din lemn de santal amestecat cu putin praf de ghimbir si de scortisoara; uleiul de cuisoare diluat intr-un ulei de baza sau combinatia de camfor si ulei de floarea soarelui sunt alte tratamente naturale care pot conferi rezultate revitalizante. Exista si afrodisiace foarte periculoase care irita organele sexuale. De regula au in compozitie cantarida; pudra de cantarida sau cea care rezulta din macinarea unor insecte pot cauza chiar si moartea.

Virilitate absoluta
Pentru cresterea virilitatii, barbatii din zonele de munte obisnuiau pe vremuri sa bea sucul obtinut prin zdrobirea si stoarcerea unei plante numita napraznic, in combinatie cu lapte si miere (sau dizolvat in apa). In acelasi scop se folosesc pulberea si tinctura de napraznic (1-2 ml de 3 ori pe zi). Timpul de macerare al tincturii este de 10-12 zile.

Cura cu ginseng 
Ginsengul este o planta vitalizanta, folosita de peste 5.000 de ani in China, India si Coreea. Studiile efectuate arata ca o cura cu ginseng face sa creasca acuitatea senzoriala si capacitatea de memorare, sa scada timpul de formare al reflexelor conditionate. Din aceasta planta se foloseste mai ales radacina sub forma de pulbere. Se iau 0,5-1 g pulbere de ginseng, sublingual, de 3 ori pe zi. Pentru a fi eficienta cura trebuie tinuta cel putin zece zile.

                                            

Apetit sexual marit
Polenul de albine este unul dintre alimentele-medicament cu efect rapid de revigorare si de lunga durata. Stimuleaza toate procesele vitale din organism. In cazurile de scadere a apetitului sexual, pe fond de stres sau din cauza unei vlaguiri de moment, polenul de albine actioneaza eficient dupa numai doua saptamani de tratament. Contine substante precum anginina si zincul care au un rol important in mentinerea si amplificarea potentei masculine. Timp de 14 zile, zilnic luati pe stomacul gol 15-20 g de polen in una, eventual doua reprize. Acest tratament poate fi prelungit pana la trei luni daca rezultatele intarzie sa apara, polenul neavand contraindicatii. In cazurile de alergie la polen, acesta poate fi folosit sub forma de pulbere, rasnit si amestecat cu miere. Polenul, pe langa faptul ca stimuleaza activitatea sexuala, ajuta la echilibrarea greutatii corporale, stimuleaza procesele psihice, ajuta la combaterea depresiei, a anxietatii. Este foarte bun pentru tratarea bolilor vasculare care au ca efect irigarea insuficienta cu sange a zonei pelviene, ceea ce poate duce cu timpul la instalarea impotentei.

Dulce ca mierea 
Mierea este un afrodisiac cu efect revigorant, este hranitoare, determina cresterea cantitativa a secretiilor glandelor sexuale. In cantitati mici (2 lingurite pe zi) mierea ajuta la reglarea greutatii corporale. Ca afrodisiac poate fi folosita simpla, ca suport pentru alte plante cu efect afrodisiac sau in combinatie cu galbenus de ou. Reteta ideala: 1 galbenus de ou, 1 lingura de miere lichida, 100 ml lapte cald, 1 varf de cutit de pulbere obtinuta din boabe de cardamon. Este recomandata mai ales celor firavi, care au extremitatile corpului reci sau care se confrunta cu stari de slabiciune sau anemie. Pentru marirea potentei sexuale cea mai buna miere este cea de padure, de floarea soarelui, de brad sau salcam, mai putin mierea de tei sau mac.

Usturoiul 
Datorita unor substante din compozitia usturoiului (alicina, garlicina – cu efect fitocid si alisantina I, alisantina II – cu efect antistafilococic) el poate fi folosit pentru combaterea infectiilor organelor genitale si genito – urinare, atat intern cat si extern. Folosit in stare cruda, ca si condiment, el are un efect tonic asupra organismului, afrodisiac, reglator al sistemului endocrin. In medicina populara romaneasca usturoiul este folosit pentru a impiedica pierderile nocturne de sperma (polutiile nocturne) precum si pentru tratamentul ejacularii precoce. Se ia minim un catel de usturoi la masa de seara, iar in timpul somnului se pune o capatana de usturoi la cap (sau chiar o cununa). Folosit in cantitati mari usturoiul moleseste, incetineste procesele de gandire, da inertie, de aceea este bine sa fie consumat cu moderatie.

Sucul de usturoi cu miere si propolis: 1 lingurita suc de usturoi, 1-3 lingurite de miere, 1 lingurita tinctura de propolis se folosesc pentru tratamentul infectiilor renale, al racelilor, al impotentei survenite in urma unei boli infectioase. Multi medici naturisti recomanda consumarea a doi catei de usturoi pe zi pentru profilaxia gripei si a altor afectiuni respiratorii, pentru reglaj hormonal si tratamentul bolilor cardiovasculare.

Nautul 
Este o planta mediteraneeana aclimatizata si la noi relativ recent. Se folosesc boabele de naut care in Orient si tarile mediteraneene intra in componenta mai multor retete stimulante, revitalizante si afrodisiace. Pentru a obtine un preparat revitalizant se lasa la macerat in apa boabe de naut macinate timp de o zi si o noapte. Apa rezultata se bea seara inainte de culcare. Ca o masura de precautie, bautura nu trebuie luata decat intr-o cantitate mica si numai intr-o singura zi.

Morcovul 
Semintele de morcov sunt utilizate mai ales pentru combaterea ejacularii precoce. O reteta benefica este formata din radacina, tuberculi, seminte de morcov, busuioc salbatic in parti egale. Se ia o lingurita din acest amestec cu 15 minute inainte de masa de 3 ori pe zi. Pentru a obtine un efect mai amplu se face o cura de 40 de zile. Pentru cei foarte slabiti, cu potential sexual mult diminuat, se recomanda 6 doze pe zi timp de 40 de zile.

Ghimbirul
Ca afrodisiac este folosita mai ales radacina. Ghimbirul intra in multe combinatii afrodisiace alaturi de miere, cardamon, scortisoara si alte plante aromatice. Pentru sporirea apetitului sexual si marirea energiei sexuale se recomanda, cu un sfert de ora-jumatate de ora inaintea jocului amoros, luarea a doua linguri de miere lichida bine amestecata cu2-3 varfuri de cutit de ghimbir si un varf de cutit de piper. Desi nu este folosit ca “afrodisiac forte” ghimbirul are o utilizare foarte larga datorita efectelor sale deosebite asupra dispozitiei launtrice. Ghimbirul ajuta la inlaturarea plictiselii sau blazarii si la redarea acuitatii gustative. Este una din ierburile menite sa retrezeasca, sa reinvioreze fiinta.

Piper negru si rosu
Piperul are efect stimulator general. 1/3-1/4 lingurita de piper in amestec cu 3 linguri de miere, 2 galbenusuri de ou, 1 lingura de susan macinat si cate un varf de cutit de  scortisoara, nucsoara si cardamon este un afrodisiac si vitalizant rapid. Piperul negru, ca si cel rosu, mareste temperatura corpului, amplifica apetitul si stimuleaza digestia. Este indicat celor care au o masa corporala mare, o digestie lenta, fiind in acelasi timp lipsiti de initiativa, somnolenti. Este contraindicat celor care au hipertensiune, stari frecvente de manie si iritare. Nu se recomanda in cazurile de hiperexcitabilitate sexuala.

Scortisoara 
Are un efect excitant, marind totodata temperatura corpului. Scortisoara poate fi folosita in doze destul de mari: 4-5 g o data, exceptie facand persoanele cu ulcer si cu colonul iritabil. Cea mai eficienta utilizare a sa este in combinatie cu alte afrodisiace care sa-i serveasca drept suport, cum ar fi mierea, galbenusul de ou, sucurile si siropurile unor plante afrodisiace (pin, brad, telina). Iata un exemplu de reteta afrodisiaca si revigoranta pe baza de scortisoara: scortisoara 2 g, nucsoara 2 g, ghimbir 2 g, miere 2 linguri, 2 galbenusuri de ou. Se amesteca toate produsele dupa care se consuma cu inghitituri foarte mici si indelung constientizate asa incat sa ne simtim patrunsi de energia fierbinte a amestecului.

Susanul 
Susanul are o valoare energetica mare, este bogat in vitamina E si stimuleaza in mod considerabil virilitatea. In India este supranumit “rasayana” adica “cel care prelungeste viata”.   Are un pronuntat caracter Yang. Un produs derivat al susanului este halvaua de susan si miere, care este unul dintre cele mai bune alimente afrodisiace.

Telina 
Sucul din radacina de telina este un afrodisiac si revigorant traditional. In combinatie cu mierea si anumite plante aromatice picante precum scortisoara si cardamonul, efectele sale sunt si mai puternice, putand fi folosit ca afrodisiac cu efecte imediate. Tinctura de radacina se obtine prin macerarea acesteia in alcool timp de 8-10 zile. Se foloseste radacina cruda maruntita foarte fin. Concentratia alcoolului este de 40%. Tinctura din frunze uscate are timpul de macerare 5-7 zile. Tinctura din frunze crude are timpul de macerare 8-10 zile. Tinctura din seminte are timpul de macerare 5-7 zile. Din toate tipurile de tinctura se iau 3-4 ml de 4 ori pe zi impreuna cu apa. }elina contine multe minerale (calciu, fosfor, potasiu, magneziu), vitaminele B1, B2, B6, C, A  si este indicata in impotenta survenita in urma unor boli de rinichi si urinare (cistita, nefrita, pielo-nefrita, litiaza urinara), a bolilor cardiovasculare. Combate starile de astenie psihica, fizica si sexuala. Este un depurativ excelent si de aceea este recomandata in curele de dezintoxicare si contra obezitatii.

Lemnul dulce
Este o planta care creste sub forma de tufa scunda prin fanetele din sudul tarii sau cultivata. Se foloseste radacina (rizomul) care are un gust dulce. Radacina de lemn dulce reda vigoarea, inlatura slabiciunea fizica. Se recomanda folosirea acestei plante sub forma de suc extras din radacina maruntita si apoi presata, infuzie si pulbere sau sub forma de tinctura (1-3 ml de 3 ori pe zi diluata in apa). Timpul de macerare al tincturii este de 14 zile si alcoolul folosit este de 40 de grade. Lemnul dulce nu se recomanda barbatilor obezi, ci acelora care au o accentuata tendinta spre uscaciune, subponderali sau cu un pronuntat deficit de vitalitate.

Sofranul 
Este o planta cu virtuti vindecatoare deosebite, folosita inca din Antichitate ca afrodisiac. La greci si arabi era considerata o planta afrodisiaca magica. Traditia spune ca cel (cea) care consuma aceasta planta timp de 7 zile, timp in care evoca neincetat, cu ardoare si dragoste imaginea fiintei iubite, devine irezistibil. Principala sa actiune este aceea de reglator hormonal. Este recomandat in tratamentul impotentei, sterilitatii, ejacularii precoce, acneei, slabiciunii fizice, anumitor afectiuni psihice. Este foarte util in tratarea unor boli dificile, cum ar fi induratia plastica, eczemele de etiologie necunoscuta si cancerul (mai ales cel care afecteaza organele genitale). Este indicat sub forma de pulbere: un sfert de gram sublingual, de 4 ori pe zi.

Busuiocul
Reda tonusul si apetitul sexual. Efectul sau revigorant stimulativ este amplu, actiunea sa binefacatoare fiind manifestata atat la nivel fizic cat si psihic. Este o planta care sporeste energia masculina. 5-6 g de pulbere de busuioc obtinuta din varfuri inflorite, amestecata cu 2 linguri de miere sunt un afrodisiac puternic. Aceasta combinatie luata de 4 ori pe zi timp de 40 de zile reda vigoarea, apetitul sexual si pofta de viata. Busuiocul imbunatateste capacitatea de control a energiei sexuale si ajuta la combaterea ejacularii precoce. Busuiocul sub forma de infuzie indulcita cu miere are un efect reconfortant si usor afrodisiac. Aceasta planta intra in multe ritualuri de dragoste la romani. Se pune sub limba cate un gram (uneori mai mult) de pulbere, se tine un sfert de ora, timp in care se poate mesteca usor; se inghite apoi cu putina apa; dupa inca 15 minute se poate manca. Se iau in acest mod 3-4 doze pe zi, pe stomacul gol. Sucul din busuioc se obtine prin maruntirea si presarea plantei crude. Se administreaza simplu sau dizolvat in apa sau lapte, cu sau fara miere. Tincturile se prepara clasic, prin macerare. Se pune intr-un vas inchis planta maruntita in alcool, proportia fiind de 20 g planta la 100 ml alcool, dupa care se lasa la macerat la temperatura camerei cinci zile. Dupa trecerea numarului de zile necesar macerarii plantei, tinctura se strecoara si se pune in recipiente mici, bine infundate. Alcoolul folosit are 40-50 grade. Se foloseste spirtul alb alimentar. Administrarea tincturii se face numai in apa: se pun 1-2 ml de tinctura in 50-100 ml apa si se bea cu inghitituri mici. Nu se ia niciodata tinctura fara apa sau in doze mai mari decat cea prescrisa.

Sursa : https://www.tonica.ro/

                                       

Antibiotice naturale

Trăind într-un mediu poluat ne expunem unor serioase probleme ce ne pot afecta sănătatea. În jurul nostru există o sumedenie de microbi şi agenţi bacterieni de care, uneori, este bine să ne ferim. Problema devine mai interesantă cu atât mai mult cu cât nu mai trebuie să te repezi la cutia cu medicamente, ci doar să cauţi prin cămară comorile naturii.

10. Usturoiul

De ani de zile, usturoiul a ocupat primul loc în topul agenţilor curativi. Usturoiul are un efect miraculos asupra problemelor respiratorii, răcelii, temperaturii, ect. Are proprietăţi terapeutice ce fac foarte bine organismului.

În Primul Război Mondial se făceau cataplasme cu usturoi ce preveneau infectarea rănilor. În aceeaşi perioadă, usturoiul era folosit împotriva timusului şi sepsisului (septicemiei). În anii ce au urmat, oamenii au observat beneficiile usturoiului şi în cazurile de atac de cord, hipertensiune, anumite forme de cancer, probleme cardiace, tromboza, tromboflebita, diabet, infecţii ale pielii şi multe altele.

Alicina din usturoi este o substanţă antimicrobiană ce acţionează ca un antibiotic natural. Această substanţă este eliberată atunci când usturoiul este zdrobit. Nicio altă plantă medicinală nu a atins multiplele beneficii precum usturoiul.

9. Ceapa

Şi ceapa face parte din aceeaşi familie ca usturoiul, îmbrăţişează proprietăţi medicinale, fiind bogată în flavonoide. Ceapa are calităţi diuretice şi antiinflamatorii, precum şi antioxidanţi puternici care ajută sănătăţii sistemului circulator, este duşman al diabetului, colecterolului ridicat, problemelor cardiace şi menţine buna funcţionare a tractului digestiv. Îşi face bine datoria şi împotriva răcelii şi tusei, şi este un bun dezinfectant dacă te-a înţepat vreo insectă sau un animal.

8. Ghimbirul

De peste două mii de ani, ghimbirul a fost unul dintre principalele ingrediente folosite în medicina alternativă. Asta pentru că constituenţii excepţionali din ghimbir - shogaol, zingeron şi gingerol, ăşi fac treaba ca agenţi antiinflamatori şi antibacterieni. Constituenţii au abilitatea de a ne ajuta la eliminarea mucusului, prevenind astfel problemele gastrointestinale sau respiratorii. Consumul regulat de ghimbir ajută la eliminarea stărilor de oboseală, ajută circulaţiei, stabilizează nivelul de zahăr din sânge, ajută sistemului imunitar, comabte cancerul, acţionează ca analgezic, etc.

7. Turmenic

Turmenicul, condimentul auriu, prin prezenţa curcuminei - ingredientul său forte, are efecte puternice ca antibiotic şi antiseptic. Substanţele antiinflamatorii protejeajă organismul de invazia unor bacterii specifice. Este bun împotriva tăieturilor, rănilor grave, lepră, psoriazis, eczeme, scabie, cancer, este bun pentru ficat, inimă, tractul digestiv. Turmenicul previne şi dezvoltarea tumorilor.

6. Vitamina C

Doze mari de vitamina C au abilitatea naturală de a vindeca infirmităţile rezistente la antibiotice. În fiecare an, mii de americani mor din cauza microbilor rezistenţi la antibiotice. Cifrele sunt în creştere. Fructele şi legumele vin cu acea porţie de vitamina C necesară organismului. Un nutrient solubil în apă, vitamina C are multiple roluri în organism. Ea atacă şi distruge microorganismele don corp inclusiv HIV, ajută sistemului imunitar, producerea de celule albe, repară celulele pielii distruse. Vitamina C este un remediu şi împotriva muşcăturilor de şarpe, difteriei, poliomielitei.

5. Mierea

Mierea a fost folosită dintotdeauna ca un antibiotic natural în tratarea diverselor afecţiuni sau boli. Datorită proprietăţilor antivirale, antiseptice, antiinflamatoare, enzimelor antibacteriene, mierea previne multiplicarea şi dezvoltarea anumitor bacterii. Potrivit unor cercetări recente, albinele includ un factor proteic cunoscut sub numele de defensin-1 în miere.

Specialiştii spun că iau în considerare posibilitatea de a include defensin-1 în medicamentele viitoare ce vor fi folosite în lupta împotriva bacteriilor rezistente la antibiotice.

4. Ceaiul verde

Bogat în EGCG (epigallocatechin gallate), ceaiul verde este un alt antibiotic natural ce oferă numeroase beneficii favorabile organismului. Epigallocatechinele gallate (EGCG) ajută la moderarea pierderilor de energie pe parcusul unei zile.

Cercetători de la Universitatea Northwestern spun că polifenolii din ceaiul verde dizolvaţi în apă cu puţină sare pot produce elemente antiobiotice non-toxice. Atunci când întâlnesc o bacterie, o distrug. Elementele antioxidante din ceaiul verde fortifică sistemul imunitar şi ajută organismul să lupte împotriva infecţiilor. Ceaiul verde combate E-coli şi Streptococcus în combinaţie cu alte antibiotice.

3. Probioticele şi Bifido Acidophilus

Probioticele sau substanţele fermentate au efecte inactive ca antibiotice naturale dacă în ele nu se regăsesc microbi precum bifido acidophilus şi lactobacillus acidophilus în ele. Medicii spun că un consum regulat de probiotice alături de antibiotice permit schimbarea micro florei, bacterii bune, în tractul digestiv.

2. Extractul din seminţe de grapefruit

Extractul din seminţe de grapefruit (ESG), cunoscut pe plan mondial ca citricidal, este un antiviral natural, un antifungic şi un antiseptic. În această conjuncţie cu o varietate de substanţe antioxidante organismul are numai de câştigat. Este bun împotriva diferitor microbi, virusi şi microorganisme, inclusiv paraziţi şi ciuperci - stafilococul, streptococul, salmonella, germeni hemofili, Escherichia, Helicobacter Pylori, chlamidiile, Amoeba histolytica, ciuperci de tip Candida albicans, herpes, etc.

ESG poate substitui un numeroase medicamente şi preparate cu acţiune terapeutică puternică pe care le folosim în tratamentul diferitor afecţiuni.

1. Uleiul de oregano

Uleiul de oregano este cel mai bun antibiotic natural, studiile repetate au arătat supremaţia acestui ulei. Este un bun antimicrobian ce ţine infecţiile departe. De peste trei mii de ani, uleiul de oregano a fost folosit pe scară largă împotriva a numeroase afecţiuni. Uleiul de oregano este antibacterian, antispasmodic, anestezic, antivenin, antiparazitic, antimicrobial, antifungic. Este bun împotriva bolilor tropicale, precum boala piciorului de atlet, înţepături de insecte, alergii, acnee, sinuzită, gingivitei, problemelor digestive, bronşitei, răcelilor, şi lista continuă.

Sursa : http://stiri.apropotv.ro/

                      

Aburii de ceapa vindeca guturaiul

Doua linguri de ceapa taiata marunt se pun in 50 de mililitri de apa calduta, se adauga o jumatate de lingurita de miere, se lasa la infuzat 30 de minute. An cazul nasului infundat se picura in nas cite trei-cinci picaturi din aceasta infuzie. Opt-zece cepe taiate marunt se fierb intr-un litru de lapte fierbinte pina cind se inmoaie, apoi se adauga un pahar de miere. An cazurile de angina se ia cite o lingura din acest decoct o data la o ora pe parcursul zilei. An aceste cazuri se poate face gargara cu un amestec de apa, suc de ceapa si sare de bucatarie. An caz de tuse se curata doua cepe de dimensiune medie, se adauga un sfert de pahar de zahar, trei-patru pahare de apa si se fierb pina se obtine un sirop gros. Se ia cite o lingura la fiecare trei ore. An caz de anghina si abcese se fac inhalatii cu aburii emisi de acest amestec. Durata tratamentului este de 30-40 de zile, iar dupa o luna de pauza, se repeta terapia. Inhalarea aburilor de ceapa vindeca de asemenea guturaiul. Ca mijloc de inhalare, terciul din ceapa tocata sau din frunze de ceapa este activ doar proaspat pregatit, timp de 10-l5 minute, dupa aceea actiunea sa bactericida inceteaza in contact cu aerul. An caz de gripa, in popor se folosesc asa-numitele tampoane cu ceapa: se da pe razatoare repede o ceapa, se impacheteaza apoi ceapa intr-o bucata de tifon si se pune cite 15 minute in nari dimineata, la prinz si seara. Ceapa proaspata se pune pe rani, arsuri, in cazul celor cu puroi. Sucul de ceapa si usturoi (in proportia 1:3) se foloseste pentru inhalatii in cazul afectiunilor organelor respiratorii: bronsite, laringite, traheite. Pentru o inhalatie este nevoie de 2 mililitri de solutie. Ampotri hemoroizilor se coace o ceapa, se curata, se taie marunt, se pune intr-un tifon si se aplica pe locul dureros. Impotriva impotentei poate fi folosita ceapa atit proaspata, cit si sub forma de infuzie: doua-trei cepe taiate marunt se pun in 400 de mililitri de apa, se beau cite 100 de mililitri de infuzie de trei ori pe zi.

Sursa:http://www.mediculmeu.com/

                                           

Dieta alcalina - Regimul alimentar care salvează vieţi

- Trăim într-o lume în care ploile acide sunt ceva obişnuit, la fel ca băuturile acidulate din magazine ori ca omniprezentul acid citric din alimentele procesate industrial. Ceea ce mâncăm, ceea ce bem şi chiar cuvintele pe care le rostim sunt de foarte multe ori prea acide. Mulţi cercetători şi-au pus problema dacă nu cumva această lume... acidă care ne înconjoară conduce la bolile şi tulburările cu care ne confruntăm tot mai des. Iar studiile au arătat că, într-adevăr, excesul de aciditate din organism provoacă majoritatea îmbolnăvirilor, în timp ce curele de alcalinizare conduc la vindecare. Soluţia se află la antipod: dieta alcalină, despre care vom vorbi în continuare -

Indicele care măsoară cât de acidă sau de bazică este o substanţă se numeşte pH, şi cu cât acesta are o valoare mai mare, cu atât acea substanţă este mai alcalină. Ideea alcalinizării organismului pen­tru vindecare este mai veche de un secol şi a fost pentru prima oară emisă de către un eminent biolog francez: Claude Bernard. El a hrănit cu carne animale care aveau o dietă vegetariană şi a observat după câteva zile că pH-ul urinei lor devenea tot mai acid, din cauza dietei carnivore. Tot el a observat, însă, şi că un pH acid al urinei favorizează apariţia infecţiilor renale şi uri­nare, formarea pietrelor, precum şi alte tulburări la acest ni­vel. Pornind de la aceste observaţii, el a dedus că o ali­men­taţie care declanşează o reacţie de tip alcalin este be­ne­fică pentru sănătatea sistemului urinar, în timp ce acidifierea este dăunătoare. Ideea lui Claude Bernard a fost dezvoltată mai departe, de alţi oameni de ştiinţă, care au observat că un pH acid al salivei predispune la carii dentare şi infecţii gingivale. Apoi, în multe cazuri de boli tumorale sau cardiovasculare grave, s-a con­sta­tat că pH-ul sângelui, dar şi al multor ţesuturi afec­tate este foarte acid. Toate acestea au fost cuprinse într-o teorie (re)lansată de medicul american Robert Young, care a scris mai multe cărţi pe această temă, care au devenit rapid best-seller-uri. Astfel, Young consideră că, practic, orice aliment acid este periculos pentru să­nă­tate, în timp ce alimentele bazice sunt un adevărat panaceu. Teoriile sale nu sunt unanim acceptate, mulţi medici considerând că scoaterea din dietă a marii majo­rităţi a fructelor proaspete (care sunt acide), precum şi a tomatelor, ciupercilor sau cerealelor este o exagerare fără temei medical. Ca atare, în prezent, dieta alcalină a fost adaptată în diverse moduri, încât să cuprindă cât mai multe alimente sănătoase. Ea a fost deja urmată de milioane de oameni din întreaga lume şi mulţi dintre ei au obţinut rezultate mai mult decât încurajatoare în vin­decarea bolilor, inclusiv a celor grave. Iată în ce con­stă această cură:

Ce este dieta alcalină

Este un regim alimentar destul de strict, în care 75% dintre alimente sunt puternic alcalinizante, restul de 25% făcând parte din aşa-numita categorie a alimen­telor tolerate. Atenţie, însă, hrana din dieta alcalină nu are neapărat un pH alcalin, ceea ce contează este ca o dată ajunsă în organism şi digerată, ea să producă o reac­­ţie alcalină. Alimentele care determină alcaliniza­rea sângelui, urinei, salivei ş.a.m.d. sunt cele foarte bo­gate în clorofilă, adică legumele verzi şi zarzavaturile. Astfel, clorofila este substanţa-cheie în tot acest proces de vindecare prin echilibrarea pH-ului organismului, ea fiind nu doar un alcalinizant, ci şi un detoxifiant şi anti­oxidant foarte puternic. Din categoria hranei tolerate, dar nu neapărat recomandate, fac parte fructele de toa­te felurile, tomatele, cerealele integrale, lactatele inte­grale, ciupercile. Iar o a treia categorie este cea a ali­mentelor strict interzise, din care fac parte, la loc de "cin­ste", carnea şi toate preparatele din car­ne, băutu­rile acidulate, zahărul alb şi toate ali­mentele boga­te în amidon. Să aflăm, în continuare, mai detaliat, ce conţine fiecare categorie de ali­men­te din dieta alcalină:

Ce este recomandat să mâncăm în dieta alcalină

Legumele verzi - cele mai indicate

Alimentele bazice se consumă mai ales în sta­re crudă sau, eventual, gătite prin fierbere de scur­tă durată sau la abur. Sunt recomandate majoritatea legumelor, mai ales cele verzi, şi toate zarzava­tu­rile. Dintre legume se recomandă în mod special: varza albă, varza creaţă, varza roşie, broccoli, cono­pida, cea­pa ver­de, usturoiul verde, prazul, dovleceii, castra­veţii, ţelina, sfecla, anghinarea, spa­ranghelul. Apoi, nu tre­buie să lip­sească din alimentaţie sa­latele foarte bogate în clorofilă, cum ar fi cele ob­ţinute din frun­zele de spanac, de sa­lată, de salată creaţă, de unti­şor, de urzici, de rucola sau de andive. Se mai recomandă în mod spe­cial zar­za­vaturile proas­­pete, adi­că ţe­lina şi pă­trun­jelul ver­de, mă­rarul, leuş­tea­nul, năstu­relul. Dintre fructe, cele mai bu­ne sunt: merele, avo­cado, lămâile, lă­mâile verzi, grep­frutul, gu­tuile, cireşele, pe­pe­nele galben şi cel roşu.

Alimente tolerate

Sunt un fel de alimente "neu­tre", care nu influen­ţea­ză nici pozitiv şi nici negativ or­ga­nismul. Din această cate­gorie fac par­te tofu, hrişca, le­gumele şi cerealele germinate, uleiu­rile extra­virgine, peştele, nuca de cocos, floa­rea-soa­relui, usturoiul şi ceapa ajunse la maturitate, ghim­birul, mază­rea, dovleacul, cele mai multe dintre nuci şi seminţe, laptele de nuci şi se­minţe, laptele de nucă de cocos, rădăcinile de le­gume (pătrunjel, morcov, păs­­târnac). Tot alimente tole­rate sunt şi caisele, zmeura, pier­sicile, perele, smochi­nele proas­pete, dar şi unele lactate foarte simple, cum ar fi laptele ne­fiert, iaur­tul, chefirul, brânza de vaci, soiurile de brânză ne­fer­men­tată în general.

Alimente strict contraindicate

Sunt cele care produc un pH acid în organism şi care vor fi excluse pe timpul dietei alcaline. Acestea sunt: carnea, ouăle, făina albă, ciupercile, oţetul, zahă­rul, mierea, cerealele, drojdia de bere, fruc­tele dulci, produsele fermentate, alunele, brânzeturile fermentate sau maturate, acidul citric (lămâile proas­pete sunt bu­ne!), fructele uscate sau confiate, roşcovele, cacao, ceaiul (verde sau negru), cafeaua, îndulcitorii, pâinea (poa­te fi consumată puţină şi doar dacă este făcută fără drojdie şi nedospită), ovăzul, secara, cartofii care au stat în depozit, alcoolul, alimentele preparate la cupto­rul cu microunde sau îndelung preparate termic.
Hidratarea
În dieta alcalină, hidratarea este foarte importantă, ea făcându-se în proporţie de peste 70% cu apă simplă sau apă cu lămâie. În rest, pot fi consumate sucurile al­ca­line, obţinute din legume, dar şi ceaiurile de plante, cum ar fi busuiocul, menta, roiniţa, muşeţelul, cim­bri­şorul, socul sau măghiranul.
Apa trebuie să aibă neapărat un pH mai mare decât 7 (deci cât mai alcalin), de aceea este recomandat să luaţi ape minerale care au inscrip­ţio­nate pe etichetă pH-ul. Dintre apele noas­tre minerale sunt recomandate doar cele plate (cele carbogazoase vor fi excluse din start), cum ar fi: Dorna, Her­culane, Borsec, Izvorul Alb, Keia, Bucovina, Devin - toate au pH-ul peste 7. Pentru tra­tarea apei de la robinet exis­tă în comerţ şi aparate care reţin impurităţile (clor, mâl, nitriţi, nitraţi) şi mă­resc pH-ul apei.

Efortul fizic

Alături de consumul ali­men­telor şi al apei alcaline sunt reco­mandate şi exerciţiile fizice, la o intensitate destul de mare, aşa încât să producă transpiraţie. De ce? Pentru că transpiraţia din tim­pul efor­tului ajută la elimi­narea rezi­duurilor de meta­bo­lism acide, reducând totodată stresul oxi­da­tiv şi crescând pH-ul sân­ge­lui. Exer­ciţiile fi­zice (alerga­rea, mersul în pas rapid, fit­nessul, aerobicul, gim­nasti­ca la domiciliu) vor fi fă­cute în haine de bumbac, sim­ple, care să absoarbă foar­te bine trans­piraţia şi apoi să poată fi spă­late la tem­peraturi înalte, fără a fi deteriorate. Efortul fizic trebuie să fie intens, siste­ma­tic, dar nu dus la extrem. La sportivii de per­formanţă, care fac eforturi foarte intense sau înde­lungate, s-a ob­ser­vat că sân­­gele şi ţesuturile capătă un pH foarte acid. Mai mult, organis­mul chinuit de supra-efort con­sumă canti­tăţi uriaşe de vitamine şi de alţi anti-oxi­danţi, lăsând organismul fără protecţie în faţa proce­selor oxi­dative. Aşadar, reţineţi: efort sis­te­matic, intens, dar cu măsură, pentru că orice exces se do­vedeşte a fi dăunător.

Efectele curei alcaline asupra sănătăţii

Nu uitati nici fructele!

Regimul alcalin este printre cele mai eficiente tera­pii contra unui număr impresionant de boli. Mărturisesc faptul că, personal, nu am avut foarte multă încredere în acest regim la început, dar nu am putut să nu îi con­stat eficienţa în cazuri grele, cum ar fi cele ale bolna­vilor de cancer, ale celor cu hepatită virală de tip B sau C, ale femeilor cu fibroame, adenofibroa­me sau cu ova­re polichistice. Merită menţionat şi faptul că acest re­gim este un adevărat miracol în cazurile infec­ţiilor reci­divante sau rezistente la tratament, cum ar fi can­di­do­zele, cistitele, virozele de tot felul, infec­ţiile res­pira­torii bacteriene. Toate indiciile arată că acest regim este un puternic stimulent şi reglator al imuni­tăţii, reedu­când or­ganismul să se apere singur în faţa agenţilor microbieni.

Dieta alcalină şi cancerul

Cele mai bune rezultate în terapia cancerului au fost obţinute în centrele de sănătate deschise de către doc­torul Robert Young şi profilate pe studiul şi trata­mentul afecţiunilor tumorale, inclusiv cele în stadiile avansate (până la stadiul 3, inclusiv). Terapia alcalină standard în cancer este o cură destul de dură, cu o du­rată de mini­mum 12 săptămâni, timp în care se con­sumă ex­clusiv alimente alcalinizante şi, în proporţie de peste 70%, nepreparate termic. În afara acestor alimen­te, se admi­nistrează sucuri alcalinizante (de păpădie, de cicoare, de varză, broccoli, de urzică) şi suplimente alimentare în capsule, cum ar fi sucul de orz şi grâu verde des­hi­dra­tat, magneziul şi calciul natural, ex­trac­tele de alge de apă dulce. Amelio­rările sunt în majo­ritatea cazurilor foarte evidente, iar în unele dintre ele de-a dreptul mira­culoase: durerile sunt reduse sau dis­par, reapare apetitul ali­mentar şi pofta de viaţă, tumo­rile îşi opresc creşterea sau chiar intră în re­mi­sie. Cum sunt posibile aceste fenomene excep­ţio­nale? În primul rând, prin efectele detoxifiante şi anti­tumorale ale clo­ro­filei. Apoi, foarte multe din alimen­tele alcalinizante în stare proaspătă, ne­preparată termic, conţin veritabile citostatice, cum ar fi sulforafanii din varză şi broccoli, apigenina din pătrunjel şi ţelină sau fitosterolii din urzică.

                              

Dieta alcalină şi hepatita virală

În această afecţiune, tratamentul cu alimente alca­linizante are efectul cel mai spectaculos, declanşând o reac­ţie foarte puternică a sistemului imunitar, stopând pro­cesele distructive la nivelul ficatului şi stimulând func­ţionarea normală a acestuia. Ca element specific în ali­mentaţie sunt sucurile proaspete, obţinute în mixerul electric, din zarzavaturi şi frunze proaspete, cum ar fi cele de păpădie, de cicoare, de pătrunjel, de ţelină, de leuştean, de frunze de morcov. Metoda de obţinere a acestor sucuri este simplă: 50 g de frunze proas­­pete, bine spălate şi curăţate de impurităţi, se pun în mixer cu 250 ml de apă alcalină şi se mixează vreme de 60-120 de secunde, după ca­re se filtrează şi se consumă ime­diat. Se beau minimum 750 ml de suc proaspăt în fie­care zi, iar efectele sunt cu adevărat remarcabile. După doar 6 săptămâni de cură alcalină şi de consum al aces­tor su­curi, se observă, în peste 90% din cazuri, o scă­dere spec­taculoasă a valori­lor viremiei şi ale transami­nazelor, procesele de fibrozare la nivelul ficatului sunt dimi­nuate sau stopate, pielea tinde să îşi recapete cu­loarea sănătoasă, iar tonusul fizic şi psihic cresc expo­nenţial. Neaşteptat, la o cură atât de drastică, capaci­tatea de efort creşte şi ea, pacientul sim­ţindu-se tot mai sănătos. Această cură împiedică evo­lu­ţia spre ciroză şi cancer hepatic şi poate fi asociată cu orice alt tratament, na­tu­ral sau de sinteză.

Dieta alcalină şi diabetul

Hidrataţi-vă cu apă plată sau ceaiuri din plante

Unii cercetători afirmă că doar patru săptă­mâni de dietă 100% alcalină sunt su­ficiente pen­tru a vindeca dia­­betul de tip II, şi şase săptămâni de cură sunt sufi­ciente pen­tru a ameliora foar­te mult diabetul de tip I. Aceste afirmaţii ex­trem de în­drăzneţe devin credibile dacă avem în vedere cinci calităţi excep­ţionale ale aces­tei cure:
1. Reduce direct glicemia, multe dintre ali­mentele al­caline de bază, cum ar fi salata, cea­pa, prazul, andi­vele, anghi­narea sau pă­pă­dia, conţinând sub­stanţe cu un efect hipo­gli­ce­miant mai puternic decât multe me­di­ca­mente de sin­teză antidia­betice.
2. Stimulează direct se­creţia endocrină a pancrea­sului, aju­tând, gradat, la re­ducerea dozelor de insulină şi la re­nun­ţarea la medicaţia spe­ci­fică.
3. Este foarte săracă în za­haruri cu asimilare rapidă, pre­zente în alimentaţia obiş­nuită şi care dau adevărate şocuri hiperglicemice. Ali­mente cum ar fi zahărul, făina albă, cartofii, orezul de­cor­ticat, porumbul sunt total contraindicate în această cu­ră, care în schimb este foarte bo­gată în fibre alimentare, care au un rol extrem de be­nefic, aşa cum vom vedea.
4. Fibrele alimentare pre­zente în alimentele alcali­ni­zante reţin glucidele rele în stomac şi intestin, făcând ca zaharurile să fie eliberate gra­dat, foarte lent, prote­jând ast­fel organismul de creşterea rapidă a glicemiei. Mai mult, fibrele alimentare, împreună cu efortul fizic reco­man­dat în această cură, reduc rezistenţa la insulină a orga­nis­mului.
5. Conţine foarte mulţi antioxidanţi care, practic, inactivează procesele distructive care au făcut ca dia­betul să fie atât de temut. Alimentele crude protejea­ză vasele de sânge de la nivelul retinei, previn arterita, previn depunerile de aterom la nivelul arterelor coro­nare şi, implicit, infarctul.

Dieta alcalină şi obezitatea

Fiind o cură destul de restrictivă, cu puţine calorii, dar care poate fi totuşi ţinută mult mai uşor decât regi­mu­rile de înfometare, rezultatele sale sunt cu totul re­mar­cabile pentru scăderea în greutate. Aportul masiv de fibre alimentare din vegetalele verzi ajută la pierderi rapide în greu­tate, de circa 3 kg pe săptămână, în pri­mele 30-40 de zile ale curei. Apoi, ritmul de scădere în greutate va înce­tini, în mod firesc, în schimb, corpul va arăta mult întinerit, ţesuturile îşi vor menţine elas­ticitatea, pielea va deveni mai luminoasă şi fără tulbu­rări de pigmentaţie. Aşadar, dieta alcalină este printre cele mai eficiente şi mai sănătoase cure de slăbire, care ajută la reducerea greutăţii, fără a crea dezechilibre organice sau emo­ţionale. Mai mult decât atât, fiind o cură în care efortul fizic este indispensabil, dieta alca­lină este un excelent mijloc de modelare a corpului, în sensul tonifierii ţesu­turilor şi al reducerii adipozităţilor. Având un efect antiinflamator puternic, este şi un ex­celent tratament intern anti-celulită.

Dieta alcalină, pietrele la rinichi şi infecţiile urinare

Votaţi cu clorofila

La origini, dieta alcalină a fost un mijloc de pre­venire şi de combatere a litiazei renale şi a cistitelor, creş­terea pH-ului organismului fiind de natură să ajute sistemul imunitar să lupte împotriva microorganismelor care produc bolile infecţioase reno-urinare. Mai mult, dieta alcalină are un puternic efect antiinflamator renal, creând la nivelul rinichilor condiţii care nu mai permit precipitarea sărurilor şi formarea pietrelor. Tratamentul cu antibiotice de sinteză al cistitei, pielitelor şi pie­lonefritelor este mult mai eficient atunci când pH-ul urinei este alcalin. Majoritatea antibioticelor, pur şi simplu, acţionează eficient doar în mediu alcalin, fiind inactivate în mare măsură de un mediu foarte acid. Apoi, principalele plante medicinale folosite în trata­mentul infecţiilor reno-urinare, cum ar fi stru­gurii ursu­lui (Arctostaphyllos uva-ursi) sau merişorul (Vac­cinium vitis-idaea), sunt efici­ente doar în urina cu un pH alca­lin. În acest mediu alcalin, arbu­tina, o substanţă con­ţi­nută în frunzele acestor plante, se des­compune în sub­stanţe antibiotice care atacă foarte eficient bacteriile care produc cistita: E.coli, stafilo­cocul auriu etc.

Contraindicaţii la dieta alcalină

Fiind un regim blând, care nu pre­su­pune înfo­metare exce­sivă sau re­nun­ţarea la sub­stanţe esenţiale sănă­tăţii, dieta alca­lină este practic lip­sită de contra­indicaţii. Totuşi, per­soa­­nele cu gas­trită acută, co­lită de fer­men­­taţie sau rec­to­colită ulce­ro-he­mo­ragică vor aborda cu pru­denţă acest re­gim, intro­ducând crudi­tăţile şi ali­men­tele bo­gate în fibre, gra­dat.
Curele alcaline foarte lungi (de ordinul lunilor şi al anilor) sau ţinute de către co­pii sau ado­lescenţi în creş­tere, trebuie completate din când în când cu alimente bogate în ami­­noacizi esenţiali, cum ar fi: gălbenuşul de ou, polenul de albine, miezul de nucă.

TESTUL VITAMINELOR

Există un test simplu care vă ajută să depistaţi dacă organismul suferă de insuficienţă de vitamine şi mine­rale ce se găsesc în cantităţi mari în verdeţurile şi legu­mele de la începutul verii.
1. Întindeţi braţele înainte, cu palmele în sus şi îndoiţi cele patru degete de la ambele mâini. Prima falangă de lângă palmă nu se îndoaie. Dacă nu reuşiţi să atingeţi palmele cu vârfurile degetelor simultan este semn de insuficienţă de vitamine din grupul B, în special B6.
2. Dacă aţi observat că vânătăile de pe corp nu trec mult timp, chiar după o lovitură slabă, este un semn de lipsă de vitamina C.
3. Dacă vă deranjează permanent ţiuitul în urechi şi aveţi vertijuri, înseamnă că organismul are nevoie acută de vitaminele B3 şi E, dar şi de microelementele potasiu şi mangan.
4. Albul ochilor de culoare roşiatică, incapacitatea de a ne adapta la întuneric sunt semne, în paralel cu alte probleme, de lipsă de vitamine A şi B2.
5. Mătreaţa apare în cantităţi mari din cauza in­suficienţei vitaminelor PP, B12, B6 şi microelementului seleniu.
6. Dacă părul se rupe uşor şi devine mat, cu aspect nesănătos, este un semn de lipsă de vitamine C, H şi B9.

Sursa:http://www.formula-as.ro/