Remedii naturiste pentru picioarele umflate

                           
În ultima perioadă de timp, tot mai multe persoane de diferite vârste, atât bărbaţi, cât, mai ales, femei, acuză simptome agravante de inflamare a picioarelor (edeme), îndeosebi la nivelul gleznelor şi al gambelor, cu extinderi treptate şi în alte părţi ale corpului - pe coapse, pe pleoape, în zona din jurul ochilor şi pe partea dorsală a mâinilor (pernuţe) şi a labelor picioarelor.

                                          

Edemele de la membrele inferioare se află în strânsă legătură cu excesul în greutatea corporală şi apar mai frecvent în a doua jumătate a zilei, fiind favorizate de statul prelungit în picioare (ortostatism). La nivelul pleoapelor şi a cearcănelor, edemele apar mai frecvent dimineaţa, la femei care suferă de anumite tulburări circulatorii la nivelul venelor.

Ţesuturile subcutanate ajung să fie îmbibate cu excese fluide, fapt constatat la apăsarea cu degetul pe aceste zone moi, cu piele lucioasă şi nedureroasă; după apăsare rămâne o amprentă persistentă, mai deschisă la culoare precum şi o uşoară înfundare trecătoare a pielii.

Cauzele principale ale edemelor sunt legate de anumite afecţiuni maladive, cu precădere la persoanele vârstnice sau obeze, ca urmare a declanşării unor factori favorizanţi:

- la bărbaţi, în urma dezvoltării adenomului de prostată;

- la femei, prin reţinerea unei cantităţi mai mari de lichide înainte de ciclul menstrual sau prin diminuarea nivelului estrogenilor după trecerea perioadei de menopauză;

- la ambele sexe, în cazul unor afecţiuni specifice ca litiaza renală, infecţiile urinare, acumularea de reziduuri toxice în sânge şi în urină, prezenţa diabetului zaharat, existenţa unor boli endocrine, deficitul imunitar, constipaţia, alimentaţia bogată în carne şi produse sărate, precum şi abuzul consumului de medicamente de sinteză chimică din grupa analgezicelor.

Cele mai grave sunt edemele renale

Cea mai mare atenţie trebuie să fie acordată infecţiilor renale, care constituie o problemă majoră de sănătate, mai ales la femei, fiind o consecinţă a anatomiei specifice a corpului şi a influenţei directe a unor factori externi sau interni (variaţiile climatice rece-cald, în funcţie de vestimentaţia sumară a adolescentelor şi a femeilor tinere, sarcină, rănirea vaginului, rigiditatea tractului renal după menopauză).

                                      

În declanşarea edemelor renale cel mai mult contribuie focarele de infecţii streptococice, hemolitice sau virotice, care provoacă leziuni predominant inflamatoare la nivelul capilarelor glomerulare din rinichi, ceea caracterizează boala numită glomerolonefrită, cu forme subacute, acute sau cronice.

În formele acute, toxinele emise de bacterii, mai ales de Escherichia coli, conduc la inflamaţii de natură infecţioasă şi alergică, ca urmare a sensibilităţii capilarelor, declanşând hiperhidratarea extracelulară în diferite zone ale corpului, acumularea unui exces de proteine la nivelul vaselor sanguine, retenţia exagerată de apă şi sodiu, uneori hematurie microscopică. La început, proteinuria este moderată (1-5 grame la mie, dar treptat devine severă cu o creştere rapidă, până la 50 grame la mie).

Infecţia streptococică poate coexista şi în amigdalite, faringite, sinuzite, otite, infecţii dentare, scarlatină sau la nivelul pielii (erizipel, piodermite), toate acestea conducând la declanşarea edemelor, în diferite grade.

În stadii mai avansate, edemele se pot generaliza în organism, cu revărsare în seroase (pericarp, pleură, peritoneu) sau la nivelul viscerelor (edem laringian, pulmonar, retinian, cerebral).

Dacă se ajunge în faza de cronicizare a bolii, edemele devin mari în volum şi pot fi însoţite de proteinurie masivă, hiperlipidemie, hipertensiune arterială, hematurie cu colorarea urinei, oligurie (reducerea volumului urinei sub 800 ml pe zi) şi hiperazotemie (creşterea conţinutului de uree, creatinină şi acid uric din urină şi sânge).

Când apar simptomele

Pacientul prezintă simptome de picioare grele, oboseală, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, diaree, greţuri, intoxicaţii, paloare caracteristică a pielii (galben-închis), stări de agitaţie, nelinişte, frisoane, astenie fizică şi intelectuală, insomnii sau somnolenţă, dureri lombare, colici renale, blocaj renal acut, senzaţie de urinare imediată, uneori cu usturimi şi dureri locale, urină cu miros puternic (eventual de peşte), prurit şi slăbire corporală.

Sindromul cardiovascular, implicat în declanşarea edemelor, constă din creşterea atât a tensiunii arteriale sistolice (18-20 cm Hg), cât şi a celei diastolice (12-12,5 cm Hg), cu valori oscilante. De asemenea, pot să apară complicaţii la inimă (insuficienţă cardiacă acută stângă sau globală, uneori cu modificări ale fundului de ochi, precum şi tromboze venoase cu varice proeminente).

Prin cronicizare, are loc scăderea funcţiei renale sub un prag minim, ajungând la insuficienţă renală cu efecte agravante asupra organismului.

La declanşarea edemelor, locale sau generale, pot exista şi alte forme cauzatoare. Sunt cunoscute edemele cardiace, hepatice, alergice sau de circulaţie sanguină.

- Edemele cardiace apar în părţile inghinale, sunt simetrice, iniţial moi, albe sau violete, treptat devenind dure şi dureroase. Se datoresc retenţiei de sodiu şi apă, creşterii presiunii hidrostatice şi a permeabilităţii capilare, fiind însoţite de cardiopatie ischemică (dureroasă sau nedureroasă) şi insuficienţă circulatorie venoasă, mai ales după-amiază, la statul prelungit în picioare. Treptat se formează varice, ca dilataţii ale venelor la nivelul membrelor inferioare.

- Edemele hepatice se manifestă în mod asemănător şi sunt corelate cu prezenţa unor afecţiuni ale ficatului (ciroze, hepatite, steatoză) şi cu scăderea sintezei de proteine la nivel hepatic.

- Edemele alergice apar la boala serului, în urticarie sau la edemele Quincke.

- Edemele membrelor inferioare provocate de tulburări în circulaţia venoasă (tromboze, flebite, varice, ulcere varicoase), uneori cu obstrucţii limfatice.

Tratamente fitoterapeutice

                                             

Din marea diversitate a speciilor medicinale există numeroase plante cu eficienţă recunoscută în profilaxia şi terapia edemelor renale şi cardiace, având efecte diuretice, depurative, antiseptice, antibacteriene, antiinflamatoare şi de stimulare a capacităţii de apărare a organismului.

Datorită proprietăţilor diuretice, se accelerează eliminarea apei şi a sării din ţesuturi, mărind concomitent cantitatea de urină evacuată zilnic (diureză abundentă).

Pentru proprietăţile diuretice se recomandă ceaiuri preparate sub formă de infuzii cu:

- herba de coada-calului şi osul-iepurelui;

- frunze de mesteacăn şi coacăz negru;

- codiţe de cireş şi vişin;

- mătase de porumb;

- fructe de ienupăr, agrişe şi fragi;

- teci de fasole;

- flori de soc, tei şi albăstrele;

- rizomi de pir.

Cu efecte diuretice şi antiinflamatoare sunt utilizabile speciile:

- herba de echinaceea (ceai şi tinctură);

- flori de nalbă de cultură;

- frunze de merişor, strugurii ursului, nalbă mare, pin şi păr;

- fructe de afin (sucuri) şi măceş.

Speciile cu proprietăţi antiseptice, antitoxice şi depurative sunt:

- herba de Echinaceea, coada-şoricelului, traista- ciobanului, sânziene, vinariţă şi urzică vie;

- muguri de plop negru şi pin;

- flori de muşeţel şi nalbă;

- frunze de afin şi dumbravnic;

- rădăcini de cicoare şi ciuboţica-cucului.

Testările recente au dovedit eficienţa tratamentelor cu boboci florali de salcâm japonez (Sophora japonica), care au un conţinut ridicat de rutină şi vitamine (P, C) cu efecte diuretice, vasodilatatoare şi sedative, fiind eficace în edemele cardiace şi în fragilitatea vaselor.

Decoctul de pătrunjel curăţă şi purifică rinichii

Cu efecte de curăţire şi purificare a rinichilor, care pot declanşa edemele renale, este eficient decoctul din rădăcini de pătrunjel sau din lăstari de mure (lungi de 50-60 cm) din care se beau 3 litri, fracţionat în cursul a două zile consecutive.

Amestecurile de plante cu efecte diuretice şi antiseptice se prepară sub formă de infuzii din următoarele specii:

- herba de coada-calului, şovârv şi cimbrişor;

- flori de sulfină;

- rădăcini de valeriană;

                                         

- scoarţă de salcie (1 lingură amestec la 250 ml apă clocotită, se beau 3-4 căni pe zi timp de 15 zile după care se consumă numai câte 1-2 căni pe zi timp de o lună);

- frunze de mesteacăn şi afin;

-herba de coada-calului, albăstrele şi osul-iepurelui;

- rădăcini de pir;

- mătase de porumb; (2 linguriţe amestec la 250 ml apă clocotită; se beau 3-4 căni pe zi);

- runze de mesteacăn;

- flori de soc;

- herba de sunătoare şi trei-fraţi-pătaţi;

- rădăcini de tătăneasă; (3 linguriţe de amestec la 500 ml apă clocotită; se beau 3 căni pe zi).

Împachetări cu decoct din paie de ovăz

În tratamentele externe cu plante sunt indicate:

- băi generale sau locale cu infuzii reci de urzică, salvie sau rozmarin sau cu decoct rece din frunze de nuc sau rădăcini de urzică pe care s-au pus 2 picături de ulei eteric de ienupăr, eucalipt sau santal;

- împachetări în jumătatea inferioară a corpului cu decoct din paie de ovăz, la intervale de 2 zile, timp de 2-3 luni.

Reţetele autorului:

                                             

- Pentru efecte diuretice şi antiinflamatoare:

Equisetum, Betula, Cerasus, Phaseolus, Vaccinium vitis-idaea, Juniperus, Zea, Urtica, Achillea, Agropyron, Populus, Rosa canina.

- Pentru efecte antitoxice şi depurative:

Betula, Sambucus, Acorus, Viola, Taraxacum, Salvia, Matricaria, Humulus, Urtica, Cichorium.

▲ Control strict în consumul de sare

Se impune un control strict, de fiecare zi, pentru reducerea consumului de proteine şi grăsimi animale (mai ales carnea de porc, vită şi vânat) până la un plafon de 20-30 g proteine pe zi, precum şi a consumului de sare (maxim 2-5 grame pe zi).

Din regimul nutritiv zilnic se vor exclude alimentele sărate: conserve, mezeluri, afumături, supe de ciorbe de carne, murături, brânzeturi conservate, peşte gras (marin şi oceanic), muştar, condimente iuţi şi sărate, gelatină uscată, precum şi unele produse vegetale cu exces de acizi organici şi săruri minerale (măcriş, sparanghel, spanac, ciuperci).

În faze agravante se impune, mai întâi, o cură de înfometare de 2-3 zile, numai cu sucuri de fructe, urmată de o dietă cu legume, fructe, orez, ulei vegetal, dulciuri şi făinoase (toate fără sare).

După două săptămâni, se introduc în alimentaţie lapte şi produse lactate (brânză de vaci), iar ulterior albuş de ou şi carne slabă de pasăre şi peşte, obligatoriu cu restricţie de sare.

Se admit condimentele şi aromele naturale (lămâi, usturoi, ceapă, pătrunjel, leuştean, sos de tomate, scorţişoară, cuişoare). În acest regim de alimentaţie, considerat de protecţie, se vor evita alcoolul, excesul de tutun şi de cafea care pot irita tractul urinar.

Pentru prevenirea infecţiilor renale se impune consumul unei cantităţi sporite de lichide (1.500 - 2.000 ml pe zi), asigurând astfel o eliminare intensă a sărurilor, mai ales clorura de sodiu din ţesuturi. În acest consum suplimentar de lichide sunt preferate sucurile de tomate, afine, pere, mere, struguri, caise sau coacăze, cu bune efecte în cazuri de azotemie.

În scopul purificării sângelui şi a urinii, este eficientă o alimentaţie cu pastă de dovleac fiert, mai ales în cazul edemelor provocate de insuficienţa cardiacă.

▲ Regimul de viaţă

În primul rând, atenţia va fi îndreptată spre îndepărtarea focarelor infecţioase din organism (amigdale, granulom dentar, sinuzite, pielonefrite etc.), suprimarea factorilor toxici (plumb, siliciu, raze X şi uraniu, chimicale) şi tratarea bolilor de nutriţie (diabet zaharat, colesterol, gută).

Este cunoscut că picioarele se umflă, mai frecvent, în a doua jumătate a zilei, ca urmare a statului prelungit în picioare (ortostatism). De aceea, dezumflatul se poate realiza printr-un repaus la pat, cu picioarele ridicate pe perne mai înalte sau prin masare, de jos în sus, cu unguente care prezintă proprietăţi antiinflamatoare.

În cazuri agravante, repausul la pat devine obligatoriu şi se poate prelungi la câteva săptămâni, într-o cameră caldă, uscată şi aerisită, cu protecţie asigurată împotriva frigului şi a umezelei, folosind o vestimentaţie adecvată.

Infecţiile implicate în declanşarea edemelor se cronicizează şi devin acute în anumite condiţii care trebuie să fie evitate (sezoane reci, nerespectarea măsurilor de igienă locală, scăderea imunităţii generale). Se va asigura un tranzit digestiv adecvat vârstei printr-o dietă bogată în fibre alimentare care poate declanşa minim un scaun pe zi. În plus, pacienţii îşi vor organiza activităţile zilnice astfel ca să evita retenţiile prelungite la urinare (la intervale de peste 2-3 ore).

Sunt indicate băi călduţe de picioare, dar se vor evita băile cu săruri sau cu spumanţi şi deodorante vaginale care pot irita uretra.

În cursul zilei se recomandă o destindere în aer liber, cu practicarea unor sporturi raţionale, fără eforturi fizice mari.

În tratamentul medicamentos se impune eradicarea focarelor de infecţii, a acidozei şi eliminarea exceselor de lichide din ţesuturi, folosind, cu precauţie, diferite preparate diuretice (Furosemid, Nefrix, Ufrix, Esidrex, Novurit, Salyrgan).

La persoanele mai în vârstă, consumul medicamentelor de sinteză chimică trebuie făcut cu foarte mare discernământ, întrucât pot surveni reacţii adverse ca urmare a diminuării capacităţii de metabolizare şi eliminare a reziduurilor nocive.

Ştiind că germenii patogeni implicaţi în aceste infecţii renale (ex. Escherichia coli) sunt rezistenţi la unele antibiotice, este absolut necesară o testare prealabilă a preparatelor de sinteză. Pentru edeme în faze avansate, efecte bune se constată la tratamentele cu Rutosid, Tarosin, Rutosin S, Venoroton.

SURSA : http://ziarullumina.ro/sanatate/

Dieta alcalina - Regimul alimentar care salvează vieţi

- Trăim într-o lume în care ploile acide sunt ceva obişnuit, la fel ca băuturile acidulate din magazine ori ca omniprezentul acid citric din alimentele procesate industrial. Ceea ce mâncăm, ceea ce bem şi chiar cuvintele pe care le rostim sunt de foarte multe ori prea acide. Mulţi cercetători şi-au pus problema dacă nu cumva această lume... acidă care ne înconjoară conduce la bolile şi tulburările cu care ne confruntăm tot mai des. Iar studiile au arătat că, într-adevăr, excesul de aciditate din organism provoacă majoritatea îmbolnăvirilor, în timp ce curele de alcalinizare conduc la vindecare. Soluţia se află la antipod: dieta alcalină, despre care vom vorbi în continuare -

Indicele care măsoară cât de acidă sau de bazică este o substanţă se numeşte pH, şi cu cât acesta are o valoare mai mare, cu atât acea substanţă este mai alcalină. Ideea alcalinizării organismului pen­tru vindecare este mai veche de un secol şi a fost pentru prima oară emisă de către un eminent biolog francez: Claude Bernard. El a hrănit cu carne animale care aveau o dietă vegetariană şi a observat după câteva zile că pH-ul urinei lor devenea tot mai acid, din cauza dietei carnivore. Tot el a observat, însă, şi că un pH acid al urinei favorizează apariţia infecţiilor renale şi uri­nare, formarea pietrelor, precum şi alte tulburări la acest ni­vel. Pornind de la aceste observaţii, el a dedus că o ali­men­taţie care declanşează o reacţie de tip alcalin este be­ne­fică pentru sănătatea sistemului urinar, în timp ce acidifierea este dăunătoare. Ideea lui Claude Bernard a fost dezvoltată mai departe, de alţi oameni de ştiinţă, care au observat că un pH acid al salivei predispune la carii dentare şi infecţii gingivale. Apoi, în multe cazuri de boli tumorale sau cardiovasculare grave, s-a con­sta­tat că pH-ul sângelui, dar şi al multor ţesuturi afec­tate este foarte acid. Toate acestea au fost cuprinse într-o teorie (re)lansată de medicul american Robert Young, care a scris mai multe cărţi pe această temă, care au devenit rapid best-seller-uri. Astfel, Young consideră că, practic, orice aliment acid este periculos pentru să­nă­tate, în timp ce alimentele bazice sunt un adevărat panaceu. Teoriile sale nu sunt unanim acceptate, mulţi medici considerând că scoaterea din dietă a marii majo­rităţi a fructelor proaspete (care sunt acide), precum şi a tomatelor, ciupercilor sau cerealelor este o exagerare fără temei medical. Ca atare, în prezent, dieta alcalină a fost adaptată în diverse moduri, încât să cuprindă cât mai multe alimente sănătoase. Ea a fost deja urmată de milioane de oameni din întreaga lume şi mulţi dintre ei au obţinut rezultate mai mult decât încurajatoare în vin­decarea bolilor, inclusiv a celor grave. Iată în ce con­stă această cură:

Ce este dieta alcalină

Este un regim alimentar destul de strict, în care 75% dintre alimente sunt puternic alcalinizante, restul de 25% făcând parte din aşa-numita categorie a alimen­telor tolerate. Atenţie, însă, hrana din dieta alcalină nu are neapărat un pH alcalin, ceea ce contează este ca o dată ajunsă în organism şi digerată, ea să producă o reac­­ţie alcalină. Alimentele care determină alcaliniza­rea sângelui, urinei, salivei ş.a.m.d. sunt cele foarte bo­gate în clorofilă, adică legumele verzi şi zarzavaturile. Astfel, clorofila este substanţa-cheie în tot acest proces de vindecare prin echilibrarea pH-ului organismului, ea fiind nu doar un alcalinizant, ci şi un detoxifiant şi anti­oxidant foarte puternic. Din categoria hranei tolerate, dar nu neapărat recomandate, fac parte fructele de toa­te felurile, tomatele, cerealele integrale, lactatele inte­grale, ciupercile. Iar o a treia categorie este cea a ali­mentelor strict interzise, din care fac parte, la loc de "cin­ste", carnea şi toate preparatele din car­ne, băutu­rile acidulate, zahărul alb şi toate ali­mentele boga­te în amidon. Să aflăm, în continuare, mai detaliat, ce conţine fiecare categorie de ali­men­te din dieta alcalină:

Ce este recomandat să mâncăm în dieta alcalină

Legumele verzi - cele mai indicate

Alimentele bazice se consumă mai ales în sta­re crudă sau, eventual, gătite prin fierbere de scur­tă durată sau la abur. Sunt recomandate majoritatea legumelor, mai ales cele verzi, şi toate zarzava­tu­rile. Dintre legume se recomandă în mod special: varza albă, varza creaţă, varza roşie, broccoli, cono­pida, cea­pa ver­de, usturoiul verde, prazul, dovleceii, castra­veţii, ţelina, sfecla, anghinarea, spa­ranghelul. Apoi, nu tre­buie să lip­sească din alimentaţie sa­latele foarte bogate în clorofilă, cum ar fi cele ob­ţinute din frun­zele de spanac, de sa­lată, de salată creaţă, de unti­şor, de urzici, de rucola sau de andive. Se mai recomandă în mod spe­cial zar­za­vaturile proas­­pete, adi­că ţe­lina şi pă­trun­jelul ver­de, mă­rarul, leuş­tea­nul, năstu­relul. Dintre fructe, cele mai bu­ne sunt: merele, avo­cado, lămâile, lă­mâile verzi, grep­frutul, gu­tuile, cireşele, pe­pe­nele galben şi cel roşu.

Alimente tolerate

Sunt un fel de alimente "neu­tre", care nu influen­ţea­ză nici pozitiv şi nici negativ or­ga­nismul. Din această cate­gorie fac par­te tofu, hrişca, le­gumele şi cerealele germinate, uleiu­rile extra­virgine, peştele, nuca de cocos, floa­rea-soa­relui, usturoiul şi ceapa ajunse la maturitate, ghim­birul, mază­rea, dovleacul, cele mai multe dintre nuci şi seminţe, laptele de nuci şi se­minţe, laptele de nucă de cocos, rădăcinile de le­gume (pătrunjel, morcov, păs­­târnac). Tot alimente tole­rate sunt şi caisele, zmeura, pier­sicile, perele, smochi­nele proas­pete, dar şi unele lactate foarte simple, cum ar fi laptele ne­fiert, iaur­tul, chefirul, brânza de vaci, soiurile de brânză ne­fer­men­tată în general.

Alimente strict contraindicate

Sunt cele care produc un pH acid în organism şi care vor fi excluse pe timpul dietei alcaline. Acestea sunt: carnea, ouăle, făina albă, ciupercile, oţetul, zahă­rul, mierea, cerealele, drojdia de bere, fruc­tele dulci, produsele fermentate, alunele, brânzeturile fermentate sau maturate, acidul citric (lămâile proas­pete sunt bu­ne!), fructele uscate sau confiate, roşcovele, cacao, ceaiul (verde sau negru), cafeaua, îndulcitorii, pâinea (poa­te fi consumată puţină şi doar dacă este făcută fără drojdie şi nedospită), ovăzul, secara, cartofii care au stat în depozit, alcoolul, alimentele preparate la cupto­rul cu microunde sau îndelung preparate termic.
Hidratarea
În dieta alcalină, hidratarea este foarte importantă, ea făcându-se în proporţie de peste 70% cu apă simplă sau apă cu lămâie. În rest, pot fi consumate sucurile al­ca­line, obţinute din legume, dar şi ceaiurile de plante, cum ar fi busuiocul, menta, roiniţa, muşeţelul, cim­bri­şorul, socul sau măghiranul.
Apa trebuie să aibă neapărat un pH mai mare decât 7 (deci cât mai alcalin), de aceea este recomandat să luaţi ape minerale care au inscrip­ţio­nate pe etichetă pH-ul. Dintre apele noas­tre minerale sunt recomandate doar cele plate (cele carbogazoase vor fi excluse din start), cum ar fi: Dorna, Her­culane, Borsec, Izvorul Alb, Keia, Bucovina, Devin - toate au pH-ul peste 7. Pentru tra­tarea apei de la robinet exis­tă în comerţ şi aparate care reţin impurităţile (clor, mâl, nitriţi, nitraţi) şi mă­resc pH-ul apei.

Efortul fizic

Alături de consumul ali­men­telor şi al apei alcaline sunt reco­mandate şi exerciţiile fizice, la o intensitate destul de mare, aşa încât să producă transpiraţie. De ce? Pentru că transpiraţia din tim­pul efor­tului ajută la elimi­narea rezi­duurilor de meta­bo­lism acide, reducând totodată stresul oxi­da­tiv şi crescând pH-ul sân­ge­lui. Exer­ciţiile fi­zice (alerga­rea, mersul în pas rapid, fit­nessul, aerobicul, gim­nasti­ca la domiciliu) vor fi fă­cute în haine de bumbac, sim­ple, care să absoarbă foar­te bine trans­piraţia şi apoi să poată fi spă­late la tem­peraturi înalte, fără a fi deteriorate. Efortul fizic trebuie să fie intens, siste­ma­tic, dar nu dus la extrem. La sportivii de per­formanţă, care fac eforturi foarte intense sau înde­lungate, s-a ob­ser­vat că sân­­gele şi ţesuturile capătă un pH foarte acid. Mai mult, organis­mul chinuit de supra-efort con­sumă canti­tăţi uriaşe de vitamine şi de alţi anti-oxi­danţi, lăsând organismul fără protecţie în faţa proce­selor oxi­dative. Aşadar, reţineţi: efort sis­te­matic, intens, dar cu măsură, pentru că orice exces se do­vedeşte a fi dăunător.

Efectele curei alcaline asupra sănătăţii

Nu uitati nici fructele!

Regimul alcalin este printre cele mai eficiente tera­pii contra unui număr impresionant de boli. Mărturisesc faptul că, personal, nu am avut foarte multă încredere în acest regim la început, dar nu am putut să nu îi con­stat eficienţa în cazuri grele, cum ar fi cele ale bolna­vilor de cancer, ale celor cu hepatită virală de tip B sau C, ale femeilor cu fibroame, adenofibroa­me sau cu ova­re polichistice. Merită menţionat şi faptul că acest re­gim este un adevărat miracol în cazurile infec­ţiilor reci­divante sau rezistente la tratament, cum ar fi can­di­do­zele, cistitele, virozele de tot felul, infec­ţiile res­pira­torii bacteriene. Toate indiciile arată că acest regim este un puternic stimulent şi reglator al imuni­tăţii, reedu­când or­ganismul să se apere singur în faţa agenţilor microbieni.

Dieta alcalină şi cancerul

Cele mai bune rezultate în terapia cancerului au fost obţinute în centrele de sănătate deschise de către doc­torul Robert Young şi profilate pe studiul şi trata­mentul afecţiunilor tumorale, inclusiv cele în stadiile avansate (până la stadiul 3, inclusiv). Terapia alcalină standard în cancer este o cură destul de dură, cu o du­rată de mini­mum 12 săptămâni, timp în care se con­sumă ex­clusiv alimente alcalinizante şi, în proporţie de peste 70%, nepreparate termic. În afara acestor alimen­te, se admi­nistrează sucuri alcalinizante (de păpădie, de cicoare, de varză, broccoli, de urzică) şi suplimente alimentare în capsule, cum ar fi sucul de orz şi grâu verde des­hi­dra­tat, magneziul şi calciul natural, ex­trac­tele de alge de apă dulce. Amelio­rările sunt în majo­ritatea cazurilor foarte evidente, iar în unele dintre ele de-a dreptul mira­culoase: durerile sunt reduse sau dis­par, reapare apetitul ali­mentar şi pofta de viaţă, tumo­rile îşi opresc creşterea sau chiar intră în re­mi­sie. Cum sunt posibile aceste fenomene excep­ţio­nale? În primul rând, prin efectele detoxifiante şi anti­tumorale ale clo­ro­filei. Apoi, foarte multe din alimen­tele alcalinizante în stare proaspătă, ne­preparată termic, conţin veritabile citostatice, cum ar fi sulforafanii din varză şi broccoli, apigenina din pătrunjel şi ţelină sau fitosterolii din urzică.

                              

Dieta alcalină şi hepatita virală

În această afecţiune, tratamentul cu alimente alca­linizante are efectul cel mai spectaculos, declanşând o reac­ţie foarte puternică a sistemului imunitar, stopând pro­cesele distructive la nivelul ficatului şi stimulând func­ţionarea normală a acestuia. Ca element specific în ali­mentaţie sunt sucurile proaspete, obţinute în mixerul electric, din zarzavaturi şi frunze proaspete, cum ar fi cele de păpădie, de cicoare, de pătrunjel, de ţelină, de leuştean, de frunze de morcov. Metoda de obţinere a acestor sucuri este simplă: 50 g de frunze proas­­pete, bine spălate şi curăţate de impurităţi, se pun în mixer cu 250 ml de apă alcalină şi se mixează vreme de 60-120 de secunde, după ca­re se filtrează şi se consumă ime­diat. Se beau minimum 750 ml de suc proaspăt în fie­care zi, iar efectele sunt cu adevărat remarcabile. După doar 6 săptămâni de cură alcalină şi de consum al aces­tor su­curi, se observă, în peste 90% din cazuri, o scă­dere spec­taculoasă a valori­lor viremiei şi ale transami­nazelor, procesele de fibrozare la nivelul ficatului sunt dimi­nuate sau stopate, pielea tinde să îşi recapete cu­loarea sănătoasă, iar tonusul fizic şi psihic cresc expo­nenţial. Neaşteptat, la o cură atât de drastică, capaci­tatea de efort creşte şi ea, pacientul sim­ţindu-se tot mai sănătos. Această cură împiedică evo­lu­ţia spre ciroză şi cancer hepatic şi poate fi asociată cu orice alt tratament, na­tu­ral sau de sinteză.

Dieta alcalină şi diabetul

Hidrataţi-vă cu apă plată sau ceaiuri din plante

Unii cercetători afirmă că doar patru săptă­mâni de dietă 100% alcalină sunt su­ficiente pen­tru a vindeca dia­­betul de tip II, şi şase săptămâni de cură sunt sufi­ciente pen­tru a ameliora foar­te mult diabetul de tip I. Aceste afirmaţii ex­trem de în­drăzneţe devin credibile dacă avem în vedere cinci calităţi excep­ţionale ale aces­tei cure:
1. Reduce direct glicemia, multe dintre ali­mentele al­caline de bază, cum ar fi salata, cea­pa, prazul, andi­vele, anghi­narea sau pă­pă­dia, conţinând sub­stanţe cu un efect hipo­gli­ce­miant mai puternic decât multe me­di­ca­mente de sin­teză antidia­betice.
2. Stimulează direct se­creţia endocrină a pancrea­sului, aju­tând, gradat, la re­ducerea dozelor de insulină şi la re­nun­ţarea la medicaţia spe­ci­fică.
3. Este foarte săracă în za­haruri cu asimilare rapidă, pre­zente în alimentaţia obiş­nuită şi care dau adevărate şocuri hiperglicemice. Ali­mente cum ar fi zahărul, făina albă, cartofii, orezul de­cor­ticat, porumbul sunt total contraindicate în această cu­ră, care în schimb este foarte bo­gată în fibre alimentare, care au un rol extrem de be­nefic, aşa cum vom vedea.
4. Fibrele alimentare pre­zente în alimentele alcali­ni­zante reţin glucidele rele în stomac şi intestin, făcând ca zaharurile să fie eliberate gra­dat, foarte lent, prote­jând ast­fel organismul de creşterea rapidă a glicemiei. Mai mult, fibrele alimentare, împreună cu efortul fizic reco­man­dat în această cură, reduc rezistenţa la insulină a orga­nis­mului.
5. Conţine foarte mulţi antioxidanţi care, practic, inactivează procesele distructive care au făcut ca dia­betul să fie atât de temut. Alimentele crude protejea­ză vasele de sânge de la nivelul retinei, previn arterita, previn depunerile de aterom la nivelul arterelor coro­nare şi, implicit, infarctul.

Dieta alcalină şi obezitatea

Fiind o cură destul de restrictivă, cu puţine calorii, dar care poate fi totuşi ţinută mult mai uşor decât regi­mu­rile de înfometare, rezultatele sale sunt cu totul re­mar­cabile pentru scăderea în greutate. Aportul masiv de fibre alimentare din vegetalele verzi ajută la pierderi rapide în greu­tate, de circa 3 kg pe săptămână, în pri­mele 30-40 de zile ale curei. Apoi, ritmul de scădere în greutate va înce­tini, în mod firesc, în schimb, corpul va arăta mult întinerit, ţesuturile îşi vor menţine elas­ticitatea, pielea va deveni mai luminoasă şi fără tulbu­rări de pigmentaţie. Aşadar, dieta alcalină este printre cele mai eficiente şi mai sănătoase cure de slăbire, care ajută la reducerea greutăţii, fără a crea dezechilibre organice sau emo­ţionale. Mai mult decât atât, fiind o cură în care efortul fizic este indispensabil, dieta alca­lină este un excelent mijloc de modelare a corpului, în sensul tonifierii ţesu­turilor şi al reducerii adipozităţilor. Având un efect antiinflamator puternic, este şi un ex­celent tratament intern anti-celulită.

Dieta alcalină, pietrele la rinichi şi infecţiile urinare

Votaţi cu clorofila

La origini, dieta alcalină a fost un mijloc de pre­venire şi de combatere a litiazei renale şi a cistitelor, creş­terea pH-ului organismului fiind de natură să ajute sistemul imunitar să lupte împotriva microorganismelor care produc bolile infecţioase reno-urinare. Mai mult, dieta alcalină are un puternic efect antiinflamator renal, creând la nivelul rinichilor condiţii care nu mai permit precipitarea sărurilor şi formarea pietrelor. Tratamentul cu antibiotice de sinteză al cistitei, pielitelor şi pie­lonefritelor este mult mai eficient atunci când pH-ul urinei este alcalin. Majoritatea antibioticelor, pur şi simplu, acţionează eficient doar în mediu alcalin, fiind inactivate în mare măsură de un mediu foarte acid. Apoi, principalele plante medicinale folosite în trata­mentul infecţiilor reno-urinare, cum ar fi stru­gurii ursu­lui (Arctostaphyllos uva-ursi) sau merişorul (Vac­cinium vitis-idaea), sunt efici­ente doar în urina cu un pH alca­lin. În acest mediu alcalin, arbu­tina, o substanţă con­ţi­nută în frunzele acestor plante, se des­compune în sub­stanţe antibiotice care atacă foarte eficient bacteriile care produc cistita: E.coli, stafilo­cocul auriu etc.

Contraindicaţii la dieta alcalină

Fiind un regim blând, care nu pre­su­pune înfo­metare exce­sivă sau re­nun­ţarea la sub­stanţe esenţiale sănă­tăţii, dieta alca­lină este practic lip­sită de contra­indicaţii. Totuşi, per­soa­­nele cu gas­trită acută, co­lită de fer­men­­taţie sau rec­to­colită ulce­ro-he­mo­ragică vor aborda cu pru­denţă acest re­gim, intro­ducând crudi­tăţile şi ali­men­tele bo­gate în fibre, gra­dat.
Curele alcaline foarte lungi (de ordinul lunilor şi al anilor) sau ţinute de către co­pii sau ado­lescenţi în creş­tere, trebuie completate din când în când cu alimente bogate în ami­­noacizi esenţiali, cum ar fi: gălbenuşul de ou, polenul de albine, miezul de nucă.

TESTUL VITAMINELOR

Există un test simplu care vă ajută să depistaţi dacă organismul suferă de insuficienţă de vitamine şi mine­rale ce se găsesc în cantităţi mari în verdeţurile şi legu­mele de la începutul verii.
1. Întindeţi braţele înainte, cu palmele în sus şi îndoiţi cele patru degete de la ambele mâini. Prima falangă de lângă palmă nu se îndoaie. Dacă nu reuşiţi să atingeţi palmele cu vârfurile degetelor simultan este semn de insuficienţă de vitamine din grupul B, în special B6.
2. Dacă aţi observat că vânătăile de pe corp nu trec mult timp, chiar după o lovitură slabă, este un semn de lipsă de vitamina C.
3. Dacă vă deranjează permanent ţiuitul în urechi şi aveţi vertijuri, înseamnă că organismul are nevoie acută de vitaminele B3 şi E, dar şi de microelementele potasiu şi mangan.
4. Albul ochilor de culoare roşiatică, incapacitatea de a ne adapta la întuneric sunt semne, în paralel cu alte probleme, de lipsă de vitamine A şi B2.
5. Mătreaţa apare în cantităţi mari din cauza in­suficienţei vitaminelor PP, B12, B6 şi microelementului seleniu.
6. Dacă părul se rupe uşor şi devine mat, cu aspect nesănătos, este un semn de lipsă de vitamine C, H şi B9.

Sursa:http://www.formula-as.ro/