Publicam aici efectele miraculoase, dar mai puțin cunoscute ale amigdalinei, așa cum este cunoscută și Vitamina B17. Această substanță se găsește din belșug în sâmburele de caisă.
Miezul sâmburelui de caisă care rămâne după strivirea învelișului dur este folosit din timpuri străvechi pe post de medicament.
În medicina chineză, semințele amărui de cais, cu mirosul lor caracteristic, de migdală, sunt un remediu redutabil pentru bolnavii cu probleme respiratorii, precum astmul, bronșita, emfizemul sau tusea cronică. De asemenea, sâmburele de caisă este folosit pentru menținerea tinereții biologice. Se spune că cinci sâmburi administrați zilnic adaugă tot atâtea zile de sănătate și fericire la viața celui care îi consumă.
La rândul lor, cercetările din medicina alternativă modernă confirmă extraordinarele proprietăți medicinale ale sâmburilor de caisă. Aceștia constituie o sursă importantă de vitamina B17, care este un ajutor foarte mare în lupta împotriva cancerului, deoarece distruge celulele maligne și ajută, în acest mod, la prevenirea acestei boli. Produsul reprezintă un prim ajutor pentru organism împotriva bacteriilor și infectiilor, în remediul țesuturilor bolnave, în dezvoltarea unei danturi și structuri osoase solide. Acest produs ne tonifică stomacul, ficatul, inima și vederea prin suplimentarea, la nivelul organismului, a rezervei de vitamine și minerale.
Datorită conținutului de celuloză și pectină, sâmburii de caise sunt foarte des folosiți ca laxativ ușor în problemele de constipație. Cu un conținut bogat în fier, produsul este recomandat în cazurile de anemie severă, ajutând totodată la creșterea cantității de hemoglobină produsă de corpul nostru.
Sâmburii de caise – pe care îi mâncam cu mare plăcere când eram copii – sunt cea mai bogată sursă naturală de vitamina B17. În general, seminţele fructelor (mai puţin citricele) conţin această substanţă, care le conferă un gust amărui, specific. Conform studiilor doctorului Krebs, consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariţia cancerului.
Boli ameliorate cu sâmburi de caise:
Cancerul de sân - amigdalina, cunoscută și sub numele vitamina B17 (deși nu este propriu-zis o vitamină), este considerată a fi unul dintre cei mai puternici antitumorali și este una din speranțele în terapia cancerului. Această vitamină reglează activitatea gonadelor, distruge celulele canceroase și stimulează sistemul imunitar să le elimine din organism.Se consumă câte 8-10 sâmburi de caisă în fiecare zi, pe o perioadă de 30 de zile, urmate de alte 15 zile de pauză, după care cura se poate relua.În cazurile avansate se consumă câte 20-30 sâmburi în fiecare zi, pe o perioada de 30 de zile, urmate de alte 15 zile de pauză, după care cura se poate relua.Cancerul pulmonar - se aplică același tratament ca la cancerul mamar, amigdalina din sâmburele de caisă acționând direct asupra celulelor maligne, determinând distrugerea acestora. Alături de sâmburii de caise, alte remedii care contribuie la remisia acestei forme de cancer sunt cireșele negre, afinele, coacazele negre și fructele de soc. Persoanele care au fumat vor face cure cu zeolit sau cu zarzavaturi verzi (pătrunjel, leurdă, mărar, leuștean), pentru a elimina metalele grele și alte toxine aduse de către fumul de țigară în organism.Se consumă câte 8-10 sâmburi de caisă în fiecare zi, pe o perioadă de 30 de zile, urmate de alte 15 zile de pauză, după care cura se poate relua.În cazurile avansate se consumă câte 20-30 sâmburi în fiecare zi, pe o perioada de 30 de zile, urmate de alte 15 zile de pauză, după care cura se poate relua.Cancerul de colon - un studiu de medicină experimentală, facut în Belgia, sub conducerea doctoului Deferme, în anul 2002, a arătat că un extract de caise inhibă dezvoltarea tumorilor maligne la nivelul colonului. Aceasta, în timp ce studii anterioare au arătat că pectina, o fibră alimentară solubilă, continuță de caisele proaspete, este unul din cei mai buni agenți profilactici pentru cancerul de colon. Ca atare, un bun adjuvant contra acestei forme de cancer este consumul caiselor proaspete, ca atare sau sub forma de suc (obținut prin simpla mixare), dar și a sâmburilor de caise.Se consumă câte 8-10 sâmburi de caisă în fiecare zi, pe o perioadă de 30 de zile, urmate de alte 15 zile de pauză, după care cura se poate relua.În cazurile avansate se consumă câte 20-30 sâmburi în fiecare zi, pe o perioada de 30 de zile, urmate de alte 15 zile de pauză, după care cura se poate relua.Tulburări de memorie - se consumă sâmburii de caisă, câte 5-8 pe zi, în cure de două săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză. Aceștia conțin, între altele, lecitina și acetilcolina – două substanțe foarte valoroase pentru procesele de memorare, care au loc în creier. Cercetările mai arată că miezul caiselor mai conține și un cocktail de vitamine din complexul B și amigdalina), cocktail considerat unul dintre cei mai puternici antioxidanți cunoscuți, care împiedică sau stopeaza procesele degenerative la nivelul creierului, ce apar în Alzheimer.Litiaza biliară - în medicina populară europeană, un leac foarte des utilizat contra microlitiazei și a litiazei biliare este consumul de caise și de miez de caise. În fiecare dimineață, înainte de a mânca orice altceva, se administrează câte 8 sâmburi de caisă, apoi se așteaptă o oră. Pe parcursul zilei, se consumă și trei-patru caise proaspete, care au efect coleretic (ajută la evacuarea bilei din colecist) și dizolvă calculii biliari. Cure de două săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză.Îmbătrânirea prematură - mai multe studii facute în Statele Unite ale Americii indică miezul caiselor ca fiind printre cele mai puternice alimente pentru stoparea și chiar pentru “inversarea” proceselor de îmbătrânire. În principal, sâmburii de caisă, dar și caisele proaspete, ajută la menținerea sănătății sistemului nervos, protejând în special memoria. Apoi, ele ajută la menținerea sănătății sistemului digestiv și a vaselor de sânge, precum și a tonusului muscular. Se țin tratamente de până la patru săptămâni, timp în care se consumă jumătate de kilogram de caise pe zi, precum și 5-8 sâmburi.
Precauții și contraindicații la tratamentul cu caise și sâmburi de caiseCaisele proaspete sunt foarte bine tolerate de organism și nu au niciun fel de reacții adverse. Se vor administra cu precauție, în cantități mici la început, doar în cazurile de colită de fermentație, diaree acută sau cronică, gastrită hiper-acidă, pentru a nu accentua aceste tulburări digestive.Sâmburii de caise, în schimb, conțin mici cantități de cianură, care, în doze mari și repetate, pot provoca intoxicații mortale.
În literatura de specialitate se spune că o cantitate de 50-60 de mieji consumați pe parcursul unei singure zile pot induce coma și chiar decesul unui adult, dar în practica medicală nu au fost înregistrate accidente de acest tip. Totuși, se recomandă respectarea dozelor zilnice pentru adulti, iar copiii sub 6 ani nu vor consuma zilnic mai mult de doi sâmburi.
SURSA: http://doctorionline.ro/tratamente-cu-samburi-de-caise-impotriva-cancerului/