Elixirul monahal pentru eliminarea toxinelor

Vechii călugări ne-au transmis reţete şi metode de vindecare bazate pe ierburi de leac şi rugăciune.
De-a lungul secolelor, tincturile şi licorile din plante folosite în medicina populară proveneau nu numai din experienţa vracilor, ci şi din mănăstiri, acolo unde vechii călugări moşteneau şi duceau mai departe tradiţia vindecării cu ierburi de leac. În Evul Mediu, în laboratoarele mănăstireşti în care se preparau diferite elixire şi pomezi, călugării foloseau plante medicinale, rădăcini, fructe şi alte ingrediente doar de ei ştiute. Faptul că monahii aveau cunoştinţe despre eficienţa anumitor plante explică apariţia a numeroase reţete excepţionale, care au vindecat boli dintre cele mai grele. Tot de la mănăstiri au ajuns la noi şi cele mai gustoase reţete de post. Leacurile au depăşit de mult zidurile lăcaşurilor sfinte şi chiar daca unele retete s-au pierdut de-a lungul secolelor, cele care s-au pastrat au ajuns să fie cunoscute şi preţuite în întreaga lume, ca remedii cu eficienţă dovedită.

Elixirul monahal pentru eliminarea toxinelor

Dintre reţetele monahale care au ajuns pînă în zilele noastre, una este cea de preparare a teriacului, medicament folosit împotriva otrăvirilor si eliminarii substantelor toxice din organism
Ingredientele pentru această tinctură amară sunt plante culese din pădure. Se pun plantele într-o sticlă şi se acoperă cu alcool. Elixirul se ţine într-un loc cald, vreme de 4-6 săptămîni, după care se strecoară şi poate fi folosit imediat. Pentru teriac, care este un fel de bitter suedez, ingredientele sînt: rădăcină de angelică, valeriană, curcumă (şofran de India), sclipeţi (Potentilla erecta) şi păpădie, 20 g coada-zmeului, 5 g scorţişoară pisată, 2 g smirnă, 10 g cardamom (boabe), 10 g mentă, 30 g stafide, 1 l rachiu de secară dublu rafinat, 10 linguriţe miere de salcîm. Se bea cîte un păhărel plin, în caz de probleme digestive acute.

Leacuri mănăstireşti pentru diabet

Ce sfaturi are pentru diabetici medicina tradiţională? Printre cele mai importante leacuri mănăstireşti pentru diabet, în primul rând, renumit e ceaiul de teci de fasole, pentru scăderea glicemiei. Mai sunt bune şi infuziile de frunze de dafin, salvie, coada calului, gălbenele, flori mici, cimbrişor. Se fierbe o linguriţă de amestec la o cană cu apă timp de 3 minute. Se consumă zilnic trei căni, câte una înaintea fiecărei mese principale cu o jumătate de ora. Un pahar (200 ml) de ovăz nedecorticat se clăteşte cu apă rece, se toarnă într-un vas cu capac şi se opăreşte cu un litru de apă clocotită. Se acoperă şi se lasă să infuzeze timp de 12 ore. Se strecoară prin trei straturi de tifon şi lichidul rezultat se bea în trei reprize, timp de o zi. Tratamentul durează trei luni, după care se face pauză o lună. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute leacuri mănăstireşti pentru diabet.

Iată şi alte leacuri mănăstireşti pentru diabet! Pentru normalizarea glicemiei, se iau trei ştiuleţi de porumb fără boabe şi se pun la fiert în doi litri de apă. Când lichidul se reduce la jumătate, se împarte în patru căni şi se bea toată cantitatea în decursul unei zile. Cura durează trei zile, timp în care se măsoară glicemia înainte de a începe tratamentul şi la câteva zile după.
Ceaiul de afin nu poate lipsi din nicio dietă a diabeticilor. Se prepară astfel: o lingură de frunze mărunţite se pune în 250 ml apă clocotită. Se acoperă 15 minute şi se strecoară. Se consumă 2-4 căni pe zi. Se mai poate folosi şi macerat: se pun două linguriţe de plantă măcinată cu râşnită de cafea în 250 ml apă, pentru 12 ore, apoi se strecoară. Se poate lua chiar praful care se obţine din frunze uscate, care se ţine sub limba câteva minute, apoi se înghite. Se poate face acest lucru de trei ori pe zi, cu 15 minute înainte de mese. Se poate adaugă acest praf în ciorbe sau mâncăruri.
Acestea sunt printre cele mai cunocute leacuri mănăstireşti pentru diabet.Tratamentul cu afin e cel mai eficient deoarece conţine myrtilina, supranumită insulină vegetală. Cu afin, există şi o terapie rusească. Se bea un litru de infuzie de afin pe zi sau două trei căni de infuzie din frunze de dud, se ia o linguriţă de boabe de muştar de trei ori pe zi. Şi acestea e numără printre cele mai importante leacuri mănăstireşti pentru diabet

Contra căderii părului

În mănăstirile franciscane se recomanda spălarea, o dată pe săptămînă, cu apă caldă, urmată de un masaj cu sare brută, timp de 15 minute, după care pielea capului se clătea bine. Şase tratamente erau suficiente pentru eradicarea completă a eczemei, dar tratamentul putea fi continuat la intervale mai mari, dacă persoana credea că este necesar. Pentru a îndepărta mătreaţa, pielea capului se masează, de două ori pe săptămînă, cu un amestec de ulei de ricin şi parafină, în proporţii egale. Calendarul lunar era foarte răspîndit în mănăstiri. Se credea că parul nu trebuie tăiat în timpul cînd luna este plină.

SURSA : http://www.frunza-verde.ro/l

Cum te ajuta liliacul

                                           

Denumire stiintifica: Syringa vulgaris L.Denumire populara: Liliac, Argavan, Bargavan, Borolan, Borostean, Buznec, Crimolin, Ergovan, Ghiorghivan, Holar, Ililec, Iorgovana, Liliac nemtesc, Liliac rosu, Liliac salbatic, Lurbau, Malin, Malin alb, Malin rosu, Malin verde, Orgona, Pelin, Scanteie, Scluntie, Scrancen, Scumpie, Sireni

Arbust, rar arbore, de 2-4 (10) m inaltime; frunze simple ovate, cu marginea intreaga; florile liliachii, rar albe dispuse in inflorescente de obicei pereche; inflorirea: aprilie-mai; fructul capsula.

Compozitia chimica

Scoarta acestei specii contine glucide, manita, amidon, rezine, glucozizi fenil-propenici (siringina) si substante amare (siringopicrina).
Burzo s.a. (2003) au identificat in uleiul volatil extras din florile de liliac urmatorii componenti: lilac aldehida C (22,13 %), lilac aldehida B (12,56 %), tricozan (7,33 %), metoxianisol (6,82 %), alfa-pinen (4,72 %), geranil acetona (3,65 %), ocimen (3,47 %), elemicina (3,37 %), metil heptenona (3,02 %), izoelemicina (2,79 %), beta-farnesen (1,96 %), heptacozan (1,89 %), pentacozan (1,76 %), metileugenol (1,68 %), beta-terpinen (1,34 %), benzaldehida (1,36 %), hexahidrofarnesil acetona (1,34 %), burbonen (1,18 %), citral (1,13 %), benzilester (1,10 %), beta-cubeben (1,02 %), tetrametilheptadecan (0,74 %), cedren (0,69 %), metileugenol (0,61 %), nerolidol (0,56 %), mirtenal (0,54 %) si linalol (0,38 %).

UtilizareExtractul glicerohidroalcoolic din muguri de liliac se foloseste in insuficienta coronariana cu si fara angina pectorala, miocardo-coronaroscleroza, sechele post-infarct miocardic, coronarite trombotice, adjuvant in tratamentul de prevenire al infarctului miocardic.

Frunzele sunt utilizate in popor pentru tratarea arsurilor sau ca vasodilatator, pentru tratarea ulcerelor stomacale si a diabetului.

                                        

Alte utilizari:
Industrie - florile sunt folosite pentru obtinerea de parfumuri; Uleiurile volatile din florile de liliac sunt utilizate in industria parfumurilor, cat si pentru aromatizarea sampoanelor, sapunurilor si a cremelor. In prezent insa, aceste extracte au fost inlocuite cu compusi sintetici.
Medicina umana, populara - uz intern - scoarta are proprietati astringente si tonice iar frunzele si florile sunt folosite ca antifebrile si calmante in colici hepatice; - uz extern - proprietati antireumatice.
Apicultura - specie melifera.

Parfumul ametitor de liliac incepe sa-si faca simtita prezenta din ce in ce mai des in gradini. Aceasta floare placut mirositoare are insa numeroase beneficiidespre care foarte putina lume stie. Descoperiti cateva dintre beneficiile liliacului.Syringa vulgaris, cum este denumit in mod stiintific liliacul, este o planta ce poate atinge pana la sapte metri inaltime si ale carei flori sunt de culori diferite, de la violet, alb, roz sau chiar galben. Pe langa rolul ornamental, liliacul are si proprietati medicinale, in acest scop recoltandu-se frunzele, din care se preparainfuzii sau comprese.  

Beneficiile liliacului Infuzia de liliac poate fi inclusa in tratamentul afectiunilor hepatice, favorizand eliminerea toxinelor, dar este utila si in cazurile de febra crescuta.    

Frunzele de liliac contin substante amare, rezine, glucozoizi si amidon, care confera plantei efect antireumatic, stomahic, tonic si astringent, motiv pentru care pot fi folosite in numeroase moduri de cei care vor sa se bucure de beneficiile liliacului.   

                                          

Preparatele pe baza de liliac sunt recomandate in completarea tratamentului clasic al tulburarilor digestive (balonare, lipsa poftei de mancare), pentru persoanele care sufera de dureri reumatice, arsuri ale pielii (sub forma de comprese) si celor care se confrunta cu stari de oboseala, lipsa de energie si dificultati de concentrare, spune Valeriu Ciuculin in cartea „Remedii naturiste”, potrivit adevaru.ro.   

Uleiul esential de liliac are o traditie indelungata in vindecarea mintii si a fizicului.
Aromaterapia cu ulei esential de liliac poate oferi numeroase efecte benefice, printre care enumeram: descongestia cailor nazale, ameliorarea bolilor de rinichi, eliminarea stresului si a durerilor localizate la coloana vertebrala. In trecut, florile de liliac erau mancare ca atare deoarece se credea ca au puterea de a elimina parazitii intestinali.    

Uleiul esential de liliac mai este folosit si pentru eliminarea mirosurilor neplacute din incaperi, avand totodata un efect relaxant, acesta fiind altul dintre beneficiile liliacului.

Proprietatile terapeutice ale liliacului

Liliacul (Syringa vulgaris) se numara printre cadourile facute de Soliman al II-lea ambasadorilor Europei Occidentale. Asa arbustul recunoscut pentru parfumul florilor sale a prins radacini si in vestul batranului continent, acolo unde s-au obtinut noi varietati. Putini stiu ca florile, dar si frunzele liliacului au si proprietati terapeutice, fiind tonice, astringente si revulsive. 

                                 

Frunzele de liliac, fierte in lapte dulce, curata tenul de pete. Florile de liliac, strivite si inmuiate in apa calda, calmeaza tenul inrosit, il invioreaza si-i confera suplete.

Apa din flori de liliac se obtine umpland o sticla, pe jumatate, cu flori, peste care se adauga alcool, pana la un litru. Sticla se astupa bine si se lasa la intuneric 2-3 saptamani dupa care se filtreaza si peste lichidul obtinut se toarna apa distilata, in proportie de 1:2. Amestecul obtinut se foloseste sub forma de comprese pentru ten ori pentru piele, in igiena generala.

Impotriva durerilor reumatismale se face un unguent din 40 de grame de flori de liliac, puse la macerat intr-un litru de ulei, pentru doua saptamani, intr-un loc intunecos si cald. Zonele dureroase se ung cu acest amestec, de cateva ori pe zi, masandu-se usor. 

Liliacul alb, remediu impotriva arsurilor
Frunzele de liliac alb pot fi folosite ca remediu impotriva arsurilor de tot felul. Se culeg frunze de liliac si se fierb, pana ce apa se innegreste. Se lasa fiertura la racit si, cand este calda, se scot frunzele si se aplica pe locul afectat de arsura. Se fixeaza cu pansament sau o fasie de panza curata si se tin 24 de ore, timp in care pansamentul nu trebuie lasat sa se usuce pentru ca rana sa nu se agraveze.

Pansamentul se umezeste tot timpul cu apa in care s-au fiert frunzele. Dupa 24 de ore, se scoate pansamentul si, odata cu frunzele, se ridica si primul strat de impuritati de pe arsura, lasand locul curat si sterilizat.

Dupa gravitate, procedeul se repeta mai multe zile la rand, conditia esentiala fiind ca frunzele sa fie schimbate la 24 de ore si pansamentul sa fie umezit tot timpul. Dupa acest tratament, pielea va ramane sanatoasa si curata, elastica si catifelata, fara urme de arsura.  

SURSA : http://sanatate.bzi.ro/