Translate

Sanatate pentru prieteni - canal YOUTUBE

Se afișează postările cu eticheta protector hepatic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta protector hepatic. Afișați toate postările

vineri, 18 mai 2018

Metionina-aminoacid esential si antioxidant puternic

 L-Methionine 500mg 30cps
Metionina este un aminoacid esential și un antioxidant puternic, necesar organismului. Conține sulf, ceea ce explică capacitatea sa de a combate radicalii liberi și de a preveni afecțiunile provocate de atacul nociv al acestora. Sulful este important pentru cartilaj, deci acest compus ajută la formarea cartilajului. Dacă apare o carență de metionină pe termen lung, este posibil să existe și un deficit de sulf iar acest lucru poate produce deteriorarea țesutului cartilaginos și creșterea riscului de boli articulare, cum este artrita. Medicii consideră că prin metonină se asigură necesarul de sulf în organism, mai ales că sulful nu se poate lua sub formă de suplimente sau comprimate orale. Este recomandat chiar să se asocieze metionina cu vitamine din complexul B deoarece, astfel absorbția este mai eficientă, rezultatele sunt benefice, se combat inflamațiile din organism, se promovează formarea de țesut cartilaginos și se ameliorează senzațiile de durere din corp.

Metionina nu poate fi sintetizată de corp, dar se poate lua din alimente ca de exemplu: legume verzi, pește, carne, orez, mazăre, spanac, broccoli, fasole, usturoi, ouă, ceapă, semințe, iaurt, linte, soia. Acest aminoacid este o parte componentă a multor proteine, el fiind un acid proteinogen amino. În organism, metionina este transformată în aminoacidul cisteină, care este important pentru producerea de glutation. Astfel, pierderea de glutation care se produce în corp, din cauza toxinelor, este prevenită. O lipsă de glutation în organism poate afecta sistemul nervos, poate produce dereglări mentale și probleme de echilibru. Metionina ajută la detoxifierea organismului, mai ales la eliminarea de metale grele (ex. plumb) și alți compuși toxici, astfel protejează sistemul digestiv. Metionina previne depunerea grăsimilor pe ficat și artere, scade colesterolul din sânge. Acest lucru este esențial pentru menținerea sănătății organismului deoarece, se știe faptul că astfel de depozite de grăsimi pot bloca fluxul de sânge către inimă, rinichi, creier. În plus, se normalizează metabolismul lipidic, se contribuie la regenerarea celulelor în rinichi și ficat. Metionina este folosită de organism pentru a deriva colina. Aceasta din urmă este o substanță care hrănește creierul, ajută la buna funcționare a acestuia.


Metionina este un aminoacid benefic persoanelor care suferă de osteoporoză, alergii la substanțe chimice, febră reumatică, deoarece poate proteja împotriva atacului radicalilor liberi. Este utilizată în terapia pentru artrita reumatoidă dar și pentru toxemia gravidică. De asemenea, metionina stimulează eliminarea estrogenului, poate fi benefică pentru persoanele care iau contraceptive orale. Joacă un rol important în sinteza de: andrenalină, creatinină, anumite proteine, colagen și acizi nucleici. Intensifică acțiunea unor substanțe în organism cum sunt: enzimele, anumiți hormoni, vitamina B12, acidul folic și acidul ascorbic. Are acțiune benefică asupra funcției hepatice, îndepărtează excesul de grăsime din acest organ și are efect antidepresiv. Poate scădea nivelul de histamină în corp ceea ce este important pentru bolnavii de schizofrenie (la care nivelul de histamină în sânge depășește normalul). O creștere a concentrației de histamină afectează procesele de transmitere a impulsurilor nervoase către creier. Carența de metionină în organism poate crea stări depresive, de anxietate, dereglarea proceselor de producere a urinei și formarea edemelor.
Surse de metionină
Cantităţi mari de metionină (methionine) pot fi găsite în ouă, susan, peşte, carne, cereale integrale, seminţe de dovleac. Legumele, fructele şi leguminoasele (mazăre, fasole, linte, soia, năut) conţin cantităţi mici de metionină şi de aceea procurarea acestui aminoacid poate fi dificilă în cazul vegetarienilor.
Sursa : bodygeek